Exerciţii de tupeu jenant

Volodia T. nu scapă prilejul să fie ticălos.

Şi se apucă să scrie cu gâfâită satisfacţie un epita pe cariera politică a fostului prim ministru Călin Popescu Tăriceanu.

Cu Tăriceanu s-a întâmplat ceva destul de grav! Şi pierdut uzul raţiunii şi bunul simţ politic.

Dacă avea răbdare, adversarul său politic din PNL Crin Antonescu putea să clacheze la alegerile euro parlamentare şi putea redeveni liderul liberalilor.

Îl ştiu demult pe Tăriceanu!

Prin 1999, când aveam mari necazuri cu salariile la serviciu am ajuns în Bucureşti la sediul PNL şi am dorit să-l abordez pe Ministrul de Finanţe Remeş. 

Era şedinţa liderilor liberali şi la un moment dat a ieşit Tăriceanu şi l-am întrebat de Remeş şi mi-a răspuns arogant, din colţul gurii, că nu-i treaba lui să-mi dea răspuns.

Mi-l amintesc în 2001 când erau trei lideri care doreau să devină preşedinţi PNL: Valeriu Stoica, Tăriceanu şi Crin Antonescu. 

Valeriu Stoica a ajuns la Piteşti şi vorbea doar cu şeful PNL Argeş, la noi ceilalţi se uita ca prin sticlă, nu ne vedea!

A ajuns  apoi să-şi susţină cauza şi Călin Tăriceanu care ne-a vorbit la câţiva liberali dornici să-l audiem.

La congres s-a comportat lamentabil, parcă era în transă, parcă nu era în apele lui, discursul a fost bâlbâit şi neconvingător. Atunci l-am audiat pe Crin Antonescu susţinând un discurs strălucit. Eu l-am votat pe Tăriceanu, în pofida prestaţiei, Crin  era încă un outsider, iar Stoica marele combinagiu s-a aranjat preşedinte. N-a rezistat mult şi s-a retras, a ajuns finalmente că nu putea sta în faţă nu avea carismă! Bravo lui!

Prin jocul împrejurărilor, retragerea lui Stolojan cel scrâşnit, Tăriceanu a devenit lider, el a stat mereu în decor, fiind un bărbat prezentabil. Norocul alegerii lui Băsescu l-a propulsat prim ministru. Şi Tăriceanu a fost un bun prim ministru, era un gospodar, cu toate că i-au mai ieşit pe gură ciocoisme!

Mă laud cu o fotografie la Florica în care eram şi eu în decor şi de conversaţia cu el când a ajuns la noi pe platformă.

Ne-a povestit cum bunicul lui i-a spus când ne-a vizitat De Gaulle  în România, în 1968, că e momentul să se apuce de afaceri, că or să vină americanii! După ce ne-a povestit astea, eu mi-am luat inima în dinţi şi i-am replicat, "Bunicul d-voastră a avut dreptate" la care Tăriceanu, cam nelămurit s-a uitat întrebător la mine: "Păi după un an, în România a sosit Richard Nixon, preşedintele SUA!"

Aşa că amintirile mele sunt pozitive, mai ales când Băsescu şi-a dat arama pe faţă şi a început atacurile şi şantajele la care acesta a rezistat eroic,  cu toate că era un om civilizat, politicos şi educat şi nu replica la bădărăniile derbedeieşti ale lui Băsescu. 

Din acest motiv mi-e greu să-i înţeleg acţiunile! De acum!

În schimb Tismăneanu nu este în stare decât să-şi verse veninul pe inamicul lui Marius Oprea şi pe Tăriceanu care-l promovase. 

Regretabil, dar raportul scos de el nu a avut niciun efect în condamnarea comunismului, poate doar să-i prostească pe alde Liiceanu, Patapievici şi Pleşu, care continuă să se încreadă în acest derbedeu naţional!

Decenţa nu l-a caracterizat pe Tismăneanu. 

Chiar dacă, acum, când amintirile lui ulcerate nu mai au relevanţă, când situaţia externă ne face să ne gândim la altceva!

Şi când Tismăneanu este prezent cu opinii la care mă raliez. Rusia este un agresor imperialist şi trebuie izolat şi pedepsit!