Serviciul militar obligatoriu

Zilele astea se serbează aniversarea a 10 de NATO pentru România sau România în NATO.

Toţi liderii politici s-au simţit datori să dea declaraţii festive dar şi prudente în contextul crizei din Crimeea şi Ukraina.

Am citit un interesant interviu luat lui Petre Roman în ziarul România liberă. Acesta a fost implicat prin funcţiile îndeplinite în deceniul 10 în apropierea şi integrarea în structura NATO. 

Dar nu de poveştile spuse de un cunoscător al problemei vreau eu să comentez, ci despre altceva!

La un moment dat el a povestit că intrarea în NATO a cerut şi profesionalizarea armatei. Asta a implicat ridicarea obligativităţii pentru bărbaţi de a mai face serviciul militar. Petre Roman spune că aceasta a condus la ridicarea profesionalismului militar dar  a slăbit legătura emoţională dintre popor şi armata sa naţională. Această idee este împărtăşită şi de experţi din Spania, Franţa sau Germania.

Pentru noi toţi cei care am făcut armata, ideea care ar fi este că a fost o pierdere de vreme.

Însă pentru oamenii simpli, fără studii superioare, în accepţiunea populară, acest eveniment era extrem de important, era testul bărbăţiei, de la statul de fecior nerecrutat ajungea să demonstreze că este om întreg, capabil să-şi întemeieze o familie.

Bunicul meu patern, muntean din Prahova, a fost o victimă a Primului Război Mondial, bunicul meu matern, ardelean din zona Sibiului are o istorie mai complicată. Bunica păstra un tablou, o cromolitografie color, cu armele Imperiului Austro - Ungar şi cu figura bătrânului împărat Franz Josef. În mijloc era portretul unui militar imperial, un honved, în uniformă albastră, în picioare lângă un pahar de Tokay?! Iar pe capul militarului era lipită poza capului bunicului, cu care cred că semăn puţin. A făcut armata la Budapesta prin 1903 când origina litografia, probabil că învăţase ungureşte, cum după 1918 ungurii învăţau româneşte în armată! Bunicul matern a fost în campania din Galiţia, a căzut prizonier la ruşi.  

Bunicii mei au fost vrând nevrând inamici şi povestea şi drama asta este romanul lui Rebreanu, Pădurea Spânzuraţilor.

Tatăl meu, muncitor calificat la Concordia Ploieşti a fost mobilizat pe loc şi nu a făcut campania în Rusia Sovietică. Acolo a fost doar fratele cel mic al tatei, unchiul Vasile, scăpat în încercuirea de la Cotul Donului (corecţie- bătălia de la Stalingrad în varianta armatei române). Asta este pe scurt istoria militară a familiei. 

Eu am făcut armata la TR (termen redus) în 1973-1974 (toamnă - primăvară). Şi aici vine şi legătura cu Petre Roman!!?? Da, cu câţiva ani înainte acolo a făcu armata şi Petre Roman, şef de promoţie la Hidro şi asistent la IPB.

A fost declarat evident şef de promoţie şi la armată! 

Unitatea de la Boteni era pe teritoriul fostului aerodrom militar din vremea celui de al Doilea Război Mondial. Acolo se petrecuse o mare bătălie aeriană, unde faimosul Rozariu a doborât un avion gigant german după 23 august! Poveştile despre vitejiile Corpului român aerian de vânătoare ni le povestea Horia P., fiul unuia din piloţii acestui corp de elită, toţi congeneri ai Regelui Mihai, având pe aripile avioanelor Messerschmitt o cruce formată din M. Comandantul lor fusese faimosul as al aerului Bâzu Cantacuzino, fiul nu mai puţin faimoasei Maruca Cantacuzino, soţia lui George Enescu! Poveştile lui Horia au fost confirmate de o carte dedicată acestui corp de elită al armatei române. Ce-i interesant este că toţi piloţii români au fost invitaţi să devină piloţi ai aviaţiei americane, după 23 august pe teatrul de război din Pacific. Spre onoarea lor niciunul nu a acceptat oferta. Repercusiunile au fost că au fost eliminaţi - deblocaţi şi unii au înfundat puşcăriile comuniste. 

Pentru mine armata mi-a arătat clar cum stă fiecare cu caracterul! Puteai să-ţi dai seama pe cine te poţi baza.  De fapt, atunci când am făcut armata pornea prima promoţie de militari TR care făceau armata înainte de facultate şi prelungit, făceau 9 luni, din toamnă până în vară. Aşa că în anii care au urmat, băieţii erau cu un an mai mari ca fetele şi cu armata făcută şi astfel buni de însurat! Iar caracterul viitorilor colegi putea fi testat deja din stagiul militar!  

Primele zile de armată arătau cum uniformiza această obligaţie patriotică. Eu m-am ras în cap pentru acest eveniment, dar ceilalţi au venit cu părul mare şi au fost toţi tunşi chilug şi am fost băgaţi în uniforme, care ne uniformizau!

Altă preocupare a noastră ca militari era cum să ne îmbătăm, cât mai des cu putinţă!

Alt lucru interesant era că în armată graşii slăbeau (eu!!! dar nici chiar aşa) şi slabii se îngrăşau.

Şi armata a fost un izvor nesfârşit de bancuri cazone, în care comandanţii erau fără excepţie limitaţi, dacă nu tâmpiţi. Dar adevărul despre armată este undeva pe la mijloc!

Unii îşi amintesc cu nostalgie, ca mine acum, pentru că făceam exact de 25 de ani atunci! Alţii nu,  mai ales cei care au făcut la armata la trupă, cu vexaţiuni din partea caporalilor şi sergenţilor de trupă, în genere, duri şi tâmpiţi, care juisau de plăcere să-i chinuiască pe viitorii probabili studenţi!

Cred că politicienii s-au grăbit cu desfiinţarea serviciului militar obligatoriu, avea un avantaj, călea caracterele.  Măcar pentru acest lucru era bună armata!

Voi ce părere aveţi despre armată?