Poză cu pomi înverziți și lalele în parcul I. C Brătianu
Ieri am reușit să finalizez cumpărăturile
de Paști. Am găsit la Lidl pască și am cumpărat cozonac Grewe și drob de miel
(cu carne și organe de miel, nu de porc!).
Vremea se menține rece, primăvara este
întârziată, asta îm amintește de prima mea expriență din Canada în 5 mai 1995
când, sosind acolo am găsit că niciun pom nu înverzise. Am aflat ulterior că
primăvara ține în Canada o săptămână sărin direct în vară.
În Pitești s-a inaugurat un surogat de Simfonie a Lalelelor. Pentru că Pediuc
a umplut strada mare și împrejurimile de betoane, evident cu para îndădrăt
Simfonia a constat în aranjamente florale pe pavele și betoane, cum spunea
cineva la ziar.
Subiectul politic cel mai fiebinte este
acum Planul Național de Recuperare și Reziliență (PNNR). Dacă în Polonia PNRR
al dreptei este susținut de stânga, la noi patriotismul este o vorbă goală.
Alde Tudose, fost prim ministru care se poate lăuda doar cu podul peste Dunăre
din localitatea natală Brăila, atacă vehement PNRR elaborat de coaliție și mai
ales era atacat Ghinea. Inclusiv niște liberali își frecau mâinile cu
staisfacție. Însă au fost contrați și aduși la tăcere de Ludovic Orban care l-a
susținut pe Ghinea. L-am urmărit cu interes să explice ce s-a întâmpat la
Comisia UE. Obiecțiile lor sunt de natura că nu înțeleg anumite priorități ale
României. România, cu un relief variat, cu munți înalți are problema conectării
provinciilor istorice românești. O Românie modernă are nevoie de autostrăzi,
din acest motiv se alocă 4 miliarde de euro în PNRR. Mai se obțin încă 2
miliarde de la UE pe planul de transporturi, dar mai rămân un necesar de 4
miliarde, care trebuie împrumutate!
O altă problemă delicată este cu irigațiile,
România a suferit în ultimii ani din cauza secetei. UE ne cere însă tehnologii
de azi, nu cele depășite propuse în PNRR.
O altă problemă la fel de delicată este
legată de extinderea rețelei de gaze, fiind foarte în urmă cu conectarea
gospodăriileor individuale. Ministerul Energiei justifică aceast modernizare și
cu o rețea mai ecologică cu mix de gaze și hidrogen. Este clar că fără aceste
structuri nu putem să fim în secolul XXI. De aceea trebuie negociat și convinsă
UE că România are aceste priorități. Cu nuclearul, energia fără gaze de seră
devine o realitate. Mă gândesc că Germania rămâne pe gaze de import din Rusia
și vrea să-și închidă nuclearul, pentru că niște ecologiști obtuzi nu văd
avantajele acestei energii cu istorie impecabilă în Germania.
Cât despre Ciolacu și PSD ar fi timpul să
fie patrioți și constructivi măcar în aceste direcții cu impact major în
viitorul României.
Sper ca fricțiunile dintre PNL și USR să
mai se atenueze, chiar dacă senatorii liberali au dat chix, lipsind de la
dezbaterea care alegea un demnitar și a ieșit un pesedist. Așa este când un
idiot precum Guran de la Dâmbovița este lider de grup și Orban a pus candidați
de cacao, cu alte interese decât ale țării! Iar pe de altă parte USR șantajează
la București cu nevotarea bugetului Primăriei, dacă viceprimarul lor Tomescu nu
primește drept de semnătură pe sănătate. Aici iar se regăsesc și interesele obscure
ale pomposului eșuat Voiculescu.
Pe de altă parte PNL a primit un semnal de
la președintele Iohannis că îl susține pe premierul Cîțu. Este un semn bun, dar
neplăcut pentru Orban. Dacă ar rămâne șef la PNL partidul rămâne încremenit în
proiect.
Am urmărit pe internet ultimul număr
postat al României Literare, cea mai veche revistă pe care o citesc. Nu
mai am abonament, să văd ce fac, pentru că o citesc cu întârziere.
Dorin Tudoran continuă războiul lui cu
demcrații americani și Biden. Pentru noi nu prea are miză acest subiect.
Mircea Mihăieș constată nivelul precar de
educație al protestatarilor, cred că se referă la antivacciniști? Pentru că cei
din iarna lui 2017 erau altfel. Dar revine iar la vechile lui obsesii băsiste.
A profitat cu nerușinare în epocă. Acum acuză USL ca cea mai toxică inițiativă
politică. Uită de asocierea anterioară PDL PSD ca să fie reales. Eu rămân la
ideea că dacă cineva a fost extrem de toxic în politica românească este chair
subiectul asocierii USL. Băsescu este politicianul la care ecartul dintre ce
promitea demagogic și ceea ce a făcut de fapt este enorm. S-a dovedit că este
corupt, fiica lui este la un pas de pușcărie și este inamicul DNA care se ocupă
de corupție, el care era luptătorul anticorupției. În plus este dovedit și ca
turnător la secu! Este stilul românesc tipic, cu ziceri de la Caragiale, că
toți suntem români, mai mult sau mai puțin onești (și corupți!).
Am postat pe internet la Stelian Tănase că
i-am citit cartea Sunt un copil al războiului rece. Se pare că nu a înțeles
postarea și m-a invitat să scriu și eu amintirile, eu replicând că n-am talent. Îmediat m-a tamponat cineva că nu se
poate ca numărușl de cititori să fie mai amre decât scriitorii. N-am pretenții,
dar Marius Bîzu m-a publicat în memeoriile din ultima carte de memorii
ploieștene: Ploieșteni călători în timp
și spațiu, apărută pe internet. Promit să îi fac prezentarea după ce o citesc!
Parcul I.C. Bratianu, o locatie pitoreasca dar putin popularizata ,,,Aproximativa asertatia: "că primăvara ține în Canada o săptămână" dar nu departe de adevar, probabil ca sa dea sens numelui in Engleza al primaverii(spring time)! Un "arc" care se destinde foarte repede intre iarna si vara ... un aspect inedit este lipsa prdesielor/balonzaide clasice in Europa/Anglia care nu au justificare climatica, poate arareori toamna!
RăspundețiȘtergereDa Joe, o țară modernă are nevoie de autostrăzi, numai ca la noi autostrazile sunt amețitor de scumpe. Ungurii și polonezii le-au făcut în ultimii 20 de ani la noi s-au furat banii. Nici aia de la EU nu sunt complet timpiti…. ne-au mai dat bani si nu a ieșit mare lucru….
RăspundețiȘtergereLucrul bun ar fi calea ferata, daca ar intra in planul de extindere al retelei europene , asa cum planuiesc vesticii. . eu chiar as pune trenul inaintea autostrazilor