Noi suntem români!

Astă seară, de Crăciun am urmărit o foarte incitantă convorbire a lui Andrei Pleşu cu Luca Niculescu. 

Asta nu înseamnă că scot ohtaturi melancolice de fericire şi că ader la toate opiniile interesantului şi controversatului intelectual care este Andrei Pleşu.

Ce m-a frapat este momentul în care Andrei Pleşu a comentat că la tot felul de serbări şi manifestări se cântă acest cântec, Noi suntem români!

Legat de această problemă recunosc că şi eu am urmărit finalul unui concert de Crăciun organizat  de Episcopia Argeşului la Casa de cultură Piteşti. Am ajuns în momentul în care cânta Nicolae Furdui Iancu. Acest domn prezentabil şi înalt era echipat cu cioareci, cizme, cămaşă albă şi o dulamă cam în stilul care-l poartă feciorii avrigeni care cântă în Ajun de Crăciun. Şi Furdui Iancu are o voce amplă de bariton care electrizează masele. 

Aşa se pare că au cucerit şi Căpitanul şi adepţii săi în perioada interbelică pe mulţi români şi amintindu-mi acest lucru şi mai ales de serbările şi însăilările patriotarde ceauşiste, care goleau patriotismul de înţeles şi sens am avut o anume stânjeneală. Stânjeneala care o declară şi Andrei Pleşu.

Este clar că apartenenţa la un neam ţi-o dau părinţii, tu poţi însă să decizi la maturitate că nu mai eşti român şi poţi pleca, acum mult mai uşor, altundeva! Asta nu-ţi mai umple sufletul de patriotism? Cred că nu, vrei nu vrei, tu vei rămâne român, chiar dacă paşaportul tău arată o altă cetăţenie, dar urmaşii tăi nu vor mai suferi de mândria de a fi români.

Acum când se cântă acest cântec se poate explica doar în tradiţia ardeleană! Pentru că la ceilalţi problema apartenenţei la neamul românesc nu se punea nici muntenilor, nici moldovenilor, chiar sub turci. Pentru că puţini s-au turcit, lucru care nu este acelaşi şi valabili în Balcani la sud şi la vest. Bulgari, sârbi, bosniecii pentru care s-a vărsat sânge acum la sfârşitul secolului XX, în fosta Iugoslavie s-au turcit. Ce să mai zic de albanezi care acum sunt majoritari musulmani, în speciali cei din Kossovo. 

Situaţia specială a fost cea a românilor din Ardeal. Lor, ungurii le-au contestat mereu existenţa. Nu au făcut parte din Unio Trio Nationum, ca religie în primul rând. Nu este nimic surprinzător că la noi conştiinţa naţională s-a trezit în primul rând la ardeleni, prin Şcoala Ardeleană, care provine şi din altă decizie politică luată de românii din Ardeal, sub protecţia habsburgică au trecut la Unirea cu Roma a bisericii răsăritene. 

Aşa că pe românii ardeleni îi dureau foarte tare contestările ungureşti şi acest cântec de acolo provine, precum de altfel şi Imnul Naţional! Aşa că dacă stăm un moment adăstăm şi cugetăm, înţelegem de ce acest lucru se clamează cu atâta ardoare. 

Şi cred că şi noi intelectualii subţiri şi mofturoşi n-ar trebui să uităm că suntem români!