Despre media în Ajun

Suntem în Ajun, mâine este Crăciunul, iar într-o săptămână se termină anul.

Aşa că doresc să fac un bilanţ al media din acest an. Informaţiile despre Piteşti, România şi lumea înconjurătoare le iau din toate suporturile media: ziare, televiziune şi în primul rând de pe internet.

Ziarele au decăzut vizibil, singurul cotidian pe care-l cumpăr 5 zile din săptămână în care apare este Argeşul, ziar local echilibrat care conţine cea mai multă informaţie despre Piteşti şi judeţ. Este destul de echilibrat în ştiri nu are partis prisuri evidente. Ziarele naţionale le citesc exclusiv pe internet. De fapt cam toate ziarele importante sunt pro-Băsescu, cu o singură excepţie, Jurnalul Naţional, ziar pe care nu-l prea caut!

Revistele pe hârtie pe care le cumpăr, sunt două Dilema veche şi România liberă. Citesc cu interes Observator Cultural şi din când în când revista 22.

Informaţiile le găsesc în primul rând de pe net din Cotidianul şi mai nou, de pe Hot news care a devenit mult mai informativ şi  mai puţin partizan.

Dar nu pot neglija televiziunea. Nu pot să neg că le caut, dar sunt extrem de nemulţumit de abundenţa păreriştilor neaveniţi. Acesta este motivul pentru care nu mai cumpăr cotidiane. Sunt totuşi anumiţi, jurnalişti, sociologi, analişti politici aplicaţi pe care merită să-i urmăreşti când apar la televiziune. De obicei urmăresc la televizor când apar liderii care au ceva de spus şi a căror acţiuni îmi afectează viaţa. Recunosc că am dificultăţi să-l urmăresc pe Traian Băsescu, pentru că nu mai are ce spune, sau ceea ce spune îmi este extrem de cunoscut.

Cum am spus mă uit pe site-ul revistei 22. Motivul este că a fost prima mea revistă preferată apărută imediat în ianuarie 1990. Era publicaţia care alături de  România Liberă şi cotidianul ţărănist Dreptatea pe care le citeam cu aviditate. Îmi plăcea mai ales subtitlul Dreptăţii "Tribună de luptă împotriva comunismului". Dreptatea a dispărut de mult din cauza politicilor partizane şi a anacronismului ziarului de partid. Pe cotidianele de azi le paşte acelaşi lucru, partizanatul. De aceea citesc şi ziarul Evenimentul Zilei, pentru că reprezintă opoziţia, cu mult mai mult, fiind ca şi România Liberă plin de opinii şi nu de informaţii. EVZ ilustrează azi pe Caragiale din  Temă cu variaţiuni, şi din păcate el nu este L’Independence  Roumaine şi ziariştii nu aduc a Claymoor, ci mai degrabă  cu Caracudi!

Dar să revin la revista "22", care a publicat câteva articole privind personalitatea lui Tănase. Una dintre ele aparţine lui Vladimir Tismăneanu. Tănase, fost prieten a lui Tismăneanu, este acuzat de acest de nişte lucruri grave şi cam neclare. La fel, celălalt articol care încearcă să facă o analiză care cade finalmente în frustrări, acuze, insinuări completate cu entuziasm de forumişti la fel de frustraţi. Unul dintre ei remarcă judicios că Tănase nu are simţul umorului, că este vanitos şi se dă mare. Abundă tot felul de acuze, unde? Chiar în revista creată de el, la cererea lui Andrei Pleşu, atunci Ministrul Culturii. Aici este marea jale şi melancolie. Să fii făcut praf în revista ta, care uită să scrie pe frontispiciu, cum se făcea pe vremuri, Director fondator Stelian Tănase. 

Şi în contexte există acea mai mizerabilă acuză, de semi-literat atribuită lui Mircea Dinescu, făcută de un fanfaron frustrat, care-şi plimbă frustrările hăt, prin America. Mircea Dinescu chiar îi dă dreptate, hahaha…La el, în copilărie nu erau decât două cărţi, dintre care una era Biblia. La noi în casă nu era nici Biblia, după câte îmi amintesc, dar ai mei păstrau nişte almanahuri (nu almanahe!) Universul! Aşa am aflat de lumea mirifică din interbelic, de fascinantul as al aerului Bâzu Cantacuzino, iar când am mai crescut mi-am dat seama cum se analiza obiectiv războiul mondial ultim şi mă uimea că vorbeau de bine despre inamicii anglo americani! Eu copilul obsedantului deceniu, cu măreaţa URSS bastion la păcii e! 

Lipsa cărţilor din casă nu a avut niciun efect asupra lui Dinescu, a devenit un poet important! Ce să mai zic despre marele romancier, probabil cel mai important scriitor postbelic, Marin Preda cu Şcoală Normală neterminată la bază, fără nicio carte prin casă în copilărie. Asta nu l-a împiedicat să scrie o proză solidă, extraordinară, care mă uimeşte şi azi, când îl recitesc, prin libertatea gândului, mai ales!

Vorbind de media şi cum trebuie scris ceva am citit portretul făcut lui Daniel Barbu de către Andrei Pleşu. Nu pot decât să agreez la concluziile lui Pleşu. Daniel Barbu este exemplu de personaj cocoţat la nivelul său de incompetenţă, după principiul lui Peter, privind promoţia într-o ierarhie. A fost o eroare decizia lui Antonescu pentru o astfel de promoţie. Pot adăuga şi o mărturisire, chestionând pe Barbu şi pe un alt istoric de meserie despre cartea lui Boia „De ce este România altfel”, Daniel Barbu n-a găsit altceva mai bun  să spună decât că ….Boia scrie prea mult!!!!

Aşa că după Barbu ce iluzii să ne mai facem cu Gigel? Păi după inubliabilul Marga, de ICR-ul lui Zamfiroiu parcă nu se mai spune nimic…..

Şi uite aşa lucrurile astea mă fac să uit de frustraţii şi impostorii intelectuali care au reuşit să dea de pământ presa românească. 

Cu Emil Hurezeanu şi cu Alina Mungiu Pipiddi nu se face primăvară!