marți, 18 noiembrie 2014

Să deschidem ferestrele


Mi-a plăcut declaraţia lui Mircea Cărărescu:


"Să deschidem ferestrele să iasă mirosul de mitocani!"

Foarte adevărat, aerul îmbâcsit al României era poluat de cei care păreau că au dreptate şi credeau că sunt mai mulţi.

Sunt mai puţini şi sunt jalnici, România are nevoie de o aerisire de mirosul infect pe care l-a produs campania toxică a PSD împotrivă lui Iohannis şi a tot ceea ce este onest în această ţară.

Urmăresc cu satifacţie pe mercenarii de la Antena3, nu mă mai uitam demult acolo, cum se jeluiesc şi încearcă să se justifice, schelălăind că ei s-au concentrat să ducă cu preşul pe telespectatori. 
Patronii   trebuie să fie nemulţumiţi, cum nu-i mai crede lumea? 

Nu le-a mers! Dacă nu schimbă foaia o să dea faliment!


26 de comentarii:

  1. Printre mitocani i-o fi soctotind și pe cel care l-a decorat, acela pe care l-a pupat în fund până acum vreo doi-trei ani?
    Cazi în conflict de interese: Antena 3 a militat tot timpul pentru debarcarea mitocanului. O face și acum.
    Acum schelălăie, sunt de acord, dar și dacă schimbă macazul, baricada pro Johannis e ocupată, Antena e mânjită, le va fi greu. Mai bine latră în continuare, gen Realitatea, poate îi dă spațiu de antenă lui Vadim, lui DD, aduce diseuse, inclusiv de bonne aventure, bagă gâini care nasc pui vii (ah, asta s-a fumat!), mă rog, strategi există și te și miri cum punem năsucul, fără să vrem, la manipulări.

    Laurențiu O.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum definesti mitocan in raport cu Cartarescu ?

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu cred ca pana la urma trebuie sa facem cumva sa fim mai ponderati cu totii in "aprecierile" de genul asta: mitocani, s.a.m.d. Violenta, nici macar cea verbala, nu rezolva nimic din ce ne dorim!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt foarte de acord cu folosirea cu măsură a cuvintelor!
      Dar daţi-mi voie.
      Cum caracterizaţi pe cei care au organizat alegerile din diaspora? Mitocani este un eufemism!
      Cum aţi caracteriza potopul nemăsurat de calomnii, injurii, minciuni revărsat de anagajaţii unor televiziuni şi mai ales de alter egoul madamei Udrea de la PSD, adică doamna Gabriela ...etc?
      Din acest motiv am trecut peste reticenţe!

      Ștergere
  4. ...e un cuvant bland pentru Firea , Antena 3 ( Haznaua 3...) din pacate,are dreptate Cartarescu,de-geaba incercati sa -i mai salvati...ancheta pregatiri alegerilor din diaspora trebuie adancite si sa gasim vinovati la care sa li se atribuie ani grei de puscarie,nu vad defaimare mai mare pentru poporul roman....Poate le dam o lectie,bineinteles ca in frunte este Ponta,Melescanu,,,,dm

    RăspundețiȘtergere
  5. Bravo. Mandru ca sunt roman. Asa barbateste sa injuram femeile. Sa injuram pe toti ce nu sunt de acord cu noi. Macar ati verificat ce inseamna mitocan ? Ca toate insultele incultilor ( nu e insulta e realitate probabila) de pe diverse bloguri si siteuri provin din aceiasi lipsa de cunoastere a realitatilor. De ce ar fi opinia Dl. Cartarescu cutremuratoare ? Este un artist mai mare ca Tudor Gheorghe ? Mai cult decat Maestrul Diaconu ? Mai venerabil (ca potentialitate nu ca varsta , nota bene pentru internauti) decat Seniorul Beligan ? Sau orice merge intre noi profesorii Andronescu si Johanis ? BTW , Autorul s a lamurit daca se scrie ca in buletin, Johanis sau e romaneste Iohanis ? Nu am nimic cu viitorul presedinte ci cu buimacii de pe FB

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragul meu în cultură nu se pot face clasamente.
      Cărtărescu este cel mai bine tradus afară. Expresia lui este dură. Dacă o includem şi pe doamna cu multe nume şi cu un renume de mahaloagioacă get beget. Se pare că n-aţi urmărit-o? Are un potenţial de josnicie care m-a cutremurat.
      A fost una din cele care l-au îngropat în ridicol, mai rău decât Şova pe candidatul Ponta.
      Numai pentru campania pe care au dus-o ai lui Ponta ar trebui să se ascundă în mină, ce să mai zic de realizările cu organizarea votului pe afară. Eu cred că nu aş fi rezistat mai mult de o juma de oră să votez. Nu vă întrebaţi ce i-a determinat pe sutele de miii de români expatriaţi să piardă o zi întreagă să voteze? De aceea trebuie deschise ferestrele!

