Utilizarea lui Pi, de ţinut minte!

Am citit pe forum exprimarea unui  matematician inventiv...hahhaha....

În invocarea înjurăturii naţionale de mamă, el a pus prefixul nedumeritor 3,14 la restul formulării din sufix!

De ţinut minte, unde poate fi folosită matematica!

Ştiri pentru tâmpiţi

Două ştiri publicate de hotnews.ro m-au determinat să reacţionez.

Prima ştire se referă la votarea legii prin care se elimină incompatibilitatea pentru participarea primarilor şi consilierilor locali la consiliile de administraţie ale regiilor publice locale, la care chiar până şi PNL s-a abţinut.

Făcând jocul controversatului şi incompatibilului, el însuşi, Horia Georgescu, preşedintele ANI şi slugoi al preşedintelui Băsescu, hotnews.ro insinuează prezumţios că legea dă oportunitatea jafului la nivel local.

Regiile publice locale de utilităţi publice, gunoi, apă, curăţenie au fost creat pentru a fi la dispoziţia cetăţenilor unei localităţi. Ori primarul sau consilierii sunt aleşi pentru a asigura buna funcţionare a acestor utilităţi publice. Este ciudat ce a fost în capul legislatorilor când au decis că responsabili aleşi ai unei localităţi nu au voie să facă parte din administraţia acestor regii. De buna lor funcţionare răspund aleşii locali care pe de altă parte nu aveau dreptul să se implice în buna lor administrare. Prezumţia de vinovăţie, este cea care a determinat adoptarea acestei incompatibilităţi. Dacă se crede că alesul local poate determina alegerea unei firme care să realizeze lucrări şi în care acesta ar avea interese, atunci firma respectivă ar putea fi eliminată prin acte administrative. De această legislaţie s-a prevalat Horia Georgescu decizând incompatibilităţi, funcţie de bunul său plac, sau la ordinele interesate ale lui Băsescu şi acoliţilor săi ceea ce a determinat un val de procese pierdute de ANI, doar pentru a satisface orgoliul unor interesaţi şi cheltuieli aiurea din banul public. Demult ar fi trebuit chemat la ordine acest Horia Georgescu.

Revin la incompatibilităţile inventate pentru directorul de teatru Mircea Diaconu, care este un scandal naţional, după cum s-a văzut la Europarlamentare, pe când avocaţii pot bine mersi să-şi exercite meseria şi ca parlamentari în anumite procese civile, chestiune care creează din start avantaje asupra adversarului şi poate induce anumite temeri completului de judecată.

A doua  ştire anunţă că guvernul României ar avea contracte de guvernanţă cu firma lui Tony Blair, Global Network of Delivery Leaders. 
Ştirea este, prin formularea ei, insinuantă, ca şi cum ar fi o chestiune ilegală, dubioasă, cu consecinţe negative asupra ţării noastre.

Tony Blair a fost unul dintre cei mai importanţi lideri de dimensiune europeană, a fost magistrul preşedintelui Bush jr., cel care ne-a adus în NATO, iar Blair a promis şi s-a ţinut de cuvânt ca România să intre în UE. Ca România să primească sfaturi, chiar plătite de la o asemenea personalitate politică este un avantaj, nu o nenorocire.

Este o ştire pentru tâmpiţii forumului.

Cu toate că dezaprob vehement politica editorială, partizană şi aservită total intereselor lui Dan Voiculescu a Antenei3, nu pot decât să aprob investigaţiile privind activităţile infracţionale ale lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian, cum îi place lui să spună despre alţii folosind doar prenumele. Ca asta este o grosolănie şi o impoliteţe nu mai este necesar să argumentez.

Pe de altă parte afacerile lui Mircea Băsescu cu gaşca infracţională a lui Bercea Mondial arată câtă putreziciune morală stă în apropierea omului care s-a declarat campionul anticorupţiei. Că şi asupra lui planează destule acuzaţii asta este altceva. Ce m-a intrigat profund în această afacere este lejeritatea cu care se discută despre sume enorme, pe care oameni normali, cu venituri peste medie nici nu se pot gândi!

Instrumentul fiscal românesc are mari deficienţe şi ar trebui focalizat pe acest tip de afaceri infracţionale care arată indivizi prosperi cu aroganţe ciocoieşti, din toate mediile, dar mai ales din minoritatea ţigănească. Când co-etnicii lor au umplut Europa de cerşetori şi hoţi, de ne crapă obrazul de ruşine, alde Bercea Modialu, Adrian Copilu Minune şi alţi asemenea se scaldă într-o lux şi bogăţie sfidătoare. Fiscul german care a pedepsit mari evazionişti, dacă ar acţiona în România i-ar lăsa săraci pe aceşti infractori fiscali! 

Colegi din Canada

Selfie cu Roxana

Astăzi Ilie P. m-a anunţat că Roxana a revenit pe la noi şi este o întâlnire între colegi.

Roxana mi-a reamintit că a venit în Institut în 1985. Am fost cu ea în echipa de fiabilitate, fabricând arbori de defectare pentru circuitele reactorului CANDU de la Cernavodă prin toată perioada anilor '90. 

Roxi a rămas aceeaşi, par

Selfie cu Costi

că un pic mai matură!

O tempora!

Costi, soţul ei este electronist şi a lucrat şi el la Institut.

Au plecat în 2001 în Canada, au o fiică,  Codruţa deja farmacistă.

Ea lucrează pentru Centrala Nucleară de la Darlington.

Ne-am văzut şi ne-am bucurat! Am întrebat de colegi şi colege aflaţi azi în Canada. Cred că sunt cel puţin 50 de foşti colegi  şi lucrează cam toţi în industria nucleară. Politehnica, Secţia de Nucleare de la Energetică şi Facultatea de Fizică de la Universitatea Bucureşti şi nu numai au produs

specialişti de înaltă calificare. Am avut şi avem o şcoală superioară bună, păcat că reformele au bulversat învăţământul superior.

M-am conversat cu foştii colegi, am bârfit ceva cu Roxana şi m-am bucurat că i-am reîntâlnit!

Comunismul lui Dumitru Popescu în România Literară

România Literară a găzduit cu generozitate patru pagini de revistă încâlcitei şi gongoricei justificări a comunismului românesc aparţinând lui Dumitru Popescu. 

Luându-mă după autor, comunismul românesc a avut două epoci, cea a lui Dej şi cea a lui Ceauşescu. 
În prima unde dictau bolşevicii ruşi, de parcă cozile de topor româneşti nu existau, de parcă experimentul Piteşti l-ar fi inventat Stalin şi nu români, chiar dacă Nicolschi nu era etnic de-al nostru, era în schimb torţionarul Ţurcanu!

Eu am prins epoca elev fiind şi bine hrănit spiritual de epocalele poezii cu partidul (evident comunist!) ale Marie Banuş şi  Ninei Cassian, pe care le văd acum recuperate şi în prealabil prespălate de toate erorile tinereţii revoluţionare, a acelui comunism care a distrus elitele româneşti!

