Amintiri cu liceu

Am observat cu satisfacţie că blogul meu a ajuns pe meleaguri americane şi am reacţii, inclusiv de la Basarab Nicolescu privind aniversarea liceului la împlinirea vârstei de 150 de ani. 

Liceul a fost înfiinţat în 1864 de Alexandru Ioan Cuza ca gimnaziu de băieţi.

Problema cu sediul liceului meu este într-adevăr controversată.

Se pare că primul sediu al liceului a fost în clădirea care adăposteşte azi Muzeul de Istorie al Judeţului Prahova. Îmi aduc aminte că în vremea liceului am ajuns acolo unde funcţiona încă liceul nr.6, care s-a mutat ulterior în Nord şi a primit numele de Dobrogeanu Gherea.

Apoi s-a construit pe bulevardul central al Ploieştiului sediul monumental al Liceului Sfinţii Petru şi Pavel. Am primit un link care are o poză a acestei clădiri.

http://costintuchila.wordpress.com/2011/03/31/nichita-stanescu-%E2%80%9Epot-merge-si-cu-aerul%E2%80%9D/liceul-sf-petru-si-pavel-ploiesti-vechi/ 

Am înţeles că liceul avea cea mai frumoasă sală de spectacole din Ploieşti.

Clădirea a suferit foarte greu de la bombardamentele americane din aprilie 1944. Exact faţada a fost distrusă.

Cât eram copil şi mergeam la Biserica Parohiei Sfântul Gheorghe aflată zid în zid cu liceul şi între zidurile bisericii şi ale liceului se aflau aruncate statuile Sfinţilor Petru şi Pavel care mie îmi creau fiori.

Liceul s-a retras la ţară în împrejurimile Ploieştiului. Apoi a revenit în toamna lui 1944 în localul Liceului Comercial de pe Oilor şi a rămas în această clădire până azi.  

Liceul în perioada comunistă a reuşit să primească denumirea de Liceul Ion Luca Caragiale în 1952 la 100 de ani de la naşterea scriitorului care a studiat la acest liceu.

Ce s-a întâmplat cu clăirea liceului Sfinţii Petru şi Pavel?

A fost refăcută faţada la începutul anilor 1950 în stilul sovietic. Eu îmi reamintesc că această clădirea a adăpostit liceul industrial de chimie când eram destul de mic. Aflu acum că Liceul A. Toma s-a înfiinţat în această clădire, şi din 1974 a primit numele actual de Mihai Viteazu. Această denumire o avea liceul nr. 3 din spatele bulevardului, ulterior devenit Liceul Pedagogic.

Eram nelămurit prin vremea liceului că absolvenţii în vârstă ai liceului meu se întâlneau pe bulevard în faţa liceului A.Toma. Apoi m-am lămurit cu istoria zbuciumată a sediilor liceului I.L.Caragiale, continuatorul tradiţiei primului liceu de băieţi din Ploieşti Sfinţii Petru şi Pavel.

Asta despre clădirile liceului meu.

Am intrat prin examen în clasa a VIII-a la Şcoala Medie I. L. Caragiale în 1963. Am fost repartizat la clasa a VIII-a F care era situată la subsol şi era foarte mare avea vreo 40 de locuri în bănci dacă nu mai mult, asta mi-a reamintit-o prietenul Cristi Zamfir. Aici îmi reamintesc de emoţia trăită de asasinarea lui John Kennedy.

