Am primit un e-mail cu
o caricatură care are mesajul iresponsabil al inutilităţii votului.
Ori este imperios
necesar pentru oameni obişnuiţi şi normali să-şi exprime explicit opiniile care
se pot face mâine prin vot şi pe 16 noiembrie. Acum, la 5 ani despre viitorul
preşedinte.
Predomină o atitudine
iresponsabilă mai ales a unor tineri educaţi şi altora din zona clasei mijlocii
că este inutil votul lor confruntat cu al unei mări de voturi dirijate din zona
mai puţin educată.
Aceasta este cea mai mare
prostie care au scos-o unii, cu o uşurinţă care frizează lipsa de discernământ.
Atitudinea asta
demobilizatoare a fost contrazisă în două rânduri: în 1996 la alegerea lui Emil
Constantinescu şi în 2004 la alegerea lui Traian Băsescu. Deci se poate!
Şi aceeaşi mobilizare
a avut loc şi în 2000 pentru a-l bloca pe Vadim Tudor şi în 2009 când prostiile
şi gafele lui Geoană au mobilizat electoratul nehotărât.
Am citit despre miza
locului trei. sunt opinii ale unor jurnalişti de la hotnews.ro, site de ştiri care a fost apropiat de Traian
Băsescu.
Jurnaliştii spun de
spre mizele ocupării locului trei. Că pentru Tăriceanu sub 5% îi anulează şansa
de prim ministru care i-ar da-o preşedintele Ponta, Monica Macovei despre cum
va negocia cu Iohannis, iar pentru rezultatul lui Udrea cum îşi va calibra Băsescu
viitorul PMP.
Eu opinez că
Tăriceanu n-are nicio şansă de prim ministru, singurul care ar fi poate
acceptat de mahării PSD ar fi probabil Maior, prin legătura sa de familie
cu Ponta. Cât despre votanţii săi este într-adevăr greu de modelat
comportamentul din turul final. Sunt totuşi simpatizanţi liberali din fostul
USL. Dacă l-ar fi acceptat pe Ponta l-ar fi votat din prima. Aşa că este cel
mai dificil de estimat votul lor din turul II, decisiv.
Monica Macovei poate
să dea un semnal negativ pentru vot, dar cei care o votează or fi ei unii plini
de fantasme, dar sunt suficient de realişti să voteze în turul II pe Iohannis,
pentru că lipsa lor de la vot i-ar da şanse lui Ponta.
Cât despre Elena
Udrea, votanţii ei sunt dintre cei rămaşi fideli lui Traian Băsescu, ei or fi
sectari, dar nu inconştienţi să accepte mesaje demobilizatoare ale lui Băsescu,
lipsa lor de la vot, tot pe Ponta, inamicul clar al PMP l-ar avantaja.
Opinia mea este că
din acest punct de vedere nu vor exista negocieri între Iohannis şi ceilalţi
candidaţi. Singura dată când al treilea candidat a contat cu adevărat a fost
totuşi în 1996, când Petre Roman a luat 20% din voturi, nu departe de primii
doi clasaţi.
Probabil că ungurii
vor fi mobilizaţi să voteze un minoritar, eu presupun că unii maghiari vor vota
şi la primul tur pe Iohannis. Este prima ocazie din democraţia românească când
un cetăţean român care nu este etnic român are reale şanse să devină primul om
în stat!
Continui să cred că
vor conta extrem demult decizia celor care nu sunt hotărâţi dar care vor să
voteze. Cele întâmplate în această campanie, mai ales arestările spectaculoase
din zona PSD, dar şi din cea apropiată de Băsescu în trecut şi prezent, PDL,
PMP vor conta în alegerea pe care or să o facă electorii în turul final.
Şi din acest motiv am
speranţe!
Sunt de accord cu tot ce ai spus. Ai dreptate si de aceea votez Tariceanu si Ponta. Sau poate doar Ponta ca sa iasa din primul tur. Votez negativ, ca romanii, doar ca sa nu iasa gasca lui Basescu care isi schimba pielea (basescu) cu una noua (Johannis) dar nu isi schimba nici oamenii si nici naravurile. Nu cred inr-un partid cu Blaga, Boc, Ungureanu, Predoiu la care sa vina si Macovei ! Tine minte ca NICIODATA Johanis nu l-a atacat pe Basescu sau pe cineva din oamenii lui.
RăspundețiȘtergereBine analizată situaţia.Un joc nu prea dificil de şah.Ultima mutare stă în mâinile votanţilor.
RăspundețiȘtergereVotez rațional.
RăspundețiȘtergereVreau să am dreptate. Nu doar pentru mine, nu doar pentru mâine.
Joe , am vrut sa-ti scriu pe blog astazi , dar nu-ti permite sa scrii decat pro Poanta , deci nu am putut sa public.
RăspundețiȘtergereCe am vrut sa public : eu si multi prieteni , colegi si cunostinte nu vom merge la vot in primul tur , deoarece nu prea avem cu cine vota .
In schimb vom merge la vot in turul doi , deoarece nu vrem sa se intample ca-n 1990 , cand bolsevicii lui I.Iliescu au preluat puterea .
Acum bolsevicii schimba generatia ca-n 1965 ,cu unul tanar -N.Ceausescu ,respectiv V.Ponta .
Sa vedem ce iese-DOAMNE -ajuta !
Cu stima-EV.
Asa sa faceti , daca asta va e optiunea. Eu nu zic sa sa vedem ce iese, iese ce gandim, judecand realist.Sa iasa cine vreti.
ȘtergereEu stiu ca azi nu mai e voie sa faci campanie !!! In plus , se intimpla ca azi e si Luminatia, Ziua Mortilor sau Allerheiligen pe nemteste. Asa ca, hai sa mai lasam strigoii astia politici si sa ne gindim o zi pe an, dar toata ziua numai la ai nostri de "dincolo", cred ca fiecare are asa ceva ... Daca nu , raminem doar ca aia cu halloween-ul, vai de capul lor !
RăspundețiȘtergereDe acord!
ȘtergereDumnezeu să-i odihnească pe ai noştri!
In religiile crestine (catolica, ortodoxa, si variante):
RăspundețiȘtergere1 Nov este ziua "tuturor sfintilor", Alerheiligen, Toussaint,...
2 Nov este ziua "tuturor mortilor", Allertotes, Jour des défunts...
Cred ca la noi confuzia intre cele doua zile vine de la faptul ca mai toti sfintii sunt deja ... morti (!) asa ca ... am putea sa-i zicem Haloween ca-i tot p-acolo !!! Speram ceva mai putina confuzie la alegeri, desi e departe de a fi evident.