miercuri, 13 noiembrie 2013

Nu mai sunt revoltat, acum mă încearcă stupoarea!

Ştiu că trecuta mea revoltă privind felul în care persoane publice pun la treabă instituţiile statului a trezit multe replici, unele care îşi exprimau rezerve că reacţiile mele sunt cam subiective, că ar fi răutăcioase, sau răutăciste, vorba regelui fotbalului românesc.
Ceea ce s-a întâmplat în seara asta mă stupefiază!
Preşedintele Traian Băsescu iese la declaraţii publice în care îşi reglementează relaţia cu primul ministru privind afacerile sale private. Este clar că iniţiativa parlamentară de investigare a afacerilor cu terenuri din zona unde doamna Ioana Băsescu a devenit moşiereasă l-a iritat enorm pe domnul pre;edinte. Investigaţiile au scopul să vadă dacă s-au comis ilegalităţi şi dacă DNA era îndreptăţit să facă cercetări în acea zonă. Ei bine, domnul preşedinte este vizibil nervos şi-l face albie de porci pe Ponta, insistând asupra calităţii sale de.... plagiator!

Liberalii se pare că sunt mai reticenţi cu aceste comisii de investigaţie, lucru care mă surprinde...în fine!

Dar iată că Ponta aruncă bomba, că vezi Doamne rimează cumva!
După o şedinţă de guvern obositoare în care primul ministru Ponta şi-a scos cravata vine la declaraţii şi jurnaliştii îl întreabă nu de buget, subiectul şedinţei, ci despre declaraţiile preşedintelui Băsescu.

Şi aflăm că domnul Ministru al Finanţelor, simpaticul chelios cu barbă tunsă numit Chiţoiu a fost sunat cu vreo trei săptămâni în urmă de ...Traian Băsescu! Să intervină pentru Gheţea să fie menţinut la şefia CEC. De ce oare? Păi imensul credit obţinut de simpatica fiică a domnului preşedinte a fost aprobat de CEC. Şi în ce condiţii? CEC dă maxim 700000 de Euro şi creditul Ioanei depăşeşte milionul!!!!! Domnul Gheţea terminându-şi mandatul este o procedură de evaluare şi poate fi sau nu menţinut. Aşa că o pilă la dom' preşedinte, nu-i aşa, contează!

Başca, astăzi telefonistul Băsescu  l-a sunat pe Papici, pe care ipocritul zice că nu-l ştia să se scuze că-i băgat în afacerile familiei eminentului nostru preşedinte.

Nu degeaba a scris acu' vreo 125 de ani "Lanţul slăbiciunilor" Iona Luca Caragiale, cel mai genial expert al spiritului românesc, fiul faimoasei localităţi Haimanale.
Românul este inimă bună, dacă cineva îi cere, de ce să nu intervină el pentru un prieten, amic, etc!
Asta hai să spuneam că noi românii ordinari, obişnuiţi o facem din considerente inimoase, dar ce ne facem cu persoane publice şi pe ici de colo din capul statului!
Şi mă prinde o stupefacţie, care nu mai are nicio legătură cu uitatul meu pe la Antene, pe care nici nu le prea vizionez, doar dacă au ce spune. Antena 3 este bună când spune adevărul, şi nu are consecvenţa  stimabilului animal încornorat soţ al vacii pe care o are de exemplu B1 tv. De uitat mă uit şi urmăresc posturile de ştiri când sunt acolo responsabilii de viaţa noastră în România, nu sunt de loc fanul păreriştilor, care bat câmpii şi tâmpesc poporul cu televizorul!

A bon entendeur salut!

