duminică, 22 septembrie 2013

Alegeri în Germania

După cum aţi notat cu trei săptămâni în urmă am fost prin Germania. Faptul că se pregăteau de alegeri generale parlamentare era dat de faptul că vedeam afişe cu politicieni, cam pricăjite după gustul autohton!
Astăzi s-au desfăşurat alegerile din această seară şi am avut ocazia să comentez alegerile germane cu prietenul meu, Mircea.
Alegerile s-a încheiat la 6 d.a., iar rata de participare a fost peste 70%! Semnificativ este că concetăţenii lui Mircea din micul cătun de lângă Mosbach s-au îmbrăcat toţi ca de sărbătoare şi s-au dus să voteze! De altfel în această mică localitate clopotele bisericii sună zilnic la 6 dimineaţa! Să le reamintească enoriaşilor care erau agricultori pe vremuri că este timpul să se  trezească! 
Ştirea care a trezit surprindere privind aceste alegeri este faptul că liberalii germani FPD nu au trecut pragul de 5%! Chiar dacă nu se recunoaşte, la acest dezastru a contribuit că liderul liberal Guido Westerwelle este homosexual, primul ministru de externe german cu foarte slabă popularitate, înlocuit de alt lider liberal, care este de origine vietnameză! Nemţii sunt cam conservatori. 
La un moment dat o proiecţie văzută de Mircea la televizor indica proiecţia Bundestagului unde CDU Angelei Merkel ar ocupa 304 din cele 608, adică jumătate. L-am întrebat pe Mircea dacă unul din deputaţii din alte partide nu şi-ar schimba opinia, dar Mircea mi-a replicat că ăştia-s nemţi serioşi!
Victoria Angelei Merkel confirmă popularitatea acestei doamne între germani. Este de fapt primul cancelar german postbelic care se află la conducerea Europei. Politicile impuse de Germania au salvat moneda Euro, chiar dacă pilulele amare nu prea le-au înghiţit grecii, portughezii, spaniolii sau italienii.
Am discutat de faptul că în Germania, cancelarii au fost oameni politici deosebiţi, pentru că sunt selecţionaţi de un sistem bine pus la punct, cum spune Mircea, care funcţionează perfect, la fel ca economia germană, cea mai puternică din Europa, care n-a renunţat la industria prelucrătoare, precum SUA, care produce cele mai bune automobile din lume, chiar dacă asta îl enervează pe amicul Iulian, fan declarat al automobilului american. I-am spus lui Mircea că acelaşi sistem politic bine pus la punct acţionează şi în Marea Britanie, dar acesta mi-a replicat că Anglia este văzută mai mult ca anexă americană. Poate că asta este impresia, dar în cazul Blair  - George W. Bush, mentorul era britanicul, iar americanul învăţăcel!
Cred că în cazul Franţei, sistemul a funcţionat, dar nu aşa perfect, postbelic doar preşedinţii De Gaulle şi Mitterand au contat, Pompidou, murind prea devreme. Dacă mergem spre sud, nici Italia, nici Spania nu excelează. 
Iar la noi în Est, unde democraţia este proaspătă, exemple bune au fost în Polonia, fără să-l ignorăm pe cehul Vaclav Havel, care a fost un caz special.
Nici Ungaria, care se ia  după nemţi nu a excelat, dacă ne uităm la Viktor Orban, ce să mai zicem de Bulgaria sau de eterna şi fascinanta noastră patrie.
Preşedinţii României şi-au dorit primi miniştri slabi. Exemplul lui Iliescu din primele două mandate, sau perioada absolutistă a lui Băsescu din 2010-2012 confirmă asta. Când au existat prim miniştri puternici România  funcţionat bine. Năstase şi Tăriceanu  sunt argumente pentru opinia mea.
Noi românii nu suntem germani şi asta este foarte bine, dar câteodată este bine să luăm lecţii de la germani.
Fac această constatare din experienţa proprie, din copilăria în Avrigul cu o comunitate puternică de saşi!

Să sperăm că Doamna Merkel ştie ce face în continuare şi că vom putea ieşi din criza economică, să ne recâştigăm optimismul trăit şi în România prin 2007-2008!  

6 comentarii:

  1. Oricine era in locul lui Nastase sau Tariceanu in acea perioada economia ar fi mers bine. Ce merite a avut Nastase ?Ca a vandut petrolul tarii ? Delta ? A vanat cat altii in 7 vieti ?A furat ca-n codru fara pic de rusine ? Ca a golit cele 7 miliarde de euro (dolari,pardon ) pe care le-a lasat Ceausescu ? Ba mai mult sa imprumutat de miliarde de euro de la FMI ? Ca nu a dat voie la nici o TV si la nici un ziar sa-i critice evolutia ? ( dar ii si platea prin reclame sa taca...)Asta era mai tare ca Ceausescu la acest capitol . Base ? un mic copil. d.m .

