Din nou despre diaspora și AUR

Două articole excelente dintre care unul l-am trimis corespondenților mei aici și articolul din aceeași revistă al Adinei Popescu Adina Popescu  m-a făcut să revin asupăra temei. De asemenea nedumeririle prietenului meu londonez Mihai Vasilescu ar trebui să primească o explicație.

Cele două articole de mai sus certifică suspiciunile mele privind originile acestui partid AUR, de fapt cum s-a produs acest succes fulgurant. Unele cercetări arată suportul extrem de profesionist privind analizele rețelelor sociale, care să obțină mesaje relevante pentru grupurile din diaspora și care să atingă sensibilitățile acestor români plecați pentru niște venituri care nu le pot obține în România. Noi am exportat în ultimii 20 de ani în Europa în special muncă subcalificată într-un număr impresionant, cel mai mare din interiorul UE. Este precariatul cu studii puține și mediocre, cu o educație rezidual ceaușistă, cu excese naționaliste și frustrări xenofobe. Nu-i nimic nou pe lume, turcii din Germania se comportă la fel, iugoslavii la muncă în uzinele germane în anii 60-70 se lăudau că ei sunt cei care produceau Mercedes sau Wolkswagen. Acum le produc roboții, care probabil vor lua locul muncii pe care o fac compatrioții noștri în Occident. Ei au venit acolo pentru că este nevoie de ei acum, dar nu au fost întâmpinați și tratați cu bunăvoință, maxim cu condescendență! (cuvânt al cărui înțeles ar trebui să-l afle și beneficiarul acestui vot dat AUR, liderul George Simion!). Toate acestea astea au creat mari frustrări, trăiesc mai bine, dar în condiții ghetoizante, cum trăiesc și alți veniți din toate colțurile lumii în Occident. Nu-i similar cu musulmanii, care au un altfel de valori, noi facem parte din modelul iudeo creștin european. Rămân nostalgiile după alte vremuri, comunismul dădea o anume siguranță, loc de muncă, casă. Asta cu mari lipsuri materiale, hrană și frig. Aceste mesaje care răspundeau frustrărilor românești în diaspora au căzut pe un teren fertil și dispora din Italia, Spania și Franța a răspuns pozitiv retransmițându-l în țară și influențând rudele rămase acasă. Așa că se pare că au primit răspuns și frustrărilor de acasă. Paradoxal, voturile diasporei erau contra PSD pentru că toți văd în acest partid pe cei care i-au alungat din țară. Ei votau normal PNL sau acum USRPLUS. Ei au votat pe președintele Iohannis, la fel și la europarlamentare. Acum aceste voturi au fost pierdute în țară și diaspora în primul rînd de PNL și oarecum de USRPLUS. Cu aceste voturi primite de AUR, probabil că PNL ar fi depășit PSD și USRPLUS și-ar fi îmbunătățit procentajul. Opinia mea este că ei au fost perdanții apariției acestui partid. 

Și acum ceva despre liderul George Simion. Până la aceste alegeri era un personaj marginal, milita pentru uniunea românilor, un fel de dorință luată drept realitate, pentru că Republica Moldova, sau pentru noi Basarabia, trebuie să se convingă singură dacă vrea în România. În plus rămâne problema sensibilă a Transnistriei. O unire cu acest teritoriu neromânesc complet nerealistă. 

Dacă marșa doar pe acest subiect era în regulă, dar AUR vrea mai mult, acest partid canalizează toate toate dejecțiile naționaliste, populism, xenofobiile românești, antisemitism. George Simion, probabil la sfatul unora din consilierii lui, sau a Claudiu Târziu vrea să joace rolul unui Corneliu Zelea Coderanu. George Simion este lipsit de carismă și educație. Poate fi norocul nostru și al României pentru că acest mod periculos de politică este pe mâna unor impostori. 

AUR evidențiază rătăcirile și frustrările românești, dar sper să rămână cum au mai fost, doar marginale!

P.S. 

Aș vrea acum să completez impresiile mele privind contactele cu diaspora. Am fost de două ori, odată spre Spania în 2014 și în octombrie 2019 în Italia. La plecare în Spania părea că mergem cu cu un autobuz de muncitori. La întoarcere erau mai ales turiști. 

În Italia anul trecut impresia era că jumate sunt oameni veniți la muncă sau reveniți acasă la întoarcere. În general nu ne amestecăm cu românii, în primul rând soția este reticentă. Anul trecut la Montecatini am luat prânzul la o trattoria din centrul orașului și toate chelnerițele erau tinere românce, unele făcuseră școala în Italia și care au fost foarte amabile și fericite să se întrețină cu noi. Cred că sunt cumva cu nostalgii românești încă, cum certifică și articolele de mai sus.