Epoca lui Ceauşescu am prins-o cu şurubul desfăcut, Ceauşescu încă nu luase pe deplin rolul cizmei bolşevice, iar DP uită că ipocrizia şi îngheţul ideologic au început chiar din 1971 cu tezele din iulie, când drept consecinţă s-au închis toate discotecile, s-a interzis Butch Cassidy şi Sundance Kid şi Adio prietene cu Bronson, care băga cât mai multe monede într-un pahar fără să se verse apa!

Aşa că de comunism şi justificări aferim!

Proştii resentimentari

Am meditat destul ca să scriu aceste gânduri. 

Impulsul l-a constituit articolul Andreei Pora, scris pentru revista 22 şi publicat şi în România LiIberă, De ce fac Tăriceanu şi Băsescu jocul PSD. 

Probabil că n-aş fi scris despre anumite lucruri dacă nu aş fi citit şi opiniile de pe forumul articolului din revista 22.

Andreea Pora a fost o pătimaşă susţinătoare a preşedintelui Băsescu. Chiar dacă a făcut parte din această categorie Andreei Pora nu i-a dispărut bunul simţ şi  o anume viziune a realităţii politice de azi.

În momentul de faţă miza unificării dreptei este extrem de importantă. Pentru că în faţa unui colos cum este astăzi PSD trebuie să i se opună o dreaptă unită.

Iniţiativa de a fuziona a PNL cu PDL este o idee care ar putea echilibra scena politică, realizabilă în condiţiile în care idiosincraziile şi resentimentele trebuie lăsate la o parte.

Cine se împotriveşte acestei idei simple şi generoase?

Păi Tăriceanu! 

Tăriceanu este unul dintre cei care se confundă cu resurgenţa liberalismului românesc de după 1990. A fost probabil cel mai bun prim ministru al României post decembriste. A fost unul dintre criticii formării USL. Ei bine, spre surpriza tuturor, Tăriceanu este acum susţinătorul ideii USL, când ea a devenit caducă şi complet anacronică.

Şi cine sunt cei care au devenit suporterii săi? 

Păi miniştrii lui Antonescu. Exact cei care pe care i-a numit Antonescu, cei în care şi-a învestit încrederea trădează ideea liberală.  

S-a înşelat din plin şi Antonescu cu cei pe care i-a pus în funcţii mari, era mefient la alt politician de mare calibru şi distins economist şi scriitor, precum Varujan Vosganian, dar îl aprecia pe Daniel Chiţoiu, insignifiantul nebărbierit şi cu chelie de loc carismatică, care ajunsese şef interimar al PNL!

Pentru că ideea liberală nu are nimic de a face cu PSD, cu Ponta. Să-i invoci pe Brătieni, cum face Tăriceanu este o blasfemie, când exact cei care descind din comuniştii care i-au omorât pe Dinu Brătianu şi pe marele istoric Gheorghe Brătianu sunt acum partenerii acestuia.

De ce se opune Băsescu?

Pentru că Traian Băsescu vrea să rămână în politică şi avea nevoie de un instrument care s-a numit PMP, aflat sub zodia Elenei...Udrea! Din acest motiv s-a dezlănţuit de la tribuna prezidenţială împotriva lui Ponta ca să ocupe centrul scenei ideii de dreapta. Nu i-a reuşit rezultatul, PMP este dezamăgitor, congresul a blagoslovit-o lideră pe aceeaşi Elenă şi dezamăgirea intelectualilor asociaţi este maximă. De asemenea, PMP şi-a numit şi un candidat prezidenţial şi nu are în vedere discuţiile privind dreapta românească cantonându-se într-un autism periculos şi neproductiv.

De aceea spre dezamăgirea Andreei Pora, cei doi s-au reunit într-un obiectiv fără miză, resentimentar şi lipsit de importanţă.

Şi asta se întâmpla când încă nu izbucnise scandalul cu fratele lui Traian, Mircea Băsescu. Caracatiţa corupţiei şi a traficului de influenţă apare îngrozitoare. Nu cred că este vreo manipulare a serviciilor străine. Cine la pus pe Mircea Băsescu să se încurce cu infractorii? De ce nu l-a avertizat Traian Băsescu a toate ştiutorul justiţiei, cel care-i ameninţa pe toţi cu braţul necruţător al ei, cum făcea pe vremuri neuitata securitate?

Văd că revenind în actualitatea politică românească şi Cristian Ghinea are o atitudine complet narcisistă. Se uită şi ne spune că nu ar schimb o virgulă din opiniile sale trecute despre politicienii României. Ba îi ia la refec pe unii care au văzut ce este rău în ce face şi gândeşte Băsescu. 

Nu rezistă articolele sale, a fost şi el prost şi resentimentar.

Dacă rezistă ceva este însă articolul scris de Andrei Pleu la moartea lui Corneliu Coposu. Unii intelectuali pot să nu se teamă privind înapoi la opiniile sau articolele lor.

Chiar dacă nu-i nimeni profet în ţara lui! 

Forumiştii care au rămas credincioşi lui Băsescu reacţionează violent şi resentimentar. Adică la fel cum reacţionau cei care o calomniau şi o blamau pe Andreea Pora cei din partea celor care s-au opus lui Băsescu

Te poţi înşela, dar nu tot timpul.

Şi eu am crezut în sinceritatea lui Victor Ponta şi în confluenţa obiectivelor PSD cu PNL pentru reformarea României. 

Am crezut că plagiatul tezei de doctorat este o simplă problemă academică. Dar ea a dezvăluit o tară de caracter, lipsa de sinceritate, ipocrizia şi minciuna patentată. Agenda lui Victor Ponta, odată ce s-a văzut cu sacii în căruţă la alegerile parlamentare din 2012 a fost cu totul alta de cea a lui Crin Antonescu.  Opinia PSD este că PNL trebuia să rămână o anexă fără personalitate pe lângă PSD. Asta era opinia vătafilor judeţeni pesedei care vor să pună România la mezat.

Toţi suntem resentimentari şi proşti câte odată, dar ar fi bine ca asta să fie doar temporar şi rar! 

Dacă nu, murim de proşti ce suntem!

O reparaţie morală

Aflu că ICCJ a decis definitiv şi irevocabil că romancierul Nicolae Breban nu a fost colaboratorul securităţii. Această insinuare jegoasă şi iresponsabilă a fost făcută de CNSAS. Credeam că CNSAS are suficientă expertiză se depisteze pe securişti, se pare că nu!

Şi nu-i de ici de acolo ca Nicolae Breban, probabil alături de Marin Preda cei mai importanţi romancieri postbelici.

I-am citit toate romanele apărute până în 1989, m-am blocat la Drumul la zid.

În favoarea deciziei instanţei au stat, studiul lui Gabriel Andreescu, declaraţiile lui Paul Goma şi a lui Virgil Tănase.

Ca ascultător al Europei Libere îmi este cunoscut episodul  din 77 privindu-l pe Goma. Goma făcuse declaraţiile de adeziune la Carta 77 şi scrisoarea de înfruntare faţă de Nicolae Ceauşescu. Această acţiune şi atitudinile lui Goma provocaseră apoplexia şi isteria securităţii.

