6 martie 2014 O zi plină

Da, astăzi se împlinesc 69 de ani de la 6 martie 1945, de când s-a instaurat primul guvern comunist în România. Fostul Bulevard Elisabeta a fost redenumit  6 Martie 1945. Glumeţii cinici îl redenumiseră Bulevardul 4 martie, după 1977 şi devastatorul cutremur. Azi a revenit la vechiul nume fostul bulevard al filmului,  bulevard trist pentru că toate cinematografele sunt închise!

Ziua a debutat cu mersul la Bucureşti la curs.

Am cumpărat, ca de obicei, Dilema veche şi am citit cam jumătate din ea şi voi rezerva un comentariu.

M-am dus la Starbucks să-mi iau cafeaua şi pe drum umbrela şi pălăria mi-au fost smulse de vânt, pălăria, săraca! a aterizat într-o baltă.

Studenţii m-au rugat să comprim cursul pentru că aşteptau un seminar/laborator. Oricum terminând rapid cursul trebuia să am nişte întâlniri. La locul meu preferat de lângă UPB, Mallul AFI Center!

Întâlnirea cu Don Quijote

Aşa pot denumi întâlnirea cu acest Cavaler al Tristei Figuri. Amicul chiar întruchipează fizic pe celebrul personaj al lui Cervantes, fiind înalt şi slab. 

De ce Don Quojote? 

Pentru că el s-a hotărât să se lupte,  nu cu morile de vânt, ci cu cele de vorbe ale politicii autohtone şi nu numai. Amicul respectiv îmi ceruse un serviciu pe care l-am făcut cu mare plăcere. 

Nu i-am dat multe şanse în proiectul politic şi i-am spus cu onestitate acest lucru. 

Pe de altă parte am dus o convorbire reconfortantă despre domeniul în care mi-am petrecut şi eu viaţa profesională, adică despre cercetare. Şi veştile despre acest lucru erau încurajatoare, pentru că există manageri care sfinţesc locul şi cercetarea a renăscut, dacă este condusă inteligent. 

Mi-am reamintit cu frustrare instituţii în care pusesem suflet cum s-au distrus, conduse de proşti, nesimţiţi şi impostori. 

De interesele de cercetare se leagă şi proiectul politic al prietenului şi pentru tentativa sa i-am urat succes!

Întâlnirea cu Puiu D.

Amicul şi colegul meu Puiu s-a stabilit în Germania, imediat după 1990. Acum revine periodic prin ţară, mă caută şi mă bucur să-l revăd. 

Am fost colegi de liceu şi apoi de facultate. În anul 5 am stat în aceeaşi garsonieră de 2 persoane din căminul Politehnicii, aşa era pe atunci, între anul întâi până în patru stăteam câte 4 în cameră, dar în anul 5 eram privilegiaţi. Tot timpul auzeam de deasupra zgomotul pieselor de rummy, aşa se pregăteau unii. Am stat doar casă în perioada de dinainte de Crăciunul 1971, vreo 10 zile, pe un ger uscat şi cumplit, fără zăpadă. Problema lui Puiu era să mă tragă de picior, să mă întoarcă când sforăiam şi-l scoteam din sărite!

Am stat de vorbă cu Puiu de vrute şi nevrute. Puiu fusese în seara dinainte la meciul România - Argentina. Am vorbit mai ales despre actualitatea politică germană, el îmi spune că este votant de verzi, ăştia îi plac lui, cu Ioschka Fischer sau Cohn Bendit, congeneri reşapaţi în democraţi din revoluţionarii din Paris 1968.

Şi el susţine măsuri dure împotriva ruşilor în chestiunea ukrainiană! 

Toate astea le-am făcut pe lângă un Weizen Holsten, pe care nu prea mă încântă, cică-i bere de grâu, nefiltrată.  Eu sunt amator de pilsener blondă. Ne-am despărţit cu promisiunea să mă caute când revine!

Lansarea de carte a lui Vosganian

Abia ajuns acasă şi ştiam că la Biblioteca Judeţeană va fi prezent Varujan Vosganian. Îşi lansa în Piteşti ultima carte Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri.

Am ajuns înainte de festivitate şi senatorul şi vicepreşedintele USR Vosganian a avut gentileţea unei poze cu mine. 

În sală erau prezenţi destui liberali, că doar asta ne este orientarea politică!

Zisu şi Popa

Erau prezenţi colegii domnului Vosganian, senatorii Iani Popa şi Ionuţ Zisu, slăbit şi în formă. 

Mai veniseră şi Lulu Vasilescu, directorul de la agricultură, Marius Postelnicescu, consilier judeţean şi Cornelia Mandu de la biroul parlamentar al senatorului Zisu. 

