marți, 15 decembrie 2020

În America au decis electorii, în România continuă negocierile




















Ieri am urmărit fascinat la CNN, ziua de 14 decembrie, când electorii din fiecare stat american decid cine va  fi președintele SUA  pentru următorii 4 ani. Acest moment era până acum un moment formal, pentru că alegerile decideau, anul ăsta, și pe 6 noiembrie deciseseră câștigătorul, Joe Biden! Acest lucru arată cât a putut fi zdruncinată democrația americană care în timp de 250 de ani nu s-a mai întâlnit cu un astfel de precedent. Donald Trump a câștigat alegerile în 2016 la electori, votul popular o dăduseră câștigătoare pe doamna Hillary Clinton. Ea s-a declarat atunci învinsă și totul a decurs normal. Timp de patru ani Donald Trump nu a făcut altceva decât să submineze bazele democrației americane. El însă nu a putut să schimbe ceva fundamental în democrațiile anglo saxone, spiritul de corp al magistraților, al judecătorilor care au respins toate demersurile ilegale ale lui Trump care a încercat să conteste rezultatul alegerilor. Din acest motiv fără precedent data de reunire a electorilor, care funcție de rezultatul fiecărui stat se reunesc pentru a da votul câștigătorului din statul respectiv a devenit extrem de importantă.  A fost interesant să vezi pe acești electori cum se reunesc în clădirea Congresului fiecărui stat și sub supravegherea Secretarului de Stat al staului respeciv, un fel de prim ministru, decid cine e votat. Am văzut că doar în Maine și parcă într-un alt stat electorii se împart. În Maine 3 au votat Biden unul Trump. În celelelalte state câștigătorul ia toți electorii statului respectiv, este cutuma sistemului electoral anglos saxon! Din motivul că a rămas constituțională această  cutumă a electorilor, atunci din rațiuni de distanțe mari pe cal, votul electorilor nu corespunde cu votul popular.  Acestă chestiune combinată cu atacurile lui Trump l-a adus la disperare pe un prieten din America care îmi tot spune că America nu este o democrație.

Mai rămâne un pas, care cred că va fi formal, chiar cu majoritate republicană când Senatul va confirma rezultatul alegerilor. 

Chiar dacă legislatura Trump are multe lucruri bune, privind economia până al pandemie, reluarea relațiilor diplomatice a unor țări arabe cu Israelul, aceste lucruri care au încercat să zdruncine fundamentul democrațieie americane, rămas exemplară pentru toți îl incriminează pe Trump și îl fac pe extrem de vinovat și merită rigorile ulterioare ale justiției. Lasă imbecilitățile legate de funcționarea NATO, chiar dacă țări bogate trebuie să contribuie mai mult la bugetul de apărare, renunțarea la Acordul pe mediu de la Paris. 

Dacă în SUA s-au mai limpezit apele, în România continuă negocierile privind o majoritate de centru dreapta.  Negocierile s-au blocat pe încăpățânarea liderilor PNL Orban și USRPLUS Barna care doreau șefia Camerei Deputaților.  Asta a făcut să se ajungă la Cotroceni la președintele Iohannis fiecare cu propunerea de Prim Ministru, Cîțu și Cioloș. Cioloș nu are nicio șansă după experiența ratată din 2016 și se simte bine la Parlamentul Eurpopean ca șef al grupului Renew Europe. Dar iată că Barna  a propus deblocarea negocierilor, renunțând la funcție, dar nu la șefia Camerei Deputaților pentru USRPLUS. Cred că este un pas înainte și apreciez pozitiv această inițiativă. Orban este ușor pe făraș la PNL. Dacă are inteligența necesară s-ar mulțumi cu vicepreședinția Camerei Deputaților, unde ar putea rămâne influent. Sau să fie vicepremier și să ia Ministerul Dezvoltării. Orban însă merită să iasă din peisaj pentru că a pierdut alegerile și asta se lasă cu demisia șefiei partidului. El a cauționat tot felul  ciocoi locali cu politici cu nimic deosebite de ale PSD. Trebuie răbdare și cafea, fără tutun!



