Tot despre monarhie

Luat de valul entuziasmului am scris aseară un text unde am comis câteva erori de exprimare, drastic semnalate de prietenul Mihai. Am şi o postare anti-monarhistă care nu-mi modifică cu nimic opiniile şi sentimentele.

Sunt foarte surprins cum a putut trece monarhia britanică peste criza de acum aproape două decenii. Un mariaj nefericit al prinţului Charles, o prinţesă foarte populară divorţată,  cu sfârşit într-un tragic accident, noua soţie a prinţului moştenitor, la început neacceptată de supuşii Majestăţii sale, dar acum obişnuită în peisajul monarhiei britanice. Ce să mai amintesc de aventurile sentimentale ale lui Charles şi a surorii lui Anne care au constituit deliciul tabloidelor în vremea tinereţii mele, congener fiind cu cei doi, sau de viaţa fluşturaticului prinţ Andrew. Toate astea sunt de domeniul trecutului.

Cu aspectul ei de bunicuţă simpatică (de fapt străbunică!) regina Elisabeta este şeful de stat al Regatului Unit, dar şi a unor teritorii care împreună depăşesc sensibil suprafaţa Rusiei de azi, cea mai întinsă ţară din lume. Iar aventura cu James Bond şi saltul cu paraşuta la deschiderea Olimpiadei i-a sporit şi mai mult popularitatea care părea să pălească nu demult. Londra cred că este singurul oraş în care Olimpiada a avut loc de trei ori, sub trei monarhi diferiţi.

Este în mod sigur cel mai important monarh contemporan, Elisabeta având prim miniştrii începând cu fabulosul şi legendarul Winston Churchill şi terminând cu tânărul elegant şi aristocratic care este  David Cameron. Sper din tot sufletul ca să nu-l văd în această postură pe populistul execrabil care este Nigel Farage!

Nu vreau să fac recurs la istorie vorbind de monarhia engleză începând cu formidabilul franco normand William the Conqueror, fondatorul actualei monarhii, cu marii regi şi prinţi ai Războiului de o sută de ani, care au îngenuncheat trufaşa monarhie franceză, sau, după conul de umbră din secolul XV-XVI, resurecţia monarhiei engleze şi a statului care a început dominaţia sa mondială sub prima regină Elisabeta.

Apropo' de francezi, pe simbolul heraldic al monarhiei britanice există, foarte curios, două adagii în limba franceză, limba vechilor adversari! Subliniez, nu în internaţionala latină medievală! 

Monarhia engleză devenită britanică care, după nefericitul episod al Revoluţiei a devenit prima monarhie constituţională lăsând politica în mâinile supuşilor şi devenind simbolul acestei mari puteri.

Sunt legat direct de această monarhie şi prin faptul că două nepoate îşi împlinesc viaţa şi destinul în această monarhie, cred că au ales foarte bine!

Nici nu vreau să amintesc de răutăţile unor republicani spălaţi pe creier, care uită marile împliniri ales statului român sub monarhia ereditară Hohenzolern şi apoi de  România. Da, românii au fost săraci şi atunci, sunt săraci şi acum, iar monarhia română s-a luptat ca supuşii ei să ducă o viaţă normală şi decentă. Amintesc că sub regele Ferdinand, cei din tranşee şi urmaşii au fost  răsplătiţi prin reforma agrară care i-a împroprietărit,  ca să-i jefuiască apoi comuniştii, de au ajuns ca ţăranii să fure recolta, care era strânsă de elevi, studenţi şi militari. Aş întrebă pe cârcotaşi de ce acum nu mai este nevoie de munca înjositoare la care eram supuşi. Din simplul motiv că acum există proprietari!

Nu ştiu şi nu cred că monarhia română are ceva şanse acum, însă admiraţia pentru monarhia britanică rămâne. 

Este remarcabilă poza de la jubileul reginei Elisabeta unde regele Mihai a luat locul din dreapta reginei, era primul înscăunat, de copil, în chiar anul naşterii reginei Elisabeta! 

Dar noi rămânem azi să alegem al patrulea preşedinte.