9 comentarii:

  1. Am spus de un an ca Antonescu n-are c..oaje. Si ca sacrifice totul si pe toti pentru a devein Presedinte. Dovada ca e prost rau de tot. M

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Joe,

    Eu nu mai zic nimic. Asa ca il las pe Avram Naom Chomsky. Arunca si tu o privire peste ce zice Chomsky si poate si cititorii tai. Eu cred ca se potriveste tare bine cu ce se petrece acum in tara.
    1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate
    Pentru aceasta: Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional.
    2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii
    Pentru aceasta: Inventează false ameninţări, ori creează probleme grave, care îngrijorează real şi angajează opinia publică, iar apoi oferă soluţiile.
    Un exemplu: Favorizează insecuritatea cetăţenilor, apoi guvernarea providenţială salvează naţiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu preţul limitării propriilor libertăţi democratice.
    3. Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău
    Pentru aceasta: Mecanismele propagandei "albe" (oficială, integral asumată de guvern), "gri" (parţial asumată) şi "negre" (niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern în permamenţă preocupat pentru ameliorarea condiţiilor tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopulare dure se vor aplica gradual, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel, cel mai mare rău devine suportabil dacă e administrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.
    4. Poporul trebuie să creadă că şi ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trai mai rău este tot pentru binele său
    Pentru aceasta: Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.
    5. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte
    Pentru aceasta: Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire superficială, naivă şi cu predispoziţie la intoxicări informaţionale.
    6. Poporul trebuie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor
    Pentru aceasta: Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manipulat.
    7. Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare
    Pentru aceasta: Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a tine cetăţenii în ignoranţă şi a manipula opiniile colective după bunul-plac.
    8. Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă
    Pentru aceasta: Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos.
    9. Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei
    Pentru aceasta: Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă şi sunt uşor de controlat.
    10. Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare
    Pentru aceasta: Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Deh, măi Lari,
    Dl. Preşedinte se pregăteşte să se retragă din funcţie!
    Doar că se pregăteşte neadecvat şi dă de lucru naţiei, ne ţine ocupaţi!

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu citesc, bineinteles, zilnic si presa din Germania, pe linga cea din Romania. Si fara sa vreau, se fac unele conexiuni, asa , inevitabile. Zilele astea se judeca procesul , pentru coruptie , al fostului Presedinte ( demisionat din cauza asta ) Wulf, pentru ca ar fi primit cadou, o noapte ( citeva sute de euro ), cu nevasta, la un hotel, de pe vremea cind inca nu era Presedinte, era doar sef in Niedersachsen ( Sax.Inf.) de la un producator, ca sa fie ajutat sa faca un film.... Mai citesc ca , la insistentele americanilor ( licuricii vostri ) Germania e cercetata la UE pentru ca exporta prea mult, fata de cit importa ( probabil de la ei, de la licurici ), deci are excedent prea mare !!
    Si acum facem legatura cu presedintele base ( am scris intentionat cu p mic ) , care pentru casa din Mihaileanu, vila Dante, afacerea asta acum cu hectarele, ar fi fost aici, daca era Presedinte, trecut acum printr-o turbina de Boeing-747 la turatie maxima ! Si atunci inteleg cum de Germania are excedent la export, trebuie sa scoata Grecia si nu numai din rahat , sau este reclamata de americani ca nu importa destul de la ei, cind de fapt Frau Merkel a spus la handy c-o sa mai deschida 4 McDonalds-uri la Berlin ( au ei stenograma, ce dracu ). Cum era vorba aia... pestele de la cap se impute, nu-i asa Joe !? Numai ca aici si pestisorii aia mici si multi, functioneaza altfel !

    RăspundețiȘtergere
  5. Pina nu sare cineva sa-mi caute "nod in papura", corectez, Wulf se scrie Wulff, suma cu care ar fi fost corupt este de 753,90 euro.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare că lui Traian Băsescu nu-i mai pasă de nimic, ştie că de suspendare nu mai poate fi vorba, este o pierdere de vreme! Aşa că face cum ştie sau crede el că se cuvine, arată că este un găinar de duzină, dar ocupă scena debitând tot felul de prostii politice pe care le asezonează cu escrocherii, pe care crede că lumea nu le vede. Năstase strângea banii pentru campania prezidenţială, Băsescu bani albi pentru zile negre!
      Mă întreb cum am fost atât de orbi să ne încredem în el în 2004, când în perioada 1997-2000 era cel mai detestabil om politic, punea frâne pentru reînscrierea României pe direcţia bună.
      Aşa este în politică, în disperare l-au folosit berbece împotriva lui Năstase, acum mă gândesc dacă Stolojan nu era în stare atunci să ajungă preşedinte, cu Băsescu, prim ministru în locul lui Tăriceanu, Băsescu s-ar fi descurcat la fel? Oare?