16 comentarii:

  1. Trump a pierdut datorita pandemiei precum si a faptului ca nu a avut un razboi.
    Sper ca razboiul lui Biden sa nu fie pe linga noi.

    RăspundețiȘtergere
  2. E adevarat ca Trump a pierdut in mare masura din cauza pandemiei. Dar a pierdut pe mâna lui. Prea multi au ajuns sa fie ingrijorati in urma declaratiilor lui contradictorii si iresponsabile. A inceput prin a-l felicita, in martie, pe amicul Xi Jinping pentru cat de bine a rezolvat el criza in China si a dat asigurari ca e vorba doar de o simpla gripa. Cand a inceput sa se vada ca e cam groasa, a dat imediat vina pe China si pe OMS. Pe urma s-a gandit ca va castiga voturi daca se va declara anti-masca si in general cat mai contra restrictiilor Ca urmare a modului in care au reactionat multi la aceste indemnuri, numarul infectiilor a crescut enorm, ca si numarul deceselor. Atunci a inceput sa afirme ca nimeni nu moare de covid; nuuuu! Aia care mor oricum nu mai aveau de trait, aveau alte boli si d-aia au murit. De covid au murit doar cinci la suta, adica cei fara comorbiditati. Aceasta atitudine a Presedintelui a speriat milioane de oameni: oameni cu diabet, hipertensiune si alte boli care stiau ca ei pot trai inca multi ani daca iau niste pilule si se vedeau condamnati astfel la moarte de Trump. De altfel, un studiu statistic a si aratat, in Anglia, ca cei care au murit de covid fiindca aveau si comorbiditati ar mai fi trait in medie inca 11 ani daca nu intervenea covid. Dar nu, pentru Trump toti astia erau morti deja! Pe urma, a inceput sa vina el cu idei si sa se certe cu expertii. Si deodata lumea a putut vedea unul din cele mai mari defecte ale lui Trump. PROSTIA! PROSTIA de a crede ca in toate stie el mai bine, dispretul fata de orice competenta si credinta idioata (ca a lui Ceausescu) ca orice zboara se mananca si poate el da solutii la toate. Un popor intreg i-a vazut la televizor pe expertii din echipa lui cum si-au pus mana la ochi cand Trump a recomandat ca lumea sa inghita dezinfectant, ca a auzit el ca dezinfectantul distruge virusul in cateva minute. A mai spus d'astea si nu i-a ascultat pe expertii care l-au implorat sa inceteze. Trump a divizat intreaga natiune dincolo de orice s-a mai vazut vreodata in America. A facut-o, culmea, si pe chestia covid. Ca dovada, diferenta intre atitudinea republicanilor si democratilor in chestiunea măștilor: la un moment dat 80% din democrati erau pro-masca, dar numai 40% din republicani; însă diferenta care chiar l-a ajutat pe Trump sa piarda alegerile a fost ca i-a incurajat pe alegatorii lui sa nu se teama de covid si sa mearga la vot in persoana și sa nu voteze prin posta. Trump a stiut ca la votul prin posta o beleste si de aia a incercat sa-l discrediteze. Stia ca o beleste, dar nu fiindca ar fi fost frauda, ci fiindca la votul in persoana, autoritatile republicane din multe state luasera masuri ca in zonele cu alegatori pro-Biden sa nu fie destule sectii de votare, cozile sa fie interminabile etc. Pana la urma foarte multi democrati au votat prin posta si fiindca era mai simplu, au votat mai multi decat ai lui Trump. N-a fost frauda! I-au spus-o lui Trump o multime de judecatori republicani, unii numiti chiar de el personal. Aici mai trebuie facut un comentariu. Trump a crezut ca poate folosi sistemul judiciar in chestiunea alegerilor. A crezut ca se poate baza pe asa numita "litigation culture" care domina in Statele Unite, adica pe obiceiul exxcesiv de a da permanent in judecata pe o orice chestiune. Era expert in asta ca patron de imobiliare, care a si dat faliment nu numai odata, stia si ca multi juristi nu au scrupule cand e vorba de bani. Ce n-a inteles el a fost ca la nivelul juristilor la care a facut el acum apel, nu se mai punea problema de bani, sau de cine te-a numit, ci de constiinta, profesionalism si onoare. Trump a fost stupefiat; n-a putut sa inteleaga asa ceva. OK, OK, stim, e patron de imobiliare, e narcisist si e prost. Dar chiar sa faca atat de mult rau propriei tari, discreditand cu rice pret democratia americana si provocandu-i rani care nu se vor vindeca multi ani de-acum inainte? De ce? Pai simplu: dupa mine potopul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dl Vasilescu, cu multa prietenie trebuie sa va atrag atentia ca in al zecelea amendament al Constituției SUA, Statele sunt principala entitate guvernamentală responsabilă pentru protejarea sănătății publicului în Statele Unite. Statele și oamenii care le conduc sunt desemnați ca depozitari ai tuturor puterilor guvernamentale care nu sunt desemnate în mod specific guvernului federal. Statele, în calitate de guverne suverane, obțin puterea plenară și inerentă de a guverna de la poporul lor. În calitate de gardieni ai interesului public, statele au o putere inerentă de a acționa pentru a proteja cetățenii statului pentru binele întregii cetățenii. Statele au, de asemenea, puterea de a delega agenții cu autoritate de a desfășura activități în interesul lor. Statele sunt principala entitate guvernamentală responsabilă pentru protejarea sănătății publicului în Statele Unite. Ele desfășoară o gamă largă de activități în sănătate. Agențiile de sănătate de stat colectează și analizează informații, planifica si stabileste politici și standarde; gestionează și supraveghează serviciile de sănătate, de mediu, educaționale și personale; asigura accesul la sănătățe pentru rezidenții defavorizați; sunt implicați în dezvoltarea resurselors și răspund la pericole și crize pentru sănătate. Statele își îndeplinesc majoritatea responsabilităților prin puterea lor polițienească, puterea „de a promulga și de a aplica legi pentru a proteja și promova sănătatea, și bunăstarea generală a oamenilor.

