miercuri, 21 mai 2014

Costi Rogozanu sau lejeritatea imbecilă a stângii caviar

Costi Rogozanu, critic literar, promovat de România Literară, dat afară de Manolescu, înhămat la noua stângă de la Criticatac, comentator la Realitatea tv.
Acest tânăr, declarat mare speranţă a literaturii noastre post Decembrie '89 vorbeşte extrem de lejer despre anumite lucruri. 
Aflu că avea cam 12 ani în Decembrie '89. Cred că tânărul nu prea înţelege ce este cu regimul comunist. Asta n-ar fi nimic, dar cred că nu şi-a chestionat părinţii cum se omorau să-i asigure hrana în negrii ani '80. 
Atunci poate nu ar mai avea lejeritatea această imbecilă şi nu ar mai fi atât de entuziasmat de ideile stângii, sau să rămână fermecat de anumite minciuni propagandistice ale Rusiei putiniene. 

Sunt de acord că trebuie o anumită solidaritate socială, inclusiv liberalismul le propagă, doar imbecili de dreapta spun că omul trebuie să se descurce oricum potrivit calităţilor sale şi că statul nu trebuie să intervină. 
Inclusiv atât de individualista Americă oferă servicii medicale de urgenţă la oropsiţii sorţii, iar Medicare pentru care se luptă Obama asta îşi propune.  

Însă iluziile stângiste ale unor dintre tinerii de azi care nu au trăit conştient binefacerile comuniste sunt extrem de periculoase. Există o anume lejeritate şi simpatie pentru agresiunile ruseşti ale celor care n-au trăit cu URSS/ bastion al păcii e! cu minciuni mizerabile propagandistice pe care eu le-am suportat din plin, aceşti tineri nu prea înţeleg ce-i cu primejdia rusească şi bolşevică (acelaşi lucru)!

Suntem la o cotitură şi ar trebui să reacţionăm solidar!
SUA ne întinde o mână şi nu trebuie să ratăm ocazia. 
Scălâmbăielile interne, cecitatea faţă de situaţia din estul foarte apropiat, naţionalismul prostesc, stângismul de caviar sunt inamicii naturali ai României de azi şi de mâine!

20 de comentarii:

  1. "imbecilii de dreapta " ? credeam ca PNL se vrea coagulatorul dreptei din Romania. Niste imbecili !
    da, omul trebuie ajutat. dar de catre cine ? si cine are nevoie de ajutor ? mai clar si cu mult mai mult talent :)

    https://www.youtube.com/watch?v=8gIxuOabGBE


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Recunosc că mă simt foarte dezamăgit de acest articol, demn a fi scris de oameni pe care dumneavoastră, pe bună dreptate, îi disprețuiți (Ion Cristoiu, Robert Turcescu, Dan Tapalagă). Chiar și maniera grosieră în care tratați chestiunile seamănă cu stilul rinocerilor minții mai sus arătați.
      Nu, Costi Rogozanu nu e imbecil, ci încrederea în "aliatul" SUA e cel puțin naivă.

      Bb

      Ștergere
  2. Auzi colega,eu am alt punct de vedere ,trebuie neaparat sa fie ca al tau ? Sper ca nu,n-ar mai fi o disputa democratica...ha.Eu am alta viziune despre politica lui Putin,total contrara parerii tale. Iti amintesti prin anii 62,cred ca era la putere Hrusciov,americanii sau prins ca rusii montau de zor noaptea niste rachete de raza medie de actiune care ajungeau leger la NY??? Cred ca da,suntem de aceiasi varsta . Americanii au observat asta pe satelit si aproape la negocieri era sa porneasca al treilea razboi mondial. Americanii nu voiau sa aibe in coasta lor niste rachete rusesti. Dupa negocieri dure rusii au cedat dar cu conditia ca si americanii sa-si retraga arsenalul identic din...Turcia. Ei cam asa vad eu dotarea de la ...Deveselu. Aiurea cu teroristii care ne-ar ataca,vezi doamne... Daca acest lucru s-ar fi intamplat si in Ukraina ,intrand in UE si NATO cum ai vedea ca acolo sa puna niste...Deveseli ? Sunt de acord cu Putin ca nu accepta sau sa-l lase si pe el sa monteze identic in...Cuba. Ce zici ? Care politica agresiva a Rusiei ? Cine ataca de zor de 20 ani lumea ,rusii sau americanii ? Cred ca Irakul a fost atacat pe nedrept da despagubiri de razboi ,in petrol ,20 ani la americani. Ia chemat ei sa plateasca acum ? Hai,ca-i grea politica de razboi...

