Intelectualii publici

Prezentul articol îl scriu sub impresia lamentabilă a citirii unui articol scris de poetul Petru Romoşan, prilejuit de retragerea politică a lui Crin Antonescu.

Am observat relaţia idiosincratică a intelectualilor publici cu politicienii români produşi de democraţia postdecembristă.

Dacă respingerea totală a lui Ion Iliescu la începutul anilor '90 era determinată de reflexele bolşevice de politruc bătrân pe care acesta încerca să le mascheze de ochii lumii, relaţia lor cu oameni politici proveniţi dintre intelectuali este cel puţin curioasă.

Intelectualii publici, jurnaliştii politici au avut în continuare o relaţie tensionată cu politicienii proveniţi din lumea lor.

Aceeaşi reacţie de respingerea au avut-o şi-n relaţia cu Emil Constantinescu, singurul preşedinte realmente democrat al României de azi. A fost acuzat de toate tarele şi slăbiciunile de care suferă intelectualii ei înşişi. 

Constantinescu a avut ezitări, a avut şi pretenţii nevinovate de lider regional, care au fost aspru vituperate de aceeaşi intelectuali. Constantinescu a fost însă consecvent cu propriile idealuri şi România din 2014 este cea dorită şi fundamentată de direcţiile lui Constantinescu între 1996 şi 2000.

În schimb am simţit atracţia morbidă a unor intelectuali români pentru lideri autoritari, fruşti, grobieni.

Îmi amintesc cu jenă de encomioanele făcute lui Traian Băsescu şi a muzei lui vulgare, Elena Udrea de rafinatul intelectual Horia Roman Patapievici.

Îmi amintesc de veninoasele săgeţi ale lui Mircea Mihăieş la adresa lui Constantinescu şi succesiv lui Crin Antonescu.

Mi-e jenă de încremenirea în proiect al lui Gabriel Liiceanu prilejuită de decorarea sa de către acelaşi Traian Băsescu, a fost o mostră de derivă morală şi lipsă de demnitate. 

Şi îmi amintesc de nenumăratele atacuri la adresa lui Crin Antonescu a moralistului Andrei Pleşu ca şi de amintirile vopsite favorabil pentru propriile vanităţi pe când era ministru de externe al aceluiaşi Emil Constantinescu. 

Aceleaşi atracţii morbide le aveau aceeaşi intelectuali români în epoca interbelică pentru Regele Carol al II-lea, al cărui epigon este Traian Băsescu.

Care este secretul acestei atracţii?

Explicaţi stă în capacitatea extraordinară a acestor personaje de a gâdila vanităţile acestor intelectuali, de a le exploata micimile morale,  de a-i învălui în miresmele mocirloase ale propriilor orgolii, de a-i ameţi cu cioburi strălucitoare precum decoraţiile.

Când intelectualii noştri emeriţi vor avea capacitatea de a distinge între adevăr şi minciună în jocurile politice atunci putem avea o societate epurată de tarele morale de care nu ducem lipsă!