      Guvernul federal joacă si el un rol important în sistemul de sănătate publică din US, prin studii ale starii de sănătate a populației și nevoile de sănătate, stabilește politici și standarde, adoptă legi și reglementări, susține cercetarea biomedicală și a serviciilor de sănătate, ajută la finanțarea și uneori furnizează servicii personale de sănătate, oferă asistență tehnică și resurse sistemelor de sănătate de stat și locale, oferă protecție împotriva amenințărilor internaționale la adresa sănătății și sprijină eforturile internaționale către sănătatea globală. Guvernul federal face toate acestea în principal prin intermediul a două puteri delegate: puterea de a reglementa comerțul interstatal și puterea de a impozita și cheltui pentru bunăstarea generală.
      La nivelul sau, presedintele Trump a asigurat toata asistenta materiala necesara statelor (ventilatoare, masti si alte materiale de protectie, samd). A inchis fronterele si a interzis toate zborurile, intii din China si apoi din Europa. Zborurile din China au fost suspendate pe 31 ianuarie, iar cele din Europa au fost interzise pe 11 martie, cu doua zile ca primul om sa moara de Covid19 in US. Asta impotriva opozitiei virulente ademocratilor si a main strem media.

      Ștergere
    2. Ești canadian, ai fost român, deci te pricepi la problemele românilor și ale canadienilor, acum văd că te pricep și la legislația americană. Cum vine asta?
      Trump este trecutul și la revedere, prea mult zgomot pentru un nimic!

