Unificarea dreptei

Au trecut alegerile parlamentare şi ecourile rezultatelor încă se aud.

PSD a reuşit un rezultat foarte bun, dar nu atât de bun pe cât se aşteptau. Una este exit poll-ul cu 43%, alta este rezultatul de 37,6%!

Dezastrul s-a produs la dreapta! 

PNL nu a obţinut decât 15% cu 5 procente sub ţinta propusă, care a dus la demisia conducerii liberale în frunte cu Crin Antonescu. PDL a făcut 12,2%,  rezultat bun după cât a fost de hărtănit de Băsescu şi PMP. Rezultatul de 6,2% al PMP ne spune că Traian Băsescu nu mai are un cuvânt de spus, nu a reuşit destructurarea PDL şi rezultatul partidului doamnei Udrea, în primul rând este o dezamăgire. MRU cu Forţa Civica a reuşit un minuscul 2%, care îl îndeamnă la negocieri pentru o fuziune.

Din marele dezastru al dreptei se conturează o învăţătură. Toate partidele din partea dreaptă apar fărâmiţate faţă de  colosul din stânga.

De ce?

Sunt explicaţii istorice. După Decembrie1989 în România s-au reînfiinţat partidele politice în noile condiţii de democraţie.

Au fost reînfiinţate cele trei partide istorice interbelice, PNL, PNŢCD şi PSD. PSD a cunoscut o pantă ascendentă culminând cu victoria Convenţiei Democratice din România în1996. PNL a fost simpatizat iniţial, în 1990 dar volutele şi erorile din 1992 l-au scos din Parlament în 1992 şi doar CDR l-a repus în funcţiunea. Moartea lui Corneliu Coposu care a avut ecou în coalizarea forţelor reformiste conducându-le la victoria istorică din 1996 nu a avut repercusiuni pozitive în PNŢCD. A rămas un partid mult prea cantonat în trecut şi cu foarte proastă politică de cadre, vanitatea epigonilor lui Coposu de după 1996 a dus partidul la dezastrul din 2000 şi ieşirea din politica României. Acum este doar istorie, cel care-l conduce azi nu are nicio legătură cu trecutul partidului, doar îndemânări avocăţeşti.

PNL s-a adunat, după 1996, din tot felul de partiduleţe cu sufixe liberale datorită, în primul rând, înţelepciunii preşedintelui Mircea Ionescu Quintus. Drept mulţumire securiştii i-au dezgropat slăbiciunile din vremea comunismului, unuia care făcuse Canalul. La fel şi alţi lideri liberali erau catalogaţi drept colaboraţionişti, în timp ce marii profitorii ai comunismului stăteau bine mersi în FSN de parcă usturoi nu mâncaseră şi gura nu le mirosea. PNL a rămas până azi cea mai importantă forţă politică de pe dreapta eşichierului politic românesc.

Al treilea partid istoric PSD s-a reunit cu urmaşul post-comunist al trecutului pecerist şi a devenit partidul de stânga mare şi important numit tot PSD, cel istoric l-a blagoslovit cu numele şi un trecut de onorabilitate, ştiut fiind că liderii social democraţi interbelici au pierit în puşcării pentru că au refuzat colaboraţionismul cu peceriştii bolşevici.

PD desprins din FSN în 1992 de către Petre Roman a comis tot felul tribulaţii în politica românească. El a reprezentat stânga pragmatică care intrat în majoritatea guvernamentală cu CDR în 1996. Acest partid şi-a adus contribuţia importantă în subminarea prestigiului PNŢCD prin populistul Traian Băsescu. Acesta a pus un bolovan important la dezintegrarea acestui partid istoric. Preluat de acelaşi Traian Băsescu a intrat în ca partener junior în coaliţia cu PNL numită DA în 2003 împotriva colosului PSD instaurat în 2000 la guvernarea României. Victoria istorică a lui Traian Băsescu în 2004 şi guvernarea PNL - PD a dus la creşterea importanţei acestui partid,. Prin viclene acţiuni băsesciene, agresive şi false promovări ale miniştrilor pedişti, PD a crescut electoral cancerizând pe liberali. Obiectivul lui Traian Băsescu era destructurarea PNL, ultimul partid istoric, fără trecutul ruşinos ale celorlalte partide româneşti. Operaţiunea nu a reuşit şi datorită unei situaţii economice foarte bune, a unei guvernări reuşite care i-au mărit popularitatea. Operaţiunea de destructurare a continuat şi un fracţiune condusă de Stolojan, numită Partidul Liberal Democrat a reuşit un rezultat extrem de onorabil la primele europarlamentare din 2007. Atunci PNL s-a aflat într-o imensă primejdie de a urma soarta PNŢCD. Intempestivul Traian Băsescu a decis fuziunea PD cu PLD devenit PDL cu care a guvernat extrem de controversat pe perioada crizei economice până în 2012. Rezultatul extraordinar al PDL de 33% din 2008 a depăşit şi estimarea optimistă a lui Traian Băsescu din 2003 care promitea un 25% pentru PD!