      Ștergere
    2. Ma intreb de ceilalti 97% ce au votat in tara. Sau numai pro nemtii sunt romani
      PS: acum daca sunteti cu Basescu nu ii preluati si fobiile. Nu este un exemplu. Si comparativ cu Udrea sau Macovei....

      Ștergere
  6. Joe, cred ca in proiectul de tara al lui JH. ar fi trebuit introdus un capitol " cum sa aerisit , igienizam limbajul intre politicieni, tineri, persoane civile, luate in toate combinatiile posibile". Un exemplu viu este si cartarescu, daca tot ai citat din intelepciunea lui.ok alegerile le-a cistigat Jh. cu ajutorul facebook . Tinerii s-au mobilizat pentru o cauza dreapta, dupa parerea lor.In parte, au dreptate, in fond este vorba de viitorul lor. DAR, multi dintre ei nu au cunostinte minimale despre regulile economiei si in general despre nicio regula.Daca ai fi intrat de curiozitate sa vezi limbajul folosit si ai fi vazut cum se raspundea la alte opinii exprimate decent, TI S-AR FI OFILIT MINTEA(si ochii).
    Despre diaspora :
    Legea trebuie schimbata, astfel incat sa poata vota si ei. Cred ca ar trebui sa vedem cum voteaza si alte popoare in diaspora si sa se termine cu manipularea asta ieftina. Avansez un scenariu. Daca cistiga Ponta la scor strans, se folosea chestia cu alegeriile din diaspora. Mai bine ca nu a castigat.Atasez un link, este vorba de alegerile din 2009, cind in diaspora a fost acelasi circ cu cozi si geamuri sparte, in aceleasi locuri. Sursa: hotnews 23 nov 2009 (nu folosesc cuvintul hazna , ca tocmai vreau sa dau un exemplu de limbaj civilizat). Guvernul CONDUS de basescu , nu a facut nimic in a modifica legea, mergand pe ideea de a specula oricand rezultate nefavorabile.
    Despre campania odioasa impotriva lui Jh. zic doar ca sunt probleme in biografia lui ce pot fi talmacite si rastalmacite in fel si chip, dar ele exista , NU LE-A INVENTAT NIMENI.
    In ce ma priveste, nu sunt fun Jh. dar experimentam si asta. Nu strica. Am totusi semne de intrebare asupra modului in care va fi manevrat de oamenii politici (Blaga & comp).
    In ce priveste partidul pdl (actualmente pnl), ma surprinde incrancenarea lor si satisfactia stupida ca sunt cei mai tari. Nu vad ca lupta politic cu arme conventionale. Totusi, nu agreez nici politica eminamente sociala.
    Mai ramane de vazut ce sisuri (dosare, etc)mai scoate din cioarap basescu pina pleaca. Sper ca Jh. sa nu fie declarat incompatibil.A
    iata si linkul (alegeri noiembrie 2009)

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6543311-votarea-sectiile-din-strainatate-proasta-organizare-cozi-interminabile-multi-nervi-oameni-care-nu-ajuns-voteze.htm

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Excelent ! Rog o initiala
      , ceva ca sa va pot urmarii. Sincer, f echilibrat sau echilibrant macar


      Publicul

      Ștergere
    2. Am spus A (prietenii stiu) :)

      Ștergere
    3. Aaaaa ! Credeam ca este " a, uite si linkul"

      Ștergere
    4. Trebiue să vă amintiți că nici un guvern și nici un partid nu a dorit modificarea legii electorale (inclusiv interzicerea traseismului care este o plagă); și cu alte ocazii a existat diversiunea cu votul peste graniță. Ca să se evite acuzațiile de fals s-a introdus acum un sistem mai corect dar mai greoi - însă nefiind testat mai înainte a fost ratat și a condus la un bîlci zgomotos. Dar nu doar organizatorii din Noiembrie pot fi acuzați - toți sunt de vină și mai ales toți au fost interesați în nereguli. De aceea refuză și votul electronic. Iar apelul necondiționat și nejustificat la tineri devine agasant. Și Cărtărescu este departe de a reprezenta o voce cu autoritate.

