vineri, 20 iunie 2014

O reparaţie morală

Aflu că ICCJ a decis definitiv şi irevocabil că romancierul Nicolae Breban nu a fost colaboratorul securităţii. Această insinuare jegoasă şi iresponsabilă a fost făcută de CNSAS. Credeam că CNSAS are suficientă expertiză se depisteze pe securişti, se pare că nu!


Şi nu-i de ici de acolo ca Nicolae Breban, probabil alături de Marin Preda cei mai importanţi romancieri postbelici.
I-am citit toate romanele apărute până în 1989, m-am blocat la Drumul la zid.

În favoarea deciziei instanţei au stat, studiul lui Gabriel Andreescu, declaraţiile lui Paul Goma şi a lui Virgil Tănase.
Ca ascultător al Europei Libere îmi este cunoscut episodul  din 77 privindu-l pe Goma. Goma făcuse declaraţiile de adeziune la Carta 77 şi scrisoarea de înfruntare faţă de Nicolae Ceauşescu. Această acţiune şi atitudinile lui Goma provocaseră apoplexia şi isteria securităţii.

Nicole Breban, dizident şi cu statut de cetăţean german din 1971, a avut nonşalanţa să se întoarcă în România, după  declaraţii de protest la cursul pe care o luase cultura după tezele din iulie 1971. Era acum un nimeni, pierduse toate avantajele, vila, postul de redactor şef  la România Literară, locul din CC al PCR. Continuase să scrie scoţând Îngerul de ghips. După ce se petrecuse cu Goma, Breban, având încă relaţii la şefii comunişti s-a oferit să-i faciliteze o întâlnire cu Cornel Burtică, care era încă mare mahăr comunist. Se pare că de aici au pornit calomniile şi acuzele la adresa lui Breban.

Părerea mea este că Breban avea o inconştienţă, aroganţa şi vanitatea  de mare scriitor şi de aceea a avut obrăznicia să revină în România, unde de obicei nu mai reveneau scriitori aflaţi în situaţia lui. Şi asta a contribuit la mitul relaţiilor cu securiştii!

Mă bucur că a fost exonerat de acuze!

În seara asta am avut o discuţie care arată câtă confuzie este în capul oamenilor privind această instituţie numită securitate şi culmea că este cineva care a trăit sub comunism, cam tot atât ca mine.

Una era să dai declaraţii la securitate pentru că erai obligat de sarcinile de serviciu, şi desfid pe oricine spune că el nu a dat, pentru că, de exemplu toate cele care aveau legătură cu cadrele erau obligatoriu pentru securitate.

Alta era însă să-ţi calci pe conştiinţă şi să dai declaraţii prin care cineva era turnat la securitate, stricându-i dosarul, făcându-i praf cariera sau chiar să-l trimiţi la puşcărie (mai ales prin vremea regretatului Dej!!!).
Confuzia se pare că o întreţine inclusiv CNSAS, instituţia care ar trebui să o clarifice, care, câteodată crede prea mult în documentele emise de securitate.



Un comentariu: