Am urmărit aseară noua punere în scenă a Scrisorii pierdute caragialiană. M-am dus cu mare
interes, având în vedere calitatea unora dintre interpreţi. Este prima
înscenare care o văd pe scenă de la cea a lui Liviu Ciulei din deceniul 8, dar
recunosc că în minte îmi este întipărită cea clasică a lui Sică Alexandrescu.
Pentru mine care
am trecut cu participare activă prin 7 rânduri de participare activă şi
implicată în alegeri parlamentare Scrisoarea lui Caragiale este un fel de Biblie,
este chintesenţa parlamentarismului românesc iţit după Revoluţia di 1989!
Am constata
prezenţa pe scenă a unui decor minimalist unde un lavabou de perete are un rol
important în regia lui Dabija, actorii îl folosesc excesiv, probabil a fost pus
în scenă astă vară?
Prima surpriză
Ghiţă Pristanda (Dragoş Huluba) este un agent civil detectiv, lipseşte uniforma
autorităţii, nu-i nimic aşa l-a văzut Dabija! Dar prefectul Tipătescu (Marius
Vizante) arată ca după mahmureala unui chef şi impresia de chef monstruos
domină spectacolul.
Spectacolul începe
să curgă verva lui Caragiale începe să curgă, actorii au dicţie, cu toate că se
face exces de onomatopee. Apare imperial şi gigantic Trahanache (Valentin
Teodosiu) poate cel mai reuşit din spectacol, actorul are ceva din calitatea
marilor interpreţi anteriori. Şocul este însă Cetăţeanul turmentat interpretat
în travesti de Dorina Chiriac. Că aici este invenţia regizorală, Dabija a vrut
un bufon shakesperean şi l-a găsit în poezia cântată a Adei Milea prin gura
Dorinei Chiriac. Acest Cetăţean turmentat cântăreţ de „Noi suntem români” era din alt film, sau altă piesă. Şi vocea lui
Caragiale se pierde şi textul lui este ciopârţit. Apare şi formidabilul actor
care este Marcel Iureş care şi el este din alt film, probabil de la Hollywood. Scena
cu anunţul lui candidaturii lui Agamiţă Dandanache este cu protagoniştii
probabili ai candidaturii la Colegiu Caţavencu şi Farfuridi prezenţi?!!! Discursurile
lui Farfuridi (Florin Dobrovici) şi a lui Caţavencu de la întrunirea
electorală îşi pierd forţa expresivă! Singura invenţie reuşită este că sala
devine locul în faţa cărora se produc vorbitorii şi Ionescu, care îl întrerupe
pe Farfuridi şi aplaudă pe Caţavencu este o voce din sala de spectacol! Apare
şi Agamiţă (GeorgeMihăiţă) care nu mai este zaharisitul şi sâsâitul ticălos, ci
un fel de fiţos aterizat aiurea în frumoasa capitală de judeţ. Dispare „pac la
Războiu”. Finalul discursului înălţător este distrus de concepţia regizorală a
unei beţii colective în care Caţavencu este beat turtă şi nu este în stare să-l
ţină.
Acum îl înţeleg pe
Conu' Alecu Paleologu cum simţea că i se umple patriotic pieptul la această
scenă finală, erau consecinţele unui sistem constituţional şi democratic. Dar
Dabija a dorit o înscenară bolnavă de mizerabilismului lui Pintilie din De ce trag clopotele Mitică.
Această viziune neagră şi sinistră este un cancer pentru teatrul lui
Caragiale, este rezultatul disperării lui Lucian Pintilie în faţa dictaturii
groteşti ceauşiste şi regizorii o folosesc şi acum ca referinţă eronată.
Ori de abia azi
reuşim să înţelegem esenţa piesei şi mesajului caragialian. În ciuda faptului
că toţi suntem români ...mai mult sau mai puţin oneşti, sistemul democratic
electiv este viabil, pentru Caţavencu nu este ultima Cameră, cum promite Coana
Joiţica!
Dabija comite un
răsunător eşec din punctul meu de vedere, pentru că nu îl înţelege pe Caragiale
şi nu înţelege democraţia. Este o viziune de o deprimantă obtuzitate ciocoiască, că nu contează cine este
candidat, că sistemul produce doar nonvalori, că doar aranjamentele de culise
contează. Ori acesta nu este mesajul lui Caragiale!
Am avut în minte
venind la piesă şi situaţia comică a alegerilor din 9 decembrie, în care
candidatul de la Senat a fost desemnat în ultimul moment, exact ca în O scrisoare pierdută. în
această frumoasă capitală de judeţ, mai mult de deal decât de munte.
Am fost şi în
situaţia lui Trahanache prin '92, când am negociat poziţia chiar a lui Conu'
Alecu ca senator de Argeş, iar acum am fost situaţia perfect similară a piesei
când candidatul de la centru se alegea fără probleme. Eu atunci când văd
Caragiale am speranţe, că sistemul democratic, electiv este infinit mai bun
decât cel în care m-am zbătut până la 40 de ani, când era obligatorie
prezenţa la vot pentru un a alege un politruc desemnat de partid, iar eu pe
buletin scriam înjurături dedicate sistemului şi lui Ceauşescu!
De la Pisistrate incoace asa se face politica. A crede altceva este naivitate needucata (adica prostie). Recomand ca si bibliografie Timaios, Cassius Dio, Istoria Augusta, Guiciardini, Pyps, Adams, Roosevelt (ambii), Churchil si mai ales excelenta Istorie a PC a URSS (istorii de fapt, in functie de epoci). De Rex Publica este despre lurea puterii si impartirea beneficilor. Cand o ia rasna cu idealisme o sfarseste precum Girondinii in fata lui Robespierre sau Babeuf in fata Thermidorienilor.
RăspundețiȘtergereIn rest, despre piesa, nu am vazut-o si obiectiv nu cred ca am sa o vad. Dar imi e prea drag Caragiale, fin, educat si inteligent Altfel, la turul urmator Zoe e o tiganca (nu cred ca este corecta utilizarea termenului de roma) batrana, handicapata iar Tipatescu un pedofil ce trimite emailuri porcoase. De ce nu incearca si cu picturile libertatile care si le iau dramaturgia ?
M
PS: de cand ai schimbat formatul, nu ma pot semna decat Anonim....