jurnal amărât

Voi deschide aceste însemnări consemnând bucuria provocată de citirea suplimentului Dilemei vechi, EDUCATI2. În acesta este consemnat un real succes educativ cu bani europeni. El confirmă ceea ce trebuie făcut la POSDRU. În acest program nu poţi da bani care să contribuie la educaţia din România în absenţa unui mijloc şcolar omologat. Am văzut ce s-a întâmplat cu cazul Puwak al PSD şi cazul Botiş de la PDL. Educaţia se face doar în şcoală sau universitate, fie că este vorba de recalificare profesională, fie de excelenţă educaţională cum avem în cazul EDUCATI2. EDUCATI2 este un program dezvoltat de Universitatea Bucureşti şi de Universitatea de Arhitectură Ion Mincu Bucureşti pentru pregătirea superioară a doctoranzilor. Astfel aceştia au putut ajunge la universităţi europene de prestigiu să studieze şi să consulte bibliotecile acestora, fie să participe la seminarii în România organizate cu sprijinul unor profesori renumiţi din străinătate. Rămâne o problemă mare consumul excesiv de hârtie şi birocraţie europeană, inventată pentru a evita frauda potenţială. În pofida acestor probleme şi frustrări reiese că programul şi-a atins scopul. 

Cum să nu spun de amărăciune când am văzut rezultatele fotbalistice ale celor două echipe româneşti, au suferit înfrângeri identice în deplasare cu 2-0, care nu dau speranţe în retur. Ca de obicei s-a manifestat un optimism excesiv înainte de meci, Jiji Becali, ex-liberalul păgubos lăudându-se din nou  absolut excesiv şi fără acoperire, date fiind rezultatele foarte modeste din programul de pregătire. Cum să te compari cu echipe antrenate în desfăşurarea unor campionate grele şi să ai speranţe că le baţi? Minunile aste se petreceau rar înainte de '89 când fotbalul era concentrat în câteva echipe formidabile, Universitatea Craiova, Dinamo şi Steaua, chiar dacă ultimele două cu mijloacele represive ale statului comunist.

Văd că în mediul intelectual are un mare răsunet cartea lui Gabriel Andreescu: Cărturari, opozanţi, documente, apărută la Polirom. Gabriel Andreescu, un cunoscut dizident a explorat documentele arhivei CNSAS şi a scos în evidenţă falsitatea unor alegaţii privindu-i pe unii importanţi intelectuali români de colaborarea cu securitatea. Cel mai tare mă supără şi pe mine cât de uşor se poate murdării memoria unora trecuţi în amintire, sau a unora care trăiesc încă printre. Ca unul păţit ştiu foarte bine că relaţia cu securiştii te murdăreşte aproape fizic. Metoda este simplă, te momeau cu diverse chestii, erau mieroşi, calomniau cu bună ştiinţă prieteni, cunoscuţi, colegi, rude ca să te determine să spui nerozii şi minţeau fără ruşine în documentele pe care le făceau. Aşa că este extrem de dificil să detectezi adevărul de minciună. Am citit de egala vinovăţie a organelor de partid, este adevărat, dar cu o mare deosebire, pecereul lucra pe faţă, securitatea şantaja şi nu se străduia să dea nicio explicaţie acţiunilor sale.  Nu neg că probabil unii care lucrau cu intelectualii mai aveau ceva respect pentru carte, ăia cu care aveam de a face nu aveau pic de legătură cu profesiunea, erau rudimentari, agresivi, nu înţelegeau informaţiile date de unii în bună credinţă, urmărind doar murdărirea colaterală a celor vizaţi, cu amante, lăcomie de bani, orientări sexuale, trecutul familiei. Pe mine m-a surprins că în conversaţia cu nişte securişti am aflat că tata fusese fedecist, adică în Frăţiile de Cruce (FdC). Ori taică-meu îmi mărturisise, este drept târziu, că aderase la legionari, prin intermediul unui prieten şi coleg de muncă, dar mai degrabă la organizaţia muncitorească legionară, FdC fiind mai degrabă organizaţia de tineret a legionarilor. Deci îndobitociţii securişti nu erau foarte cunoscători de subtilităţi legate de istoria recentă a românilor. Cel mai tare m-a durut asocierea lui Ioan Gavrilă Ogoranu cu legionarii. L-am cunoscut pe acest rezistent român exemplar, care ne face cinste şi m-a surprins prin comportamentul cald, generos şi în acelaşi timp măreţ. Pentru că eu detest pe legionari în general şi mai ales aceşti smintiţi neo care încearcă să-i scoată basma curată pe Codreanu şi ai lui, care sunt criminali şi cei care au contribuit esenţial le prăbuşirea democraţiei româneşti interbelice. Tinerii postbelici din categoria lui Ogoranu nu mai au nicio legătură cu vechea mişcare distrusă de Antonescu, ei erau luptători anticomunişti împotriva ocupaţiei bolşevice!

