Jurnal de fonduri europene

S-a desfăşurat cel mai important Consiliu European pentru următorii 6 ani, forumul european care a stabilit bugetul Uniunii Europene. Finalmente, s-a ajuns  la un buget mai redus ca precedentul, pentru că ţările care contribuie la el, în special Marea Britanie şi Germania, îl doreau mai scăzut. Franţa şi-a realizat scopul pentru fonduri suplimentare afectaţi Politicii Agricole Comune. În acest context România care primise 33 miliarde Euro va primi în următorii 6 ani cu 18% mai mult, cea mai importantă creştere din cadrul UE, adică 39.8 miliarde Euro. Un alt lucru pozitiv este că României i s-a prelungit cu un an posibilitatea de a încasa bani alocaţi de la UE la cei doi ani normal alocaţi aşa că se pot încasa banii şi în 2016!

Am urmărit la Digi tv comentariul de aseară făcut de Emil Hurezeanu în cadrul emisiunii Sandei Nicola. Hurezeanu marca un entuziasm pentru marile calităţi ale preşedintelui Traian Băsescu pentru talentul de negociator şi îi prevedea un post de mare funcţionar la UE. De fapt în imaginaţia sa cam paranoică, pe care am detectat-o în discursurile lui Traian Băsescu, visul acestuia este de a deveni cumva preşedintele UE şi comentariul lui Hurezeanu încuraja acest vis. Sanda Nicola se întrerupe la un moment dat, fusese invitat la telefon primul ministru Victor Ponta să comenteze bugetul  care fusese afectat în următorii ani României în perioada 2014 -2020.  Şi comentariul primului ministru a fost ca un lighean de apă ca gheaţa peste comentariul afectat şi triumfalist al domnului Hurezeanu, în admiraţia Sandei Nicola. Primul ministru a subliniat  că precedentul buget la care avea acces România, fusese fixat în absenţa României care încă nu era membră. 

România şi Bulgaria sunt cele mai subdezvoltate ţări ale UE şi au nevoie de sume importante la fondul de coeziune care să crească nivelul de trai al românilor. Dacă în Bucureşti vezi oameni plini de bani şi maşini scumpe la câţiva zeci de kilometri spre sud est şi vest România rurală este complet alta. Zonele din sudul României şi mai ales zonele din nord estul Moldovei sunt zone de mare sărăcie. De aceea din această zonă s-a produs cea mai importantă migraţie de forţă de lucru. Zona rurală este cu o infrastructură inferioară. De abia curentul electric s-a introdus în toată România, alte utilităţi de abia acum se introduc în zona rurală şi a unor oraşe. Chiar Bucureştiul are zone cu probleme de apă curentă şi canalizare, de alimentare cu gaze. Infrastructura rutieră încă lasă de dorit, nu avem încă autostrada care să unească capitala de vestul României şi a Uniunii Europene, sunt încă multe drumuri neasfaltate, infrastructura feroviară s-a prăbuşit, culmea începând din vremea ministeriatului lui Traian Băsescu, pe drumul spre Arad de la Bucureşti nu se mai circulă decât pe o singură linie. Deci Romania are în faţă nişte provocări foarte mari privind sărăcia şi segregarea  socială, apare o clasă de super-îmbogăţiţi, extrem de aroganţi şi sfidători cu educaţie nulă şi extrem de mult tupeu. Chiar dacă în ultimii 23 de ani s-au făcut progrese în anumite zone cum este cea privind serviciile medicale, în altele cum este educaţia s-a prăbuşit în lipsa standardelor clare şi a apariţiei sistemului privat universitar. Având în faţă această situaţie Victor Ponta aspira la o sumă mult mai consistentă, formulată  în noiembrie trecut de Barosso ca fiind de 48  de miliarde de Euro pentru România. Preşedintele Băsescu a renunţat la serviciile Grupului Coeziunii, afirmând capacitatea sa de negociere cu marii contribuitori, care sunt din aceeaşi zonă a spectrului politic. Faptul că România a obţinut mai puţin decât estima l-a dezamăgit profund pe Victor Ponta. El l-a acuzat pe preşedintele Băsescu de incapacitate de negociere şi dezinteres, deoarece mandatul său prezidenţial expiră la anul. Şi Ponta a mărturisit că guvernul său va beneficia de acest buget doar în primii doi ani, urmând ca noul guvern să se descurce în perioada 2016-2020 în condiţiile date. La auzul acestor critici domnul Emil Hurezeanu s-a enervat vizibil şi excedat l-a întrebat pe primul ministru ce ar fi făcut în locul preşedintelui, ar fi negociat mai bine? Ponta a răspuns că el nu poate comenta lucruri cu dacă şi cu parcă, că nu ştie dacă ar fi fost un negociator mai bun! S-a tot invocat bugetul oferit Poloniei de 70 de miliarde de Euro pentru o ţară cam de două mai mare decât România, dar replica lui Ponta a fost că România era îndreptăţită la un buget mai mare din cauza nivelului foarte scăzut de dezvoltare economică. El a afirmat că lipsa acestor 9 miliarde de Euro se va reflecta în progresele României pe calea prosperităţii. Tot la întrebarea lui Emil Hurezeanu a replicat că această lipsă de buget va obliga pe contribuabilul român la eforturi suplimentare şi că va lua măsuri în această privinţă cu măsuri, să sperăm inteligente, care să ducă suplimentarea veniturilor la bugetul statului. Negocierea preşedintelui Băsescu se va dovedi dacă a fost bună sau nu prea abia în anii ce vin şi în gradul de absorbţie al acestor fonduri europene. Aici este ca în bancul cu optimistul şi pesimistul care privesc un pahar cu apă, sau că pesimistul este doar un optimist bine informat. În privinţa asta, oricum, din cauza responsabilităţilor pe care le poartă  îl fac pe Victor Ponta doar un optimist bine informat, iar pe domnul Emil Hurezeanu doar un  irepresibil optimist!

