Jurnal cu de toate

Am citit în ultima Dilematecă interviul unui tânăr poet, numit Dan Coman. Poetul este publicat şi prin alte limbi, vreo 6! După ce am citit poemul său publicat cu generozitate în revistă m-am lămurit, poezia lui Dan Coman este nulă şi fără valoare, tristeţea mă face răutăcios, dar este unul din beneficiarii bunăvoinţei ICR!

Că nici Andrei Marga nu excelează la bun simţ reiese din faptul că tocmai şi-a publicat o carte la editura ICR!

Mărturisesc că nu am citit niciun poet din generaţiile noi. Poeţii mei au murit demult, pe unii i-am prins, pe unii nu i-am studiat în şcoală, Blaga, Barbu, erau la index. Mărturisesc că dintre poeţii care îmi sunt contemporani, i-am citit cu mare plăcere pe vremuri pe Mircea Dinescu în exilul lui pe o boabă de piper, pe Ana Blandiana cu noi românii care eram un popor vegetal şi cu motanul Arpagic. Cea mai mare plăcere mi-a provoca lectura poeziei cerşetorului de cafea, Emil Brumaru, atunci când deschideam România Literară. RL a renunţat la rubrică, sau Brumaru, oricum este păcat! 

Singura romancieră citită de mine este din promoţia veche, anume Gabriela Adameşteanu dar îl adaug noul romancier matur, Varujan Vosganian cu excepţionalul sa Cartea Şoaptelor. Dar mint, am mai citit şi romanul  autobiografic Întoarcerea huliganului al lui Norman Manea şi apoi două cărţi de interviuri ale aceluiaşi. Este un scriitor minor care a pus laba pe un episod atroce şi nefericit al românilor cu drama şi holocaustul evreiesc din Transnistria şi acum se visează şi unii îi cântă în strună că e bun de Nobel. 

Sunt la curent cu toţi noii romancieri şi poeţi, Cosmin Ciotloş şi Marius Chivu mă informează, dar nu am timp de ei, prefer literatura universală, sau cea autohtonă de non-ficţiune, istorie, jurnale, mărturii. Mai degrabă citesc cărţile recomandate de excelentul eseist Sorin Lavric. Cartea lui despre Noica şi mişcarea legionară a stârnit multe controverse, unii l-au acuzat simplist de apologie şi antisemitism, cartea este interesantă şi merită citită. 

Citesc săptămânal România Literară şi Dilema veche, singurele reviste în care politizarea cretină nu a pătruns. Cotidienele naţionale le citesc pe net, mă enervează că părerismul a întrecut orice limite, nu mai sunt ştiri, sunt pur şi simplu nerozii pe post de analize politice. Pentru informaţii iau în fiecare dimineaţă Argeşul, singur cotidian local cu informaţii sociale şi politice, restul abundă în tabloidizarea pentru uzul gherţoilor locali. 

Citesc opiniile săptămânale ale lui Andrei Pleşu şi văd confirmarea opiniilor mele dezvoltatea anterior, dar neduse la capăt. Nu opiniile lui Pleşu legate de societate sunt obiectul, are dreptul să se exprime ca noi toţi, în discuţie sunt părerile forumiştilor care dovedesc nedesăvârşirea noastră românească. 

Suntem o naţie alfabetizată recent, mai ales în vremea comunismului şi elitele noastre sunt şi ele noi şi câteodată precare. Această precaritate a dezvoltat un snobism ciocoiesc a ăstora care au terminat studii universitare şi ceva pe lângă, care citesc încă şi care se simt la nivelul eseistului în discuţie şi-şi exprimă nedisimulate extaze faţă de singularitatea şi excepţionalismul lor şi prin aceasta se simt admişi între cei aleşi. Snobismul o ia razna când citesc azi pe unul care ar vrea reintrodus votul cenzitar. Pentru că acest ciocoism este o reacţie în genere de precaritatea şi nesiguranţă intelectuală, care îi face aleşi şi deosebiţi în proprii ochi. Dobitocul respectiv nu-şi dă seama că detestabilii gherţoi manelişti cu zero educaţie vor fi cei care vor drept de vot, nu ţanţoşii absolvenţi de politehnică şi universităţi. Acest tip de precaritate intelectuală şi complexe educaţionale mi-a fost dezvăluit de prietenul Mihai V., om cu experienţă englezească. Acolo este de prost gust să faci pe deşteptul în sensul genului de inteligentzia este-europeană! 

