sâmbătă, 4 noiembrie 2023

Phoenix














Phoenix în anii 1972–73. De la stânga la dreapta: Nicolae CovaciValeriu SepiMircea BaniciuJosef Kappl și Costin Petrescu.


Am intrat în ultima lună de toamnă, este 4 noiembrie, plouă și este urât!

La Timișoara s-a desfășurat un festival de literatură FILT, a venit și târgul de carte Gaudeamus, prilej cu care s-a lansat o carte despre Phoenix, Formația Phoenix: muzică, politică, filosofie, coordonat de Emanuel Copilaș.

Sunt contemporan cu formația Phoenix, regretatul meu prieten Mircea Șelariu a fost prezent când s-a filmat clipul cu Vremuri - Hei tramvai prin zona centrală a Timișoarei. Știu că fenomenul Phoenix a aprins întreaga țară. De entuziasm mi-am cumpărat primul lor EP, cu Vremuri, fără să am pick-up! Am fost prezent la București la prima lor apariție în toamna lui 1967 la Casa Studenților din București când credeam că ne vom prăbuși cu balconul din cauza tropăielilor. Apoi în vara lui 69 am petrecut o noapte la barul Litoral din Eforie Nord să-i ascult și să dansez pe muzica lor. Apoi de Crăciunul lui 1976 am fost la probabil ultimul lor concert din București. S-a petrecut o scenă cam la fel ca în Blow-up. Trecuseră deja la repertoriu internațional și lui Kappl i s-a rupt mâneca de la cămașă și a continuat să cânte rupând-o! S-au întors după 90 cu mare succes la început. Apoi au intervenit fricțiuni și s-au rupt. Se pare că mai ies în concerte, dar fără vocea lui Bordeianu, revenit și el (a plecat primul!), sau a lui Baniciu nu mai au savoarea de altă dată.

Și revenind la actualitate, Copilaș este un vechi client al meu, promova idei de stânga neocomuniste, progresiste prin Observator cultural. Volumul se pare că nu prea are legătură cu Phoenix, sunt niște tinerei filosofi cu pretenții mari și realizări mici, cam agramați, spun criticii. După Copilaș formația Phoenix, este  conservatoare, naționalistă, xenofobă, misogină și fals semi dizidentă... a ajuns până și să acuze membrii formației, în primul rând pe Covaci, de oportunism și pactizare cu regimul. Păi, oare de ce au fugit așa de spectaculos în 1977? Cred că-și imaginau, realist că succesul lor românesc nu se va repeta peste hotare?  Astea sunt rezultatele dezastruoase ale interpretărilor din zona asta neo stângistă, la fel de periculoasă ca populismul infect al AUR. 

Am citit câteva articole în Dilema veche și m-am speriat. Ele confirmă aprehensiunile prietenului Julian Negulesco, asistând la lecțiile desfășurate la liceul nostru ploieștean I. L. Caragiale. Există un dezinteres incredibil pentru școală, acum profesorii se tem de elevi că vor fi reclamați și să aibă necazuri. Pe vremea adolescenței noastre părinții veneau la profesori cerând să fie extrem de severi cu copiii lor, acum e invers! În plus legea asta idioată a învățământului face ca elevi cu medii de 1 și ceva să aibă bursă de merit! În plus, Adina Popescu a urmărit conversații pe Facebook și n-a înțeles nimic! O tânără posta un text plin de cuvinte în engleză cu exprimări care nu au nicio legătură cu limba română.  Aceștia nu citesc cărți, îi urăsc pe Eminescu și Caragiale, doar ce găsesc pe Tik tok. Ca să aibă ceva comun cu acești elevi Adina a folosit versurile formației Bug Mafia. 

