Alternativa engleză

Eu, ca și alții din generația mea am fost crescuți sub mirajul francez. România modernă datorează Franței apariția pe harta Europei din 1862, după Unirea Principatelor. Primul meu roman la 8 ani a fost Cei trei mușchetari al lui Dumas (nu muschetari, cum ar fi corect!). Toți făuritorii României moderne și-au desăvârșit studiile în Franța, sau Belgia francofonă. Este adevărat că literatura clasică românească este mai mult de origine germană prin studiile lui Maiorescu sau Eminescu, dar modelele au rămas cele franceze. Și România Mare este opera politicienilor sub egida Franței, cu toate că dacă stăm bine să ne gândim, România Mare o datorăm și Reginei Maria, o englezoaică!

Cu toate că limba de circulație internațională pe care am învățat-o încă de la elementară este engleza, am ratat franceza vecinei Mere Clarisse, modelele mele tot cele franceze au rămas. Vecinele o sfătuiau pe mama să nu mai citesc Contele de Monte Cristo pe la 10 ani că-mi strică mintea. Lectura preferată a acelor ani până la adolescență a rămas Jules Verne, care are multe romane în care apar personaje admirabile de englezi. De ce nu citeam literatură engleză? Pentru că nu se prea traducea, poate doar Mark Twain și acesta era american!

Primul oraș pe care am visat să-l vizitez a fost Parisul. Văzusem într-adevăr fugitiv Viena, dar visul meu s-a împlinit când am ajuns în 1995 la Paris. Este adevărat că cu o excursie din Germania, prin intermediul prietenului meu Mircea, care trăia chiar aproape de Franța. După un an, în 1996, am stat două săptămâni la Londra. După Paris Londra mi s-a părut cam nesemnificativă, nespectaculoasă. Prietenul Mike, îmi spunea că Londra trebuie degustată și ia timp. Impresiile privind Parisul erau atât de puternice că nu Londra nu mi-a creat o impresie grozavă. Am revăzut Londra după 20 de ani și impresia era acum că Londra a devenit un fel de Manhattan, zgârie norii au proliferat în centru, ei nu au rămas doar în Canary Wharf, cum este Parisul în Defense.

Dar de ce scriu aceste lucruri?

Pentru că citind Marele Război - The Pity of War: Explaining World War I, cartea istoricului scoțian Niall Ferguson am avut o revelație! Marea putere a începutului de secol era de departe Anglia, sau mai corect Marea Britanie. Revoluția Industrială și marile cuceriri coloniale făcuseră din Marea Britania puterea globală cea mai mare. Se întindea pe un sfert de lume și era influentă prin comerț și finanțe. Este adevărat că pierduse coloniile americane, care deveneau încet, încet marea putere a jumătății finale a secolului XX, dar Marea Britanie domina lumea, prin flota ei militară și comercială. Anglia are în istorie o poziție privilegiată în Europa, fiind o insulă. Împreună cu Franța au dezvoltat conceptul de stat național. A fost ferită de invazii prin poziția ei privilegiată și a practicat în istorie politica echilibrului european. A condus coaliția anti-napoleoniană, a intervenit în favoarea Imperiului Otoman în Războiului Crimeii în 1856, care a dus la Unirea Principatelor. 

Intervenția Marii Britanii s-a dovedit decisivă în Primul Război Mondial în înfrângerea Germaniei, chiar dacă aceasta înfrânsese Rusia. Nu trebuie ignorată și intervenția SUA care a contribuit la înfrângerea din 1918 a Germaniei. Analizele post conflict după pacea de la Paris din 1919 arată o Mare Britanie încă o mare putere, dar cu mari probleme economice. Acest statut de mare putere și l-a menținut și în perioada interbelică. Declanșarea celui De-al Doilea Război Mondial în 1939 s-a datorat faptului că Marea Britania garanta integritatea Poloniei. După înfrângerea de către Hitler a Franței în 1940 Marea Britanie a rămas singură în fața pericolului nazist până la atacul împotriva URSS și intrarea în război a SUA la 7 decembrie 1941. Marea Britanie a ieșit complet epuizată din acest război, a pierdut cam toate coloniile până la jumătatea anilor 60. A devenit, ca toate fostele mari puteri ale Europei, o putere de mâna a doua! Acum superputerile rămase erau SUA pe de o parte și URSS, un anacronism comunist întins ulterior peste Europa Centrală. Ne tot lamentăm că am fost vânduți la Ialta. România a fost agresoare în războiul anti-sovietic, nu victimă ca Cehoslovacia, sau mai ales Polonia și totuși au fost dat lui Stalin, fără procente. 

Marea Britanie a rămas influentă pe plan cultural și în alte domenii. Muzica rock a fost o invenție britanică, cu Beatles, sau Rolling Stones. Romanele polițiste englezești create de Agatha Christie sunt un model. Am văzut recent un serial simpatic Magpie Murders, inspirat din acest tip de romane unde excelează autorii englezi. Tot așa am văzut o serie de filme cu Michael Caine, mai ales de spionaj excelent realizate. Britanicii au o problemă cu spionii lor din interbelic care au lucrat pentru sovietici și sunt mereu marcați de aceste trădări. John Le Carre este maestrul acestor romane care au fost și ecranizate. Am ajuns să le citesc în original și mi-am dar seama că sunt literatură, nu producție comercială. Inclusiv autorul meu preferat de hard boiled americane din seria Jack Reacher, este britanicul Lee Child. 

Unde englezii sunt azi cei mai tari în lume sunt la fotbal! Nu la nivel național, ci la nivelul cluburilor. Marile cluburi de fotbal care-și dispută titlurile europene sunt cele engleze. Fotbalul englezesc este foatte spectaculos, nimeni nu se dă bătut, oricând se pot înregistra surprize. Clubul meu preferat este Liverpool!

Dar de ce am ignorat într-un fel statutul Angliei? Pentru că în vremea copilăriei propaganda vorbea de capitalismul sinistru și agresiv anglo-american. Deoarece businessmanul era un tip burtos cu o havană și o sticlă de Coca Cola, îl obturase pe cel englez, britanic la fel de burtos. Eu m-am format în cultul valorilor soft power americane. Mi-am cultivat accentul american al vorbirii în engleză și datorită contactului cvasi permanent în perioada 1975-1980 cu echipa de americani cu care am pus în funcțiune reactorul de cercetări TRIGA. Citeam de la ei Time și Newsweek sau Reader Digest, sau romane paperback de citit în avion și când ești obosit. 

Cum am spus, însă englezii sau mai bine zis britanicii continuă să mă atragă mai ales prin producția lor de televiziune. Sunt maeștrii serialelor, îmi amintesc copilăria cu Sfântul - Roger Moore, Răzbunătorii, ecranizările după Galsworthy. 

Londra este atractivă prin comportamentul standard al omului din City, cu umbrelă, trench coat și umbrelă. 

În Anglia totul este invers, mersul mașinilor pe stânga și volanul pe dreapta. Așa că îmi face plăcere să vorbesc despre Anglia și englezi. 

A devenit pentru români ținta favorită de emigrare. Pentru că salariile sunt mai mari acolo. Și eu am rude în străinătate acum, nepoate stabilite la Londra și Manchester, deci Marea Britanie este mai aproape de România acum.

Franța are o mare problemă, pentru că am devenit din francofoni, anglofoni, sau de ce nu americanofoni!