Nicole Breban, dizident şi cu statut de cetăţean german din 1971, a avut nonşalanţa să se întoarcă în România, după  declaraţii de protest la cursul pe care o luase cultura după tezele din iulie 1971. Era acum un nimeni, pierduse toate avantajele, vila, postul de redactor şef  la România Literară, locul din CC al PCR. Continuase să scrie scoţând Îngerul de ghips. După ce se petrecuse cu Goma, Breban, având încă relaţii la şefii comunişti s-a oferit să-i faciliteze o întâlnire cu Cornel Burtică, care era încă mare mahăr comunist. Se pare că de aici au pornit calomniile şi acuzele la adresa lui Breban.

Părerea mea este că Breban avea o inconştienţă, aroganţa şi vanitatea  de mare scriitor şi de aceea a avut obrăznicia să revină în România, unde de obicei nu mai reveneau scriitori aflaţi în situaţia lui. Şi asta a contribuit la mitul relaţiilor cu securiştii!

Mă bucur că a fost exonerat de acuze!

În seara asta am avut o discuţie care arată câtă confuzie este în capul oamenilor privind această instituţie numită securitate şi culmea că este cineva care a trăit sub comunism, cam tot atât ca mine.

Una era să dai declaraţii la securitate pentru că erai obligat de sarcinile de serviciu, şi desfid pe oricine spune că el nu a dat, pentru că, de exemplu toate cele care aveau legătură cu cadrele erau obligatoriu pentru securitate.

Alta era însă să-ţi calci pe conştiinţă şi să dai declaraţii prin care cineva era turnat la securitate, stricându-i dosarul, făcându-i praf cariera sau chiar să-l trimiţi la puşcărie (mai ales prin vremea regretatului Dej!!!).

Confuzia se pare că o întreţine inclusiv CNSAS, instituţia care ar trebui să o clarifice, care, câteodată crede prea mult în documentele emise de securitate.

Regele Felipe al Spaniei

Astăzi a avut loc un eveniment major pentru spanioli. S-a produs încoronarea noului monarh al Spaniei, Regele Felipe al VI-lea.

De ce este important acest eveniment? 

Pentru că tatăl său, Regele Juan Carlos a fost un rege puternic, care afăcut tranziţia de la dictatura franchistă la regimul democratic de monarhie constituţională, care a rezistat unei încercări de lovitură de stat şi care a condus Spania spre lumea modernă a secolului XXI. Spania de azi este o ţară puternic dezvoltată şi un model pentru România. Este la fel de adevărat că astăzi în Spania locuiesc aproape un milion de români şi de aceea ne interesează ce se întâmplă acolo.

Juan Carlos devenise un rege controversat, a comis erori care au adus dezaprobare publică, a avut şi probleme de sănătate şi a decis finalmente să abdice în favoarea fiului său, Felipe, pentru a nu mai alimenta sentimente republicane. Pentru că Spania a fost scena unei înfruntări extrem de violente a unui Război Civil chiar înainte de Al Doilea Război Mondial. Această  înfruntare s-a produs chiar între monarhişti şi republicani. Monarhia spaniolă a reuşit să repună la locul ei această instituţie după dictatura franchistă şi să strângă pe spanioli în jurul său.

Sper ca Regele Felipe să redea prestigiul acestei instituţii extrem de importante în istoria Spaniei. 

Sub conducerea regilor spanioli au reuşit Reconquista, eliberarea Spaniei de stăpânirea maură. 

Momentul căsătoriei Isabelei de Castilia şi a lui Ferdinand de Aragon a reunit cele două mari provincii istorice ale Spaniei. Regatul nou format a devenit o foarte mare putere în secolul al XVI-lea prin descoperirea Americii şi civilizarea ei, care l-a sud de Rio del Norte este spaniolă cu excepţia Braziliei. 

Spania a dominat lumea în acel secol, putere dată de caravelele şi celebre regimente tercio care învingeau toate celelalte puteri ale Europei. 

Măreţia Spaniei apune cu provocarea engleză şi independenţa olandezilor la sfârşitul secolului al XVI-lea, dar Spania a rămas un factor important de putere politică şi civilizaţie.

Să ne bucurăm alături de spanioli pentru acest eveniment şi să sperăm că Spania îşi va rezolva problemele economice şi cele independentiste ale Cataloniei şi Ţării Bascilor.

O vizită pe platforma nucleară Piteşti

Astăzi am revenit la ICN Piteşti pentru o vizită cu câţiva studenţi de la Energetică Nucleară de la Universitatea Politehnica Bucureşti.

Peste vreo două trei săptămâni se împlinesc 40 de ani de când am făcut prima vizită la Piteşti.

Terminasem stagiul militar şi m-am transferat la ITN de la Secţia I-a al Grupul Reactor. Pe la Începutul lui iulie dimineaţa devreme, în jur de 6 dimineaţa m-am urcat în automotorul de Piteşti împreună cu Horia Ştefan, şeful Grupului Reactor. Ne-a luat o maşină şi am ajuns la Colibaşi sus pe deal, deasupra Uzinei Dacia, în pădure. Am oprit la organizarea de şantier, care se afla undeva pe stânga intrării de azi în Institut. Am parcurs aleea care există şi azi şi la capătul ei am ajuns la o groapă de vreun metru jumate adâncime, înconjurată de nişte ţăruşi. Aici va fi reactorul mi-a spus Horia Ştefan! El nu l-a mai văzut terminat, este demult în Canada!

În toamnă m-am mutat definitiv la Piteşti de la Bucureşti. Sunt mândru de originile mele ploieştene şi de excelentul Liceu, I. L. Caragiale, care era în top five pe vremea mea! Dra acum mă simt foarte piteştean, însă fără excesele de patriotisme locale pricinuite de regionalizarea care presupune o capitală în oraşul meu de baştină. 

Sediul provizoriu al ITN se afla în grajdurile moşiei lui Istrate Micescu, la Miceşti. De acolo mai aveai de mers vreo 7-8 km să ajungi la sediul institutului.

În vara lui 1975 ne-am mutat pe platformă, în prima clădire, cea a serviciilor unde eram îngrămădiţi toţi, inclusiv direcţia.

Ne-am mutat în 1976 în clădirea secţiei 3-4, unde azi se află Fabrica de Combustibil Nuclear. Atunci institutul a primit o nouă denumire care a rezistat până în 1990, Institutul de Reactori Nucleari Energetici (IRNE).  

Un moment critic pentru mine a fost în noaptea cutremurului din 1977. În hala reactorului se află vasul de aluminiu care era o construcţie de 10 m înălţime, 8 m lungime şi 5 m lăţime. Acest mamut de tablă era aşezat pe nişte capre chiar lângă groapa unde urma să fie introdus. Când am intrat a doua zi în hală caprele nu se mişcaseră decât imperceptibil, zona este bună din vedere seismic. S-a văzut şi în 1990, când a fost cutremurul de prin iunie, colegul şi amicul Mircea I. se pregătea să o rupă la fugă, ca orice bucureştean păţit din 1977! L-am liniştit spunându-i că este una din cele mai sigure clădiri din România, bara de birouri era legată de clădirea reactorului înfiptă în pământ până la -15 m şi de câteva mii de tone.

