marți, 3 iunie 2014

Prinţul Charles

De câtva timp avem în România un oaspete deosebit, un cap încoronat, moştenitorul coroanei britanic, prinţul Charles.
Înălţimea sa, Prinţul Charles of Wales a descoperit România după o primă vizită la Sibiu. Apoi a descoperit zona rurală din centrul Transilvaniei. Şi-a cumpărat case vechi săseşti la Viscri, care a devenit un centru de atracţie pentru turişti şi alte case în zona secuiască. 
Când are timp revine la casele sale, atent refăcute, respectând stilul tradiţional.
Iată ca zilele trecute a făcut o călătorie mai lungă pin România. Nu s-a oprit doar la proprietăţile ardelene, dar a vizitat Braşovul şi apoi a ajuns la Bucureşti, unde a acceptat un prim titlu de doctor honoris causa al Universităţii Bucureşti.
În discursul de acceptare a subliniat bogăţia tradiţiilor din România şi a pledat pentru conservarea şi valorificarea lor, menţionând toate arealurile geografice tradiţionale, din Bucovina, Maramureş, Moldova, Ţara Românească şi Dobrogea.

Iată că viitorul cap al statului britanic face o pledoarie pentru România, parcă în răspuns la reacţiile xenofobe ale subiecţilor săi, care prin vocea lui Nigel Farage a vorbit extrem de rău despre România şi mai ales despre români. 
Aşa fac oameni responsabili şi inteligenţi.

Acţiunile prinţului Charles sunt şi o pledoarie pentru monarhie. 
Unii l-ar vedea Rege al Românilor, dar el are o misiune dată de statutul său, însă asta poate fi o pledoarie pentru monarhia reprezentată de vărul său Regele Mihai!


20 de comentarii:

  1. Joe, am si eu o propunere. OK, PNLvrea sa se duca mai la dreapta , adica in PPE (ca asa considera unii). Ma gandesc ca, ar fi moral (daca mai exista ceva moralitate in politica, oricum ati furat 15% si ati inselat marsav liderii europeni ALDE) , sa lasati PNL ca partid afiliat ppe, iar cine are o dragoste cu nabadai sa se duca la pdl. Altfel, partidul va fi inghitit de partidul ticalosit pdl, iar cit despre fuziune, se vor declansa niste lupte intestine mai abitir decit cele la care deja am asistat.In fond , Joe nu trebuie sa fuzionati pe principiul ca sunteti tot ppe. UDMR nu e tot ppe, de ce nu fuzioneaza ?(las-o p' aia ca sunt etnici maghiari).Si mai am o nedumerire. De cind presedintele in functie(oricum ilegal dupa referendum) are dreptul sa lase mostenire(tot sistemul ticalos construit) ? Suntem o "monarhie prezidentiala"?

    RăspundețiȘtergere
  2. Traiasca Republica!
    Si Spania vrea Republica. S-a saturat de monarhie ....

    RăspundețiȘtergere
  3. Trqaiasca Republica ! Din pacate Spania nu sa saturat,cedeaza tronul ( parca ar fi al lui masa...) lui Felipe,,mostenitorul cu soata sac !dm.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asteptam cu viu interes ca Anglia sa devina Republica (this is a joke).A

      Ștergere
    2. Dorule eşti câteodată atât de inadecvat!
      Şi anacronic!
      Felipe este căsătorit cu o femeie obişnuită fără origine nobilă! Fostă prezentatoare tv!
      Monarhia spaniolă şi celelalte monarhii sunt un plus pentru fiecare ţară în parte, sunt întruchiparea simbolică a ţării. La noi cine a fost după Regele Mihai?
      Dej, Ceauşescu, Iliescu sau Băsescu!
      Vezi cât de dificil este ca românii să se identifice cu un preşedinte!
      Mult mai simplu era cu un rege!

