Jurnal pandemic de Florii 2020

Văd că moda jurnalului este infecțioasă (aoleu! pușche pe limbă!), se transmite la multă lume. Ionuț Iamandi ține unul săptămânal pe blogul Dilemei vechi.

E Duminica de Florii și azi își serbează onomastica toți cei care au prenume de flori. Nu pierd ocazia să le urez din nou:

La Mulți Ani!

Primăvara a cucerit natura, am văzut și primii meri înfloriți și peste tot lalelele din parcuri sunt înflorite și ele. O să fie o Simfonie a Lalelelor în Pitești doar cu lalelele din parcuri.

Azi am ieșit să-mi fac turul de cumpărături și mișcare.

De obicei era multă agitație prin oraș la această oră, azi însă era lume puțină. Am intrat cu teamă în pridvorul bisericii și am primit ultimele rămurele de salcie și am ieșit rapid!

Observ cum ies mulți oameni în vârstă care vor să se miște, am văzut doamne care merg cu cărucioare, sau domni cu baston care abia se mișcă.

Cu pandemia asta cheltuiesc simțitor mai puțini bani, nu mai frecventez locurile unde să stăm la o bârfă,  la terasele care sunt acum închise.

Deci prin  lege am dreptul la două ore de mișcare, pe care le folosesc zilnic, simt și eu nevoia să ies afară.

Trebuie să am la mine hârtia justificativă, Adriana a descoperit sau aflat de la alții metoda ca să scriu data și scopul cu creionul, așa că o să economisim hârtie.

Ce fac în rest?

Păi cei care mă citesc au aflat deja.

Citesc de rup. Am mai multe cărți în lectură.  Am terminat de citit vreo două romane polițiste și citesc în paralel Presidents of War care a fost recomandată de Bill Gates, despre președinții americani în războaie.

După Madison în 1812 și Polk în 1845 am ajuns acum la Abraham Lincoln. Menționez că Lincoln era din Partidul Whig, dispărut cam la 1850 și din care a s-a format Partidul Republican al aboliționiștilor. Am o dilemma, este poreclit Grand Old Party, dar este mai tânăr decât Partidul Democrat?

Un alt roman pe care-l citesc acum este Omul fără însușiri al lui Robert Musil. Mă gândeam că este vreun roman greoi, dar am avut plăcerea unei lecturi cursive și interesante. Este un roman fluviu care este pe deasupra neterminat? Dar se pare că este unul din romanele fundamentale ale secolului XX, alături de în Căutarea timpului pierdut al lui Proust și Ulisses al lui James Joyce. Ar fi o panoramă a realităților Imperiului Austro Ungar înainte de prăbușire. Recunosc că sunt extrem de interesat de perioadă și de câte ori ajung la Viena îi caut strălucirea pierdută din vremea Seccession și Gustav Klimt. Romanul este un cadou făcut cititorilor de Humanitas și l-am descărcat de pe online.

Am obiceiul să citesc pe internet toate revistele culturale mai acătării, amintita Dilema veche, Observator cultural și România Literară, care apare pe net cu întârziere.

Aseară am citit o prezentare în extenso a romanului Cronică de familie al lui Petru Dumitriu pe blogul Visclusorum. Unii spun că este o capodoperă (N Manolescu). Mie nu mi-a lăsat o bună impresie, citind-o pri anii 80, m-a enervat în special atunci episodul Salata, ecranizat de Lucian Pintilie în O vară de neuitat. Bloggerul Dan Neumann scoate în evidență cât de rău era prezentată boierimea română, care s-a ținut doar de jaf, și cheltuirea averilor în străinătate. Nici burghezia nu scapă este și mai rău vopsită. 
Culmea că țăranii sunt elem entari, neciopliți, viscerali pe urmele lui Rebreanu în 1907.
Felul meschin al prezentării claselor superioare în România corespunde ideologiei comuniste, și mârșăvia lui Dumitriu este întrecută doar de I Ludo care batjocorea absolut detestabil viața politică interbelică. Interbelicii n-or fi fost niște îngeri, dar ei au făcut România Mare, mândria noastră rămâne bulevardul american Magheru, singurul dinEuropa Centrală și economia din 37 pe care se străduiau comuniștii s-o întreacă în copilăria mea școlară. Am văzut comparativ și cea comunistă iese sub cea interbelică! Aia comunistă pe care o regretă nostalgic tot felul de proști și paraziți care au frecat o viață menta și acum zic că nu le ajunge pensia.