      Ștergere
    3. Joe si D-l Vasilescu, ce spune Lari este si parerea mea. Locuiesc in Tennessee si SUA de ceva ani, asa ca pot sa vorbesc in cunostinta de cauza. Uitati un lucru foarte important: SUA este un stat federal spre deosebire de Romania sau UK, iar statele au foarte multa putere.

      Ștergere
  3. Inteleg ca multi nu-l plac pe Trump, dar putini realizeaza ca este o mare diferenta intre ce zice Trump si ce face (a facut) Trump. Pentru cei ce repeta sloganurle de la CNN, vreau sa spun ca CNN a incetat de mult sa fie o organizatie de stiri. CNN este o organizatie propagandista de sanga, practic fara reporteri, doar comentatori comunisti sau "far left" radicalizati. Si mai uimitor este faptul ca oameni care au trait in communism nu realizeaza pericolul care-l prezinta Biden si sleahta lui pentru America. Desigur ca in Europa nu prea se vorbeste nimic despre manipularea sistemului de vot, ci doar se repeta ca "nu exista dovezi de frauda", dar in final depinde la cine asculti si de unde iei stirile. Personal nu am dormit toata noaptea pe 3 noiembrie urmarind evolutia voturilor, si cum Trump a castigat net in toate statele cheie (Pennsylvania, Wisconsin, Nevada, Georgia, Arizona, Minnesota) cam pana pe la 3 dimineata, cand in decurs de 5 minute situatia s-a schimbat uimitor de rapid, dandu-i lui Biden cele 270 voturi (exact 270 voturi) cate ii trebuiau sa castige. Sunt multe fapte care dovedesc frauda si care nu se pomenesc la CNN, si in final fiecare crede ce vrea sa creada.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mike Pană, Lari pot fi de acord cu voi că CNN este un canal de informații comunist. Dar cum pot fi cei peste 80 de milioane de americani care l-au votat pe Biden comuniști?
    Cum pot fi judecătorii federali puși de Trump comuniști pentru că i-au respins toate acțiunile în justiție?
    Trump a făcut multe lucruri bune în economie și în acțiunile din Orientul Mijlociu.
    Dar a făcut un lucru extrem de rău, a atacat fundamentele democrațieie americane pentru care voi ați ajuns acolo, fie SUA, fie Canada. Trebuie să meditați la aceste lucruri și să nu etichetați pe alții care nu gândesc ca voi, pentru că acest lucru a fost cel mai rău în țara noastră și în continuare rămân aceste reziduri care mă pun pe gânduri pe mine aici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Joe, ai putea sa dai un exemplu in care Trump a incalcat fundamentele democratiei americane? Ca eu nu stiu.

      Ștergere
    2. Cu multă plăcere! Ați mai văzut un precedent în istoria alegerilor prezidențiale în care un concurent prezidențial după ce pierde alegerile să nu recunoscă înfrângerea cum s-a întâmplat și pe 3 noiembrie și să așteptăm 14 decembrie să vedem dacă electorii îl votează pe învingător. Între timp Trump a contestat fără succes rezultatul. Aici cred că stă reziliența democrației americane. În fine unii cred în Trump cu toate că este cum este, dar eu cel puțin nu pot accepta oriunde în lume și mai ales în America ca un candidat prezidențial să declare că el poate împușca în New York pe Broadway pe cineva fără să fie arestat? Și domnule dragă 81 de milioane de concetățeni ai dumneavoastră l-au votat pe Biden cu 7 milioane mai mult decât pe Trump.