      Ștergere
  4. Monarhia e total depășită. Majoritatea popoarelor s-au despărțit după 1918 de monarhii fără regrete. Iar în România a mers cu poticneli puțină vreme: răscoalele din 1889 și 1907, afacerea Strussberg și altele, tratate secrete cu Austro-Ungaria și Germania, dezinteres pentru românii din Transilvania etc., persecutarea patrioților români la ordinele unor ambasade străine, o țară la remorca Germaniei. Ferdinand era moale și sub papucul nevestei cu care a conviețuit mai mult de formă - copii (toți de proastă calitate), cu excepția lui Carol II fiind făcuți de Maria cu te miri cine. Fetele lui Ferdinand - niște nulități, Nicolae, alt escroc și play boy. Carol al II-lea, deștept și simpatic a jefuit țara și particularii. Mihai, doar un nătăfleață - nu este copilul lui Carol II, el a luat-o deja însărcinată pe Elisabeta cu un anume Manos; acum s-au întors iar la jefuit cu tot felul de neamuri. Iar fetele lui Mihai, alte fufe de doi bani. Alte exemple rele: monarhiile din Thailanda, Bhutan, țări africane sau insulare. Este fals că în Belgia ar asigura vreun echilibru, este chiar contestat regele; Belgia este un stat artificial, ca și Ucraina și trebuie să se dividă urgent. Astea cu monarhia sunt romantism paseist, inadecvare la prezent, extremă naivitate politică. Cine vrea monarhie ? Doar cîțiva exaltați necunoscători ai istoriei reale, pescuitori în ape tulburi sau interesați din anumite motive. Apoi nu uitați că regele Carol II a renunțat într-un fel sau altul la tron de trei ori și nu avea dreptul legal să revină în 1930 (l-au ajutat manevrele mîrșave ale intrigantului Maniu care era speriat de liberali). Cînd a plecat Carol II Mihai nu depus jurămîntul așa că nici el nu era rege legal - monarhia legală s-a terminat la moartea lui Ferdinand; apoi în 1947 nu a fost obligat să abdice. De abia aștepta să plece din țară cu averi furate la coana de nu știu cum. Fusese avertizat încă din 1945 că nu va avea zile multe în România. Cum naiba își poate închipui cineva o țară învinsă, sub ocupație sovietică să fie cu rege ? Apoi, dacă era curajos de ce nu s-a lăsat arestat, bătut, împușcat - Brîncoveanu și alții au putut să moară pentru o idee ! Și poate este adevărat că a luat și pensie de la regimul de după 30.12.1947.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Erata: Brancoveanu, contrar la ceea ce ati citit in manualul de Scoala Generala si contrar mass mediei de atunci (un fel de B1, platit de strainatate cu bani locali) si-a pierdut capul pentru ca si-a trimis o parte din bani la Viena si pentru ca a incurajat politica Austriaca. Altfel a tot muls tara (el a inventat "sistemul fanariot") pentru interes personal.

      Orice asemanare cu persoane sau evenimente contemporane este absolut intaplatoare si datorata geneticii

      Ștergere
    2. Brîncoveanu a oscilat între Turcia, Austria și Rusia ceea ce din punct de vedere politic era perfect normal - așa a fost întotdeauna cazul țărilor mici (desigur eu consider că românii în istorie ar fi trebuit să fie ceva mai serioși și curajoși). Dar eu m-am referit mai sus doar la demnitatea lui referitoare la o credință (și despre asta nu doar cărțile de școală elementară scriu asta), nu la motivele turcilor. Cu evenimentele contemporane de după 1989 aveți dreptate - și acum se strîng peșcheșuri (cash, contracte etc.) care merg peste graniță pentru a obține susținere în țară.

      Ștergere
    3. imi pare rau sa insist: nu a fost nici un lider crestin executat pentru ca era crestin. crestinii din Balcani faceau parte din Dar -al'Ahd, adica erau acceptati si protejati de catre Otomani. Dar Brancoveanu a facut donatii uriase Ortodoxismului si ca atare a avut o presa excelenta. O buna parte din cele 22-27% din terenul arabil al Regatului expropiata de catre Cuza si aflate in stapanirea manastirilor grecesti si siriene, au originea la Brancoveanu. Daca il cititi pe Cantemir, veti afla cum a lichidat familiile boieresti locale in favoarea grecilor din Fanar, cum a jefuit si boieri si targoveti pentru a strange uriasele averi, Nu degeaba turcii ii spuneau Altan Bey (printul de aur). Dar deh, repet, este o problema de propaganda.

      Ștergere
  5. Erata 2: cam cu ce averi ? De a fost nevoit sa munceasca cu mainile pentru a se intertine ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bunurile sustrase (nu erau toate strict personale) au fost scoase în parte cu ocazia vizitei în Anglia cînd s-a măritat Elisabeta dar și apoi după abdicare cînd a plecat cu trenul cu mai multe vagoane. Printre ele sunt cele cca. 40 de tablouri. Mă mir că nu ați auzit pînă acum de asta, s-a publicat lista tablourulor, se știe unde sunt ținute, unul dintre ele a reapărut într-o colecție particulară - deci vîndut de ei. S-a publicat o listă a jafurilor lui Carol II încă de prin 1940-41. Nici Nicolae sau alți membri ai familiei și acoliți nu au plecat cu mîna goală. Astfel de fapte nu se pot nega cu acuzații de oameni înapoiați că numai comuniștii susțin asta. Însă nu îmi cereți mie acum să scormonesc după aceste documente, nu mai am răbdare, faceți efortul minim să le găsiți. Apoi toți banii curții regale erau alocați de statul român din fondurile statului. Că doar nu a venit Carol I cu avere care s-a înmulțit prin vreo investiție aici.