Matei Udrea face în Adevărul un inventar de critici asupra cărţii lui Lucian Boia "De ce este România altfel". Şi eu am remarcat adevăruri parţiale şi omisiuni ale cărţii lui Boia. Acum îmi remintesc ce nervi am avut când am citit prima dată eseul lui Tony Judt privind România şi publicat în New York Review of Books, "Romania at the bottom of the heap". Recitită peste ani în cartea apărută în româneşte a aceluaiaşi Judt eseul nu mi-a părut aşa de rău intenţionat, probabil s-or fi corectat şi anumite erori de informare, dar şi complexele noastre de inferioritate s-au mai estompat şi în acest sens cărticica lui Boia este scrisă cu un elan demolator de tip swiftian.

În acelaşi ziar am citit blogul lui Manolescu dedicat cărţii lui Gabriel Andreescu „Cărturari, opozanţi şi documente“ subintitulată „Manipularea Arhivei Securităţii“. În plus am citit şi articolul lui Cosmin Ciotloş privind aceeaşi carte al lui Andreescu. Ideea este că Gabriel Andreescu are studii de caz privind intelectuali cunoscuţi acuzaţi de colaborarea cu securitatea. Este vorba de Adrian Marino,  Constantin Noica, Nicolae Balotă, Alexandru Paleologu, Mihnea Berindei, Mihai Botez şi Nicolae Breban. Concluzia lui Andreescu este că acuzaţiile sunt în primul rând alegaţii de presă nedocumentate. Aflu că printre cei mai înverşunaţi procurori de presă este I. T. Morar în privinţa lui Nicolae Balotă. Este omis ca acuzator la fel de pornit al lui Mihai Botez. În acest sens am avut un schimb de scrisori pe e-mail, în care individul nu prea se justifica în această înverşunare, deborda de infatuare şi se dădea un fel de Cassandră a prăbuşirii comunismului din România. Intrat pe lista mea de corespondenţi mi-a cerut la un moment dat să-l scot, atunci când opiniile mele au devenit anti-Băsescu. Tipul este un profitor nesimţit al acestui regim, ajunsese consul al Marsilia, cu o franceză suspectă, l-am prins că nu ştia cum se pronunţă corect numele importantului romancier contemporan francez şi favorit al meu Michel Houellebecq (în paranteză, complicat nume)! Părerea mea este că securitatea a executat o abjectă operaţiune de manipulare. Cea mai mare parte a documentelor sau surselor erau apocrife, cuprindeau erori şi ele însele erau făcute cu scopul de a ieşi bine securitatea, nu cel încriminat. Mare parte din cei acuzaţi erau acerbi critici ai comunismului, adversari deschişi ai sistemului. O mare problemă este felul în care s-au obţinut angajamentele celor încriminaţi. Unii se aflau în puşcării, sub înfometare, bătaie şi tortură la Sighet, Canal, Piteşti, Aiud şi Gherla. Este notoriu cum l-au umilit şi şantajat pe Nichifor Crainic, care nu rezista la foame. Alţii au fost şantajaţi în libertate, cu funcţii şi ieşiri în străinătate, un caz trist şi înfiorător este decăderea boierului şi intelectualului Bălăceanu Stolnici. Dacă este ceva care stârneşte scârba şi blamul vehement  este turnătoria voluntară producătoare de repercusiuni pentru destinul unora. Nu pot să uit haznaua turnătoriilor în care s-a afundat excepţionalul poet Ion Caraion, care a făcut un caz patologic în a-şi turna apropiaţii, Ecaterina Bălăcioiu, mama Monicăi Lovinescu, prieten cu ea şi cu Virgil Ierunca.  A murit în străinătate în blamul unanim al tuturor. Nu pot să nu apăr memoria lui Conu' Alecu Paleologu, singurul care a recunoscut această colaborare, obţinută în puşcărie, în condiţiile cunoscute. Cazul lui Noica este iarăşi curios, el a fost acuzat de colaboraţionismului cu autorităţile comuniste pentru a-şi îndeplini obiectivul şcolii de antrenarea geniilor româneşti.  Aşa că este foarte problematic de stabilit relaţia adevărată cu această instituţie abjectă pusă în slujba partidului pentru a reprima orice împotrivire.