Începând din 1978 am început punerea în funcţiune a reactorilor de cercetare TRIGA cu echipa de specialişti americani.

În noiembrie 1979 în cinstea nu ştiu cărui congres al pecere s-a produs prima criticitate a reactorului TRIGA staţionar de 14 MW. Am muncit ca nebunii în săptămâna dinaintea evenimentului. Îmi amintesc cum doctorul Whittemore a dormit noapte pe nişte lăzi de materiale din hală. Echipa a fost extraordinară, şi americanii şi noi. Îmi amintesc de oamenii noştri, maistrul Balaş şi de Nicu Vişan, un mecanic senzaţional, strângea şuruburile mai bine decât cu o cheie dinamometrică, rezolva situaţii imposibile. Pentru mine a fost cea mai frumoasă perioadă profesională. Eram omul de legătură cu echipa americană, mi-am îmbunătăţit conversaţia în engleză, din faimoasa ladă de scule m-am ales cu un dicţionar Webster, o ediţie din 1953 pe hârtie de biblie. Alt prieten apropiat a devenit electronistul Ray Klapka, un tip simpatic, masiv ca toţi americanii şi cu barbă, atunci mi-am lăsat şi eu barba, pe care o am şi azi. Era veteran, marinar pe navă în Războiul din Vietnam, lucru care i-a permis să-şi facă gratuit studiile de inginer electronist. Făceam politică cu el şi îi povesteam că numărul doi în România devenise Elena C. Ca toţi americanii fără probleme şi reţineri s-a apucat să comenteze asta în casa unui coleg şi acesta m-a avertizat că dacă aud securiştii şi erau destui s-ar putea să am probleme. N-am avut!

Din 1980 am devenit operator  principal şi şef de tură la reactor şi am lucrat în ture şi de Crăciun şi de Anul Nou şi de Paşti la reactor până în 2007 când am părăsit ICN pentru ANDRAD.

Momentul cel mai dramatic a fost la cel determinat de accidentul de la Cernobîl, când aparatele ne indicau valori de 1000 de ori mai mari şi după ploaie afară era radioactivitate mai mare decât în hala reactorul care era în funcţiune. Am raportat directorului situaţia şi el mi-a zis să nu oprim reactorul. Ştiam deja de la Europa Libera de accidentul nuclear, detectat de suedezi la reactoarele lor şi am explicat că radioactivitatea mare era de afară!

Vizita de azi mi-a fost facilitată de două doamne distinse şi foarte amabile Maria Ionilă, fostă colegă de a mea de la Reactor şi de Viorica Ciocârlan, de la Fabrica de Combustibil Nuclear. 

Prima vizită a fost la fabrică. Am văzut procesul de fabricaţie complet al fascicolului de combustibil, de la praful de dioxid de uraniu la fascicolul complet gata să fie introdus în reactoarele de la Cernavodă. Ultima vizită o făcusem în 2007 cu alţi studenţi, suedezi de la Chalmers University din Goteborg.  

Pot spune că mare parte din operaţiuni s-au automatizat. Am admirat roboţii lui Gigi Dinuţă care realizează sudarea finală a creionului combustibil.  Sunt echipamente româneşti produse de rămăşiţele unităţilor de cercetare şi producţie pentru maşini unelte din Bucureşti. Uite că încă mai sunt în stare să producă echipanente la care tânjesc şi canadienii. Rata noastră de rebuturi este sub cea a concurenţei canadiene!

A fost o mare plăcere să mă revăd cu foşti amici de acolo. Viorica a avut mari probleme să mă depisteze pe listă pentru că apăream cu numele meu oficial, dar al fel de oficial toţi mă ştiu de Joe (Gioie)!

A urmat vizita la Reactor. Le-am povestit studenţilor cum funcţionează cele două zone active, am admirat consola modernizată a reactorului staţionar, dar cea de la reactorul pulsat a rămas cea originală, unde am dat o grămadă de pulsuri pentru nişte teste de iradiere iniţiate de mine şi de care sunt mândru! 

O vizită la fel de interesantă a fost la Laboratorul de Examinare Post Iradiere, moşit de amicul Liviu Tuturici. Aici am văzut celulele fierbinţi unde se fac teste ale combustibililor iradiaţi în reactorul TRIGA, dar şi nişte fascicule aduse de la Cernavodă. Am văzut şi telemanipulatoarele care manevrau probele şi se făceau măsurători dimensionale şi de grad de ardere, iar o chestie spectaculoasă a fost vederea unor secţiuni de combustibil iradiat unde se poate vedea migraţia interstiţiului combustibil teacă spre un gol central.

Pentru studenţi a fost la fel de interesantă, păcat că mai mulţi sunt ocupaţi cu restanţele!

PS Ceasul meu Swatch a suferit o călătorie în viitor după vizita pe platformă. Am observat că data o luase cu 5 zile înainte!
Probabil că au fost monitoarele  de contaminare, ora şi secunda rămânând exacte!
E o inflexiune de timp, sau o gaură de vierme acolo!

Conferinţa Judeţeană PNL Argeş

Astăzi m-am dus să văd ce se întâmplă la Conferinţa Judeţeană PNL Argeş.

Am intenţionat să-mi dau şi eu cu părerea, dar o intervenţie mi-a făcut inutil cuvântul meu.

Am ascultat mai multe opinii ale primarilor PNL, unele interesante şi foarte diverse.

Ce am desprins din ele.

Există confuzie şi frustrare legată de ieşirea PNL din USL. Sunt primari care se considerau avantajaţi de rămânerea în USL, prin prisma avantajelor de a fi la guvernare. Unul din membrii liberali s-a exprimat că în acest sens să revenim la matcă, adică la ce matcă am întrebat eu, la alianţa cu PSD?

Există o neîncredere în PDL, în vederea fuziunii care a fost anatemizat şi diabolizat pentru guvernarea Băsescu - Boc. Există în continuare impresia că PDL este un partid controlat de Traian Băsescu.

Există un semn de întrebarea cu trecerea la PPE, de ce am părăsit ALDE.

Nu este clar cine trebuie sprijinit la conducerea PNL, un primar nu-l vede votat la prezidenţiale pe Johannis în Muntenia - Oltenia.

Am avut satisfacţia să văd însă două luări de cuvânt importante.

Prima a primarului Ionescu de Călineşti, cea mai mare localitate rurală din Argeş. El a desfiinţat mitul ajutorul judeţului condus de pesedişti pentru primării, Călineşti nu a beneficiat de nimic în guvernarea Ponta. Ionescu l-a avertizat pe deputatul Gerea pentru tentativele fracţioniste din cadrul grupării Tăriceanu. A militat pentru fuziunea cu PDL care este în interesul consolidării dreptei.