Colac peste pupăză citesc și opiniile lui Liviu Neagoe despre identitatea stigmatizată a românilor. Este adevărat că în cultura română interbelică se dezbăteau două tendințe cea autohtonistă cu dacii, ortodoxia, bizantinismul românesc și cel occidentalist, că suntem strămoșii Romei, că avem o identitate latină, că aparținem Occidentului. Ne place azi să ne lamentăm că suntem ultimii în Europa. Un clip care urmărea PIB în Europa din 1920 până azi confirmă că aveam cel mai mic PIB european. Lucru adevărat până prin anii 2000, după care suntem bine mersi sus. Doar cealaltă Românie, Republica Moldova este pe ultimul loc. Suntem la nivelul Greciei, Ungariei, Portugaliei. O confirmă nivelul de trai. Citesc acum ultima carte a Anei Blandiana cu amintiri dinainte de revoluție, mă îngrozesc când am aflat că prețul la gogoșari era 25 de  lei kilul, la un salariu mediu pe la 2500 - 3000 de lei. Faceți vă rog comparația, când azi gogoșari se vând cu 8-10 lei kilul!

Mă îngrozește ideea că oameni care au suferit  nenorocirile comunismului sunt gata să voteze formațiuni care pot aduce dictatura și băgatul pumnului în gură.

Niște tipi certați cu școala, Funar, primarul USR de la Alba și încă niște personulități judecă Imperiul Austro Ungar pentru execuția lui Horea, Cloșca și Crișan. Dacă ar fi trecut pe la școală ar fi aflat că în 1784 era Imperiul Austriei lui Iosif al II-la. Imperiul Austro Ungar a făcut proces și pușcărie Memorandiștilor pe la 1890! Tot aurist-prostești!

Continuă războiul Israelului cu Gaza, orașul Gaza este înconjurat, israelienii sunt totuși atenți ca să nu aibă pierderi. Hamas minte exagerând numărul civililor uciși, dar ce caută ei acolo? Sunt prizonierii acestor criminali. Războiul din Ucraina stagnează este război de tranșee cu pierderi imense rusești, dar și ucrainene.

Am văzut filmul A Haunting in Venice, ultimul film cu Kenneth Branagh în rolul lui Hercule Poirot. Am văzut cu mare curiozitate serialul franțuzesc Alphonse cu Jean Dujardin în rolul principal. Este un serial cu mult erotism, preacurvie tipic franțuzească, lesbiene, gigolo - curve masculine și mai ales cu bătrânețe. Vrea să fie comedie, dar pică în dramă și tristețe. 

Să fim optimiști. se apropie Crăciunul! Căsuțele de la Sărbătoarea Recoltei din  centru se vor muta  la primărie pentru acest eveniment, deja sunt instalate podoabele electrice.

PS 

Constat că am mai scris despre Phoenix și denigrările imbecilului de Emanuel Copilaș, culmea folosind aceeași poză! A scris în Observator cultural un articol la fel de scârbos și mincinos și atunci m-a revoltat. Revizionismul ăsta privind un fenomen care nu avea nimic de a face cu comunismul mă irita foarte tare.

3 comentarii:

  1. Dar unde-i Moni Bordeianu din foto de sus ? Amintiri , amintiri Jo...daca ai fost la Phonix la Casa Studenteasca sigur ai fost si la Rosu si Negru cu Liviu Tudan si...Tandarica...imi amintesc in nebunia lui de baterist de top ca la un moment dat si-a arunca propriile bete in sala...mai sa le prind...De acord cu ce spui si spui mereu de timpurile lui Ceasca de pana-n 89 , un nenorocit in...relatiile cu populatia , ne tinea in frig , mancare , dupa anii 80 cam ioc , cultul personalitatii desantat , o mizerei ,nimeni ( cred ) ca nu ar dori sa mai avem asa ceva...dar de ce uitam ce am realizat noi pe timpul lui ? De ce uitam ca nu si-a vandat bogatiile tarii ca astia ? Oare, asta sa fi fost pretul ca sa intram in UE si NATO ?...sclavia noastra ? Eu sunt de acord cu tine , ca si mine de altfel , sa il injuram mereu si sa speram ca nu o sa se mai repete asa ceva , dar ?....De ce nu ne povestesti si de ce se intampla acum , sa cred ca esti de acord de nu dai nici un semn sa critici momentele de peste 30 de ani dupa Ceasca ? Sa inteleg ca "iti convine " sau le accepti ?...Nu vreau sa enumar ca le stim cu totii...facultati si doctorate false...tu esti doctor in nucleare si esti EGAL , dupa ei , ,dupa acte (?) ,cu mii de falsi doctori din tara , accepti asa usor sau...nu te intereseaza ? Sanatatea e la pamant,am vandut pe sub masa toate bogatiile tarii , CFR-ul este distrus , SRI-ul este al altora ,invatatmantul se schimba in principii aproape anual , ne conduc agramati , incompetenti si delicventi...in fiecare judet sunt mafii ale presedintilor consiliilor judetene, ale primarilor ,deputailor si senatorilor...asta iti place pentru ca avem mancare , liber la pareri ,TV dupa ora 22.00 si circulatie libera peste hotare ? E cam mare pretul totusi...Repet , si sa nu uiti , nu am nostalgii sau resentimente dar , la valoarea si cultura ta, as vrea odata sa te vad critic , la obiect pe domenii , cu tara noastra...zic bine , mai este TARA NOASTRA ?
    Tu dai din gura cu nenorocitii de la AUR si ai dreptate ( Vadim cum era aproape sa castige presedentia cu Iliescu ?) dar asta este nivelul majoritar al populatiei...de ce nu dai din gura si cu ce a facut si ce fac cei de la PSD , PNL de cand sunt ca partide ? Ai vazut cazul Crevedia, senatorul Stanescu plus mafia lui, mafia lui Firea si tot ce s-a intamplat in ultimele luni ( astia au fost descoperiti sau au fost pe niste sa fie descoperiti ) cate cazuri ai vazut , sau mai bine a vazut populatia , din gasca nenorocitilor de la AUR ? Nimic , deocamdata...Te salut !

    RăspundețiȘtergere
  2. Poza este din 72, vremea când Bordeianu emigrase deja prin America! Dragă Doru!
    Am audăugat comentarii despre mascarada judecării Imperiului Austro Ungar de către Funar, Pleșa USR primar de Alba pentru executarea lui Horea Cloșca și Crișan. Păi, măi băieți atunci era Imperiul Austriac al lui Iosif al II-lea. Apropo cei trei fruntași au fost dați în gât și prinși de autoritățile militare austriace de către niște românași de-ai noștri, care umblau cu pâra să ia niște arginți ca ai lui Iuda!

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga Joe,
    Nu am talente scriitoricesti sa apar la Blog ,ai vazut ca ti-am scris numai direct pe Gmail dar de data asta am vazut un text "Anonim"(4 Nov.2023) pe care probabil il cunosti si se potriveste la aprecieri cu mine in ceiace priveste talentul tau scriitoricesc,cunostinte trainice in multe domenii istorice, artistice,culturale ,cinematografice etc.,etc. dar cand o apuci pe politica in loc sa analizezi tinand cont de varsta senectutii,a intelepciunii acumulate si sa fii echidistant (pe noi, zic la plural impreuna cu "Anonimul") nu trebuie sa ne vezi nostalgici(cel mult dupa varsta tineretii -cu farmecul ei-care e cu totul altceva...si nu e de condamnat) si sa nu vezi degradarea din ce in ce a clasei politice(a conducatorilor) de incompetenti si corupti(o realitate) care au distrus(asta e cuvantul depinde pe ce pui accentul caci cifrele -stii mai bine ca statisticile nu reflecta o realitate ci depinde ce vrei sa scoti in relief-) o tara dar sunt gata sa dea vina pe UE si nu, ca s-au lasat corupti(oameni slabi ,lipsiti de caracter si iubire de tara,--popular "au pus botul"...) .Concluzie: cand criticam nu inseamna ca suntem nostalgici(asta e alta poveste) ci ca pur si simplu criticam la obiect si din pacate sunt multe de criticat acum in multe domenii:invatamant sanatate,economie, era sa zic industrie,dar numai avem etc.,etc. Jean.

    RăspundețiȘtergere