Propaganda în dilema veche

Acesta este titlul dosarului din Dilema veche din această săptămână care m-a determinat să fac nişte comentarii. 

Dar nu numai acest dosar săptămânal ci şi alte articole care ar putea fi într-un fel legate de dosarul săptămânii.

În primul rând vrea să remarc articolul Adinei Popescu aici.

Adina Popescu este o scriitoare bună, iar articolul m-a impresionat foarte tare pentru că am copilărit vacanţele la ţară, la rude. Articolul este o odă dedicată ultimilor ţărani care continuă să facă ce făceau moşii şi strămoşii lor. Numărul acestora se împuţinează pe zi ce trece. Trebuie să subliniez că acestor rude la ţară, ţărani mulţi dintre noi am supravieţuit în perioadele negre ale comunismului, anii 50, când încă nu se furase pământul oamenilor şi mai ales în anii 80, când obsesia naţională era să găseşti de mâncare şi mulţi s-au salvat de acolo. 

Acum când agricultura devine din ce în ce mai capitalistă, rostul acestor bătrâni s-a diminuat. Mai vii pe la ei să iei alimente bio, zic unii. Este inexorabil fenomenul şi agricultura de subzistenţă cu plăcintele din povestea Adinei Popescu vor dispărea.

Din acest motiv Franţa se luptă destul de eficient să conserve fermele tradiţionale, în Anglia au dispărut deja, şi acolo fermierii cumpăra alimente de la magazin.

S-a inventat totuşi un substitut eufemistic al vieţii tradiţionale la ţară, pensiunile agro-turistice, care să creeze iluzia că retrăieşti copilăria la ţară cu produse naturale.

Un articol, la fel de interesant îl scrie Mihai Buzea aici.

Este un articol, despre copilăria lui în Berceni în zona blocurilor care se învecinau cu restul cartierului nedistrus de pe Drumul Găzarului. Este o zonă de case mici de proprietari cu venituri reduse. Locuitorii la bloc îi batjocoreau pe cei din această zonă cu numele de "ţigani", familiile din această etnie fiind însă foarte redus.

A venit iarna groaznică din 1984-85, când toate utilităţile de la bloc s-au redus îngrozitor şi bloculenii au trebuit să-şi facă sobe de teracotă cu lemne în bloc, s-au să se refugieze la "ţigani" unde se putea trăi încă omeneşte.

Azi zona de case a fost înlocuită de vile ale unor oameni cu venituri ridicate,. lucrurile s-au inversat şi bloculenii se uită cu jind la foştii ţigani. Ba autorul a mai aflat cum spuneau cei care locuiau la case despre cei de la blocuri, îi denumeau "moldoveni"!

Articolul vine ca un vaccin pentru nostalgicii care aici la Piteşti au lăudat cartea unui fost prim secretar chiar din vremea aceea teribilă. Individul se laudă cu "realizărilii" lui Ceauşescu uitând complet să spună de condiţiile în care trăiau sclavii industriali. Îmi amintesc  uimirea citind 1984 a lui Orwell chiar în acel an, cu capacitatea lui de premoniţie privind comunismul, cu liftul stricat la bloc, cu întreruperi de curent şi apă şi mai ales de căldură iarna.

Dar vreau să revin la Dosarul privind propaganda.

Peste ani nu-mi iese din memorie şedinţele de îndoctrinare de la Palatul Pionierilor din Ploieşti, unde o activistă gheboasă ne povestea cu însufleţire şi fanatism despre tovarăşa de viaţă a lui Lenin, Nadejda Krupskaia şi despre măreaţa Uniune Sovietică şi gigantismul stahanovist. 

Vorbind despre propagandă şi manipulare îmi reamintesc una dintre cele mai scârboase minciuni puse pe seama numelui domeniului Brătienilor de la Florica. Ar fi provenit de la fiica lui Brătianu care ar fi avut relaţii sexuale cu un câine şi surprinsă a fost împuşcată de tatăl său.

Legenda ticăloasă circula şi o ştiau şi copii din vremea aceea de la Ştefăneşti. În plus ei nu ştiau ce se ascunde în necropola bisericii Brătienilor de la Florica, pentru că ferestrele erau oblonite să nu se vadă monumentele de marmură neagră a celor doi mari oameni de stat.

Informaţiile acestea le am de la un amic, locuitor al acestei zone, care în copilărie habar nu avea de Brătianu şi de istoria adevărată a românilor.

Şi apropo’ ar trebui ca Ştefăneşti să revină la denumirea de Florica, aşezarea pe lângă care s-a format oraşul de azi care poartă numele unui sat adiacent, probabil?

Asta am trăit noi manipulările, cei mai ca mine despre faptul că România era tot o ţară slavă prin anii 50 stalinişti, ca apoi, pe vremea lui Ceauşescu să ne pomenim cu încă un fel de voievod, dictatorul care  se înconjura cu portretele eroilor neamului, dar doar până la Cuza, încolo nu se mai putea. 

Exact ca fresca de la Ateneu, acoperită să nu-i vedem pe întregitorii României Mari.