Dar cel mai bun discurs  a fost de departe al primarului Călin Andrei de la Câmpulung. El a spus că Muscelul are acum un deputat european, pe Mircea Diaconu, om al oraşului şi al zonei. Asta a subliniat eroarea PNL de a nu risca cooptarea acestuia pe listă, atât timp cât Eduard Helvig, europarlamentar şi el întâmpină probleme cu ANI. El a arătat cât de scârboasă este trădarea comisă de Silaghi de la Satu Mare, care a trecut brusc la PSD, prezent şi la grupul Tăriceanu. Asta fără referire directă la deputatul Gerea, membru al iniţiativei lui Tăriceanu, prezent în centru prezidiului, dar subînţeleasă! El a subliniat necesitatea reunirii forţelor de dreapta sub sigla PNL, chiar dacă există o istorie de contradicţii cu PDL. El a subliniat reculul grupului ALDE, în situaţia când liberalii germani sunt în afara parlamentului naţional, dar şi în PE şi a rezultatelor foarte slabe a liberalilor britanici, acestea fiind motoarele acestui grup politic european. Este mult mai normal ca principalul partid de centru dreapta românesc să facă parte din grupul PPE. 

Sper ca acest discurs să fi anulat toate nedumeririle şi dilemele unor din primarii argeşeni, dat fiind că, totuşi, Călin Andrei este cel mai important primar din judeţ şi un om influent.

Sper ca oamenii din Argeş să meargă la Congres mai lămuriţi!

Scopul principal al USL nu a fost realizat, Traian Băsescu este în continuare preşedinte, până în decembrie 2014.

Eşecul referendumului  a fost cauzat de activitatea defectuoasă a ministrului pesedist Rus, care a favorizat pe Traian Băsescu! 

Alt obiectiv a fost victoria în alegerile parlamentare a USL, dar ce a rezultat din guvernarea Ponta a fost subordonarea şi punerea în situaţii umilitoare a PNL. 

Compromisurile cu Traian Băsescu le-a comis Ponta şi PSD cu pactul de coabitare, cu numirea procurorilor şefi de parchete, cu introducerea unor chestiuni controversate pentru a fi votate în Parlament, Roşia Montană, etc. 

Intenţia PSD de a nu mai respecta candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale, combinată cu refuzul net al lui Ponta de a-l numi pe Johannis vice prim ministru, încălcând înţelegerile cu PNL au provocat ieşirea PNL din USL.

Erorile din campania europarlamentarelor a PNL, mesajele neclare şi lipsite de fermitate plus candidatura lui Mircea Diaconu, au smuls procente importante la alegeri şi obţinerea doar a 15%.

Crin Antonescu a plătit prin retragere din fruntea partidului şi renunţarea la candidatură.

Sper că pragmatismul şi raţionalitatea vor predomina la congresul PNL şi alegerea lui Johannis preşedinte şi candidat prezidenţial să fie un semna pozitiv dat electoratului. Unirea forţelor de dreapta este necesară, mai ales că acum este clar că Băsescu şi PMP sunt minori şi fără perspectivă şi nu joacă niciun rol în această viitoare construcţie politică.

Sunt sigur că românii preferă pe cei care nu mint, care spun adevărul chiar dacă neconvenabil şi nu pe mincinoşii şi ipocriţii de la stânga, în frunte cu Victor Ponta.

Sikorski

Am auzit cu multă plăcere că Radoslaw Sikorski, Ministrul de Externe al Poloniei ar putea deveni viitorul Ministru de Externe al UE.

Sikorski nu are nicio legătură cu Wladyslaw Sikorski, general legendar al independenţei poloneze după Primul Război Mondial şi Prim Ministru al Guvernului în exil al Poloniei.

Radoslaw a început cu politica din adolescenţă fiind activist al elevilor de liceu pe lângă mişcarea Solidarnosc. A plecat să studieze engleza în Marea Britanie şi a primit azil politic după declararea Legii Marţiale în Polonia. 

Are studii strălucite de Economie, Ştiinţe Politice şi Filosofie la Oxford. 

A fost Ministru adjunct al Apărării în 1992, apoi Ministru al Apărării în 2006, când a renunţat la cetăţenia britanică. 

Din 2007 este Ministru de Externe în guvernul Donald Tusk.

A jucat un rol extrem de important în criza ukrainiană din 2014.

Este unul dintre cei mai vizibili oameni politici europeni din ultimii ani, apostrofându-l pe Prim Ministrul britanic Cameron pentru intenţiile ieşirii din UE.

Acum s-a aflat împreună cu Ministrul de Externe german Steinmayer la Petersburg pentru discuţii cu Ministrul de Externe rus Lavrov.

Mă întreb cum reuşesc polonezii să-şi selecţioneze şi să-şi pună în valoare o elită de oameni politici?

Cum noi nu suntem în stare!

Îmi reamintesc nostalgic cum Titulescu devenise un important om politic european, stimat în capitalele vest-europene. A fost Preşedinte al Ligii Naţiunilor la Geneva, Negusul - Împăratul Abisiniei - Etiopiei, purtându-i recunoştinţă pentru condamnarea fermă a agresiunii italiene din 1935-1936, că Ceauşescu devenise mare prieten cu acest monarh.

Se spune că a încercat să încheie Tratatul cu URSS pentru recunoaşterea apartenenţei Basarabiei la România, torpilat de regele Carol al II-lea, care l-a demis de la Externe, cum se întâmplase şi cu omologul sovietic. Cred că chiar dacă s-ar fi încheiat nu ar fi avut niciun efect şi tot am fi pierdut Basarabia, vezi soarta Poloniei!

În amintirile sale celălalt oltean şi combinagiu politic interbelic, Argetoianu îi face un portret îngrozitor, mimând prietenia. Argetoianu ilustrează pe deplin că la noi nu lipseşte inteligenţa, dar primează lipsa de caracter!

Oare avem şi noi oameni de calibrul lui Sikorski?

Bogdan Aurescu este un bun negociator, dar este obturat de miniştri de externe de valoare posacului, inodor Corlăţean, dar şi de statura mignonă!

Pleşu a fost un excelent Ministru de Externe, avea umor nu  numai în româneşte, dar şi-n engleză şi-n germană. Are merite incontestabile în negocierile pentru UE şi NATO, dar o anume vanitate îl face necredibil în amintirile sale mult înfrumuseţate. Este acum prea bătrân, bolnav şi bombănitor, când ar trebui să privească mai destins trecutul, dar şi prezentul.

Şi ca să fac legătura cu actualitatea am văzut cu melancolie dar şi cu jenă cât de rău s-a înşelat Crin Antonescu. Toţi foştii săi miniştri şi oameni de încredere, Chiţoiu, Stroe, Daniel Barbu, Gerea, Silaghi Palaşcă, fost la Ministerul Economiei, inclusiv traseistul Stănişoară, om al lui Băsescu s-au reunit  în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu. Este o aiureală completă, Tăriceanu s-a împotrivit USL ca să devină trădătorul liberalilor în loc de simbol. Cel mai tare întristează cum Chiţoiu fostul preşedinte interimar PNL, în perioada referendumului a putut să scuipe pe tot ce a primit!

