Azi s-a produs demiterea Ministrului Sănătății Vlad Voiculescu. Această demitere a fost însoțită și de demiterea secretarului de stat Andreea Moldovan. Ea a fost de fapt scânteia demiterii. Ea a inițiat un ordin al Ministerului Sănătății care privea calculul privind carantinarea, publicat în Monitorul Oficial. Interesant că aceste decizii sunt ale CNSU unde șef este primul ministru! Doamna Moldovan a recunoscut că nu l-a informat, sau consultat pe primul ministru.
Așa că azi dimineața Cîțu a decis
demiterea celor doi, pentru Voiculescu a primit și aprobarea președintelui
Iohannis. Apoi l-a informat despre demitere pe vicepremierul Barna și i-a
oferit interimatul la Sănătate. Ce a urmat este un exercițiu de orgoliu rănit
al USRPLUS, cum că nu au fost consultați în această decizie.
Dacă PNL prin gura lui Ludovic Orban și-a
arătat sprijinul prenierului Cîțu, sprijin confirmat și de UDMR prin vocea lui
Kelemen Hunor, în schimb USRPLUS prin declarația de presă a lui Barna este că
își exprimă neîncrederea în Cîțu ca Prim Ministru!
Toate aceste dezvoltări mi-au reaminitit
de criza politică din 1998 din cadrul coaliției CDR-PD când ministrul Traian
Băsescu l-a atacat pe prim ministrul Ciorbea. Este o diferență atunci prim
ministrul dădea dovadă de ineficiență, acum ministrul sănătății este extrem de
controversat. Rezultatul a fost numit Radu Vasile prim ministru și guvernul era
condus de Băsescu! Probabil că pe acest model se bazează și cei de la USRPLUS.
Diferența este că oricum ar zice cei de la USRPLUS Cîțu este un prim ministru eficient,
care trebuie să rezolve două situații contradictorii: să lași să funcționeze
economia și să nu introduci carantina care ar bloca aceste activitățiu
economice.
Eu îi simpatizez pe cei de la USRPLUS care
declară că sunt pentru reforma modului de a face politică. Am constatat că cei
care sunt promovați de USRPLUS au mari probleme, unii sunt impostori, cum este
chiar Voiculescu care nu a finalizat studii de masterat la Viena. Pe de altă
parte sunt miniștri pluseriști care își fac treaba eficient cum este Cătălin
Drulă la Transporturi și care s-a luat de gât cu mafia de la Metrou a lui
Rădoi.
Ideea pluseristă de a-l schimba pe Cîțu
este menită dă tulbure apele în PNL, unde este disputa pentru șefie între Cîțu
și Orban. Nu știu ce încearcă să pescuiască în aceste ape tulburi pluseriștii,
dar felul lor de a face politică îi poate sinucide electoral. Voiculescu a
scăzut clar încrederea în USRPLUS.
Trebuie luată în considerare și poziția
președintelui care poate să-l înlocuiască pe Cîțu, dacă el acceptă? Sau USRPLUS
să se coalizeze cu PSD și AUR la o moțiune de cenzură? Opinia mea este că la
limită Cîțu dacă ar accepta să-și depună demi sia,oferta pentru prim ministru a lui Iohannis ar
fi DOAR Rareș Bogdan! Și asta este catastrofal pentru USRPLUS!
Eu sper ca orgoliile pluseriste să dispară și coaliția să continue cu un ministru al sănătății eficient și medic de meserie cum ar fi fost Adrian Wiener?!
Eu fac parte din PLUS si critic faptul ca Voiculescu era obsedat mai mult de reformarea sistemului de sanatate decat de starea de razboi in care ne aflam, astfel incat parea rupt de realitatea cruda, mai ales ca vaccinarea ii fusese luata de catre armata...Eu deplang proasta relatie a USRPLUS cu PNL. USRPLUS nu-su cunoaste interesele!!! Cum sa-ti tai singur craca atacand pe prim ministrul pnl-ist pana la rupere?! Uneori ma tem ca partidul PLUS e acolo doar sa bage bete-n roate....pacat. Parca ar sluji interesele rusilor care vor ca nici-o alianta pro-occidentala sa nu faca prea multi purici!!! Sunt foarte dezamagita..
RăspundețiȘtergereDraga Joe, nororc ca mă informezi tu, că eu nu mai am timp de citit ziare…
RăspundețiȘtergerePpentru mine acest Voiculescu trebuia debarcat după incediul de la Balș. Nu a fost în stare să coordoneze situatia. A ascuns-o sub preș cu prețul vietii si sănătății celor afectați.
Ar fi pacat sa plece Cîtu. E unul care face ceva. În ce priveste ministrul ssănătății, nu trebuie sa fie medic, ci manager și să aibă sânge un puță ca sa și faca ce hotaraste fara sa se lase șantajat de grupurile de influență.