Interviul lui Liiceanu

Dacă aseară am urmărit un interviu luat lui Andrei Pleşu, astă seară am avut ocazia să urmăresc unul luat lui Gabriel Liiceanu.

Acestea sunt voci care nu pot fi ignorate şi merită să fie ascultate.

Eu îl apreciez pe scriitorul Liiceanu, ţin foarte mult la înţelepciunea lui, apreciez că lasă moştenire în primul rând Humanitas, o editură de mare prestigiu, cum sunt prin Occident.

Am urmărit opiniile lui Liiceanu privind socialul şi politica şi m-au dezamăgit.

Ideile lui Liiceanu privind societatea sunt minate de un stângism. El care este un capitalist, chiar cu greutăţi, nu se citeşte îndeajuns cât să facă din Humanitas o foarte prosperă afacere. Are însă idei foarte stângiste. Una ar fi că bogăţie acumulată în România ar fi toată ilicită, a unor indivizi de prost gust, limitaţi şi tâmpiţi. 
Ori citind pe Camil Petrescu, sau pe Cezar Petrescu, acest fenomen de nouveau riches de proastă calitate s-a petrecut şi după Primul Război Mondial la începuturile României Mari. Aceştia ca şi acum după Revoluţie au profitat de anumite calităţi şi s-au îmbogăţit. Este drept că acum printre întreprinzători s-au strecurat şi mulţi securişti care posedau ilicit anume legături care le-au facilitat îmbogăţirea. Mulţi s-au îmbogăţit prin afaceri cu statul, sau din privatizarea statului. Dacă ne gândim că cei doi mari capitalişti interbelici Mociorniţă şi Malaxa au devenit foarte bogaţi prin afaceri cu statul, ei asigurau înzestrarea armatei cu bocanci, şi alte articole de pielărie şi cu echipamente militare nu ar trebui să ne mirăm că azi unii au ştiut să facă afaceri profitabile cu statul. Acum este la modă infrastructura, autostrăzi şi altele. Astea nu exclud escroci ajunşi la puşcărie. Sunt însă unii care au devenit putrezi de bogaţi făcând politică şi aici aş da şi eu un nume Adriean Videanu, unul din cei mai ticăloşi oameni politici, care oricum va ajunge şi el la puşcărie. Mi-aş dori ca averea care are origini ilicite să i se confişte, această javră o merită din plin!

Şi acum ajungem  la opiniile despre politicieni ale lui Liiceanu. Remarcă în mod foarte just că pentru a rezista în politică îţi trebuie pielea groasă, altfel nu rezişti şi iluziile că intelectuali umanişti de felul domniei sale ar reuşi s-au făcut praf şi pulbere în realitatea românească, nediferită de cea de oriunde.

Domnul Liiceanu este dezamăgit de oamenii politici şi de faptul că generaţiile post Revoluţie nu au dat liderii pe care-i aştepta. Acum că domnul Liiceanu are anumite iluzii şi aşteptări de la oamenii politici este ceva şi că realitatea este alta este cu totul altceva!

Dacă ne uităm la peisajul politic actual ce constatăm? Că singurii oameni din generaţiile cu o carieră ante 1989 în zona tehnocrată sunt actualul preşedinte şi liderul actualului partid de opoziţie PDL, Vasile Blaga.

Liderul PSD, principalul partid din România, partid de stânga este condus de Ponta, un om tânăr, care era elev în momentul 1989. Este la fel de adevărat că este înconjurat de mediocrităţi congenere tip Şova, sau cu derogare Zgonea. Singurul mai acătării acolo este Dragnea, dar deocamdată are mari probleme cu justiţia!

Celalalt partid mare, component al USL este PNL. Este în momentul de faţă condus de Antonescu, un fost profesor de istorie la momentul Revoluţiei, care a ales să facă politică şi nu să predea istorie şi din acest motiv îi lipseşte opera.  În PNL mai este un primar excelent, tânăr şi el, fost profesor de fizică şi pe deasupra şi sas! Nici el nu are mari realizări în fizică, dar administrează cel mai bine administrat oraş din România, Sibiul. Mai sunt acolo câţiva liberali importanţi, Tăriceanu, om de peste 60 de ani, dar fără nicio legătura cu tehnocraţia comunistă, Orban, un alt inginer stagiar care s-a apucat de politică după Revoluţie.