    RăspundețiȘtergere
  2. N-au trecut doua ore si Joe m-a "povestit" din nou, trebuie sa fiu mai atent cind vorbesc cu el, eu sunt asa mai "political incorrect" si asta tradeaza tot. Dar pentru ca tot a inceput, vreau sa-l completez. Eu sunt 50% neamtz ( mama ) si 90% roman, tata... Am venit in Germania , ca sa fiu "political incorrect" din nou, din motive de familie, ca ma lasau singur acolo toti astia din partea mamei si sotiei, tot nemtoaica si din motive financiare. Nu pretind, ca multi de-ai nostri, ca n-au mai suportat "persecutia" la adresa minoritatilor . Noi toti , indiferent de nationalitate, am fost persecutati de sistemul ala, doar pentru ca asa era sistemul, in egala masura. Asa ca am venit aici, nu prea convins ca voi fi fericit ( ehe , daca stiam in 87 ca peste doi ani cade ceasca, cine stie... ) Dar acum dupa 26 de ani, mi-a trebuit cam mult , am inteles in ce popor m-am integrat ! Si cu ajutorul lui Marc, fiul meu, care la intorcerea din Canada-SUA, acum 2 saptamini mi-a spus ca se simte acum mindru ca e neamtz, ca traieste in Germania. Vreau sa precizez ca el stie romaneste, a vizitat des cu noi si singur Romania, eu am tinut sa fie asa. Si totusi !!!
    Nemtii au facut si greseli uriase, din care au invatat. Tzara asta merge perfect, indiferent cine o conduce, furnicile germane traiesc dupa lozinca aia "political incorrect" astazi : Arbeit macht frei !( Munca te face liber ) Ei se duc la vot duminica de dimineata, la tzol festiv, voteaza conform cu traditia familiei , iar migrarea intre partide, dupa vot, este exclusa. Sigur ca regret ( si gindindu-ma la mine ) plecarea nemtilor din Romania, mai ales a lor, e o pierdere uriasa. Cum ar fi fost sa avem acum acolo vreo 500.000 de Johanisi in plus !? Vad cu mirare si tristete filo-americanismul penibil din Romania, nu din anti-americanism, dar Europa e mai aproape, nu numai geografic sau cultural, e lumea noastra... In sfirsit , eu de fapt sunt doar trist ca nu mai sunt decit 50% roman, iar fiul-meu... sau sa fiu multzumit, nici eu nu mai stiu ! Va urez la toti numai bine si sanatate !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu sunt genetic German de langa Sibiu. Si sunt incantat ce ce scrieti. Da, asa cum Romanii trebuie sa fie pro-romani si nu pro-americani, europenii trebuie sa fie pro-europeni. Cred ca Anglia face o greseala devenind tot mai mult o insula a Americii si mai putin o insula a Europei. USA percepe Europa (v. Starfor) ca un principal pericol in viitor (daca reuseste sa scape si re-construiasca Bruxelles). Europa inca pastreaza o moralitate pe care USA a pierdut-o si asta risca sa ii rupa coloana vertebrala. In plus, de la Bismark si Friederich II trecand prin Schroder si Kohl politica Germaniei a fost de relatii bune cu Rusia. Cand acestea nu au existat au urmat mari nenorociri. Sa nu uitam ca de la granita Rusa la perlin este o campie de ne-aparat. Operatiunea Bagration a demonstrate-o cu prisosinta. Daca mai adaugam ci complementaritatea economica putem presupune ca mai devreme sau mai tarziu un bloc EU-Rusia se va forma. Am trait aproape un an in Bavaria si acolo lumea nu se imbraca frumos numai pentru vot ci si in fiecare Duminica pentru Biserica sau pentru diverse sarbatori locale. E o obligatie a individului catre societate. Si indraznesc sa va contrazic. Nu voteaza ca furnicile ci intr-un mod ne-pompos, fara comentarii si contraziceri publice. Despre majoritate nici nu poti sa le spui culoarea. Despre Germanii din Romania, aproape toti au luptat in Waffen (nefiind cetateni Germani). Asa ca cei ce au scapat cu viata au fost dusin in Siberia iar cand s-au intors, cati au facut-o au fost trimisi de Romani in Baragan. Nu prea aveau motive de ramas. Am doi prieteni plecati tot in 1980-1990. Si ei au nostalgii. Unul vine 2 saptamani in vacanta la o pensiune in Arad (la munte) si imi spune mereu ca "anul asta mergem acasa in August/Iulie etc"
      Iar in Germania, daca nu se formeaza o Mare Coalitie, atunci exista riscul unei polarizari neplacute, pentru ca temele in joc sunt serioase si importante. Sa nu uitam ca Stanga si Extrema stanga strang spre 17% din voturi...M