Dintre colegi mi-l reamintesc pe Vasile Georgescu cu care am fost şi coleg de bancă. Altă amintire se leagă de prima oră de matematică unde tocmai venise în Ploieşti profesorul Onofraş. Cred că fiind fumător înrăit cred că fuma şi-n timpul orelor. La prima oră ne-a dat un extemporal cu o fracţie complicată. Am luat nota 4 şi mi-aduc aminte că ne miştocărea dând drumul foi ca unui avion de hârtie. Nota asta m-a ambiţionat foarte tare şi am devenit cel mai bun la matematică. Onofraş a plecat şi a venit tânărul profesor Lungulescu care se mândrea cu mine. Şansa mea a fost că limba străină a doua studiată era engleza, exotică pe la începutul anilor 60, prima fiind evident rusa. Asta m-a dus în clasa a X-a la real la clasa aristocraţiei liceului, a X-a A, unde erau olimpicii la matematică, dar şi la literatură. Aici predau cei mai buni profesori ai liceului. La Matematică era Profesorul Ion Grigore, la Literatura Română era doamna Natalia Boncu, care era şi dirigintă. La Istorie era Nicolae Simache, la Chimie era Doamna Profesoară Olga Petrescu, renumita Molecula, autoare de manuale de chimie pentru liceu. La Engleză o aveam pe Doamna Sicoe şi la Fizică pe Covaci care ulterior a emigrat.

Amintirea cea mai vie a vieţii mele de licean este cea de la o oră de Istorie. Eu ca să nu fac prostii şi nerozii specifice vârstei, citeam pe furiş cărţi, în special poliţiste. Colegul meu de bancă Adrian State, se înghiontea  cu un alt coleg. Simache vede cu coada ochiului îmbrânceala şi îl identifică pe Adrian şi pe mine ca cei neastâmpăraţi şi ne dă afară din clasă! Eu stupefiat de decizie trecând prin faţa catedrei mi-am dat cu palm în cap surprins de decizia profesorului. Am ieşit şi m-am retras ca toţi elevi supăraţi la veceurile liceului. Un coleg a venit să mă extragă de acolo şi să mă aducă înapoi în clasă. Simache mă ia în primire şi-mi spune: "când  te-am văzut aşa de disperat m-am gândit că poate vrei să te sinucizi?" Şi ne trimite la Doamna Directoare Aspasia Vasiliu. Asta chiar m-a umplut de disperare, îi zic lui Adrian dacă îmi anunţă părinţii o să o încurc şi mă aleg cu o corecţie de la tata. Ajungem în faţa Doamnei Directoare, o persoană foarte severă şi impunătoare. Şi Doamna Vasiliu a zis cum ne-a văzut: " ia să vedem ce aţi făcut la Olimpiada de Matematică?" Şi amândoi luasem punctaj maxim! Este adevărat că la faza locală, pe oraş. Mă împiedicam însă mereu la Etapa Regională. Aşa că s-a înmuiat şi ne-a lăsat în pace. Da, eram cei mai buni la Matematică, Adrian State, Cristi Zamfir şi cu mine. Uite că Matematica m-a scos din necaz! 

Dar nu numai Matematica era de bază, prin Doamna Boncu Literatura Română era privilegiată. Aici era maestru Dan Călinescu. Dan a scris în loc de subiectul de la Olimpiada de Literatură despre cronicari o poezie ad-hoc despre cronicari care a avut mare succes la profesorii inteligenţi, dar a fost respinsă de profesorii rigizi şi fără har. Unii ar fi dorit să-l promoveze, dar o majoritate obtuză l-a respins.

Cu Doamna Boncu am studiat clasicii, pe Eminescu l-am dezbătut cam un trimestru. Ştiu că ne-a pus să citim Apus de Soare şi toţi au râs de mine că am pronunţat prescurtarea IPS în loc de Înalt Prea Sfinţitul pentru Mitropolit.  Doamna Boncu era poetă simbolistă şi cred că ne-a recitat şi poezii de ale ei. Apoi cel mai incitant a fost studiul literaturii române interbelice, l-am descoperit pe Camil Petrescu, îmi plăcea şi Cezar Petrescu şi mai ales Liviu Rebreanu. Scriitorul care m-a marcat cel mai puternic a fost Marin Preda cu Moromeţii, pentru că îmi amintea de copilăria muntenească paternă de la Aluniş, Prahova. Un subiect larg dezbătut a fost refuzul blamabil din punctul de vedere al profesoarei a premiului Nobel în 1964. Cred că tot atunci l-am descoperit pe Franz Kafka.

Am căpătat cunoştinţe extrem de solide din liceu, care mi-au format personalitatea şi datorită acestor profesori excepţionali. 

Liceul m-a făcut om!