Nu pot să nu reacţionez!

Am sub ochi replica lui Vladimir Tismăneanu din Evenimentul Zilei la studiul dedicat lui de Radu Călin Cristea şi apărut în Observator Cultural.

Aş vrea să lămuresc ceva despre această revistă. O citesc pe internet, nu am cumpărat-o probabil decât o dată.

A fost revista care a susţinut anumite opinii apropiate de USL în anul trecut. Dar a avut şi reacţii şi echilibrate normale la plagiatul lui Victor Ponta şi   la alte evenimente politice. Este exact opusul tipului de publicistică practicat de revista 22 de azi. Revista 22 a fost revista de dialog social, cu multe contribuţii culturale foarte interesante, revista care a susţinut ideea CDR şi a coaliţiei DA între PNL şi PD. La revista 22 aveau contribuţii ale celor mai interesanţi şi de seamă intelectuali români. Aici am citit primele eseuri ale lui Horia Roman Patapievici, aici am citit elogiul făcut de Liiceanu lui George Pruteanu, arheu al culturii române,  elogiu pe care săracul Pruteanu nu l-a meritat şi nu l-a confirmat. Acum revista 22 a picat într-un partizanat şi o monomanie cultivată şi de principalul ei vector Andreea Pora, una din cele mai vajnice  suportere a preşedintelui Traian Băsescu şi o lacomă consumatoare de mici la paranghelii pedeliste din vremuri defuncte. 

Partea ei social-politică a fost preluată de Observatorul Cultural şi cumva şi de Dilema veche, o revistă cu preocupări diverse, nu neapărat culturale. Observatorul Cultural a avut o perioadă când era revista partizană a corectitudinii politice şi a noii stângi româneşti. De când Carmen Muşat a preluat conducerea revistei ea se află într-o poziţie echilibrată, cu atitudini favorabile opoziţiei USL.

Astăzi când USL este la putere revista încă nu şi-a definit atitudinea faţă de aceasta.  Însă a publicat un studiu privind trecutul deocheat al lui Vladimir Tismăneanu până la părăsirea României în 1981, aparţinând jurnalistului şi scriitorului Radu Călin Cristea. RCC a fost un bun jurnalist în ochii acelora pe care-i intitulez martorii lui Băsescu. Atunci când RCC, la fel ca de exemplu Alina Mungiu Pipiddi au început să critice derapajele PDL şi a lui Traian Băsescu, ei au devenit duşmani de moarte a presei îndatorate acestora. Remarc în plus că presa de azi care este intitulată de calitate este în totalitate subjugată intereselor  lui Băsescu şi mafiei pedeliste. Aş prefera o presă critică a noii puteri, dar aceste ziare nu s-au schimbat, ele nu critică şi calomniază USL şi când era în opoziţie, cât şi acum. Nu ştiu cât va dura acest fenomen, că şi fondurile pedeleului sunt până la urmă limitate.  

În spectrul televiziunilor, USL se bazează pe Antena3 ca prim sprijin total, cu uşoare critici la adresa lui Ponta, şi este mult mai favorabilă lui Crin Antonescu. Jurnaliştii de la acest post nu-mi plac, nu sunt pe gustul meu, sunt tipul mercenar până al capăt, dedicaţi trup şi suflet intereselor  lui Dan Voiculescu patron şi  un foarte toxic om politic. Celelalte sunt favorabile, dar nuanţat Realitatea şi ROTV, care însă are apucăturile şi tentaţia să atragă pe spectatorii interzisului OTV. 

Am preferat această introducere analitică dedicată presei pentru că subiectul este totuşi replica la studiul lui Radu Călin Cristea şi nişte precizări erau necesare.

Pentru mine nu-i nicio revelaţie că Vladimir Tismăneanu a scris ce scris în tinereţe, era normal pentru un om care era implicat în activităţi ideologice.

Pe de altă parte nu mă miră că domnul Tismăneanu a devenit anticomunist după ce a părăsit, bine mersi, iubita noastră patrie. Culmea ar fi fost să poarte nostalgia unui regim abject şi ticălos. 

Nu m-a mirat atunci când a revenit în publicistica românească după 1989 că atitudinea sa generală venea dintr-o stângă necomunistă, cu ceva nostalgii tiermondiste, internaţionaliste. 

