Drama ukrainiană

Asistăm de aproape o lună la derularea unei drame!

Drama statului ukrainian sfâşiat de vărul sinistru de la răsărit!

Într-un fel dezmembrarea Ukrainei, pe cale de a se împlini îmi reaminteşte de România Mare în 1940.

Atunci, în interval de trei luni am pierdut cel puţin o treime din  teritoriu, Basarabie, Bucovina, Herţa, Cadrilaterul şi nordul Transilvaniei.

Din visul României Mari abia am recuperat, cu mare noroc Transilvania care ne-a rămas întreagă. 

Asta după un război în care la început ne-am recuperat teritorii din est şi am agresat cel mai periculos vecin pe teritoriul său, ca apoi să avem un mare noroc de o Ungarie mai tare detestată de Stalin!

La aceasta ar trebui să medităm cu seriozitate!

Ukraina este o ţară cu graniţe artificiale. Ukrainismul a fost încurajat de Imperiul Habsburgic în contra intereselor ruseşti, poloneze şi româneşti. Ukraina de răsărit este teritoriul ocupat de cazaci de la tătari şi otomani.

Pe de altă parte există o realitate foarte favorabilă, atât României cât şi Poloniei. Există un tampon la agresiunile colosului rus. Polonia a învăţat şi a demonstrat realism mult mai mare decât România. 

Fără să vreau, am spus şi eu asta, dovedindu-mă profet, în septembrie 1991 la o adunare populară, din partea Alianţei Civice de pe atunci.

Noi am privit Ukraina tot timpul mefient, cu canalul Bîstroie, cu teritoriile maritime în dispută, cu pretenţiile istorice pentru Cernăuţi şi Herţa. Cernăuţi este totuşi o metropolă a Imperiului, cât era în Moldova era un sat - târg amărât. Austriecii aveau nevoie de o capitală a Ducatului şi acolo majoritatea o constituiau evreii!

Îmi reamintesc că preşedintele  Constantinescu a semnat Tratatul cu Ukraina pentru care a fost blamat unanim de naţionaliştii români. Dacă acel tratat nu exista, azi am fi fost fără cupola NATO! Cât şi-ar dori Ukraina de azi o astfel de protecţie!

Sunt pe de altă parte uluit că există azi tineri care admiră pe ruşi şi nu le blamează acţiunile.

Probabil şi educaţia mea, mai ales adolescenţa în care m-am scuturat de toată propaganda bolşevică, cu filme şi cu cărţi sovietice, care azi îmi trezesc oroarea! 
Spiciul unei gheboase activiste de pionieri despre Nadejda Krupskaia, partenera lui Lenin, filmul Kociubei cu dirijorul speriat pus să ţină frâul derbedeului bolşevic îmi sunt vii în memorie.

Minciunile din Bătălie în marş al Galinei Nikolaeva, romancieră post stalinistă, pe care l-am prezentat la Biblioteca Palatului Pionierilor din Ploieşti îmi zgârie memoria. 

Alături de astea, când aud de marile poete decedate de curând, sau mai anţărţ, Nina Cassian, sau  Maria Banuş mă iau cu fiori că eu am crescut cu poeziile lor proletcultiste cu partidul şi cu URSS/ bastion al păcii e!

Adevărul despre bolşevici mi l-au revelat Europa Liberă, Soljeniţîn şi Primăvara de la Praga.

Limba rusă din acest motiv a fost pentru mine un coşmar. Păcat! Că aş fi înţeles mai uşor înscrisurile din bisericile româneşti cu kirilice, cum mă oftica un bulgar în vizită la Curtea de Argeş!

Sper din  toată inima ca Occidentul să deschidă ochii să continue sancţiunile împotriva Rusiei, ca Ukraina să rămână vecinul nostru, cu care să împărţim bunele şi relele din această parte a lumii.

Ideea unei Rusii al gurile Dunării mă-nfricoşează!