Radio Europa Liberă - Război pe calea undelor de Alexandru Solomon

Am urmărit aseară 9 noiembrie 2013 documentarul Război pe calea undelor de Alexandru Solomon, difuzat de Pro Cinema. Filmul este destul de lung s-a terminat după 12.30 noaptea. E lung şi postul fiind comercial a trebuit să suport şi reclamele. Acest film mi-a trezit o grămadă de amintiri.

Vreau să spun că existenţa mea matură a avut câteva lucruri extrem de importante: viaţa mea privată - iubirile mele, profesia, căreia m-am  dedicat cu mare pasiune, cărţile mele şi Europa Liberă. Da! Europa Liberă a jucat un rol extrem de important în perioda de la 20 la 40 de ani.

Mai erau distracţiile, pescuitul, mersul pe munţi sau la mare. Ce important era să merg la mare!  N-am scăpat vacanţa la mare, începând cu 1968, la Costineşti, doar în 1970 nu am fost, când mi-am rupt piciorul în sesiune, la fotbal. Pentru noi paradoxul era că Vestul nostru cu înlocuitori, Vestul nostru cu nechezol era în Est. Că acolo era Marea Neagră! Trăiam un surogat de libertate cu toate că şi acolo eram supravegheaţi de securitate, era să iau bătaie odată de la un securist beat, norocul meu este că m-au salvat alţi tineri solizi, care l-au liniştit.  

Prima oară am ascultat Europa Liberă la prietenul şi colegul meu Laurenţiu Orăşanu pe la 10-12 ani când acesta căuta muzică la radioul familiei. Ştiu că mi-a rămas înfipte în minte ştirile privind Marele Salt al Chinei maoiste, cu teribilele sale represiuni.

Ascultam apoi la ţară la Aluniş, şi la Avrig în mod curent Europa Liberă, ăsta era postul naţional al rudelor mele. Eu n-aveam casă radio, doar difuzor, târziu în stufdenţie am cumpărat la un tranzistor italian pe care l-am schimbat cu tranzistorul Electronica alor mei. Acesta era prietenul meu până am luat un radio mare, în 1977, când m-am mutat la garsonieră. Şi tranzistorul şi radioul era cuplat la antenă cu o sârmă de calorifer ca să-mi îmbunătăţesc recepţia plină de troznete şi pârâituri. Aici mi s-a întâmplat o chestie amuzantă, într-o seară, târziu, după miezul nopţii citeam cu urechea ciulită la Radio Europa Liberă şi în camera mea a pătruns inopinat vecinul de deasupra. Era cam beat şi culmea! a reuşit să descuie garsoniera mea, crezând că e a lui. Auzind Europa Liberă a pus degetul la gură şi să cărăbănit, uimit că a ajuns la mine nu la el!

Tanti Marina de la Sibiu era atât de cuplată de Europa Liberă că tot timpul când eram acolo auzeam doar acest post. Unchiul Pantelimon, socrul lui Onu, văr-miu, erou la Odesa cu Cruce de Fier şi apoi pe frontul din Slovacia asculta cu sfinţenie acest post.

Pot spune că Europa Liberă făcea parte din viaţa mea. Ea mi-a furnizat un fel de cursuri post universitare de care aveam nevoie. Sunt de acord că acest post de radio a fost un fel de defulare, ca pentru majoritatea concetăţenilor mei, când de frică şi de ură pe comunism nu aveam decât să ne răcorim auzind opiniile ferm anticomuniste de acolo. Şi îmi plăceau mai ales anticomunismul visceral şi radical al lui Emil Georgescu, Neculai Constantin Munteanu, sau Emil Hurezeanu.

Eram topit după Teze şi Antiteze la Paris ale Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca. Apropo' de asta, cel mai mizerabil articol, dedicat acestui post de radio a fost scris de Dinu Săraru, consătean cu Virgil. Acest rafinat intelectual era vâlcean, fiu de ţărani simpli din Lădeşti. Se intitula, semnificativ, "Baba la uluci", baba era Monica Lovinescu! Monica Lovinescu avea plăcerea meselor rotunde, un fel de tocşouri de azi, şi visam la unele la fel, când în România se va putea. Se poate acum la televiziuni, dar nu seamănă de loc cu ale Monicăi Lovinescu!