      Ștergere
    2. Da ! si mai ales fara discutii despre "fraude electorale" ca pe la ambasada de la Paris sau in Florida. Da ! au fost dusi in Baragan, unii chiar in Rusia, dar erau vecini cu romanii de la canal, sau din alte lagare. Au stat sute de ani in Romania pentru ca le-a fost bine , au plecat cind SISTEMUL nu le- a mai facut bine, chiar daca spre deosebire de alte tzari , n-au fost alungati de romani, nu li s-a interzis scoala sau limba germana. In Timisoara , de unde am plecat eu, am trait cu toate nationalitatile in pace si prietenie, sunt rare familii timisorene fara "corcituri", d-aia nu inteleg cum acum unii faca apel la "persecutia" pe baza de minoritate, poate da mai bine pe afara sa nu spui c-ai plecat de foamea de care sufereau cu totii.

      Ștergere
  3. Interesanta alaturarea si compararea a unor sisteme politice atit de apropiate si totusi atit de diferite, ca acelea din SUA, UK, Franta, Germania si Romania.
    UK: monarhie constitutionala: puterea politica concentrata in miinile primului ministru (PM), Regina are un rol formal; nu exista Presedinte
    SUA (la nivel federal): stat democratic, in care puterea politica e concentrate in miinile Presedintelui, care este si seful administratiei (guvernului) - nu exista PM
    Franta: Republica, cu Presedinte foarte puternic in comparative cu PM
    Germania (la nivel federal): Rapublica, cu Cancelar (PM) foarte puternic in comparatie cu Presedintele
    Romania (dupa intelegerea mea): Republica; nu e clar cine are mai multa putere Presedintele (exemplu Iliescu) sau PM (pe vremea lui Constantinescu); lupte massive pentru intiietate pe vremea lui Basescu. De buna seama ca democratia este inca in stadiu infantil.

    Si pentru ca locuiesc in Canada, sa adaug:
    Canada: Stat democrat, parte a Commonwealthului Imperiului britanic; nu e clar daca este regat independent avind temporar/coincidental aceeasi regina ca UK, sau daca este un fel de semi-colonie britanica; PM are practic toata puterea politica, dar seful statului este Guvernatorul General (reprezentantul reginei UK). Se asteapta ca Curtea Suprema sa aduca curind clarificari.

    A.

    RăspundețiȘtergere
  4. Deci doua sisteme. Unul cu majoritatea tarilor democratice (Irlanda, UK, Benelux, Tarile Scandinave, Germania, Austria, Grecia, Italia, Spania, Commonwealth, India) in care Seful Statului nu se baga in politica (si nici nu comnteaza) decat in caz exceptional (Spania cand cu lovitura de stat blocata de catre Rege sau Belgia cu riscul dezmembrarii). Aici puterea este concentrate la Primul Ministru, ales, revocat si controlat de catre Parlament. Parlamentul fiind puterea suprema in stat ca si reprezentant al cetatenilor, ales. Sistemul a functionat impecabil.
    Al doilea system (Rusia, China, USA, Franta, Pakistan, tarile Latino-Americane) are un Presedinte ales direct, ce concentreaza puterea (cum il cheama pe PM al Frantei ?). Acest system a dat numeroase rateuri. Ludovic-Napoleon “al III” lea, DeGaulle, Hitler, Musolini, etc. Conduce la schimbari de politica bazate pe hormonii Presedintelui (vezi cazul Siria) sau prin “castigatorul ia tot” pe mare zapaceala administrativa si vantatoare de vrajitoare. Riscurile alegerii directe au fost enuntate de catre Hamilton in Federalist Paper no 9 si fundamental analizate de catre James Medison in FP no 10. Una dintre cele mai exceptionale lucrari de filozofie si practica politica.
    In USA, Marea Democratie, incepand cu Bush, Presedintele poate declansa un razboi (cea mai grava decizie luata de catre un stat) fara consultarea Congresului. De asemenea, poate incalca libertatile Constitutionale si Habeas Corpus (lamurit de catre nglezi de pe la 1220) fara consultarea Puterii Judecatoresti. Sic !
    PS: Nimic despre Romania
    M

    RăspundețiȘtergere