Jurnal cu Ucraina

Nu prea mi-a ars de scris jurnale și opinii culturale. Acum actualitatea este plină de realitatea războiului. Pentru prima oară în Europa are loc un război între două state mari, cu consecințe teribile. Ucraina este agresată de Putin, cred eu, nu de Rusia. Ceea ce face Putin nu are precedent, el spune că nu recunoaște Ucraina ca popor și atunci agresează pe niște ruși care nu sunt în Rusia? Contradicție flagrantă! Iluzia acestui dement că Ucraina se va preda nu s-a îndeplinit, din contră, armata rusă suferă pierderi importante și sunt videoclipuri care arată coloane de blindate ruse distruse. Cum spunea cineva militarii ucraineni sunt creativi, distrug prin orice mijloace pe agresori.

Cel mai mult m-a întristat comentariul unui român emigrat se pare în SUA la un articol din contributors.ro. Era la începutul agresiunii, un aerodrom fusese ocupat de ruși și expertul militar părerist spune cum de au cucerit acest aeroport că rușii sunt dotați cu echipamente vechi? Chit că după aia ucrainenii au reluat controlul acestui aerodrom. Vorba românească veche, dacă tăceai filosof rămâneai.

Președintele ucrainean și oamenii lui dau dovadă de mare curaj și bărbăție, au ținut piept cu succes agresiunii ruse. Uite că rușii sunt dispuși la negocieri. Poate că-și dau seama că nu vor cuceri Ucraina? Nu mă miră că dementul acesta din frunte rușilor și acoliții lui apropiați se comportă așa. Aduceți-vă aminte de Ceaușescu? Nimeni nu l-a contrazis, chiar când era clar că a pierdut partida. Dar aici e vorba de amenințare nucleară. Nu cred că cei care vor comanda aceste dispozitive vor declanșa aceste bombe nucleare. Aceasta înseamnă sfârșitul civilizației umane. Nu suntem la bunul plac al unui nebun, pare mai nebun decât de umflatul de Kim Jon un!

Văd că UE a lăsat deoparte ipocrizia. Ucraina trebuie ajutată militar și asta se întâmplă, America și Marea Britanie au reacționat similar. Ce vrea Putin un război mondial? Pe care îl va pierde imediat.

Ceea a impresionat pe multă lume este solidaritatea de care dau dovadă românii în legătură cu refugiații ucraineni. Suntem pățiți și știm că prietenul la nevoie se cunoaște!

Trecând și la alte lucruri am descoperit că am în bibliotecă o carte în care dl Adrian Cioroianu este editor numită Partidul Comunist Român 1921-2021. Sunt evocări ale proceselor și destinelor liderilor comuniști în interbelic. Prioritar aceste analize se referă la procesele lui Dej, Ana Pauker și alții. După cum se știe Ana Pauker a fost femeia tare a comunismului românesc de după 1945, menționată și de revista Time. Am amintirea unei cărți de istorie a  României, editată prin 1950, unde procesul Anei Pauker avea un rol central. Era numit procesul antifasciștilor români. Ana Pauker a avut o traiectorie meteorică, fiind îndepărtată de la putere după 1952, nu a pățit însă destinul lui Pătrășcanu. 

Și că am amintiri cu aniversări comuniste, îmi amintesc cu precizie de aniversarea a 50 de ani de la înființare PCR din 1971. Eram student și redactor cultural la revista Ing. a Politehnicii. Reușisem să iau un interviu lui Petru Popescu, starul absolut al romanului de succes. Scrisese Prins și a avut un succes enorm. Era într-un turneu de promovare prin mediile studențești și mi-a dat carte lui de vizită să-l caut. L-am căutat, stătea pe Iulius Fucik (azi Masaryk) pe lângă Grădina Icoanei, Pitar Moș. M-a întâmpinat la mașina de scris lângă care era deschis un dicționar. M-a servit cu un pahar de vin de Drăgășani și s-a lăudat cu cele 8 generații de bucureșteni din care provenea. Eu l-am întrebat și el mi-a dat răspunsurile scrise la mașină. Așa că am dus textul l-a revistă. Și de punerea lui în pagină s-am ocupat bunul meu prieten Valeriu Demetrescu, care mi-a formulat întrebările cu Domnule Petru Popescu! În numărul festiv din mai 1971, 50 de ani de la înființarea PCR! Presa centrală universitară comunistă a intrat în fibrilație. Un poet azi mare anticomunist m-a făcut cu ou și oțet, mi-a pus la microscop și alte articole, făceam cronică plastică! Și foloseam neologisme cam aiurea și răspăr. Devenisem un paria! Vremuri, cum zice Phoenix!

Am terminat de văzut Shakespeare & Hathaway, un mistery simpatic cu doi detectivi particulari, supraponderali, ea Luella și el Frank și secretarul lor Sebastian, cu comportament cam gay. Totul se întâmplă, normal, la Stratford on Avon în fieful marelui Will!