Citesc în România Liberă despre tirajul acestui cotidian, Evenimentul Zilei se vaită, revista 22 se vaită şi
face apel al donaţii.
Regret într-un fel problemele
revistei 22.
A apărut imediat în ianuarie 1990
sub conducerea lui Stelian Tănase şi a fost un mare succes.
Contribuiau intelectualii români
cei mai importanţi, a fost lansat aici eseistul Horia Roman Patapievici.
Şi-a deschis paginile
cititorilor, am fost unul din cei căruia i s-au publicat opiniile, am fost
abonat vreo 10 ani, până prin 2004. Atunci revista cu conţinut politic şi
cultural a luat un viraj hotărât partizan în favoarea lui Băsescu,
sprijinindu-l în toate felurile şi acoperind cu stucheli pe toţi cei care
erau contra lui.
Am renunţat la abonament şi am
descoperit Dilema şi apoi urmaşa Dilema veche.
De evoluţia foarte partizană a
revistei 22 se face vinovată în primul rând
Andreea Pora, actuală redactor şef a revistei.
La fel au evoluat şi alte
cotidiane, cum sunt menţionate cele de mai sus. Pierderea lor de credibilitate
în ochii cititorilor nu a fost numai mediul online virtual, ci mai ales
partizanatul politic.
Ei bine, Andrea Pora face acum în
revista 22 o analiză devastatoare a ceea ce a mai rămas din politica promovată
de Traian Băsescu, adică a congresului PMP, chestia năşită de preşedinte,
pentru pupila adorată, Elena Udrea.
Congresul PMP a fost o dezamăgire
pentru intelectualii care mai credeau în anumite bune intenţii ale lui Băsescu.
A fost înscăunată paraşutista
Udrea şi Papahagi, Baconschi părăsesc scârbiţi partidul balama al lui Băsescu.
A fost creat special să constituie
un element de şantaj al viitorului fost preşedinte pentru frontul din dreapta
politicii româneşti.
Au găsit şi un prezidenţiabil în
persoana lui Cristian Diaconescu, pe acest Jack
in the Box al politicii
româneşti. Nu se mai ştie pe unde a fost acest politicastru, pe cine a mai
trădat, de ce orientare ideologică este.
Părerea mea este că Traian
Băsescu trăieşte o mare iluzie cu PMP. Nici măcar ca balama n-o să mai conteze
PMP, acum când vrea să distoneze la strângerea rândurilor pe partea dreaptă.
Ca să nu dea faliment şi dreapta
este necesară reunirea într-un partid mai impozant, care să contracareze PSD.
Aşa că bine fac PNL şi PDL!
Toţi experţii de pe la
televiziuni şi mai nou şi prin cotidianul local Argeşul se dau de ceasul morţii că
este o eroare, sunt agenţii de influenţă ai lui Ponta şi ejusdem farinae!
Iluziile că Ponta ar fi fost în
stare să reformeze acest important partid s-au cam dus pe apa Dâmboviţei. Pare
prins în plasa intereselor vătafilor acestui partid, pe de o parte şi sub
presiunea UE, pe de alta, cum s-a văzut la referendum.
Dacă falimentul presei lui
Băsescu este pe cale să se producă, şi falimentul politicilor ipocrite ale lui
Ponta şi ciracii săi este previzibil!
Cat timp primeau bani (nu putini) pora si alte publicatii, au fost cozile de topor ale lui basescu. Cind li s-au taiat "subventiile" si lucreaza pe bani curati, schimba tirul armelor. Ai uitat,Joe? sau ce?
RăspundețiȘtergereCand faci un barbat betiv si pe o femeie curva automat trebuie sa ai in maneca asul,altfel dai in delizoriu,,,La un barbat e simplu,te-am vazut beat de cateva ori,mi-au mai spus si altii cu care ai baut,exista riscul zero de a gresi. Cand faci pe o doamna parasuta sau curva trebuie neaparat sa ai niste argumente solide altfel esti pe un teren minat. Te rog,dragul meu Joe
RăspundețiȘtergerecu toata raspunderea sa-mi spui cu cine a umblat aceasta doamna de esti asa inversunat ? La varsta si la aspectul ei acum si la libertatea ei de ce nu ar avea voie sa aibe un iubit ? De ce accepti, fiind om batran , toate abjectiile celor care mor de oftica pentru ca aceasta doamna nu are nici un dosar penal dupa doi ani de guvernare Ponta ? De ce asculti rautatile handicapatilor din ziare si al impotentilor la propriu ? Ce spunea Vadim de presedintele Constantinescu despre relatia lui cu acea artista de 28 ani ??? Ai crezut? Ai facut-o curva pe ea sau pe Constantinescu curvar ? Vad ca toti propusii pentru presedentie de dreapta sunt uliti de tine vezi Cristian Diaconescu un om ponderat si echilibrat de care inca nu am auzit de nici o rautate,departe de a fi prost.Oricum fata de Pontache este asa de valoros incat locul doi si trei nu existe,nu ? dm