Comunismul lui Dumitru Popescu în România Literară

România Literară a găzduit cu generozitate patru pagini de revistă încâlcitei şi gongoricei justificări a comunismului românesc aparţinând lui Dumitru Popescu. 

Luându-mă după autor, comunismul românesc a avut două epoci, cea a lui Dej şi cea a lui Ceauşescu. 
În prima unde dictau bolşevicii ruşi, de parcă cozile de topor româneşti nu existau, de parcă experimentul Piteşti l-ar fi inventat Stalin şi nu români, chiar dacă Nicolschi nu era etnic de-al nostru, era în schimb torţionarul Ţurcanu!

Eu am prins epoca elev fiind şi bine hrănit spiritual de epocalele poezii cu partidul (evident comunist!) ale Marie Banuş şi  Ninei Cassian, pe care le văd acum recuperate şi în prealabil prespălate de toate erorile tinereţii revoluţionare, a acelui comunism care a distrus elitele româneşti!

Epoca lui Ceauşescu am prins-o cu şurubul desfăcut, Ceauşescu încă nu luase pe deplin rolul cizmei bolşevice, iar DP uită că ipocrizia şi îngheţul ideologic au început chiar din 1971 cu tezele din iulie, când drept consecinţă s-au închis toate discotecile, s-a interzis Butch Cassidy şi Sundance Kid şi Adio prietene cu Bronson, care băga cât mai multe monede într-un pahar fără să se verse apa!

Aşa că de comunism şi justificări aferim!