      Ștergere
    5. Aveti dreptate ca nimeni nu a dorit modificarea legii electorale in timp util. Dar solutia votului electronic nu mi se pare deloc sigura. Este opinia mea(poate desueta atata timp cit se fac si tranzactii bancare online ). Mai exista si hackeri :) pe lumea asta. Nu agreez nici traseismul politic. Alesii din Parlament si Senat trebuie sa stea acolo unde i-a pus electoratul (unii mai turmentati de vorbe, altii mai in cunostIinta de cauza). Nu mi-a placut in regimul basescu traseismul. Acum exista o alta situatie. Am votat in 2012 ceva si brusc dupa alegerile europarlamentare ne-am trezit(in mod diabolic mincinos) in tabara opusa. A

      Ștergere
    6. Siguranța absolută este doar un ideal și idealurile sunt intangibile; așa că te mulțumești cu ce e mai bun la locul și timpul potrivit.

      Ștergere
  7. asta e un limbaj agresiv de tip PDL-Basescu, colegii de partid ai asa-zisului nou PNL
    nu va deranjeaza vecinatatea lui Blaga, Videanu & Co?
    Cum 2 ani ati votat pentru demiterea lui Basescu, dar acum impartasiti parerile unor basisti consacrati
    Intelegem ca justificarea vine din contopirea PDL cu PNL? De fapt, nu aveti nici o justificare

    RăspundețiȘtergere
  8. Joe ce te faci daca Antonescu redevine Presedinte la PNL ? Ma rog, co-presedinte ca nu se poate comdiv fara comisar. Pupi unde ai scuipat si injurat ? Oups !ai scapat din vedere ce ti s a tot zis, ca daca
    Johanis e presedinte vine altul la PNL !

    RăspundețiȘtergere
  9. http://www.obiectiv.info/fiica-lui-mircea-diaconu-transmite-un-mesaj-dur-pentru-klaus-iohannis_60499.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare bine că aţi amintit de Mircea Diaconu! Măcar din solidaritate de acuzaţii nedrepte ale ANI Mircea Diaconu putea să-şi calce pe inimă şi să-l susţină pe Klaus!

      Ștergere
    2. Joe, Mircea Diaconu are coloana vertebrala si stia ce se intampla in cloaca pnl, nu e rama. Nu il mai baga in discutie, in mod artificial. Ori nu intelegi ca ati fost asimilati, sigla furata si ca Jh este candidat pdl, ori te faci ca nu intelegi pentru ca tu crezi(ca luiza macovei) in visul tau(pnl).A

      Ștergere
    3. Atrag atentia ca orarul Tarom e citit de mai multi straini. Dar nu am Taromul intre indicatorii mei morali. Multum non Multa

      Ștergere
    4. M-am uitat la comentariile la interviewul lui A. D. Cînd citesc comentariille anonime și chiar unele rareori semnate (oare real ?) îmi pare rău că sunt naționalist. Și la alte popoare or fi atîția maniaci neînțelegători, intoleranți din prostie și neam prost, oameni incapabili de dialog ? Pare că pe internet se adună derbedeii de pe stadioanele de football !
      Presimt că iar voi acumula înjurături.

      Ștergere
  10. Frumos spus " deschide fereastra ........" , ce poți face mai mult? Mitocanu ii mitocan, are întotdeauna " dreptate" , impune sau negociază "adevărul", vorbește singur.
    Multi din comentatorii tai din ultima vreme ar trebui aerisiți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa ramana doar unii care sa vorbeasca in unanimitate de pareri. Asta da forta parerilor de nezdruncinat. Dialog -aerisit- mai poate sa existe?

      Ștergere
    2. Eu vorbeam despre mitocani, daca nu te-ai prins. Adică acei oameni care inunda spatiile de comentarii cu opiniile altora, oameni care n-au opinii dar își umplu capul lor sec cu tot felul de tembelisme autosugestionanduse ca dețin adevărul suprem.

      Ștergere
    3. tot nu m-am prins. e valabil si la comentariile de pe acest blog?

      Ștergere