      Ștergere
  5. Imi pare bine ai comentat la cele scrise de mine. Nu stiu de unde ai scos chestia cu "Trump a atacat fundamentele democratiei americane" (a da, CNN), dar Lenin a facut cam acelasi lucru cu ce fac democratii acum: a promis marea cu sarea populatiei pana a reusit sa puna mana pe putere. In America, singurele si efectiv locatii active in politica sunt coasta de est (New York, New Jersey, Connecticut, Massachuset, etc) si coasta de vest ) California, Washington, etc. In between sunt or americani vechi, care sunt aici de generatii si pe care=i doare in c.. de politica, si de obicei nu voteaza, iar ceilalti sunt emigranti la prima generatie (ca mine) care cred ca democratii le vor da marea si sarea (nu ca mine). Asta explica de ce multi din ei intr-adevar voteaza pentru democrati crezand, ca vezi chipurile viata lor se va imbunatatii. Cele mai sarace orase din America si unde crimele sunt din plin, sunt in statele conduse de democrati. Am urmarit toate discursurile publice a lui Trump, unde oamenii s-au aratat cu zecile de mii. La discursurile lui Biden de-abia se adunau cateva sute, cateodata nici macar o suta de oameni. Biden mintea cu nerusinare si cateodata incurca cuvintele si uta despre ce vorbea. In fine, de multe ori Biden a promis c-o sa faca ceea ce Trump deja a facut: o sa aduca job-urille inapoi in America (Trump deja a facut asta), o sa refaca economia (Trump a facut asta - somajul inainte de virus a fost 3.5%), s.a.m.d. Trump a refacut complet armata care sub Obama a fost total distrusa. Referitor la climate change, in ciuda faptului ca SUA a iesit din acordul de la Paris, poluarea aerului in America este cea mai scazuta din lume.

    In ceea ce priveste sistemul democratic american, stiu ca unii sustin ca America nu este o democratie fiindca America este o republica. Dupa parerea mea asta este o tampenie. America este o democratie electorala. Democratia este de multe feluiri (Ceausescu spunea ca "noi avem o democratie speciala", asta fiindca si-a dat seama ca "dictatura proletariatului" nu suna tocmai bine). Fiecare stat in America este de fapt o tara separata. Daca n-ar fi democratia electorala, atunci doua state (California si New York) ar dicta politica in America. Prin democratia electorala se da posibilitatea ca fiecare stat sa-si spuna cuvantul. Democratia in fiecare stat este bazata pe reprezentantii alesi democratic prin vot de catre poulatie.

    In fine, aici nu e vorba de etichetare si nu cred ca am etichetat pe nimeni in nici un fel, dar ce va urma pentru America sub Biden va fi un dezastu total si sub toate fronturile. Just watch!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Absolut concur cu ce spuneti, D-l Pana! Traiesc in SUA de vreo 25 de ani si pot sa confirm ca ce spuneti este absolut si impresia mea. In ce priveste CNN, in ce priveste ceea ce zice si ceea ce face Trump, in ce priveste sistemul democratic american, in special! Parerile celor din exterior reflecta in ce masura ei vad o realitate puternic filtrata.