Nu m-a mirat nici apropierea după anii 2000 de Ion Iliescu. Era un critic al atitudinilor luate de Iliescu în 1990, cu odioasele sale mineriade, dar comportamentul său în ultimul său mandat l-a apropiat pe Tismăneanu de fostul mare demnitar comunist. În acelaşi timp urmăream cu mare interes articolele sale apărute în Cotidianul, focalizate pe comunismul românesc. Erau mult mai aplicate şi mai sincere decât studiile sale anterioare croite pe model universitar american, cu multe informaţii, dar fără miez şi foarte neutre faţă de comunism, lucru care mă umplea de frustrări. 

Am fost surprins de numirea sa în postul de preşedinte al Comisiei Prezidenţiale de analiză a comunismului din România. Am înţeles că au fost contra numirii lui şi Liiceanu şi parcă şi Patapievici. A fost însă încă o perfidie a preşedintelui Traian Băsescu. Acesta este diabolic, este plăcerea sa să promoveze oameni controversaţi, cu probleme în posturi de răspundere, vezi şi cazul Daniel Morar, iar raţiunea unor astfel de numiri  este că sunt uşor de manipulat din cauza slăbiciunilor lor. Şi ratiunea împotrivirii lui Liiceanu s-a confirmat. În activitatea acestei comisii a reuşit să se certe cu Paul Goma, cel mai important dizident român, om respectabil cu toate frustrările acestui personaj. Şi Tismăneanu l-a expulzat din comisie pe Goma. Comisia a scos un raport important care condamnă comunismul românesc ca regim criminal şi ilegitim, cu toate scăpările şi lipsurile lui.  

Gâdilându-i în continuare orgoliile, Băsescu l-a numit în fruntea Institutului de Studiere a Crimelor Comunismului Românesc, de unde Tismăneanu l-a dat afară, fără scrupule, pe Marius Oprea, fost director şi un dizident din vremea  Revoltei din 15 Noiembrie 1987 de la Braşov.  

Deficienţele de caracter  ale lui Vladimir Tismăneanu au ieşit la iveală în plenitudinea lor, din poziţia de şef al anticomunismului românesc. Aroganţa, lipsa de bun simţ, sfidarea erau atitudinile lui Tismăneanu. Toţi inamicii şi adversarii lui Băsescu au devenit duşmanii lui Tismăneanu. Pe toţi aceştia i-a desfiinţat şi calomniat în Evenimentul Zilei şi în revista 22. Aceste atitudini i-au exasperat pe alţi intelectuali care îi fuseseră în trecut favorabili. I-a scos din minţi aproape chiar şi pe unii care îi datorau recomandări pentru burse în SUA.

Replica acestor deraieri de la logica bunului simţ, de înverşunare bolşevică, de acuze asupra unora din ţintele dispreţului său a fost studiul lui Radu Călin Cristea. Se pare că acesta a fost ca o lovitură de knock-out pentru Tismăneanu. Şi replica sa este absolut mizerabilă. Îl acuză pe RCC că sună ca Porunca Vremii ca trimitere antisemită, fără ca RCC să pună în discuţie în niciun moment etnia personajului, combinată cu România Mare a altui antisemit notoriu, Veceu Tudor. Şi am înţeles de ce este atât de mizerabil cu Ion Ianoşi, acesta îi citează din opera ascunsă şi deocheată de politruc comunist. Sunt citate din Tânărul Leninist şi Convingeri Comuniste, nu din Porunca Vremii, nu din Săptămâna sau România Mare. D'aia îl face mare mahăr comunist pe Ion Ianoşi, binefăcătorul tinereţii lui Tismăneanu. 

Când despre trecutul lui Tismăneanu se spune adevărul, pentru că vorba latinului, scripta manent, atunci este linşaj mediatic. Tismăneanu acuză pe adversarii săi intelectuali de ură, se înşeală, este în cel mai rău caz dispreţuit, din nefericire el urăşte!

I-am dat pe Contributors un sfat: să-şi ia un sabbatical, să facă o pauză publicistică. Haznaua politică dâmboviţeană produce aburi toxici care l-au ameţit şi drogat să scrie tot felul de prostii. Astfel se poate ocupa de sănătate, care devine prioritară la vârsta noastră şi poate să se dedice unui studiu serios asupra comunismului la românii....mai mult sau mai puţin oneşti!