Guvernarea minoritară cu trădători de la opoziţie a PDL cu măsuri dure şi discutabile a dus la coalizarea USL dintre PNL şi PSD. Obiectivul răsturnării guvernării regimului Băsescu s-a îndeplinit acum 2 ani când a fost învestit şi i-a luat locul guvernul USL cu Victor Ponta prim ministru. Însă obiectivul principal al acestei coaliţii nu s-a îndeplinit, demiterea lui Traian Băsescu prin referendum nu a reuşit. Ultimul obiectiv al USL a fost reuşita în alegerile parlamentare din decembrie 2012. Anacronismul acestei coaliţii s-a văzut imediat după semnarea coabitării Băsescu - Ponta, PNL trebuia să părăsească atunci guvernarea şi să se definească partid de opoziţie, în primă fază prin susţinerea guvernului Ponta ca apoi să ia o atitudine din ce în ce mai critică. Nu s-a întâmplat aşa şi PNL a înregistrat catastrofa de a nu atinge cifra de 20% în sufragiul europarlamentare.

Aşa că măsurile întreprinse de liderii partidelor de dreapta după eşecul din 25 mai, 2014 sunt binevenite!

Este clară nevoia definirii unei partid mare pe partea dreaptă a eşichierului românesc.  Sunt uimit că oameni cu convingeri liberali sunt atât de radicali în contestarea acestei acţiuni de unificare.

În fond PNL şi PDL împărtăşesc concepţii ideologice apropiate. PDL pe lângă multe măsuri controversate şi controversabile a făcut un cod al muncii mai flexibil, care subminează dictatura sindicală şi dă oportunităţi afacerilor. În această eventuală fuziune eu nu văd mari piedici. Liderul PDL este Vasile Blaga, considerat cel mai echilibrat lider pedelist, Traian Băsescu, autorul fărâmiţării dreptei prin intervenţiile sale abuzive nu mai este parte a jocului. PMP valorează electoral mai puţin de jumătate decât PDL. Cred că este necesară crearea unui masiv de dreapta care să contracareze colosul de stânga. Sunt opţiuni ideologice şi de guvernare care despart categoric PSD de cei aflaţi la dreapta. Problema cea mai serioasă a PSD este corupţia vătafilor de judeţ, numiţi de mass media baroni, denumire nemeritată şi pozitivă!

Altă controversă creată este şi trecerea PNL la familia europeană a popularilor. Rămânerea la liberali europeni ALDE, care avea ca principal pilon pe liberalii britanici, devine caducă. Britanicii vor trimite doar un liberal la Parlamentul European! Au fost canibalizaţi de extremiştii de la UKIP. Este interesant în context că singurele ţări cu o manifestare majoritar xenofobă prin UKIP-ul britanic şi Frontul Naţional francez sunt aceste ţări cu cel mai important trecut colonialist şi imperialist. Să conteze şi acest fapt în ecuaţia opţiunilor electorale? Poate?

PNL este singurul partid de dreapta de la reapariţia sa de după 1989. Aşa că revenirea în familia partidelor de dreapta nu este vreun exotism. Aşa că la PPE românii vor trimite exact 15 europarlamentari, socotindu-i pe cei de la PNL, PDL, PMP şi minoritarii de la UDMR. Este un număr care depăşeşte aşteptările acestora!

Rămâne ca şi Mircea Diaconu să facă o decizie, am înţeles că ar vrea la ALDE, la Watson, care din păcate este în afara PE! Văd că polsterii - sondorii  de tip Dâncu dau pe Mircea Diaconu ca un experiment nereuşit al acestui partid. Analizele arată că Diaconu a fost votat covârşitor la oraşe, deci voturile sale au rupt cel puţin 3 procente şi de la liberali. Cifrele de la Argeş arată că reprezentantul PNL la candidatura Preşedinţiei Consiliului Judeţean a luat cu cel puţin 3,5% procente mai mult decât PNL la europarlamentare. Simpatizanţi liberali l-au votat pe Popa şi pe Diaconu ca liberal!

Pe de altă parte mă surprinde atitudinea negativă a unora dintre prietenii mei la astfel de iniţiative. Pragmatismul unora ar trebui să prevaleze resentimentelor personale.

România are şi şansa că nu mai există partide antisistem sau extremiste, care să mai aibă pondere. Temerile din anul electoral 2000 au dispărut. Deschiderile  prin alăturarea la UE a României au lecuit multe xenofobii româneşti, mai ales atunci când eşti tu victima acestor resentimente! 

Cred că reunificarea dreptei într-un singur partid ar fi benefică pentru electoratul românesc. Nu mai sunt dileme privind persoane. Singura care putea trezi resentimente puternice iese în 6 luni din politica mare. Dacă se vor negocia peroane şi nu principii ar fi extrem de contraproductiv.  Nu mai este loc de resentimente şi idiosincrazii privind pe unii sau pe alţii.

Un mare partid de dreapta este un deziderat realizabil şi necesar.