      Ștergere
    2. a, da. stiu de Carol II. dar credeam ca vorbim de Mihai I. Si nu, Carol I a fost chiar sarac cand a venit. Dar in afara de Peles (construit cu bani pivati) nici nu prea a avut avere. Carol II a fost foarte bogat. Dar Mihai I a plecat fara mai nimic (puterea era total la Comunisti cand a plecat). Pot accepa monarhia, dar nu cred ca Hochenzollernii directi mai au vre-un rol in Romania. Dar nici anti-monarhic nu sunt. cel putin nu de pe pozitii comuniste. asa ca povestea cu averile monarhiei nu are valoare pentru mine. astazi se fac mai multi bani de pe urma statului de cat a facut chiar si Carol II. Oricum, Cuza si prietenii sai au facut proportional mai multi bani din afaceri mirositoare cu statul (v caile ferate) chiar decat Carol II

      Ștergere
  6. Mihai Vasilescu4 iunie 2014 la 02:00

    Republincanismul era o conceptie progresista pe vremea cand monarhii aveau putere si puterea se transmitea ereditar. Nu era un lucru bun. Monarhiile constitutionale sunt insa astazi cel mai bun sistem politic dintre toate. Monarhul este deasupra disputelor dintre taberele politice si reprezinta intreaga natiune, fiind un simbol al unitatii si demnitatii nationale. Al doilea sistem de dorit ar fi o republica parlamentara, in care presdintele este ales de parlament si are un rol pur protocolar. Dar orice s-a spune, el e totusi ales de o majoritate parlamentara, deci nu este deasupra politicii si nu poate reprezenta intreaga natiune. Sistemul nostru, republica semi-prezidentiala e cel mai rau posibil, nici cal nici magar, insumand o serie intreaga de dezavantaje. Desi nu are decat in mica masura putere executiva (spre deosebire de cazul unei republici prezidentiale ca Statele Unite) presedintele Romaniei e implicat direct in luptele politice, lumea asteapta de la el lucruri pe care nu le poate face, iar atunci cand guvernul si presedintele sunt din tabere diferite, intreaga viata politica risca sa devina haotica.
    Unele din comentariile citite aici mi-au sugerat o cultura politica la nivelul celor invatate in liceele din-nainte de 89. Am din nou aceeasi senzatie de uimire ca imediat dupa 89, cand nu-mi venea sa cred ca aud sloganurile care tasneau atunci din majoritatea compatriotilor mei. Vad din nou acum, si nu numai acum, opinii demne de Romania Mare a lui Vadim. De altii nu sunt surprins, dar ma mira ca dm este atat de vehement impotriva sistemului politic al monarhiei constitutionale. Marturisesc ca am scris un comentariu antererior, gandindu-ma in special la el, aratand ca unele dintre cele mai civilizate si prospere tari au acest sistem politic. Le amintesc din nou: Marea Britanie, Australia, Noua Zeelanda,
    Olanda, Belgia, Luxemburg, Danemarca, Suedia, Norvegia, Japonia. Si atrag atentia ca tari ca Bhutan sau Brunei, sau unele tari din Africa, de care amintea cineva, sunt monarhii, dar nu monarhii constitutionale. Am fost naiv, imi dau seama, crezand
    ca in Romania mai poti face pe cineva sa isi schimbe vreo opinie. Oamenii se complac in incrancenare, cand e vorba de politica, de parca ar fi suporteri ai unor cluburi de fotbal. Cineva ar putea spune ca Romania si-a meritat presedintii: Ceausescu, la care nu e nimic de comentat, Iliescu, omul care a semnat tratatul cu URSS si a facut tot ce a putut ca sa tina
    Romania departe de occident, Constantinescu, un presedinte slab, ezitant, vanitos si ranchiunos, care a distrus un vechi partid istoric si care nu are nici un merit special in apropierea Romaniei de occident - aceasta s-a facut datorita unei conjuncturi si fiindca opinia publica se schimbase in acest sens si, in fine presedintele jucator, viclean si totodata prost tactician, imbatat de putere si gata sa rastoarne totul, sa creeze conflicte si sa destabilizeze o tara, ca sa-si faca el cate
    o ambitie. Cineva ar putea zice ca i-am meritat pe acesti presedinti, dar n-o voi zice eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihai Vasilescu4 iunie 2014 la 10:23

      Adaug ca era cat pe-aci sa-l avem presedinte pe Vadim cand, de teama, a trebuit sa votam cu Iliescu, desi acesta era patat de sangele celor omorati cand a chemat si apoi le-a multumit minerilor, desi vorbea de democratie originala si de proprietatea moft si cu toate ca sub presedintia si patronajul lui, de om "sarac si cinstit", s-au pus bazele si s-au creat toate conditiile pentru sistemul abject de coruptie care sufoca toata Romania.