      Ștergere
  6. Oooof,din pacate ai cativa adepti dar din ce in ce mai putini. Hai, sa discutam un pic : daca Joe, cineva apuca sa spuna la TVR ca JOE era beat la sedinta ---fiind o persoana cunoscuta nationa---l,bineinteles, degeaba spui tu a doua zi tarii intregi cu martori ca doar te-a durut capul si nici macar nu gustasei alcool. ...Asa si cu tine,dar nu mai ma surprinzi de loc,presedentia a iesit deja pe post si a spus : PRESDINTELE A SUNAT PE CHITOIU SA_I SPUNA CA AR FI BINE SA NU-L SCHIMBE P E DIR. CEC PANA LA TERMINAREA MANDATULUI,punct. Deci tu Joe om cu facultate spui ca la sunat sa nu-l schimbe ignorand intentionat adevarul dar ce sa mai zic de nenea Ion care n-are carte ???? Nu vrei tu sa spui si dreptul la replica al presedintelui si gata. Presedintele spune clar : NU L-AM CUNOSCUT PERSONAL PE PROCURORUL PAPICI,punct ,nu tii, colega ,de aceste cuvinte si spui ca l-a sunat presedintele pe Papici si asta este un adevar sa-si ceara scuze in numele lui de incurcatura politica in care sa intrat numele lui. Mi se pare super corect ca eu sa vad ca tu Joe ,din cauza mea te barfesc toate ziarele si sa te sun si sa-ti spun : JOE nu te cunosc si vad ca astia rad de tine la TV din cauza mea imi cer scuze ca ti-am facut asta !!!! De ce Joe interpretezi -ca GADEA -exact ca el, ALTFEL ????? Sunt de acord sa nu-l agreiezi pe presdinte,e alegerea ta-ti-o respect,dar fii domnule ,corect nu patimas si obsedat. Calci in picioare adevarul si interpretezi ca Gadea....De ce dle sa nu-si cumpere teren fata presedintelui ? Cum va imaginati,cu toata presa pe el ca ar putea face greseli ? Mai,voi sunteti nebuni ? Pare prost ( ca Ponta ) Basescu ? Ponta deja m-am lamurit este dezechilibrat mintal...iar alalalt gata se va da cu Base ca ia placut cum i sa pus problema din punct de vedere cum va fi presedinte....d.m.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma scuzati, am o nelamurire, de natura logica !? Daca Joe interpreteaza, calca in picioare adevarul, atunci cum de vi se pare ca are citiva adepti ( tot mai putini ) cind cifrele publicate, chiar si in Monitorul oficial ( 87% din cei 8,5 milioane prezenti la referendum si 66% din cei prezenti la alegeri ) arata altceva. M-a intrebat aici un neamtz, coleg de munca, interesat de Romania, care stie aceste rezultate ( nu de la mine ) : Ce tzara e asta domnul meu, cind in situatia asta, un om e tot la putere, oricare ar fi el. Iar Dvs. constatati ca are putini, tot mai putini care-l detesta... !!!??? Daca ma faceti sa inteleg ca 13>87 si 34>66 suntem de acord, daca avem legaturi cu Joe, cred ca avem si idee de ceva matematica simpla, ca el n-a lucrat la CAP, unde cifrele se aranjau cum vroia partidul. Mi-e si rusine , ma doare ochiul , cind vad ce enormitati matematice am scris, numai ca sa va fac placere, sper sa nu vada astea vreun inginer, fizician sau matematician, ca ma fac de ris.

      Ștergere