Ucraina

Pe la sfârşitul anilor '90 scriam în revista 22 un comentariu privind tentativele de aderare la NATO ale României. Eram frustraţi că Cehoslovacia, ulterior Cehia şi Slovacia, Ungaria şi Polonia făcuseră acordul de la Vişegrad care le-a uşurat calea spre occident.

Pe atunci se iniţiase Parteneriatul Pentru Pace în care doream să intrăm şi noi. Eram atunci de părere că vom intra doar împreună cu Ucraina  în PPP, condiţionaţi de SUA. Pentru asta trebuiau acorduri cu vecinii şi în primul rând cu Ucraina.  Semnarea acestui acord a trezit reacţii vehemente în România fiind considerat ca trădarea interesului naţional. Eram atunci în zona gri a politicii europene, cu toate că regimul Constantinescu a făcut toate demersurile necesare revenirii României în concertul statelor europene occidentale.

Cât de departe suntem astăzi de această situaţie incertă se poate observa după desfăşurarea evenimentelor din Ucraina.

Obişnuim să vedem în Ucraina, cu accent pe U, o parte din Rusia, tot cu accent pe u! De altfel leagănul statului medieval rus a fost Rusia kieveană. Ulterior siliţi de cuceritorii tătari knezatul rus s-a mutat la Moscova în nord est, iar partea această veche a căzut sub influenţa şi stăpânirea lituaniano-poloneză. 
Partea de răsărit a Ucrainei a fost însă loc de colonizare, slobozie pentru ruşii trimişi de ţari pentru a proteja imperiul de otomani şi tătari în partea lui sudică. Aşa au apărut cazacii de Don! 
Şi partea de vest a decis emanciparea de polonezi pe la sfârşitul secolului al XVI-lea cu Bogdan Hmelniţki  şi asocierea cu ţaratul rus. Din această Ucraină de vest mai face însă şi parte din Galiţia poloneză, Lvovul polonez, Rutenia transcarpatică, Bucovina de nord şi Basarabia de sud,  porţiuni cu legături foarte slabe şi vrăjmăşie cu colosul rusesc. Şi există o limbă ucraineană, o rusă cu influenţe certe poloneze. 
Se spunea că armata sovietică avea cam toţi subofiţerii de origine ucraineană, bine văzuţi pentru duritate.

După independenţa din 1991 Ucraina a oscilat între est şi vest. Sunt zonele estice, căzăceşti, Crimeea rusă dată cu japca Ucrainei de Hruşciov, care era ucrainian, care se simt mult mai aproape de Rusia. În schimb Kievul şi vestul vrea cu UE şi NATO!

Pentru Putin, ţar cu nostalgii sovietice, pierderea Ucrainei este de neconceput. 
Din acest motiv a făcut atâtea presiuni asupra lui Ianukovici, care a renunţat la asocierea cu UE.

Aici mulţi spun că şi UE este vinovată pentru că Ucraina trebuia tratată diferit de celelalte ţări din Est, fără numite condiţionări frustrante pentru gaşca Partidului Regiunilor şi mai ales Ianukovici. El a cedat presiunilor lui Putin care era dispus să bage în Ucraina 15 miliarde de dolari, nu euro, Putin ţine mai la dolar!

Toţi au crezut prost că dacă mafia lui Ianukovici a făcut aranjamentul cu Putin care scădea preţul gazului o să-i îmblânzească pe ucrainieni.

Eu cred că toţi şi estici şi vestici i-au judecat greşit pe ucrainieni. Birocraţii bruxellezi credeau că ucrainienii sunt un fel de români sau basarabeni care fac pe ei la ordinul de la noul Ţarigrad, ruşii şi-au imaginat că ucrainienii sunt aceeaşi subofiţeri gata să execute ordinele cretine ruseşti.

După cum s-a observat după incidentele şi protestele îndelungi care au degenerat într-un adevărat război civil, ucrainienii doresc în majoritate o asociere cu vestul şi nu cu estul! Şi pentru asta erau dispuşi la orice sacrificii. Probabil că există  şi mulţi care ar fi de acord cu Rusia, dar o majoritate activă chiar şi cu mulţi ucrainieni din est doresc Europa nu Asia rusească!

Ce se întâmplă acum când acest criminal numit Ianukovici a fugit în est la Harkov şi apoi spre Rusia, oprit de grăniceri arată că preşedintele deja demis de Rada supremă  se teme că va fi judecat pentru incidentele sângeroase. 

Văd că unii se tem de facţiunile ultranaţionaliste, cu tente antisemite, alţii fac asemănări profund eronate cu Primăvara arabă. Nu se pot face asemănări cu zona arabă, Ucraina este creştină se împărtăşeşte alte valori, religia are un rol minor în viaţa ucrainenilor, nu central cum este la islamici, plus că vorbim de o ţară europeană cu o majoritate educată.

Nici cu Piaţa Universităţii nu se pot face asemănări. Atunci acesta a fost un fenomen, vrem nu vrem, marginal, calomniat de fesenişti şi mai ales, după votul masiv dat lui Iliescu şi ai lui, Piaţa devenise caducă. Ea a fost însă un fenomen cu influenţe profunde ulterioare, care au determinat modificarea balanţei electorale în 1996!

Eu sunt  euromaidanez, cu toate că în româneşte sună peiorativ!

Şi cred la rândul meu, cum scria Vlad Mixich pe Hotnews că evenimentele din Ucraina ne arată alternativa la o decizie populară greşită ce s-ar fi putut întâmplat în 1996. 

A rămâne în zona gri este ceea ce a rezultat din situaţia de azi a Ucrainei!

Şi sper într-un viitor bun pentru ucrainieni!