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu cred ca Rogozanu e pur si simplu lipsit de cultura politica si propovaduieste comunismul din teribilism, la fel ca Ponta cand se afisa cu Che Guevara. Exista si oameni seriosi care propovaduiesc in continuare comunismul, dar nu e cazul lui Rogozanu. In plus Rogozanu il admira pe Putin, desi regimul acestuia se apropie de fascism, nu de comunism.
    In fine, a nu intelege ca, in momentul de fata, interesele Romaniei se impaca destul de bine cu politica americana in zona si ca nu se impaca deloc cu politica Rusiei, este semn de prostie, daca iti pasa de interesele tarii tale. Deci Rogozanu ori e imbecil, ori nu-i pasa de tara lui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rogozanu îl admiră pe Putin? Aveţi dovezi în susţinerea acestei afirmaţii?

      Ștergere
    2. Eu sunt dintre prosti !
      PS: sunteti constient ca fascismul era, ca si comunismul, o ramura extrema a socialismului ? v NSDAP ( Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei - Partidul National Socialist al Muncitorilor Germani) ; de fapt extremismul socialist a fost pornit de catre Marx in contradictiile sale cu Lasalle si mai ales cu Bernstain (vedeti Critica Programului de la Gotha). Diferenta reala intre cele doua ramuri a fost (nu cum se crede, antisemitismul, comunistii fiind la fel de si categoric impotriva minoritatilor sociale, nationale sau religioase) ci pe plan economic. Unii fiind adeptii (ca mai sus Joe) statului bsusinessman iar fascistii adeptii corporatismului (Gentile si Mussolini)

      Ștergere
    3. Măi corespondenţilor!
      Chiar nu aţi înţeles nimic!
      Păi luaţi-o măi băieţi spre Transnistria!
      Poate că acolo o să vă simţiţi mai bine!
      Avea dreptate Caragiale!
      Ce ne trebuie nouă este o ...dictatură ca-n Rusia!

      Ștergere
    4. Domnule Neguț,

      răspunsul dumneavoastră plin de autosuficiență (parcă ar proveni de la Pleșu) nu vă face cinste.
      Începînd de astăzi n-am să vă mai agasez cu opinii evident indezirabile, după cum n-am să mă mai indispun citind astfel de ieșiri umorale.

      La bună revedere!
      Bb

      Ștergere
  4. Mai Joe, esti teribil de patimas si asta dauneaza grav sanatatii. Politica internationala (caci cea dimbaviteana e vai mama ei) e complicata cu multe lucruri nespuse pe sleau, multe interese, vorbe frumoase pentru a masca ce nu trebuie sa stim. E frumos sub umbrela americana, dar asta nu insemna sa-i zgindarim pe rusi(seviciile lucreaza la greu). Si nu mai cataloga lumea in pro-rusi versus pro-americani, pentru ca adevarul este la mijloc.A

    RăspundețiȘtergere
  5. Joe, te scufunzi ! De obicei , la batrinete, oamenii devin mai intelepti. Tu se pare ca "intineresti". Pacat , ca altfel esti baiat bun. Mai ocupa-te si de prostata, colon, colesterina, tensiune, etc, sa vezi ce intelept o sa fi, lasa politica, ca nu-i de tine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este " De obicei , la batrinete, oamenii devin mai intelepti" Joe pare a se intoarce in adolescenta. A