      Ștergere
    2. De acord 99% cu domnul Vasilescu. Acel 1% unde nu îl mai aprob se referă la aprecierea asupra președintelui Constantinescu. Dintre defectele pe care i le atribuie domnul Vasilescu sînt de acord cu unul singur - vanitatea, dar să ținem cont că majoritatea oamenilor care prin realizările personale au ajuns să fie conștienți de valoarea lor sfîrșesc prin a cădea în acest păcat, care, să recunoaștem, nu face parte dintre cele capitale. Nu-mi dau seama cum ar putea argumenta domnul Vasilescu, ranchiuna. În ce ocazii a dovedit președintele Constantinescu dorința ascunsă de a se răzbuna pe adversarii săi? Dacă ar fi fost un președinte slab și ezitant n-ar fi luat hotărîrea demiterii celor răspunzători de ezitările celor însărcinați cu oprirea ultimei mineriade la Costești. Hotărîrea cu care s-a acționat atunci a făcut ca aceasta să fie într' adevăr ultima mineriadă. Vă rog să vă amintiți și ce campanie virulentă s-a declanșat împotriva sa atunci cînd a interzis survolarea României de către avioanele rusești în timpul războiului din Serbia. Poate nu știți, dar concomitent cu acest gest a permis ca întreaga flotă aeriană civilă a Serbiei să fie transferată pe durata războiului în România, pentru a fi protejată de bombardamentele NATO. Operațiunea s-a făcut cu multă discreție, nefiind adusă nici la cunoștința occidentului. Referitor la distrugerea unui partid istoric, cred că domnul Vasilescu îi atribuie o putere mult prea mare. PNȚ-CD n-a fost distrus de președintele Constantinescu, ci de scăderea calității membrilor săi prin admiterea fără discernămînt a oricui, numai pentru a deveni un partid de mase, așa cum a fost distrus și PAC.
      În fine, pentru ploieșteni, un amănunt biografic al domnului președinte Constantinescu. Bunica sa maternă a fost sora marelui om de cultură ploieștean, dr. ing. Carol Nicolae Debie, întemeietorul filarmonicii ploieștene, primul director al Institutului de Cercetare PETROCHIM, și autorul monumentalei lucrări "O cronică ploieșteană 1825-1974. Muzica în viața orașului Ploiești", editată de Societatea Culturală "Ploiești - Mileniul III"
      Îmi pare rău că trebuie s-o spun, dar domnul Vasilescu n-a făcut altceva decît să se înscrie în lungul șir al celor care afirmă că toți oamenii politici sînt la fel, contribuind și Domnia sa, poate involuntar, la menținerea acestei nații într' un fatalism pernicios.

      Ștergere
  7. Mihai Vasilescu4 iunie 2014 la 21:08

    Aveti dreptate, defectele pe care i le-am atribuit lui Constantinescu nu sunt asa de grave. Nici vanitatea, nici celelalte nu sunt "pacate capitale". (Apropo, in religia crestina se face o nuantare interesanta: vanitatea nu e pacat capital, orgoliul da.)
    As avea niste exemple de ranchiuna din partea lui Emil, dar nu le mai consider importante. In ce priveste ezitarile, un exemplu ar fi renuntarea lui, care a contribuit la dezastrul PNTCD. Dar altul este chiar legat de interzicerea survolarii Romaniei de avioanele rusesti. Constantinescu era in America si Lavrov, ministrul rus de externe, care era si el acolo, l-a cautat in mod special pe Constantinescu si l-a rugat sa permita survolarea. Intorcandu-se in Romania, Emil l-a facut albie de porci pe Plesu care, ca ministru de externe, spusese deja ca Romania nu permite survolarea. Emil era hotarat sa revoce aceasta decizie, dar a primit chiar atunci un telefon de multumiri de la Madeleine Albright si si-a schimbat hotararea (e si un exemplu de cum conta vanitatea la Emil, chestia asta cu Lavrov-Albright). Plesu a povestit despre acest lucru si eu il cred pe Plesu, desi Ciuvica spune ca "Plesu minte ca un porc". Pe ansamblu insa, m-ati convins: Constantinescu nu a fost un presedinte rau.

    RăspundețiȘtergere
  8. Chiar plesu "minte ca un porc" adaug, oportunist.Si asta nu pentru ca spune ciuvica.

    RăspundețiȘtergere
  9. Daca stai sa analizezi toti cei ce au comentat au dreptate unii partial altii integral,cert este ca Printul Charles are in vizor Romania pentru a asigura familiei inca un tron , tot la stadiul de colonie raminem pacat de singele varsat

    RăspundețiȘtergere