Genul ăsta de precaritate ţanţoşă îl întâlnesc acum la revista 22, revistă de dialog social cum se intitulează grupul care-i coordonează. Căderea în partizanat m-a determinat să renunţ la ea, eram abonat de ani de zile şi  îmi apăruseră acolo opiniile. M-a enervat unul Silviu Vexler (l-am verificat pe Facebook, un  tinerel care a făcut artă dramatică la New York şi trăieşte acum la Nisa, informaţii în neaoşa noastră românească) căruia i se publică  un articol în care ridică osanale lui Predoiu, fostul ministru al justiţiei, pentru corectitudine. Ori omul n-are habar probabil, că acest distins jurist şi avocat s-a aflat într-un  flagrant de conflict de interese. Casa de avocatură Predoiu, pe vremea când acesta era ministru  a fost angajată de Petrom-OMV în procesele pe care această firmă le are cu angajaţii, privind anumite drepturi financiare necompensate în momentul  privatizării. Ei bine, dacă până atunci Petrom pierduse toate procesele, de atunci a reînceput să le câştige în dauna angajaţilor. Asta cât timp a fost ministru, acum se pare că judecătorii o cârmesc din nou. Că tot ne lăudăm cu progresele în justiţie şi cu faptul că este cam hărţuită de presă aiurea. Aiurea este să le ţii partea!

Incontinentul publicist Vladimir Tismăneanu a suferit o grea lovitură. Radu Călin Cristea a avut răbdare să scormonească prin arhivele unor reviste de demult şi a revelat trecutul deochiat al lui Vladimir Tismăneanu. Una fumează acum, alta scria atunci, prin Convingeri Comuniste şi Tînărul Leninist.  Nu-i bai, că nici nu puteai publica dacă nu-i dădeai o limbă genialului scorniceştean trăgând câte un citat, problema este că acum suferă de sindromul denunţului bolşevic al adversarilor, ca pe vremuri în respectivele reviste, dar îndreptate fix împotriva inamicilor lui Traian Băsescu. Nimeni n-ar fi avut treabă cu trecutul de ideolog comunist al lui Tismăneanu dacă n-ar fi deraiat acum în asemenea hal de la bunul simţ! Şi abuzul de Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca devine enervant, nu ştiu dacă aceşti mari est-etici au văzut în respectivul vreun Raymond Aron, eu îl văd pe Tismăneanu ca pe un fel de Chişinevschi neocon (neoconservatori de sorginte americană din intimitatea lui Bush, în tinereţe cam troţkisto-maoişti). 

Iată că paranoia a crescut, ieri la prânz domnul preşedinte Traian Băsescu ne-a stricat pofta de mâncare cu un discurs pe care l-a intitulat "punctul de vedere oficial al României" în privinţa raportului MCV.  Cum este din din ce în ce mai ilegitim, cu atâta fumurile de mare personalitate europeană i se urcă la cap.

Am văzut un film rusesc de război patriotic de eliberare de fascişti şi nazişti. Filmul era dublat în franţuzeşte şi tovarăşul suna camarade. Ce era intrigant aici că şeful ăl mai mare pe front era un komisar care era şăf peste toţi generalii. D'aia îi vânau nemţii pe ăştia! Era cu acţiune de comando cu snaiperi şi cu nemţi proşti care cădeau seceraţi de eroicii sovietici. Mi-a răcorit nostalgia copilăriei intoxicată de genul ăsta de filme. 

Dacă am vorbit de toate, iacă-tă că o dau şi pe fotbal. Real Madrid a luat bătuta de la Granada lui Torje cu un gol imparabil cu capul, dat de...Ronaldo în poarta proprie! Nici Barcelona n-a excelat sunt obosiţi şi ei au făcut egal cu Valencia în deplasare.

Uite că Liverpool confirmă, este la al doilea egal cu o echipă grea, a condus şi dominat şi pe Manchester  City. Liverpool practică în acest moment cel mai bun fotbal din Anglia. Au însă o apărarea cam slăbănoagă, Pepe Reyna a gafat şi au fost egalaţi.