Ce dreptate avea Caragiale:

Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători!

Asta arată o acută lipsă a politicii de cadre din PNL, dar şi din toate partidele româneşti. Când te uiţi la guvernul Ponta te ia durerea de cap!

România mai are mult ca să fie în stare să pună în valoare elite adevărate, nu oportunişti de doi bani.

Faliment, al presei băsiste, al lui lui Băsescu....etc

Citesc în România Liberă despre tirajul acestui cotidian, Evenimentul Zilei se vaită, revista 22 se vaită şi face apel al donaţii.

Regret într-un fel problemele revistei 22.

A apărut imediat în ianuarie 1990 sub conducerea lui Stelian Tănase şi a fost un mare succes.

Contribuiau intelectualii români cei mai importanţi, a fost lansat aici eseistul Horia Roman Patapievici. 

Şi-a deschis paginile cititorilor, am fost unul din cei căruia i s-au publicat opiniile, am fost abonat vreo 10 ani, până prin 2004. Atunci revista cu conţinut politic şi cultural a luat un viraj   hotărât partizan în favoarea lui Băsescu, sprijinindu-l în toate felurile şi acoperind cu stucheli pe toţi cei care erau contra lui. 

Am renunţat la abonament şi am descoperit Dilema şi apoi urmaşa Dilema veche.

De evoluţia foarte partizană a revistei 22 se face vinovată în primul rând Andreea Pora, actuală redactor şef a revistei.

La fel au evoluat şi alte cotidiane, cum sunt menţionate cele de mai sus. Pierderea lor de credibilitate în ochii cititorilor nu a fost numai mediul online virtual, ci mai ales partizanatul politic.

Ei bine, Andrea Pora face acum în revista 22 o analiză devastatoare a ceea ce a mai rămas din politica promovată de Traian Băsescu, adică a congresului PMP, chestia năşită de preşedinte, pentru pupila adorată, Elena Udrea.

Congresul PMP a fost o dezamăgire pentru intelectualii care mai credeau în anumite bune intenţii ale lui Băsescu. 

A fost înscăunată paraşutista Udrea şi Papahagi, Baconschi părăsesc scârbiţi partidul balama al lui Băsescu.

A fost creat special să constituie un element de şantaj al viitorului fost preşedinte pentru frontul din dreapta politicii româneşti.

Au găsit şi un prezidenţiabil în persoana lui Cristian Diaconescu, pe acest Jack in the Box al politicii româneşti. Nu se mai ştie pe unde a fost acest politicastru, pe cine a mai trădat, de ce orientare ideologică este.

Părerea mea este că Traian Băsescu trăieşte o mare iluzie cu PMP. Nici măcar ca balama n-o să mai conteze PMP, acum când vrea să distoneze la strângerea rândurilor pe partea dreaptă.

Ca să nu dea faliment şi dreapta este necesară reunirea într-un partid mai impozant, care să contracareze PSD. Aşa că bine fac PNL şi PDL! 

Toţi experţii de pe la televiziuni şi mai nou şi prin cotidianul local Argeşul  se dau de ceasul morţii că este o eroare, sunt agenţii de influenţă ai lui Ponta şi ejusdem farinae!

Iluziile că Ponta ar fi fost în stare să reformeze acest important partid s-au cam dus pe apa Dâmboviţei. Pare prins în plasa intereselor vătafilor acestui partid, pe de o parte şi sub presiunea UE, pe de alta, cum s-a văzut la referendum.

Dacă falimentul presei lui Băsescu este pe cale să se producă, şi falimentul politicilor ipocrite ale lui Ponta şi ciracii săi este previzibil!  

Sfântul Luca al Crimeei

Astăzi 11 iunie Biserica Ortodoxă comemorează un sfânt contemporan!

Am auzit la radio şi am rămas impresionat. 

Este un sfânt al Gulagului comunist. Era medic chirurg şi un om extrem de credincios.

Ironia sorţii face ca să primească Premiul Stalin după ce a fost eliberat, pentru dedicaţia din vremea Războiului al II-lea Mondial.

A fost arhiepiscop al Crimeii şi moaştele lui sunt la Catedrala din Simferopol - Ukraina? Sau Rusia!

Oricum ziua asta care doar amintiri sinistre ne sugerează, ziua naţionalizării economiei româneşti în 1948, iată cum coincide cu comemorarea unui mare erou al rezistenţei anticomuniste, chiar dacă provine din fosta Uniune Sovietică!

Mi-ar plăcea să avem şi noi un sfânt martir precum Gheorghe Calciu Dumitreasa, student la medicină la origine şi unul dintre cei care au trecut prin iadul reeducării de la Piteşti, devenit călău şi apoi luând Drumul Damascului şi revelaţiei creştine, băgat în puşcărie şi de Ceauşescu.

Să medităm şi să ne rugăm pentru păcatele noastre!

Johannis, democraţie şi altele

Am citit cu mare plăcere un articol scris pe contributors.ro, scris de Radu Vancu despre Klaus Johannis. 

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/klaus-iohannis-argumente-nelamuriri-a%C8%99teptari/

Radu Vancu este un tânăr poet şi traducător sibian. Aşa că este bine informat. Face un portret emoţionant făcut primarului sibian şi posibil candidat prezidenţial.

Am citit de asemenea şi un articol interesant cu un titlu provocator scris de Gabriel Liiceanu:

http://www.contributors.ro/cultura/ca-sa-nu-mor-bou/

Scriitorul şi filosoful Liiceanu face o pledoarie pentru autoinstruire, pentru educaţia. Şi-l evocă pe Alexandru Dragomir, student al lui Heiddeger, prieten al lui Noica şi care a devenit ulteriorul magistru al filosofului.

Ce ne spune de fapt filosoful Dragomir:

Cu aceste întrebări în minte, Dragomir ne-a făcut într-o zi inventarul categoriilor umane cu care dialogul nu e cu putință. Iată-l: „Clerul de orice religie, dar sigur cel ortodox. – Comuniștii și extrema dreaptă. – Posesorii adevărului. – Fanaticii de orice fel. – Proștii care se cred deștepți. – Mincinoșii.”

Este destul de mult adevăr în categoriile oamenilor imuni la dialog.

Dar concluziile lui Liiceanu sunt dezamăgitoare, se face că nu înţelege, democraţia este decizia majorităţii, şi ea a produs peste tot miracole.

A vedea doar dezavantajele posibile ale democraţiei este o eroare!
Teoria dictatorului luminat este demult la lada cu gunoi a istoriei.

Revin la articolul dedicat lui Johannis şi totodată, citind acest sait trăiesc o mare dezamăgire.

Când vine vorba de politică talibanii forumului nu înţeleg un lucru simplu şi esenţial!
Politica este arta compromisului!

Vorbind de referendumul din 2012, se eludează realitatea, ar fi putut apărea acuzaţia de lovitură de stat dacă Băsescu nu ar mai fi rămas preşedinte. După cum se observă ne-a mai fericit încă 2 ani jumate!

