Forul
superior al PSD a stabilit că doamna Veorica este candidată. Nici nu se putea
altfel în logica de partid în care femela alfa trebuie să ocupe postul de lider
și candidat prezidențial, altfel ar fi fost imediat schimbată. Asta face parte
din moștenirea lui Dragnea din Teleorman. În paranoia sa de tip stalinist, în
care dorea să controleze tot, după trei prim miniștri și o propunere inițială
absolut nerealistă a ajuns la doamna Dăncilă. Această doamnă reprezintă
perfect politica lui Liviu Dragnea de a pârjoli tot în jurul lui. Dacă te uiți
la liderii politici actuali ai PSD nu poți să vezi decât personaje expirate
precum doamna Andronescu, sau patibulari și nulități agresive precum Marian
Oprișan, Paul Stănescu, Codrin Ștefănescu, Iordache, Rădulescu Mitralieră. Când
în sfârșit găsise sluga perfectă, Dragnea s-a prăbușit sub oprobiul popular din
26 ami 2019, cu PSD la un minim istoric și el imediat la pușcărie.
Doamna
Dăncile vine din neant. Absolventă a unei facultăți cu însușiri exclusiv
masculine a deraiat ca profesoară la Videle. A intrat în politică, nu a făcut
nimic decât a fost selecționată între nulitățle din Teleorman și telescopată în
lista de europarlamentari unde nu s-a remarcat cu absolut nimic.
Iată
că pofta vine mâncând și odată ajunsă prim ministru și scăpată de tirania
obsesivă a lui Dragnea acum vrea, ca în La Fontaine: să se umfle și din broască să
ajungă bou.
Astfel
că a pus șaua pe partid, i-a dat la o parte pe concurenții hazlii de tipul lui
Pleșoianu, Șerban Nicolae, Teodorovici, sau Fifor și a convins-o și pe
cațaveica tupeistă de Firea să se retragă, deși mai bine plasată în sondaje
decât ea și iată exclamând precum Chirița: Iată-mă-s isprăvniceasă, sau măcar candidată.
Alegerea
ei a venit cu un sondaj al lui Pieleanu, care nu mai mistifică ordinea
stabilită de alegerile din 26 mai, cu PNL în frunte, urmată de alianța USR/PLUS
și de abia pe locul trei PSD. Este adevărat cu 26%, dar tot pe trei.
Șansele
de a ajunge în turul 2 sunt minime pentru doamna Dăncilă. Pieleanu a găsit ceea
ce era de așteptat în analize, că votanții USR în majoritate optează pentru
Iohannis. Asta cu iluzia că Dancilă ar avea șanse la turul 2, greu de crezut?
Inclusiv
în A3 domnea un năduf și o sastiseală de sfârșit de epocă. Probabil că
simbriașii și Voiculescu sunt îngrijoarați de perspectiva de a rămâne fără
protecție, de aceea au început să-i ademenească pe Barna și pe Rareș
Bogdan.
Așa
că se pare că prezidențialele sunt un eveniment cu un final previzibil,
Iohannis rămâne încă 5 ani președinte!
Cum s-a incetatenit obiceiul la PSD, baronii se gandeau deja la competitia ce va urma dupa sacrificarea purcelei, in urma infrangerii la prezidentiale. Doar ca gospodina, care a aratat deja talente de politician, le-a tras-o din nou: a impus target-uri de obtinut voturi pe fiecare judet. Deci nu ea va fi taiata de ignat anu'viitor, ci purceii lideri PSD din judete. Poate chiar si Mulguta?
RăspundețiȘtergereAsa cum ti-am mai scris pe blog vedem ca avem citiva candidati sustinuti de :
RăspundețiȘtergereJohaniss - Germania si Rusia
Barna - Franta , si Vatican
Dancila - Israel,
Tariceanu - tarile Arabe
mai asteptam !!!
America ??? in asteptare ( cred ca va fi Kovessi )
Ar trebui sa te bucuri mai moderat. Dancila nu va ajunge in turul doi si i-si va da demisia asa cum a declarat la nominalizarea de candidat la presedentie. Daca o face si din functia de prim ministru trebuie ales unul nou in actuala majoritate parlamentara. Pe cine va alege Iohanis care are un nou mandat? De la PSD care daca ramane cu ALDE au cele mai multe mandate de parlamentari sau pe cei doi cu aspiratii la prim ministru - Orban sau Ciolos. Daca alege pe unul din ultimii doi, PSD are aproape un an timp sa toace guvernul. Sa nu se repete situatia alegerilor de la sfarsitul mandatului de prim ministru a lui Ciolos.
RăspundețiȘtergere