      Ștergere
  6. Aș mai adăuga ceva. Pentru România relația lui Trump cu președintele Iohannis a fost neașteptat de bună. SUA a investit în apărarea României, este meritul lui și în special al Pentagonului. Cu toate acestea cetățenii americani au hotărât altceva. Care nu poate fi neapărat mai bine pentru noi. Nu știm dacă Biden va fi atât de favorabil României. Eu însă mă bazez pe interesele strategice americane condițiile în care Turcia a devenit extrem de agresivă la intereseele americane din zonă.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ha ha, "sa-natarit vanzarea" cum spunea un vechi prieten frecandu-si mainile cand era vorba de agitatie. Ce-am uitat sa lamuresc este chestia cu 80 milioane, care acum Joe a urcat-o la 81 milioane, care chipurile au votat pentru Trump. Milioanele alea reprezinta votul popular care de fapt nu conteaza absolut deloc. Este o gaselnita lansata de democrati, particular de madam Clinton cand a pierdut alegerile in 2016. Ceea ce conteaza sunt voturile electorale, unde ea a pierdut masiv (304 Trump, 227 Clinton). In America de obicei relatia democrati/republicani este cam 50-50. Sunt state care intotdeauna au fost democrate (New York, New Jersey, California, New Hampshire, Connecticut Massachasets, etc), si sunt state care intotdeauna au fost republicane Texas, Tennessee, Kansas, etc). Oarecum statele astea sunt aproape garantate cum vor vota. Si acum sunt asa numitele "swing states" adica cand asa cand asa. Rezultatul alegerilor intotdeauna a depins de aceste "swing states". In 2020 "the swing states" au fost Arizona, Georgia, Florida, Maine (second congressional district), Michigan, Minnesota, Nebraska (second congressional district), Nevada, New Hampshire, North Carolina, Pennsylvania, si Wisconsin. In final Biden a "castiga" Arizona, Georgia, Michigan, Minnesota, Nevada, New Hampshire, Pennsylvania, si Wisconsin, in timp ce Trump a castigat Florida si North Carolina. Dupa cum am mai mentionat, in noaptea alegerilor nu am drmit deloc si urmaream cu mare satisfactie cum procentele lui Trump cresteau vizibil comparate cu cele a le lui Biden, si aproape mi-am zis ca sa ma duc sa ma culc fiindca este obvious ca Trump a castigat. Cand deodata, dar absolut deodata, in cateva state procentele lui Biden au inceput sa creasca, si in decurs de 5-10 minute Biden a devenit castigator, nu in toate statele, dar mai ales in statele unde procentele adunate, adaugate la ce deja erau pentru Biden, au totalizatn 270, adica exact de cate avea nevoie. Nu mai mult, nu mai putin. A cam batut la ochi, asa de tare ca efectiv m-a apucat durerea de cap.

    Zilele care au urmat au aaprut tot felul de martori (pe care sunt sigu CNN nu i-a mentionat) cum alegerile au fost manipulate in cateva state. Baloturi neasteptate au aparut din senin, oameni deja morti au votat, oameni locuind in alte state au votat, s.a.m.d. Personal am primit un balot de vot pentru fiica mea, care nu mai locuieste cu noi de peste zece ani (este in Tennessee bine merci cu barbatul si copilul ei). Multi au folosit aceste baloturi ca sa voteze, fraudulent of course. Ca sa fac istoria mai scurta, 70% din populatia americana crede ca sistemul electoral a fost compromis. Un alt exemplu care bate la ochi este faptul ca in mii de baloturi de vot, numai Biden a fost marcat si nimic altceva. Un balot de vot cuprinde in afara de presedintii candidati, o serie de alte candidaturi pentru diverse functii guvernamentale. Un balot complet contine un "check mark" pentru fiecare candidat listat. In mii da baloturi aparute din senin numai Biden a fost marcat, iar toate cellelalte spatii au fost lasate "blank". Desigur astea nu sunt dovezi, dar sunt extrem de susupicioase. Exista martori care au participat in sistem si care au inceput sa vorbeasca (of course not at CNN).