Oficiul de gazdă l-a făcut ca de obicei poeta şi moderatoarea Denisa Popescu.

A fost invitat domnul director al BJA Octavian Sachelarie, care a fost scurt, a intervenit apoi criticul Nicolae Oprea, lung şi pletoric, apoi profesorul şi scriitorul Costache, destul de la obiect şi mai scurt, în fine poetul Bârsilă prolix şi logoreic. 

Liberali

Nu ştiu de ce aceşti domni au această mentalitate provincială de a lungi vorba, de a se rătăci prin argumente, reuşind doar să plictisească. 

Timpul trecuse, ratam începutul concertului la Filarmonică, pe violoncelistul Suma. Dar m-am hotărât să stau pentru că ştiam că va fi o interesant autorul. 

Şi nu m-am înşelat!

La final a vorbit Varujan Vosganian şi a vrăjit auditoriul, explicând din intenţiile sale în aceste scrieri. A debutat cu o glumă, spunea că trebuie să citească cartea după multitudinea aprecierilor

Preotul armean

preopinenţilor, care doreau să-l încadreze în curente literare autohtone şi de aiurea. Am completat eu din sală că aduce cel mai mult prin spiritualitatea regională, a Europei balcanice şi a Asiei Mici de unde îşi are rădăcinile, dar şi stilul de scriere cu nobelizatul Orhan Pamuk.

Oprea a menţionat că se împlinesc 20 de ani de activitate editorială şi Radu Vişinescu mi-a reamintit ulterior la bere că am fost prezenţi la Palatul Culturii la lansarea primului său volum de poezii, fiind însoţit şi prezentat de Conu' Alecu Paleologu, pe atunci senator de Argeş.

Vosganian este un vorbitor, un om cu darul vorbirii, nu prea prezent în vocalize la Parlament, dar profund, cu o multitudine de faţete intelectuale, economist, matematician, revoluţionar fără atestat în Decembrie 1989, închis la Jilava.

Autograful

A devenit un excelent om politic, un foarte bun ministru, în pofida insinuărilor necugetate şi un mare scriitor prin capodopera Cartea şoaptelor, multiplu tradusă şi propus la Nobel de USR! 

A fost o desfătare să-l audiez şi nu-mi pare rău de concert.

Marius m-a împrumutat ca să-mi cumpăr volumul şi să-mi dea autorul un autograf!

Concert cu Suma şi un dirijor chinez la Filarmonica Piteşti

Pe ploaie, am luat-o repejor la picior să mai prind ceva din concert. Am avut norocul să mai prind finalul Concertului pentru violoncel  şi orchestră de Elgar. Generos Răzvan Suma ne-a mai oferit o piesă muzicală. Am avut o tresărire care mi-a fost confirmată de muzician. Era o parte din Suita a 5-a pentru violoncel de Bach. Când mă gândesc la Suitele pentru violoncel ale lui Bach, automat îmi reamintesc de Pablo Casals, marele violoncelist care cânta în fiecare zi a săptămânii o suită, pentru ca în a şaptea să se odihnească, la fel ca Dumnezeu! Sala a aplaudat cu mult entuziasm.

După pauză şi poze a venit rândul dirijorului să-şi arate măiestria. Dirijorul chinez Jing Wang a avut profesori prestigioşi precum Mehta sau Leonard Bernstein! Este la rândul său profesor la Universitatea de Muzică Bucureşti!

Ne-a oferit cu ajutorul orchestrei Simfonia a doua " Mica Rusie" de Ceaikovski. 

Si non e vero e ben trovato, cum zic italienii! În plin conflict Rusia Ukraina Jing Wang a găsit cu cale să ne prezinte această superbă compoziţie muzicală inspirată din motive de dansuri ukrainiene, pe care le-am descoperit  în finalul simfoniei, o compoziţie foarte vivace, ritmată, marţială. La ieşire un muzician din orchestră  mi-a confirmat ca a

fost neintenţionat, programul fiind stabilit cu mult înainte de declanşarea conflictului. Da, pentru că Mica Rusie este denumirea alternativă a Ukrainei!

Dirijorul a condus cu siguranţă şi aplomb orchestra fiind foarte viu aplaudat.

Şi maestrul Jing Wang ne-a oferit cu generozitate ca bis o compoziţie proprie interpretată de Anul Nou în România. Are surse de inspiraţie Enescu, J. Strauss, însă şi amintiri proprii, detectate în pasajele cu rezonanţă muzicală chinezească.

A fost un concert foarte reuşit şi îndelung aplaudat!

Jin Wang, eu şi Răzvan Suma