Ei bine, niciunul dintre aceştia nu sunt pe gustul domnului Liiceanu. Acesta este dezamăgit că din spate nu a venit mai nimic. Obligat de Turcescu, cel care-i lua interviul a numit totuşi nişte preferinţe politice ale domniei sale, cu frustrarea că nu sunt în prim planul politicii.  Hai să-i luăm pe rând.

Primul este Adrian Papahagi. Acest domn de la Cluj vine dintr-o familie extrem de prestigioasă de la Cluj şi este în fapt fiul lui tata, Marian, un distins intelectual dispărut prea repede dintre noi. S-a remarcat prin opinii tâmpite precum autonomismul, separatismul transilvan. Şi cu asta am spus totul!

Următorul este Cristian Preda. Acest utecist reformat s-a făcut om luat de preşedintele Constantinescu, consilier pe probleme de francofonie. Mă scoteau din minţi opiniile sale publicate cu generozitate de revista 22. Erau rău spuse, rău puse, idioate şi lipsite de sens. La Parlamentul European s-a remarcat prin acţiuni împotriva României şi cu asta am spus totul.

Ultimul, dar nu cel din urmă a fost numit Mihai Răzvan Ungureanu. este într-adevăr un tânăr cu acreditive excelente, este absolvent de Oxford şi a fost vreo lună şi prim ministru al prăbuşirii majorităţii lui Băsescu. Guvernarea l-a compromis total , este un fel de Rastignac, plin de aroganţe, care ar călca pe cadavre ca să parvină. Vanitatea l-a determinat să fondeze un partid minuscul, în loc să se înhame la PDL, marele partid al opoziţie, care cumulează, cum necum frustrările anti-USL.

Eu aş da în schimb, de exemplu pe doi tineri de viitor. Unul este Claudiu Crăciun şi el cu un masterat de la London School of Economics. El este liderul informal al mişcărilor de stradă începând cu iarna lui 2012. Trebuie să lase mişcările de stradă şi să vină la un partid important, care cred că l-ar primi cu braţele deschise. Eu mi l-aş dori liberal, dar oriunde ar fi binevenit! 

Altul este Cristian Ghinea, alt alumn al LSE şi care ar putea deveni un secretar de stat la Externe cum îl avem pe Aurescu!

În discuţia cu Turcescu a revenit şi tema ultimei cărţi a lui Liiceanu, Dragul meu turnător. Aici Turcescu nu a scăpat ocazia să facă o remarcă imbecilă privind comunismul şi relaţiile de azi cu China, dar ce să-i faci Turcescu este un dobitoc emerit!

Gabriel Liiceanu a revenit la ideea violului de care nu era conştient pe care-l comitea securitatea. 

Revenind la temă, noi, adică prietenii şi colegii mei de serviciu eram violaţi direct de securişti. Dar nouă nu ne păsa de ei, conştienţi că ne scrutau şi-şi băgau cizmele cu picioare nespălate în viaţa noastră. Ne bucuram prin de câte ori unul de ai noştri reuşea să defecteze şi să ajungă în lumea liberă. Şi ei au ajuns oameni respectabili, pe unde au ajuns!   Şi doar noi ştiam cât de dificil puteai ajunge în libertate şi ce preţ are! La fel nu ne păsa dacă fetele frumoase care roiau la garsonierele  noastre din Găvana F1, doreau doar bucuria iubirii sau aveau şi ceva misiuni, sau dacă unii dintre noi cedaseră şi mai turnau. Pentru că ne alcătuiam viaţa şi idealurile în contra mizeriei morale dar şi materiale pe care am trăit-o în ultimii ani de ceauşism!

Îl prefer pe înţeleptul şi pe scriitorul Gabriel Liiceanu!