Acum pentru toţi cei care n-au trăit printre saşi, eu sunt muntean cu mamă ardeleancă şi copilăria mea s-a petrecut printre ei. Aşa vorbesc saşii, au o frazare mai lentă şi cu dicţie, vorbesc de obicei o foarte bună limbă română.
Johannis are o mare însuşire nu minte, subliniază Radu Vancu, este esenţial pentru unii şi de neînţeles pentru mulţi dintre concetăţenii noştri.

Unul dintre puţinii care nu au minţit pe parcursul activităţii lui a fost preşedintele Constantinescu, atât de ironizat de unii din intelectualii subţiri şi aleşi ai naţiei.

În concluzie, Johannis cred că este în viziunea celor mai mulţi soluţia bună!

O Dilemă veche de excepţie

Da, astăzi numărul 538, a fost de top prin contribuţii.

Primul articol deosebit a fost cel al lui Vintilă Mihăilescu şi se intitulează: Pentru că nouă nu ne pasă....

Este în articol un insert definitoriu: "Majoritatea românilor sunt proşti"!

Cam astea-s părerilor unora dintre noi când vine vorba despre opţiunile de vot, în special intelectualii noştri emeriţi. Şi pentru exemplificare îl citează pe Mircea Mihăieş pe când se stropşea la pensionari în articolul " Matusalem votează". Mihăilescu confirmă, spre iritarea unora, probabil şi al colegului din pagină de deasupra, că Ponta nu a fost departe de adevăr când a zis despre Mihăieş că este un „bătrân fascist"! Citatul îl confirmă, din păcate pe Ponta!

Aici este marea problemă a intelectualilor noştri, au ieşiri necontrolate, când votul electoratului pare neconvenabil. 

În loc să blameze pe politicienii noştri, mai ales pe cei pe care mizăm, că nu au fost stare să convingă poporul de dreptate lor cine-i de vină? Păi poporul, românii, ca să nu folosesc o expresie populară acum, sunt de vină!

Cum spunea cred că un comunist german că poporul nu-i mai merită şi ar trebui schimbat!

Se pare că intelectualii noştri publici au cam uitat asta.

Merită să îi iei la refec pe actorii politici, pe toţi ipocriţii mincinoşi care promit ca-n bancul cu angajamentele de depăşirea planului la bolşevici şi când îi explică soţul nevestei cum devine treaba, că-i ca atunci când el vine acasă şi ea îi spune  cu ochii strălucitori că în seara aia or să facă amor de două ori, iar îi replică "Nu! de trei ori", ambii ştiind că nu-s în stare nici de un act complet!

În România puţini ştiu să recunoască erorile şi să se retragă. Oamenii votează cum le este interesul, iar acum o majoritate se teme încă de consecinţele crizei şi sunt tentaţi se protecţionismul statului. 

Cred însă că pentru preşedinte  îl vor crede pe cel care minte cel mai puţin, iar pe Ponta îl văd din acest motiv în dezavantaj.

Cam de aceleaşi lucruri se  ocupă şi Cristian Ghinea în articolul său: "Doi inepţi iau o chestie la pilă". Inepţii în cauză sunt preşedintele francez Hollande şi premierul britanic Cameron. Rezultatele catastrofale la alegeri ale partidelor lor, socialiştii francezi şi conservatorii englezi sunt pe locul trei, iar în frunte sunt extremiştii, Frontul Naţional în Franţa şi UKIP în Marea Britanie. De vină au găsit de cuviinţă ambii că este Uniunea Europeană!

Articolul este savuros şi exprimă realitatea!

Un alt articol excelent scrie şi Constanţa Vintilă Mihăilescu: "Cum am ajuns să-i urăsc pe eroii neamului".

Este revolta omul normal pentru împotriva cultului moaştelor, foarte popular  la noi, cu aplicaţie acum pe Constantin Brâncoveanu. Decât să se facă procesiuni ipocrite cu rămăşiţele domnitorului martir mai bine s-ar repara reşedinţa sa de la Brâncoveni care este o ruină, sau cea de la Potlogi!

În consens cu articolele prezentate Codrin Liviu Cuţitaru are un articol incitant, Scuza formelor fără fond.

Este aceeaşi idee cu teoria României eminamente agrare pe la sfârşitul secolului XIX şi de actualitate când ni se cer de la UE, de exemplu, sau cerem noi de la cei responsabili ca în România să se întâmple anumite lucruri. Autorul evocă un articol al lui G. Călinescu despre un controlor de bilete de tramvai murdar şi nespălat. Nimic nou! Nu mai sunt încasatori, dar concetăţeni de-ai noştri umblă încă nespălaţi provocând orori mirositoare în mijloacele de transport în comun, mai ales acum vara, iar altora le exală putrid gura care nu a întâlnit dimineaţa periuţa de dinţi. Să nu mai vorbim de altele justificându-ne, că nu este încă momentul, că trebuie să mai curgă apă pe Argeş ( localizez!).

Mai este de citit un articol superb al lui George Banu, Parisul 1900.  Este vorba de expoziţia de la Petit Palais evocând strălucitoarea metropolă în anii Art Nouveau post impresionişti, făcând trimiteri la cealaltă importantă capitală europeană a efervescenţei culturale care îşi pregătea declinul iremediabil, este vorba de imperiala Vienă, oraş tare drag inimii mele!

Şi cum spune francezul pour la bonne bouche, mai merită neapărat citit interviul luat lui Gigi Căciuleanu, "Shakespeare nu s-ar fi supărat pe mine". Fabulosul elev al lui Miriam Răducanu al tinereţii mele, este unul din cei mai importanţi coreografi contemporani pe plan internaţional. Căciuleanu a fost fascinat de bufonul regelui din Shakespeare şi îi dedică un balet. 

Căutaţi pe internet, sau cumpăraţi revista de la chioşc, cum fac eu! Merită!

Prieteni vechi

Cu fraţii Pătrulescu sunt prieten vechi.

Cu Ilie mă ştiu de la începutul anilor 70. 

Vasile Pătrulescu, eu şi Ilie Pătrulescu

Când s-a mutat la Piteşti în garsonierele din F1 în Găvana, ne-am apropiat. Eu aveam televizor, îl cumpărasem când m-am mutat acolo din apartamentul din Craiovei pe care-l aveam împreună cu un alt coleg. Garsoniera mea devenise locul unde se strângeau toţi colegii să urmărim meciuri de fotbal. Aveam avantajul că instalasem pe acoperişul blocului o antenă mare, cu care prindeam bulgarii. Deveniserăm experţi şi-n fotbalul bulgăresc. Ceauşescu avusese grijă să nu mai vedem fotbal şi toţi românii trecuseră pe televiziunile din vecini, noi eram cuplaţi pe leka noci deţa! Am început să petrecem vacanţele împreună.

Fratele său mai mic, Vasile era student la Bucureşti şi ne-am cuplat în călătorii pe munte. 

