Ploieşti, oraşul meu de baştină

Wilfried Lang

Nu aş fi scris aceste rânduri dacă prietenul meu, Radu V. nu m-ar fi sunat să-mi spună să urmăresc Ora Regelui la TVR1. 

Aici Wilfried Lang, un neamţ cu inimă de român evoca România anilor '30 şi în special oraşul meu de baştină şi al lui, se pare, Ploieşti!

Opinia lui Lang este superlativă a acelui oraş pe care el îl ştia şi pe care eu l-am prins în transformările date de comunism.

Mircea Ş. ştie bine de ce este un om simpatic Wilfried Lang! Lang vorbeşte româna literară, cum ne spunea profesorul Simache cu triunghiul limbii literare româneşti, unde în centru se afla inevitabil Ploieştiul, că avea diaconul Coresi o vie la Bucov!

Sunt foarte mândru că sunt ploieştean, aici mi-am făcut şcoala şi m-am definit intelectual. Liceul meu, numit azi Colegiul Naţional I. L. Caragiale, de fapt Petru şi Pavel, aşezat la începutul Bulevardului a fost bombardat şi s-a mutat în localul liceului Comercial de pe Oilor, unde îl găsim şi azi şi unde am fost şi eu elev între 1964-1967. 

Şcoala primară era în fundul curţii mele, la Generală 1, pe C.A. Rosetti, ulterior Jdanov, azi Bobâlna. Săream peste magazie ca să joc fotbal în curtea şcolii cu copaci mari cu un stejar imens. Eu am stat pe strada Costache Conache, poet de începuturi, redenumită de comunişti Babeuf, primul comunist francez, azi Pictor Petre Negulescu! Prin amabilitatea vecinului meu Mihai P. am nişte poze cu casa părintească unde au înflorit pomii. Strada mea se învecinează paralel cu Ana Ipătescu, fostă Petre Cinta, primar ploieştean de la început de secol XX,  pe care se află spitalul Şuler.

Wilfried Lang are dreptate, oraşul meu are câteva monumente demne de admiraţie, care amintesc de perioada de glorie interbelică a oraşului petrolului care era Ploieştiul. 

Au rămas superbele clădiri Art Deco ale Halei Centrale ansamblul unitar cu Catedrala Sfântului Ioan, despărţită de comuniştii printr-un bloc de 9 etaje şi clădirile de mari şi mai mici burghezi interbelici ale bulevardului, cât şi clădirile  frumoase şi impunătoare ale liceelor ploieştene, cu fosta clădire a liceului Petru şi Pavel transformat în Liceul Industrial de Chimie, ulterior liceul A. Toma şi azi Colegiul Naţional  Mihai Viteazul, având corpul dinspre Bulevard refăcut în stil sovietic.

În Ploieşti s-a făcut şcoală bună şi bănuiesc că şi azi se întâmplă acest lucru.

Şi repet, sunt tare mândru că sunt ploieştean!