joi, 7 noiembrie 2013

Jurnal cu dileme culturale de 7 noiembrie

Azi, pe vremuri, prin prima mea copilărie era o zi foarte importantă, se aniversa Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie! Mişto, este noiembrie, dar bolşevicii erau atât de ocupaţi că o serbau în noiembrie, hahaha...asta însă e datorată schimbării calendarului iulian cu cel gregorian, care muta data cu 13 zile mai târziu!
Să ne întoarcem însă la ale noastre!

Domnul Pleşu remarcă răutăcios că anumite posturi tv s-au schimbat şi din suporteri fervenţi ai opoziţiei USL sunt acum critici ascuţiţi ai acestei guvernări. Dar, după cum se ştie, doar boul este consecvent şi televiziunile fac un lucru foarte normal din punct de vedere jurnalistic, ca să rămână credibile, atunci când opoziţia ajunge la putere intră în opoziţie cu noua putere, devenind critice atunci când această guvernare comite derapaje, greşeşte sau nu-şi realizează programul. 
Realitatea tv a devenit virulentă împotriva guvernului de când are probleme de insolvenţă iar o ordonanţă de guvern viza să o închidă. Ascult acolo cu amuzament ieremiadele unui tânăr jurnalist, care declamă malversaţiunile unor politicieni, evident din cei la putere, cu osebire cei din PSD. 
Antena3 care şi-a câştigat o mare audienţă oglindind protestele din iarna lui 2012, are acum atitudini critice, reflectând şi opinia patronului, dar apar acolo şi stângismele lui Ilie Şerbănescu, care vede că România este dată la mezat străinilor. 
Noua România tv este obsedată de malversaţiile liberale şi nu pierde prilejul să îi vitupereze. Este şi moştenitoarea de drept a lui DDTV, prin fâsul unor breaking news, care nu există!
B1tv a rămas consecventă precum, cel menţionat anterior, admirând în continuare pe Traian Băsescu şi ciracii săi. 
Singurul post tv echilibrat a rămas Digi 24, cu Hurezeanu, care are în spate trecutul de la Europa Liberă.

În Observator cultural Ovidiu Şimonca scrie un comentariu cam înfierbântat la ultima carte a lui Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător. Îi admiră stilul, aici sunt de acord, Liiceanu este unul din cei mai desăvârşiţi stilişti, scrie frumos, are talentul exprimării limpezi, admirabile. Şimonca crede că aceşti turnători sunt lipsiţi de scrupule sau incapabili de regrete a relelor făcute. Viaţa este mai complexă şi am văzut confesiuni a unora care au avut revelaţia răului comis. Unde trebuie să-i dau dreptate este aceea privind activitatea securităţii, instituţie care se baza aproape exclusiv pe delaţiune, care inventa duşmani ca să-şi justifice existenţa şi care a trăit prin birocraţia dosarelor prin care ni se impută azi de către cei tineri că eram nişte laşi şi nişte fricoşi incapabili să-i înfruntăm cu curaj, cu pieptul gol! Pe unii din aceşti cruciaţi ai eroismului civic mi i-aş dori faţă în faţă cu un securist, care avea totul şi tu nu aveai nimic, eventual un dram de inconştienţă.

Vorbind de curaj nu pot să nu reproduc întâmplarea povestită de Fănuş Neagu, cum un tânăr aflat în 131 îşi surprinde tânăra nevastă călare pe motocicletă în spatele unuia, convinge pe şofer şi îi blochează finalmente, iar încornoratul se dă jos să se explice cu nevasta, însă se întoarce spăşit în autobuz, după ce primeşte o pereche de palme de la decisa lui soţie!

Citesc iar compunerea unui eseist care-l evocă pe Camus şi care nu pierde ocazia să se insinueze pe sub pielea Monicăi Lovinescu şi alui Virgil Ierunca, regretând că nu mai sunt acum ca să-i pună la punct pe impostori. Păi unul dintre aceştia ar fi chiar el, luându-i în considerare ataşamentele şi opţiunile!

Aflu cu tristeţe că Dilemateca, suplimentul literar lunar al Dilemei  vechi îşi încetează apariţia. Păcat! Era una din sursele mele de informaţie privind noutăţile literare şi culturale. Aşa dispar reviste culturale pe care le cumpăram, cum a fost defuncta Idei în dialog a lui Patapievici. 
Vorbind de dispariţii din media, Voiculescu cere încetarea Evenimentului Zilei, din cauza datoriilor. Ar fi păcat! Aşa mai aflu ce mai zic martorii lui Băsescu şi ejusdem farinae. Amuzant că EVZ ameninţă cu interdicţia publicării unor ştiri sau informaţii în care se laudă cu exclusivităţi. Ce-i preocupă, în timpul în care trag să moară.

Tot în Dilema veche în Dosarul săptămânal cu titlul Uzul raţiunii faţă cu naturelul simţitor, sunt invitaţi să scrie doi profesori de la Filosofie, Andrei Cornea şi Sorin Costreie. Costreie scrie un articol aplicat, inteligent de filosof, în timp ce Cornea confundă Dilema veche cu revista 22 şi îi trage un articol cu propriile lui resentimente faţă de actualii guvernanţi, cu plagiatul lui Ponta şi cu puciştii. 

Şi că venii vorba de plagiatul lui Ponta, România liberă scrie despre cum revista Nature a publicat un encomion la adresa savantului de renume mondial, Elena Ceauşescu, prin anii '70. De unde reiese că această revistă s-a complăcut şi în trecut ca instrument de manipulare!  Ce imprudenţă din partea României libere!

2 comentarii:

  1. Joe,
    Dupa ce suspensati EVZ si B1 puteti trece cu entuziasm la Nature. Va urez success. Ati reusit cu OTV (un jeg), a urmat RTV (50% jeg, 50% neprofesionism). Nature ramane, una dintre cele mai prestigioase reviste stiintifice din lume. Tu sustii ca s-au demascat. Statul communist roman i-a pacalit o data. OK, s-au pacalit, dar nu se va mai repeta. Ponta nu o sa poata explica plagiatul cit o fii el in politica. Nu e bine ca ii iei partea. Occidentalli pot fii pacaliti o data. Si atit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stimate anonim acuzator şi procuror,
      Când faci acuze ar fi normal să te prezinţi!
      În primul rând eu nu suspend, nu am astfel de putere, am constatat doar!
      EVZ are probleme financiare, după cum aflu, cine nu are astăzi? B1tv nu are, a avut grijă alde Păunescu, fugitul din timpul lui Constantinescu!
      Am rămas surprins ca Nature se ocupă de politică, normal ar fi să se ocupe de natură!
      Occidentalii nu se lasă păcăliţi, dar banu' e ochiu dracu'!
      Pupă-l în bot şi papă tot se spune pe la noi.....
      Cât de spre posturile tv: OTV a fost suspendat de CNA, Rotv ar merita! Despre restul Dumnezeu cu mila!
      Da, într-adevăr mi-e scârbă de politicile lui Băsescu & Co, dar eu nu mă identific cu noua putere uslinoasă (cum se exprimă cu dragoste unii!), reuşesc să privesc destul de detaşat ce prostii fac cei de la USL când încearca să facă şi bine!

      Ștergere