joi, 8 noiembrie 2018

Era ticăloşilor

În Piteşti după 89 au apărut tot felul de partide şi politicieni. Unul dintre ei numit Neguş, mă simpatiza pentru că numele noastre era apropiate, diminutive din rădăcina Neagu.
Tipul era un guraliv, a fost şi consilier local. Fusese se pare magazioner la calea ferată pe la Câmpulung şi făcuse puşcărie pentru furat din magazie. Ei bine, pentru el noi toţi ceilalţi eram tot puşcăriaşi, unii nu încă, dar tot puşcăriaşi ca el. Partidul lui era potrivit cu trecutul său, Partidul România Mare.

Vestea că s-a găsit o valiză plină cu documente de la Tel Drum compromiţătoare pentru Dragnea l-a determinat pe acesta să apară cu două valize, una foarte rău aleasă plină cu gogoşi - autocritică la declaraţiile sale? Cealaltă era cu nişte caricaturi penibile şi tembele la fel ca autorii lor despre preşedintele Iohannis pe ideea că toţi sunt infractori ca el. Deh mentalitate de puşcăriaş!

Ideea lui Dragnea s-a materializat la postul de manipulatori siniştri şi ticăloşi de la A3. Ei i-au făcut un fel de dosar lui Iohannis. Manipularea mârşavă este că ar fi fost implicat în procese penale. Ori pierderea casei din Piaţa Mare din Sibiu este un proces de contencios o problemă complicată de moştenire în care este implicată familia doamnei Carmen Iohannis.

Mizerabilii încearcă să acrediteze ideea că restituirile făcute de Iohannis comunităţii germane sunt problematice. Ori înseamnă că toate restituirile sunt o fraudă în viziunea A3, viziune oricum comunistă.

Doar malversaţiile patronului Voiculescu şi al tuturor ticăloşilor în frunte cu Dragnea sunt îndreptăţite. Aceşti infractori şi slugile lor scârboase din mass media trăiesc cu impresia că toţi sunt hoţi şi tâlhari ca ei.

În romanul său Cel mai iubit dintre pământeni eroul Petrini intenţiona să scrie un roman intitulat Era ticăloşilor. Aceşti ticăloşi erau cei care puseseră mâna pe România sub oblăduirea ciubotei bolşevice sovietice. Din foşti argaţi, de slugi obraznice şi leneşe aceşti nemernici s-au pomenit dintr-o dată vechili şi vătafi pe România, au distrus elitele ţării care s-au refăcut greu, iar resursele ţării au fost alocate ideologic şi nu economic, ceea ce a determinat goana după hrană în anii 80.

Iată că o nouă generaţie de indivizi cu mentalitate de slugi ticăloase s-au instituit pesta ţară. Sunt descendenţii vechilor politruci sau chiar ei care erau pe la UTC în tinereţile lor glorioase.

Literatura română oglindeşte aceste mentalităţi prin romanul fondator al literaturii române clasice Ciocoii vechi şi noi

E plin de ciocoi în acest partid pesede, de adunături de cea mai joasă speţă, cu impostori intelectuali care au obţinut grade academice prin fals şi infracţiune precum Nicolicea şi celebrul Ciordache!

Dar oricât de proşti şi nemernici ar fi atunci când ciopârţesc legile în favoarea infractorilor care parazitează astăzi demnităţile României legile lor toxice nu ar fi promulgate dacă nu ar exista un for al ticăloşilor numit Curtea Constituţională!
Aici orice contestaţie care ar lovi în interesele infractorilor este respinsă. În frunte cu fostul politruc Dorneanu şi toată pleiada de jurişti propuşi de Băsescu, PDL, sau PNL s-au înhămat în fracturarea justiţiei şi dreptăţii în România la ordinul PSD.

La CCR se află cei mari ticăloşi! 

Un comentariu:

  1. Asa este, JUSTITIA e plina de ticalosi, aici e marea problema, pentru ca daca in domeniul justitiei ar fi oameni curajosi si drepti, cu tot riscul de a fi loviti de mafie, ei tot ar mai scoate la iveala marsaviile, dar asa, s-au facut cateva investigatii si s-a facut zanganeala de catuse, dar nici pe departe nu au fost prinsi destui infractori pentru a se curata tara de ei...dimpotriva, infloresc !!! Justitia e ingenuncheata dar si ticaloasa! Bietii de noi, in cine, Doamne, sa mai avem incredere?

    RăspundețiȘtergere