Jurnal cu insomnii și filarmonică

De ceva timp nu mai fac comentarii politice. Asta și pentru că am făcut eroarea că trezit noapte din motive fiziologice m-am apucat să citesc comentarii politice care m-au enervat așa de tare că mi-a zburat somnul. Și de aceea nu mai citesc opiniile madamei Dogioiu și ejusdem farinae. 

În ultimele zile am continuat maratonul de filme cu Belmondo. Caut pe internet și văd filme cu Bebel și-mi retrăiesc tinerețea. Am văzut și niște alb negru de pe la începutul anilor 60 și Parisul îmi părea foarte ponosit. Altfel Parisul este interesant și fascinant, cum l-am văzut de câteva ori prin 95 și apoi prin anii 2000. Ce mă intrigă este nonșalanța cu care se fuma pe ecrane, cum își aprindea Belmondo țigaretele și cele de foi. Acum fumatul a dispărut și eu l-am abandonat de 25 de ani!

Am devenit un fan al serialului Las Fierbinți. Este  o Românie profundă tratată în stilul caragialesc varianta contemporană. Burghezii și moșierii sunt istorie, la fel și industrializarea comunistă și au rămas semițăranii, foști muncitorii care parazitează cârciumile. Am văzut și un episod încărcat de emoție cu fiul lui Firicel,  unul din amărâții cei mai autentici, fiu care intră primul la universitate la Matematici IT și mi-am amintit cu nostalgie cum am avut colegi de excepție din profunzimile rurale prahovene, buzoiene și dâmbovițene ale fostei regiuni Ploiești. Nici eu nu eram departe de aceștia, doar că n-am fost de excepție, eram bun la matematică, dar cam atât.

Sâmbătă am fost la teatru și am văzut Doctor asimptomatic, o înscenare simpatică după Doctor fără voie de Moliere realizată la Teatrul Vasilache. Și așa îmi dau seama cât mi-a lipsit teatrul în pandemie. În fiecare toamnă era Festivalul Teatrului de Studio la Davila și mă puneam la curent cu tendințele din teatrul de azi. 

Duminică dimineața mi-am încercat norocul la răpitor pe Argeș, n-a mers!

Un alt eveniment foarte important pentru mine este Festivalul Enescu. Am urmărit cât s-a putut în direct sau înregistrate evenimentele muzicale cu dirijori și artiști soliști de excepție. Este un festival de mare calibru muzical internațional.

Și azi la Filarmonica Pitești am avut parte de un program romantic. Violonistul Francesco Ionașcu a fost solistul Concertului pentru vioară și orchestră în mi minor op. 64 de Mendelssohn. Interpretarea bună și reușită a fost dată și de acompaniamentul orchestrei Filarmonicii conduse de dirijorul coreean Byoungdong Kan. 

Francesco Ionașcu

În partea a doua a concertului orchestra condusă de dirijorul Byoungdong Kan ne-a oferit o bună interpretare a Simfoniei nr. 1 Op 68 de Brahms. Această simfonie a fost mult lucrată de tânărul Brahms, care se afla sub puternica influență a lui Beethoven și de aceea răutăcioșii îi spun Simfonia a X-a a lui Beethoven.

Am terminat acea carte a lui Armand Goșu despre Rusia, cu bune observații despre evenimentele recente despre dictatura putinistă. Despre evenimentele din Ucraina și Republica Moldova Goșu nu prea le nimerește pentru că acolo situația este mult mai fluidă, se fac eforturile de democratizare și intrarea în Uniunea Europeană.

Am început să recitesc Schimbarea la față a României de Cioran după ce am citit cartea Martei Petreu. Am o versiune pe e-pub a ediției originale, dar făcută de mine prin niște conversii care nu au ieșit prea bine. Citesc acum versiunea scoasă la Humanitas care însă are lipsă capitolul IV Colectivism național, cel mai interesant și cel mai discutabil. Oricum cartea mă surprinde din nou prin critica vehementă a României și românilor. Însă am câteva obiecții, Cioran ne pune în rândul culturilor mici, și enumeră între acestea Danemarca și Suedia.  Ambele țări nordice nu sunt niște culturi mici. Danemarca îi are pe Kierkegaard și Andersen. Suedia a fost marea putere imperialistă a Nordului. în secolul XVII, Marea Baltică devenise lac suedez, armatele suedeze au ajuns în centrul Europei în Războiul de 30 de ani. Doar Petru cel Mare a zdrobit puterea suedeză și Suedia s-a retras și ne-a dat Premiul Nobel. Astea ca să contrazic considerațiile cioraniene de spre marile culturi care trebuie să fie și imperialiste pe deasupra. Cel mai tare deranjează în cartea lui Cioran admirația pentru Lenin și Rusia. Pentru că Cioran confundă Rusia cu Dostoievski, sau Tolstoi. Condiția țăranului rus a fost mult mai precară decât a țăranului român. Rusia ulterior sovietică este o mare putere nu atât prin cultură cât prin suprafață., prin imperialismul la adresa vecinilor și dictatura de care nu poate scăpa poporul rus, nici în țarism, nici în bolșevism și acum în putinismul acesta extrem de periculos și pentru noi românii. Norocul nostru se numește acum SUA și NATO care nu au comparații cu situația noastră interbelică.

Am nimerit și un sait dubios în care se accentua prezumțios pe antisemitismul cioranian, care este discutabil după declarațiile sale postbelice. Dar nu mă mir că acolo sunt niste comentarii idioate cum că pentru sinistrul experiment Pitești erau de vină deținuții legionari. 

Vremea s-a schimbat și s-a răcit, vine toamna!