    Si in final inca ceva despre societatea Americana, mai putin stiut in Europa (maybe not). Tinerii sunt sistematic spalati pe creier in scoli, incepand din gradinita. In universitati exista o propaganda comunista atat de puternica, incat s-a ajuns pur si simplu la blocarea si denigrarea oricarei pareri diferite de a grupurilor pur si simplu comuniste de acolo. Profesorii universitari sunt comunisti si cei mai feroce propagandisti, urasc America si o distrug in orice fel posibil (ajutati de Soros, un asa numit filantropist, dar altfel o jigodie imputita).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă obligi să-ți replic. Am stat și eu pe 4 dimineața în România, cred că 9 seara în US NY Și un analist spunea că Biden conduce în Texas. Și probabil că era normal, sunt mulți hispanici chicanos în Texas care nu l-au votat pe Trump. Dar Texas acum este republican, pe vremea lui Johnson era democrat. În Florida hispanicii sunt cubanezi și votează cu republicanii pe care-i văd mai anticomuniști. Dar Mike! S-a numărat și renumărat în Georgia și tot Biden a ieșit. Deci judecătorii, numărătorii sunt toți nebuni și anti Trump? NU! țin cu adevărul și justiția.
      Asta nu înțelege Trump. Putin îl admiră cum era pe cale să reușescă să facă din SUA o dictatură. Dar pentru suporterii lui Trump, doar el are dreptate. Așa că renunț să mai polemizez.
      Despre aceste curente radical stângiste s-au exprimat inclusiv intelectuali de stânga importanți că sunt niște derapaje periculoase. Eu nu pot să fiu de acord că George Floyd a devenit un martir. El a fost un infractor, dar a nimerit într-o situație care a scăpat de sub control polițiștilor. Extremiștii negri (black pentru proștii care nu știu românește! nu știu dacă ești la curent cu scandalul din fotbal?) au profitat.

      Ștergere
    2. Joe, sunt sigur ca daca n-ai fi asa departe am fi avut o groaza de "fun" cu cateva halbe de bere in fata noastra si ceva sarmale (ca tot e sezonul). Ma bucur nespus ca mi-ai explicat situatia din Florida si Texas (seriously?!). Cu numaratoarea e cam asa: poti numara de o mie de ori aceleasi voturi false, fara verificvarea semnaturii, a domicililui real, sau daca persoana traieste sau e demult pe cealalta lume. Rezultatul va fi acelasi. Poate nu stii ca in Nevada de exemplu supervizorii care legal stau si urmaresc procesul numaratorii au fost trimisi cam la 50 metri distanta. Normal ar fi tebuit sa stea exact in spatele celor ce numara baloturile, sau au fost trimisi la plimbare, iar dupa ce ei n-au mai fost acolo, cateva cutii cu ceva mii de noi baloturi au fost scoase de sub masa sa fie numarate. Toata povestea cu votatul prin posta a fost planificata si total neconstitutionala. Voturile prin balot sunt admise pentru handicapati, batrani, si cei care in ziua de vot nu sunt la domiciliu. Aceste baloturi trebuie cerute in avans de cei ce voteaza. Eu si sotia am votat in persoana si am stat aproape doua ore la coada, in ploaie ca sa votez, desi am primit baloturi pe care nu le-am cerut. Au fost cazuri cand oameni care s-au dus sa voteze in persoana si li s-a spus ca deja ei figureaza ca au votat (go figure!) N-a fost nici o problema (cu masca pe nas si la 2 feet distanta unul de altul). Si eu, ca si tine vreau ca adevarul si justitia sa-si spuna cuvantul. Dar cand aud afirmatii cum ca Trump distruge democratia sau ca vrea dictatura, astea sunt baliverne propagandistice fara nici o baza concreta. De fapt, chiar tu cand spui ca Trump a facut "si lucruri bune" dai exemple concrete, fiindca asa e, faptele sunt acolo de necontestat, dar cand spui ca distruge democratia si alte aiureli, n-ai nici un fapt sa sustii afirmatiile astea. Trump este un businessman, care a vrut sa fie presedinte pentru ca gloata de carieristi politici din guvern nu mai avea limite. Asa cum a zis, el a vrut sa "drain the swamp". El nu primeste salariul de presedint (n-are nevoie de el), iar tot profitul de pe urma hotelurior il doneaza visteriei americane. El nu avea nevoie sa devina presedinte asa ca teoria cu dictatura este o gogomanie.

      Oricum, a fost o discutie interesanta, si fiindca se apropie Craciunul, iti doresc tie , sotiei si la toata familia un Craciun fericit si s-auzim numai de bine.

      Ștergere
    3. La Mulți Ani, Crăciun Fericit și Anul Nou cu bucurie dragă Mike!

      Ștergere