Postul de radio a devenit foarte popular sub conducerea lui Noel Bernard, probabil cel mai popular evreu din România, în pofida tuturor prejudecăţilor! Circula bancul cu ciobanul cu tranzistor, care-l întâlneşte pe Ceauşescu şi acesta când a spus că este cel mai cunoscut român, ciobanul i-a replicat: "Păi n-oi fi Noel Bernard?".

Secretul a fost şi cei doi DJ ai postului Cornel Chiriac dispărut tragic şi 1975 şi Andrei Voiculescu, nepotul poetului şi medicului Voiculescu. Ei ne transmiteau tot ce era mai bun în muzica rock. Regretatul meu văr, Onu era supranumit Onu Dip, de la formaţia Deep Purple, pe care nu avea s-o audă decât de la Europa Liberă, în condiţiile vieţii într-o zonă rurală, chiar dacă cu o puternică minoritate săsească.

Câteodată fantazam să-i văd pe redactorii mei preferaţi. O ştiam doar pe Ioana Măgură, actriţă şi prezentator tv, pe care o văzusem la un spectacol,de la Nottara. Am revăzut-o la TVR, în 1990 şi nu se schimbase aproape de loc, aceeaşi femeie frumoasă şi distinsă, însă în documentarul din 2007 apărea cu semnele bătrâneţii, care nu iartă pe nimeni.

Am avut apoi ocazia ca să-i văd pe Neculai Constantin Munteanu şi Emil Hurezeanu reveniţi în media tv românească. În documentarul lui Solomon i-am văzut pe redactori şi spikeri reuniţi la sediul Europei Libere din Englischer Garten, Munchen, devenit între timp Facultate de Jurnalism! Ceata de bătrâne şi bătrânei nu-mi spunea prea multe. Trecuse mult timp din 1989 şi farmecul figurilor pe care doream să le cunosc dispăruse.

Azi, sursele de informaţie s-au multiplicat, internetul domină acum totul, dar îmi face plăcere să-l ascult pe Hurezeanu, acum la Digi24. Îmi amintesc şi de frustrările cu care-i citeam articolele din revista 22 prin anii '90, în care ne anunţa cu superioritate că noi românii nu prea avem şanse la UE! Între timp şi-a mai reevaluat ideile!

După 1987 mi s-au diversificat sursele de informaţii radio, am devenit dependent de BBC în româneşte din cauză că prietenul meu, Mihai Vasilescu devenise spiker acolo, are o voce extrem de radiofonică. Erau acolo emisiunile culturale, echivalente cu cea a Monicăi Lovinescu, sau emisiunile de istorie ale lui....Neagu Djuvara, cel mai popular istoric al momentului, concurat doar de Lucian Boia. Ascultam şi Voice of America, dar acesta era mult mai oficial şi mai echisdistant. Aveam atunci nevoie de răutatea anticomunistă a Europei Libere ca să ne înrăim şi defulăm şi noi!

Şi nu sunt de acord să echivalez numărul plătitorilor de bilet la acest documentar cu cei pentru care Europa Liberă însemna ceva, sunt cu mult mai mulţi. Cele mai jenante momente ale documentarului sunt atunci când apare Vasile Paraschiv, muncitorul dizident în conversaţii cu foştii colegi de muncă, sau conversaţia realizatorului cu vecinii lui Paul Goma. Nu există decât o explicaţie simplă, ne era la toţi frică, frică fizică, psihică, pur şi simplu frică. Şi cât de rapid s-au dus dracu' Ceauşescu, cu partidul şi securitatea lui cu tot. Puţini şi-au învins frica, de ei am auzit la Europa Liberă: Paul Goma, în primul rând, Vasile Paraschiv, Radu Filipescu, Dorin Tudoran şi mai ales Doina Cornea. Mai exista şi controversatul Silviu Brucan şi cei doi scriitori care l-au înfruntat pe Ceauşescu, Dan Deşliu şi Mircea Dinescu.

Europa Liberă însemna aproape totul în materie de informaţii şi de aceea a fost atât de însemnată în viaţa mea. Am aflat de operaţiunea Entebe şi m-am bucurat, am auzit cum s-a prăbuşit dictatorul Marcos în Filipine şi m-am bucurat, am auzit despre accidentul de la Cernobîl şi am fost pregătit să-i întâmpin consecinţele, pe care le-am văszut cu ochii mei pe aparatele de la reactorul nuclear de cercetări la care lucram!

Europa Liberă a însemnat un pic de nădejde în vremurile cenuşii ale comunismului!