Moştenirea Jurnalului de la Păltiniş

Am citit cu mult interes articolul Dincolo de Păltiniş al lui Paul Cernat din Observator cultural în două numere succesive. Este un articol polemic cu trimiteri spre actualitate.

 Experienţa Păltinişului cu Noica în postura de mentor este irepetabilă. De ce? Pentru că în termeni de calibru  şi presitgiu intelectual nu mai există un Noica astăzi. Şi Noica a avut pe de altă parte noroc! Pentru că să ai ca învăţăcei doi intelectuali de calibrul lui Pleşu şi al lui Liiceanu azi este mai dificil. Nu că tipul de intelectual umanist ilustrat de cei doi ar fi dispărut, dar cred  că majoritatea acestora sunt astăzi pe la Universităţi americane, germane, etc. S-a produs deja o revoltă împotriva boieri.lor minţii a lui Hurduzeu, sau Sorin Adam Matei împotriva boierilor minţii, dar aceştia sunt unversitari americani şi distanţa şi preocupările nu mai sunt în actualitatea culturală. În America activează Aurelian Crăiţiu, Alin Fumurescu, Mircea Platon  şi alţii, care nu au intrat în disputele cu boierii, dar toţi aceştia pot ocupa un loc de prestigiu în peisajul cultural intelectual românesc.  

Pe de altă parte o astfel de aventură intelectuală nu mai poate trezi interesul şi efectul pe care l-a avut educaţia intelectuală, paideică de care au avut parte ceşti tineri atunci la începutul anilor 1980, prin simplul fapt că democraţia de azi permite acest lucru fără piedici şi iscoade securiste, ca atunci. Şi că aceste aventuri intelectuale nu mai ocupă în loc atâît de important în imaginea publică românească de azi, din păacte!

Pentru că aceasta este moştenirea Păltinişului, prestigiul intelectual de care s-au bucurat din 1990 încoace atât Liiceanu cât şi Pleşu. Sunt în dezacord cu Cernat privind activitatea ministerială şi de demnitar alui Andrei Pleşu, a fost de excepţie! Nu la fel s-au descurcat alţi intelectuali puşi să rezolve probleme administrative. 

Pe de altă parte un emul al Jurnalului păltinişan este Horia Roman Patapievici. El a fost acreditat de cei doi Pleşu şi Liiceanu, pe de o parte şi mai ales de Alexandru Paleologu, alt discipol noician mai vechi, dacă nu chiar comiliton al lui Noica.

Ca rezultat al elitismului intelectual promovat de Noica, HRP a dezvoltat o ideologie superior condescendentă faţă de vulg, de pulime, să zicem de-a dreptul (apud Neagu Djuvara!). HRP este partizanul votului cenzitar, deci doar unii trebuie să aibă păreri. Aceste opinii au fost pe larg blamate de toată lumea. Pe de altă parte producţia literară a lui HRP rămâne deosebită, şi a acreditat un eseist excepţional, o surpriză postdecembristă. De asemenea, HRP a demonstrat calităţi foarte bune de manager cultural ca preşedinte al ICR. Dar şi aici este amendabilă activitatea lui, cum comentează Liviu Cangeopol, dizident ieşean stabilita în America, activitatea lui Patapievicui suferind de bisericuţe intelectuale, nu toţi intelectualii români au avut acces la activităţile ICR. Că după aceea acţiunea dărâmătoare a lui Andrei Marga are consecinţe dezastuoase nici nu vreau să vorbim.

Dacă activităţile intelectuale pot să se înscrie în registrul remarcabil, nu la fel de inspirate au fost partizanatele politice. Chiar dacă Andrei Pleşu s-a acomodat cu mai multe schimbări politice şi care i-a adus acuze de cameleonism, toţi s-au înhămat în susţinerea necondiţionată a lui Traian Băsescu, de unde li s-a tras porecla de "intelectualii lui Băsescu". HRP a desfăşurat un militantism partizan în slujba lui Băsescu şi vai a unor persoane din camarilă, până, probabil, cineva i-a deschis ochii că devine ridicol şi a încetat. Liiceanu a blamat Reboluţia din ianuarie 2012, dovedind cecitate, iar Pleşu, care a fost alungat cu înjurături de la Cotroceni continuă să-l susţină pe Băsescu, pe motiv că opuşii lui nu sunt decât jalnice figuri. Nu vor să recunoască, în pofida evidenţelor, ca s-au înşelat. Din acest motiv remarc şi enervarea bovaricilor amiratori băsescieni la criticile lui Paul Cernat în articol. De fapt se pare că filosofia, buna cuviinţă, inteligenţa superioară nu pot înlocui perspicacitatea  care o dă bunul simţ. Ce mai tura vura au stricat orzul pe gâşte! 

Din motive de adversitate aceşti intelectuali dezamăgiţi au căutat  să-i denigreze pe cei doi lideri USL. Lui Ponta i-au găsit plagiatul tezei de doctorat, pe Antonescu l-au acuzat de lene intelectuală, caă ar fi repetent, şi i-au inventat o poreclă mizerabilă. O decădere, dacă pui în balanţă atitudinea elitistă!

Am remarcat o eroare a lui Cernat, că niciun intelectual nu s-a solidarizat cu Revolta din 15 Noiembrie 1987 de la Braşov. I.am amintit că au fost Doina Cornea şi vrem nu vrem controversatul Silviu Brucan. În vremurile acelea reprezentau ceva important, cei care aveau curaj faţă de  de dictatura comunistă! Cernat mi-a replicat pe forum că el se referea doar la scriitori. Păi ştia precedentul, al desolidarizării acestora cu Paul Goma în 1977!

Oricum, pentru noi cei contemporani în 1983 cu Jurnalul de la Păltiniş, acesta a fost o revelaţie minunată, pentru că ne-a dat ceva speranţe, că nimic nu-i încă pierdut în România!