Prietenul Julian Negulesco de la Paris îmi denumește postările ca fiind niște bilete, Bilete de papagal cum le intitula Arghezi și asta mă face să nu mă abțin și să mai scriu un bilet în ultima zi din an.
A fost un an cum l-a numit Regina
Elisabeta Annus teribilis (corectat: horibilis), altul decât ăsta, dar foarte potrivit și
pentru 2020, de i-a băgat în ceață pe britanici, care nu prea le au cu latina,
de la care noi rumânii ne trajem și care se gândeau la denumirea medicală a
ceea ce noi spunem neoașește cur! Am fost obligați două luni la izolare
completă de ieșeam doar la cumpărături care mi-au adus vreo 4 kile în plus de
care nu mai scap. Unii s-au îmbolnăvit, unii au și murit.
Doi buni prieteni ai mei, cu
studii la Timișoara ne-au părăsit brusc. Ilie Pătrulescu cu care mi-am petrecut
toate concediile tinereții, chiar în martie când începuse starea de urgență și
în plus prima și ultima zăpadă a sezonului, lucru care m-a împiedicat să merg
la înmormântare. Altul, Mircea Șelariu, alt părtaș al tinereților piteștene și
găvănești s-a stins în Germania unde se stabilise. Ambii au avut probleme cu
inima. Dar nu au fost singurii apropiați. Mircea Popescu, colegul meu de
facultate cu care mă vedeam când ajungeam prin București pentru că era locuitor
prin Militari, aproape de Politehnică s-a prăpădit și el de inimă în noiembrie.
Rău an din acest punct de vedere.
Vacanța la mare în Grecia am
amânat-o sine die. Nu știu dacă mergem cumva la anul? În schimb am beneficiat
de gentilețea verișoarei Măriuca și am făcut de la Avrigul matern o cură de nămol
și sare la Ocna Sibiului. În plus am făcut mai multe turnee în zona săsească
care mi-a revelat o altă fațetă a vecinilor sași cu care am copilărit în Avrig.
Toate aceste sate erau de agricultori, nu ca în Avrig unde migraseră total spre
industria din zonă, Sticla Avrig și Uzina Mecanică Mârșa.
Au fost și cele două tururi de
alegeri, cele locale au fost câștigate de liberali, dar cele mai importante,
parlamentarele le-a câștigat din nou PSD. Victorie a la Pyrrhus, că nu au
parteneri de coaliție. Surpriza a fost apariția acestui AUR naționalist,
retrograd, ortodoxist cu nuanțe legionare la liderul George Simion și ultra
mahalagești la faimoasa rromâncă verde Șoșoacă. Nu de alta ea se laudă că ar
avea origini macedonene de la Skopje, dar nu de armânești, ci mai degrabă
slave. Îmi amintește fizic de actrița dintr-un film nord macedonean în care
aceasta prinde crucea aruncată într-un râu de Bobotează, mâniind
bărbații: Dumnezeu există și numele lui este Petrunija.
Orban și-a dat demisia și avem un
nou prim ministru în persoana lui Cîțu. Este personjul cel mai înjurat de
ipocriții pesedei. Tot se întreabă nemernicii de ce s-a împrumutat atât în
2020? Ca să plătească toate destrăbălările bugetare ale lui DJ Orlando și
pesede și să avem salarii și pensii pe vremea pandemiei! Guvernul este
rezultatul coaliției PNL, USRPLUS și UDMR. Speranța mea este să țină guvernuil
și coaliția 4 ani și poate și mai mult!
Acum toate sindicatele se vaită
că au fost înghețate salariile. Văd că cel mai tare se vaită polițiștii. Ar fi
momentul să scape MAI de milițenii care împânzesc acest minister și să rămână
doar polițiștii. Anul care vine va fi de austeritate ca să se mai
echilibreze bugetul îngropat de prostia pesedistă și de pandemie.
Acum spre final câteva vorbe
despre un film văzut de curând, Infidel. Cei care nu-ți împart
credința, ci cred în alt Dumnezeu sunt infideli. Nici măcar creștinii nu sunt
solidari, sunt pe secte și culte, catolici, protestanți, ortodocși. În film
apar doi prieteni IT-ști la Washington DC. Unul, Doug Rawlins este și
predicator creștin și are un blog în care dezbate problemele credinței, altul
este musulman practicant. Fiica musulmanului dispare în seara absolvirii
universității. Poliția descoperă că el era un radical fundamentalist, care
dispare fără ca fiica să mai apară. Aflăm că o pedepsise și o omorâse că se
comporta ca o americancă liberală. Interpretul lui Doug Rawlins a fost parcă
special ales, este Jim Caviezel, care l-a întruchipat pe Iisus Cristos în alt
film. Ei bine, Rawlins este invitat la Universitatea din Cairo pentru o dialog
interreligios. Toate marile religii apărute în Orient au un izvor comun, fiind
numite abrahamice, iudaismul, creștinismul și islamul. Însă în dialogul purtat
cu un musulman Rawlins derapează și începe predica de convertire afirmând că
Iisus este chiar Dumnezeu și trebuie ca toți să i se închine.
De aici și filmul deraiază.
Rawlins este capturat de un individ cam deranjat, cu accent britanic perfect,
crescut în Anglia și radicalizat. Ar fi un iraniano-kurd și face parte din
Hezbolahul fixat în Liban. Rawlins este dus apoi în Iran și judecat ca
spion!!!!! Că ar fi lucrat în IT pentru guvernul american, este acuzat chiar de
fostul lui prieten, refugiat acum în Iran. Filmul prezintă ipocrizia sinistră a
teocrației ayatolahilor care țin în ghearele lor pe iranieni care luptă
pentru democrație. Rawlins este eliberat din închisoare printr-o acțiune organizată
de cine altcineva decât Mossad!
Ce îmi stă în amintire este o
afirmație a unei turiste românce care a fost în Iran și spunea că nu există
oameni mai deschiși și prietenoși, imagine complet diferită de Iranul oficial,
al sinistrei Gărzii Republicane și a ayatolahilor cruzi și ticăloși.
Și așa a trecut anul teribil și
așteptăm un annus mirabilis, cum mi-a urat prietenul Mihai
Vasilescu de la Londra.
Joe, Regina a zis annus horribilis, nu teribilis. Altfel a dreptate; chiar si scris cu doi de nn, multi englezi tot de anus l-au luat. Englezi dintre aia care au votat mai tarziu brexit.
RăspundețiȘtergereSi non e vero e ben trovato
ȘtergereBine ca ai uitata de Trump. Ce facem ne vaccinam ?
RăspundețiȘtergerePrea mult Trump strică!
ȘtergereSigur! ne vaccinăm
Ai vazut Shrek 1(cu alti ochi/urechi)?
RăspundețiȘtergereImi place urarea optimista a lui Mike: "annus mirabilis" pe care o sper confrmata in blogul din 31 dec 2021! La Multi Ani!
RăspundețiȘtergereSă dea Domnul! Să fie mai bine!
ȘtergereSupertext!!! Ce arata vitalitatea si tonusul unui sufletist tenace caruia II PASA!!! E mare lucru!!! La multi ani si asteptam cu interes sa vedem ce mai scrieti! Sanatate si libertate va doresc!
RăspundețiȘtergere