Am văzut filmele James Bond cu Sean Connery și cu Daniel Craig. Apoi m-am apucat de Mission Impossible, franciza dezvoltată din serialul anilor 60, acum cu Tom Cruise în rolul principal. Trebuie să spun, că după mine cel mai reușit a fost primul, regizat de Brian de Palma și cu Ion Caramitru și Marcel Iureș în roluri episodice, dar care sunt menționați înaintea distribuției! Mă uitam cât d etânăr era Cruise în acest film, avea cam 34 de ani acum face 58!

Încerc să văd și filme la televizor, dar majoritate sunt cretinismele tip Marvel, cu eroi tip SF, culeși din benzi desenate.

Am reușit însă să văd zilele trecute Saturday Night Fever cu John Travolta, puștan la 24 de ani și mă uitam și după Olivia Newton Jones, dar ea apare mai târziu în Grease. Muzica aparține fraților Gibb, pe care-i țin minte de la succesul Bee Gees cu Massachussets de prin 67-68 și îi ascultam la mare, unde am ajuns prima oară după anul I de studenție. Muzica din acest film este chintesența muzicii disco! Surpriza este că nu este un film muzical, ci mai degrabă un film realist cu războaile dintre găștile pe criterii etnice, italo-americanii contra hispanicilor porecliți - spiks din New York.

După acest film am revăzut un clasic al genului western spaghetti, Once Upon in West al lui Sergio Leone. Este un film expressionist, cu lungimi, cu insistență pe expresia eroilor. Sunt doi clasici ai westernului, Henry Fonda, cel rău și Charles Bronson, cel bun. În pofida feței lui de dur, Bronson a jucat doar în roluri pozitive. În plus mai apare și Cardinale, frumoasă actriță italiană. Filmul îl văzusem pe video într-un loc public? prin anii 80, fără subtitrare. 

Mă uit puțin la știri, prefer acum ProTv care este mai degajat, fără crispările celor de la canalele de știri, dar prefer să nu mă uit pentru că îmi induce o stare de mare neplăcere. Prietenul meu newyorkez Valeriu, trăitor în Manhattan, s-a refugiat la proprietatea lui din Connecticut, la 100 de km și nu vrea să știe, nimc, l-am contactat acum când în New York parcă a venit Apocalipsa și el nu știa nimic!

Întorcându-mă înapoi la noi, observ că cei care nu sunt la guvernare se plictisesc de moarte. Nu pot să-I numesc opoziție pentru că PS are majoritatea în Parlament. Și așa atacă guvernul la orice pas greșit și chiar dacă nu greșește, conspirașionismul este în floare.

PSD profită de sprijinul neprecupețit al A3 și al sitului DC News al morsei competente Chireac. A3 este un post fetid, toxic și teribil de manipulator, au o artă perfidă a amestecului unor adevăruri cu minciuni jegoase.

Nulitățile politice, Ponta în primul rând, dar și Tăriceanu se agită, aceștia sunt cam rămași fără partid și este de înțeles. Mai scosese capul Băsescu, dar nu știu cine-l mai ia în serios?

Ultima afacere a trezit tot felul de suspiciuni, manipulări perfide și ticăloase, dar și guvernanții nu au gestionat cum trebuie criza sparanghelului german.

Este de neînțeles cum autoritățile, Poliție, Jandarmerie au lăsat autocarele să iasă din județul Suceava? Apoi îngrămădeala de la aeroportul din Cluj care a declanșat scandalul. Văd că a doua zi s-au reglementat lucrurile. Rareș Bogdan a făcut scandal fiind în contra acestei migrații. Este clar că oamenii care au plecat în Germania sunt oameni care lucrează sezonier, nu mai au aici posibilități de câștig și 2000 de euro nu-i câștigi în agricultura românească! Ei riscă contaminarea în autocare sau în avioane, dar ajung în Germania unde pandemia de covid este sub control. Grav ar fi dacă s-ar permite revenirea acum în Italia. 

Pe de altă parte miinstrul Agriculturii se plânge de lipsa mâinii de lucru în agricultura românească. Noi nu putem să concurăm cu salariile din Germania și nici nu avem o legumicultură dezvoltată cu debușee de export.

Am văzut și un sondaj IRES. În el făceau mult caz A3 și DC News de poziția fruntașă a lui Arafat la încredere față de președintele Iohannis. El nu mai are nicio problemă de încredere, problema este cum guvernează PNL, că vor fi alegeri locale și parlamentare. Același sondaj însă dă peste 65 %  aprobare asupra felului cum guvernul gestionează criza pandemică și chiar dacă peste 50% dezaprobă tăierea salariilor bugetare, nu contează.

Caragiale cu al său Conu' Leonida are încă multă dreptate, statul să dea salarii că d'aia este el stat, și pensia bașca!

Să ne auzim cu bine și vă urez Paște Fericit la toți, celor care-l sărbătoresc azi și celor care-l vor sărbători duminica viitoare!