      Ștergere
  6. S. Demetrescu21 mai 2014, 18:05

    Este normal ca român să fii contra rușilor; dar e cinstit să recunoști cînd au și ei dreptate. Ucrainienii de fapt (și Ucraina ca țară) nici nu există - un stat artificial cu o populație degenerată. Nici nu contează aici comunismul sau anticomunismul. Și a spune că rușii sau chinezii sunt comuniști numai fiindcă așa scrie prin lozinci sau denumiri e ridicol: iată că îi cumpără pe capitaliști la grămadă, fără mofturi ideologice. Pericolul imens pentru pacea lumii îl reprezintă acum SUA cu pretențiile ei hegemonice alimentate și de Israel (nu americanii ca persoane individuale; popor american iarăși nu există, doar o babilonie de neamuri, secte, preocupați mai ales de droguri, alcool, țîțe imense, antiartă și...bulimie, etc.). Consultînd numele autorilor de articole științifice din SUA rămîi șocat de imensul număr de asiatici sau alți ne-WASP. Slugărnicia păguboasă față de UE (care a distrus România și nu numai), NATO sau SUA ne va ieși pe nas la toți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gresit! Pericol pentru pacea lumii sunt China si Rusia. China, a carei putere militara a crescut enorm si care are pretentii teritoriale in zona (de exemplu in Marea Chinei de sud, dar nu numai) a facut tarile asiatice ca Vietnam, Filipine, Malaiezia, Indonezia, Brunei sa caute protectia SUA, ca sa nu mai vorbim de vechii aliati Japonia si Coreea de Sud. La fel se strang acum in jurul Americii, ca puii in jurul clostii, tarile mai mici din estul Europei, care se simt amenintate de Rusia: Tarile baltice, Romania, Polonia. E poate "cinstit sa recunosti ca Rusia are dreptate in Ucraina". Dar ar avea dreptate sa terorizeze tarile baltice, Moldova si Georgia, numai fiindca acestea au cautat sau cauta sa se apropie de occident ca sa mai atenueze dominatia Moscovei asupra lor? Are Moscova "drepturi speciale" asupra lor numai fiindca au facut parte din imperiu? Dupa astfel de logica, si Ungaria ar avea "drepturi speciale" asupra Croatiei si Slovaciei, ca sa nu mai vorbim de Transilvania, fiindca au fost parte a regatului Ungariei
      din dubla monarhie austro-ungara. Asa ca s-o lasam mai moale cu "dreptatea" Rusiei. Interesant e ca in Germania sunt multi care spun ca trebuie sa intelegem "dreptatea" Rusiei -asa numitii "Russland Versteher". E semnificativ, caci Rusia si Germania si-au impartit adesea intre ele, de-a lungul istoriei, dominatia in estul Europei. Pentru cei mai mici din zona singura speranta sunt americanii. Iar anti-americanismul unor romani, dictat de tot felul de frustrari, de teorii ale conspiratiei, de racnetele ca vin americanii sa ne jefuiasca si de sloganurile privind "neatarnarea" ( ca si cum independenta ne-ar fi mai amenintata de unii care sunt la mii de km de noi decat de unii care sunt la doi pasi) este o reactie viscerala pe care nu pot s-o iau in serios. Sunt de acord ca americanii pot fi
      criticati pentru Irak si Afganistan, dar asta e cu totul alta poveste.