Cred şi acum că legea deconspirării securităţii a fost esenţial greşită, din cauza focalizării pe turnători şi nu pe securişti, ofiţerii şi funcţionarii acestei abjecte şi sinistre instituţii represive. Este vina lui Ticu Dumitrescu că a fost făcută aşa legea, era obsedat de turnătorii din puşcărie şi cam asta era obiectivul său şi aşa a ieşit legea. Securitatea a profitat şi i-a dat în gât pe intelectualii asociaţi partidelor istorice şi a celor anticomunişti în general. Securitatea a şantajat în puşcării şi a ameninţat pe ceilalţi cu represiuni în primul rând în mitica perioadă Dej  când represiunea era nemijlocită! Cu părere de rău nu sunt de acord că infiltraţii turnători au dărâmat PNŢCD, cum încearcă să acrediteze Varlam, un cretin sinistru (nu toţi care au făcut puşcărie politică au fost  îngeri chiar dacă victime), ci pur şi simplu incapacitatea liderilor. Ion Diaconescu a fost groparul acestui partid cu ajutorul nemijlocit a campaniei de denigrare organizate de Traian Băsescu în timpul guvernării CDR. Am fost membru din 1990 şi până în septembrie 1991 al acestui partid şi am trăit cele mai mari dezamăgiri, de la lideri mai mari sau mai mici, de la membri, mai importanţi sau mai inofensivi. Lipsa de încredere în tineret, cultivarea doar a celor care aveau ascendenţe ţărăniste istorice, lipsa de supleţe şi strategie, excesul de oportunişti care au părăsit partidul când nu le mai putea oferi ocazia manifestării prostiei lor ticăloase în funcţii de răspundere. Cine pare să repete acest model este acum PDL. Dacă nu găsesc un lider tânăr cu profil intelectual, precum Sever Voinescu sau Toader Paleologu, PDL se va scufunda într-o mediocritate profundă şi va dispărea.

Revenind la cartea lui Andreescu am şi eu nişte păreri. Îl admir pe Nicolae Manolescu cum îl apără pe dizidentul Mihai Botez, am şi eu o părere în sprijinul lui Manolescu. Botez era matematician, nu putea minţi, matematicienii pot fi beţivi, curvari, dar nu mincinoşi, şi nu-mi pot explica cum l-au bătut securiştii pe un om de-al lor. Botez a fost sistematic calomniat în Caţavencu de un I.T. Morar, profitor nesimţit al băsismului, ajuns la consul la Marsilia fără să ştie bine franţuzeşte. Ce să mire că avem ambasador la Londra un individ dubios ca Jinga, care era dat de excelent diplomat? Impostorii şi nulităţile s-au concentrat acum în jurul PDL.

Mă melancolizez că Conu Alecu' apare cam şifonat, nu cred absolut unele acuze, sunt şi subiectivităţi pe care le detectez la Andreescu, cât şi la Manolescu. Cum nu pot fi de acord cu o imagine foarte deformată a lui Constantin Noica. Am informaţii că era un  om de caracter, de mare nobleţe, nu putea să educe personalităţi intelectuale de excepţie precum Gabriel Liiceanu sau Andrei Pleşu. Dacă sunt de acuzat comportamente sau acţiuni ale acestora în peisajul intelectual contemporan nu sunt din cauza lui Noica, sunt pur şi simplu deficienţe de caracter şi aici excelează din păcate moralistul Pleşu. Interviul dat în Adevărul excelează în nerozii, de unde tragi concluzia că arheii sunt şi ei câteodată oameni, s-a păcălit şi Liiceanu cu Pruteanu!

Este foarte greu de evaluat colaboraţionismul distructiv şi nefast al intelectualilor cu securitatea. Lipsesc multe piese din acest puzzle. Dar cel mai  trist este să descoperi procurori din tineri, care nu au trăit vremurile alea crâncene şi din postura de oameni liberi încearcă să judece oameni care au încercat să trăiască liberi şi neconstrânşi în condiţiile în care democraturile cea trecută iliesciană, sau  cea prezentă băsesciană sunt raiul în comparaţie cu vremea comunismului!

Caragiale are o vorbă excelentă care ne descrie  în situaţii: suntem cu toţi români, mai mult…sau mai puţini oneşti….