Îmi rămâne în minte o ieşire prin 1981, parcă! Am plecat la Sibiu şi apoi am luat autobuzul până la Păltiniş. Nu ne-am oprit acolo ci am continuat să urcăm până am ajuns la refugiul Cindrelul. Acesta era vârful cel mai înalt din munţii cu acelaşi nume. Am ajuns pe vârf pe 15 August de Sfânta Maria şi a început o ploaie cu fulgere şi trăsnete. Am coborât o şa şi am traversat în Munţii Lotrului. Aceştia sunt munţi de păşune alpină, care nu prea trec de 2000 de metri. Am mers preţ de vreo 9 ore printre păşuni şi stâne cu câini răi. Ploua încontinuu, iar când treceam de 2000 de metri ningea! Ne acoperisem cu nişte folii de plastic, dar ne udaserăm până la piele. Ne bucuram când începea ninsoarea, dar ne săturam repede că intra frigul în noi şi ne bucuram când ne ploua. Apa intrase peste tot, mai ales în bocanci. Am ajuns la Obârşia Lotrului, şi eu la coborâre făcusem o entorsă. Am ajuns epuizaţi al Obârşia Lotrului şi ne-am cazat. Eram atât de obosit că n-am ieşit o zi pe afară. Vremea s-a îmbunătăţit şi ne-am hotărât să face şi masivul Parâng. Am urcat până la lacul Câlcescu aflat sub creastă. Îmi reamintesc că lacul era plin de păstrăvi pe care-i zăreai cum fulgeră apa. Am pus cortul şi ne bucuram de liniştea locurilor. Eu am început să-l înjur de mamă pe Ceauşescu cât mă ţineau bojocii. Treaba s-a aflat în Institut, cred că m-am deconspirat singur! Încă nu prea era înjurat aşa pe vremea aia, nu începuse foamea generalizată!

Am urcat apoi se pe creastă. Eu puteam să urc, problemele apăreau când trebuia să cobor că nu aveam siguranţă într-un genunchi. Am mers cam 7-8 ore, trecând peste toate vârfurile, zărind Roşiile, lacurile alpine de sub Parângul Mare. Hărţile noastre erau extrem de imprecise, era isteria duşmanilor capitalişti care ne invadau munţii, munţi care erau plini de turişti de prin toate ţările socialiste, chiar mai mulţi decât noi românii!

Am coborât la Cabana IEFS de deasupra Petroşanilor. Acolo am văzut prima oară televiziunea iugoslavă! Era un film cu o scenă de nuditate şi toţi spectatorii se holbau la film.

Prin '88 la Institut, pe deal a fost instalată o antenă care prindea televiziunea iugoslavă. Vara începusem să lucrez doar în tura de noapte, sau să fiu de serviciu pe institut, doar ca să mă uit la sârbi. Cele mai bune seriale şi filme se vedeau când intra studioul Croaţiei, din Zagreb. Am văzut şi frământările din Kosovo, când începea ascensiunea lui Miloşevici. Mă uitam la şedinţele de partid de acolo şi iugoslavii arătau exact invers decât liderii comunişti români, adică nu întâlneai figurile cretinizate şi patibulare de la noi!   

Dar să continui cu fraţii Pătrulescu.

Vasile a primit repartiţie la Uzinele Dacia şi a venit în Piteşti. S-a căsătorit cu o colegă de la noi de la institut şi s-a muta în apartamentul care aparţinuse lui Neluţu Puflea, care îl lăsase la alţi tineri de la institut. Tipul a rămas în Occident împreună cu soţia şi aşa Vasile şi Manuela s-au mutat acolo! Interesant apartament, avea el ceva deosebit, îndemna la plecare, spre alte zări! Ilie s-a mutat în el, după plecarea fratelui său, dar şi-a cumpărat o proprietate la Mărăcineni şi acum este un mic moşier, are şi solar! Dar şi un grătar pentru chefuri în natură când vin pe la el amicii.

Cu Ilie am început să facem Delta, eu eram atins de boala pescuitului şi Ilie a prins şi el această boală. Ne cumpărasem undiţe, eu mi-am adus una din Cehoslovacia în 1983. Pescuiam pe Argeş, pe Olt, dar regalul era în Deltă! Făceam ieşiri în grupuri mari la Mila 23. Pe acolo ne alungau miliţienii care ne interziceau să campăm în anumite locuri. Într-un an ne-a dat atenţie un tânăr localnic. Noaptea a venit la furat şi pe Ilie l-a lăsat fără lansetă, iar pe mine fără un tricou. În plus ne-a furat toată votca!

Mergeam la mare cu toţii şi într-un an, la Neptun am cunoscut pe colegii de liceu ai lui Vasile. Aşa am plecat cu el în 1981 la nunta colegului său Hari, din Caransebeş. Am mers cu camionul care-l muta pe Mircea la Timişoara. Am reuşit să am probleme din prima noapte, prin exces de tărie bănăţeană. Eu şi Vasile ne-am mutat apoi la hotelul din centru oraşului, lângă parcul din centru. Nunta era foarte bogată, tatăl lui Hari era om puternic în alimentaţia publică. Vinul era foarte bun, probabil de Recaş, şi am mâncat ceva special, cegă. Este un sturion mic cu carne galbenă, foarte bună, fără niciun os! Îmi amintesc că ne-am reîntors cu avionul. Am mers cu un AN24, care ne-a asurzit în cele 45 de minute de zbor. Era simplu să zbori, fără formalităţi, eu nu aveam barbă pe buletin, dar nu am avut probleme cu autorităţile. 

Pe 2 mai 1986 l-am anunţat pe Ilie că a venit peste noi Cernobîlul, am fost în tură la reactor când aparatele au înnebunit au crescut toate indicaţiile de mii de ori! Aşa că ne-am imunizat cu vinul lui Ilie. Alcoolul dizolva iodul radioactiv, era soluţia de la Dubna! Recunosc că în toată perioada respectivă eram mereu alcoolizat şi protejat la reactor, că acolo nu se vehicula decât aer în regim de avarie, probabil eram mai bine şi decât Ceauşescu.

Vasile s-a decis în 1991 să emigreze în Canada. Aşa a ajuns în Quebec, dar s-a mutat în SUA, în Indiana la fabrica Cummins, care fabrică motoarele imenselor camioane  americane. De un an s-a mutat la  Charleston, South Carolina, unde practică pescuitul marin şi-mi trimite poze ca să mă oftic.

M-am revăzut cu fraţii Pătrulescu aseară. Pentru asta am renunţat la partea a doua a concertului  lui Tomescu.

Ocazia nu era fericită. Tatăl lor s-a stins săptămâna trecută după o îndelungă suferinţă. Ilie s-a chinuit mulţi ani cu îngrijirea tatălui său şi fratele lui, Vasile a spus că Ilie a fost un înger.

Cu Ilie am avut ceva dispute politice, şi nu prea ne mai agream, dar i-a zis o vorbă mare lui Mihai Vasilescu când l-a vizitat la Londra:"suntem prea bătrâni să ne mai certăm!".

Aşa că mă văd cu Ilie la partide de pescuit pe Olt sau la bălţi.