Din nou despre agresiunea rusească în Ukraina

Am avut schimburi înfierbântate de opinii cu mai mulţi corespondenţi ai mei care-mi reproşează tot felul de lucruri privind revoluţia Euromaidanului, legitimitatea preşedintelui ales Ianukovici, legitimitatea frontierelor Ukrainei, legitimitatea intereselor Rusiei în Crimeea.

Să le luam pe rând.

Revolta Euromaaidanului a fost declanşată de frustrările generate de nesemnarea acordului cu UE la Vilnius. A fost dorinţa unei mase critice de revoltaţi care aleg calea europeană şi nu euroasiatică, a Rusiei. 

În luptele şi manifestările Euromaidanului s-au întâlnit manifestări diverse, unele fiind considerate profund nocive de media occidentale. Victoria revoltaţilor Ukrainei, certificată de fuga lui Ianukovici în Rusia deschidea calea unor alegeri libere prezidenţiale. Parlamentul ukrainian la fel de legitim   a ales un preşedinte interimar şi un nou guvern. Toate aceste dezvoltări democratice au fost întrerupte de intervenţia militară Rusă în Ukrain, în Crimeea. În toate manualele acestea sunt acte de război!

Legitimitatea precară a lui Ianukovici a fost anulată complet de scrisoarea furnizată de ambasadorul rus la ONU prezentată ca dovadă a cererii  intervenţiei armatei ruse în Ukraina! Oriunde în lume un preşedinte care cere intervenţia unor armate străine este considerat trădător de patrie!

Frontierele actuale de vest ale Ukrainei au fost fixate de Stalin între 1939 şi 1945. S-au realizat rapturi teritoriale prin anexarea Galiţiei poloneze, a Bucovinei de nord româneşti şi a Transcarpatiei anexate de Ungaria de la Cehoslovacia după dezmembrarea acesteia în 1939. 

Această frontieră de vest a URSS a fost certificată de toate tratatele semnate după 1945 până azi. Inclusiv România a semnat un astfel de tratat cu Ukraina prin preşedintele Constantinescu, considerat de cercurile naţionaliste act de trădare, dar care a  deschis cale neîngrădită spre NATO a României! 

Polonia care are istoric un teritoriu mult mai mare în Ukraina a şters cu buretele acest contencios istoric (şi ei au în componenţă teritorii germane!) şi a devenit cel mai aprig avocat al Ukrainei la UE, în SUA, etc. Este semnificativ că Polonia a invocat acum la NATO articolul 4 care arată că o ţară din acest tratat se simte ameninţată de agresiune externă!

Chestiunea Crimeei este veche de 60 de ani. Este o problema rezolvată de Hruşciov care a trecut-o la Ukraina, când nimănui nu-i trecea prin  cap dezmembrarea URSS. Ukraina independentă a respectat interesele militare ale Rusiei şi a semnat tratate prin care Sevastopol rămânea o bază rusă. Sunt mulţi rusofoni acolo care doresc reanexarea ei la Rusia. Sunt şi ukrainieni, dar mai ales tătarii alungaţi de Stalin din Ukraina (vezi Hoarda de Aur - Hanatul de la Crâm) care se tem de stăpânirea rusă! Conform uzanţelor internaţionale Rusia putea cere realizarea unui referendum sub control internaţional care să aprobe secesiunea Crimeei. Dar Putin a ales calea războiului, a cizmei bolşevice a lui Stalin, care anexat ţările baltice şi a declanşat operaţiuni militare în estul Poloniei supusă agresiunii hitleriste în 1939.

Nu seamănă astea din Crimeea cu un deja vu!

Mă bucur că SUA tratează cu seriozitate problema zonei, ca a rupt relaţiile militare cu Rusia, că Obama l-a primit pe premierul Leancă al R. Moldova care are un contencios trans-nistrean perfect asemănător cu Crimeea.

Inclusiv la UE s-au efectuat reuniuni de urgenţă şi se vor lua măsuri de răspuns la agresiunea rusă. 

Crimeea poate rămâne sub talpa rusească dar cu ce preţ? Al reaprinderii războiului rece, deocamdată. Care poate deveni cald dacă ukrainienii reacţionează militar.