      Ștergere
    2. S. Demetrescu23 mai 2014, 18:14

      1. China revendică doar cîteva insulițe nelocuite; nu e ușor de spus cine are dreptate, dar parca tot ei au mai multe drepturi, după unele cronici foarte vechi - redactate cînd ceilalți nici nu existau. Iar insulele Spratly sunt revendicate de 6 țări !
      2. Nu știu cum naiba amenință Rusia țări ca România sau Polonia. Astea sunt fantezii. Dar țările baltice și transcaucaziene ? Cum vă puteți închipui că vor tolera rușii ca americanii să îi înconjure cu rachete nucleare ? Americanii tolerează pe alții în Marea Caraibelor și în toată America centrală și de sud, pe care le terorizează și le atacă de vreo 200 ani ? Ați uitat de armamentul nuclear din Cuba, în 1959 parcă ? Ce, ăia nu aveau voie ? Astfel că o comparație cu Transilvania (pe care nu vom ști să o apărăm și practic am cedat-o deja) nu e potrivită. Iar ucrainienii sunt de fapt tot ruși, nu ca românii, slovacii, croații etc. din Austro-Ungaria, care nu erau nici germani, nici unguri. Și Ucraina este o creație a Moscovei, rar au avut un stat organizat. D-ta ai tolera în bloc niște vecini țigani cuțitari și pe deasupra încurajați de alții ? Cam așa e și cu țările.
      Nici o țară sau individ puternic nu acceptă asta, dușmani la granițe; o fi imoral dar nici istoria nu e.
      3. Iar moldovenii îi fac pe patrioții doar cînd vin la București. Acolo majoritatea nu cunosc nici acum alfabetul latin iar statistici repetate arată că doar max. 10 % declară că sunt români. Singurul lor gînd (ca și la românii din România) este să meargă spre vest la cerșit, furat, munci necalificate, bordeluri. Nu pot avea încredere în ei. Iar curajoșii noștri din România care fac războaie te miri unde în slujba americanilor și Israelului de ce nu s-au dus de ex. cu 20 ani în urmă să ajute mai aproape, în Basarabia și Transnistria ? Poate șanse militare sau diplomatice nu erau, dar măcar așa, pentru obraz ! Și de ce oare se retrag militarii din Transilvania ?

      Ștergere
    3. Sorine, baţi rău de tot câmpii!
      Pe logica ta nici aia din Iugoslavia nu trebuiau să se separe!

      Ștergere
    4. S. Demetrescu26 mai 2014, 17:43

      Joe, nu ai citit cu atenție ! Așa că nu înțeleg ce reproșezi; apoi, în lume se vorbesc vreo 6000 de limbi și pe deasupra oamenii se amestecă din ce în ce mai mult. Poți să dai ordin să se facă o țară pentru fiecare !? Dar nu e imposibil totuși: cu un an în urmă la Funchal am aflat că o familie (3-4 persoane) a declarat curtea lor de pe o limbă de pămînt la malul mării (vreo 200 mp) și casa drept stat independent și întreprind acțiuni de stabilire de relații diplomatice. Asta fără diferențe etnice sau de limbă !

      Ștergere
    5. Uite măi Sorine că Ukraina a votat pentru Ukraina şi nu ptr Rusia!
      Este bine că Poroşenko este ales de majoritatea absolută a ukrainenilor şi că este gata să discute cu Rusia.
      E mai bine vecin cu Ukraina decât cu Rusia!

      Ștergere
    6. S. Demetrescu27 mai 2014, 12:53

      1. Era normal căci ucrainienii sunt majoritari, deși procentul de ruși este foarte mare și vor fi mereu tulburări acolo.
      2. Nu sunt deloc sigur că ucrainienii ar putea fi prieteni și vecini acceptabili. Sunt dușmanii noștri și ocupă teritorii românești făcute lor cadou tocmai de...Rusia.

      Ștergere
  7. Joe, revin cu citeva opinii. E bine cu umbrela americana cind e vorba de razboi(pe care nimeni nu il doreste, poate ei ca sunt experti). Dar, as vrea sa vad de la USA si ceva investitii in zona sa mai traiasca si ceva romani din munca cinstita. Altfel rup granitele "ingrozind" UE, caci vize americane , nu).Sa nu imi povestesti de autostrazi supraevaluate, gazele de sist, minele de aur si alte resurse de care unii au nevoie returnind mai nimic statului roman.Iar in ce priveste cum aprecieaza ei lupta anti coruptie, sa fim seriosi.Vad ce le convine. Cu democratia (sunt experti), iarasi constat ca sunt subiectivi(ca sa nu zic altfel).
    Asa ca , Joe ia-o mai incet cu parerile tale suprarealiste. Este un sfat mai mult decit prietenesc. Protejeaza-te.A

    RăspundețiȘtergere