duminică, 30 noiembrie 2014

Aniversarea a 150 de ani a Liceului I.L. Caragiale

Prietenul meu şi fostul meu coleg de clasă Cristi Zamfir îmi face un cadou nepreţuit, o fotografie cu clasa XI-a AR împreună cu fabulosul nostru profesor de matematică Ion Grigore.
Mărturisesc că sunt câţiva din colegi şi colege pe care mi şi mi-le reamintesc ca azi dar nu le mai ştiu numele Pe alţii nu mi mai aduc aminte. 
Nu prea am în arhivă poze din liceu,  nici din vremea studenţiei, am avut noroc ca să le am de la la Mioara Catană.
Aşa că vă fac cadou şi vouă aceast poză. Nu-mi dau seama dacă  unii fac legătura în adolescentul de atunci şi mutra mea de acum. Sunt al doilea din dreapta din ultimul rând. 
Colegii de facultate mă vor recunoaşte mai uşor ei îşi amintesc de mine de atunci!
Poza nu-i cuprinde pe toţi colegii. Cel mai frapant este că lipseşte prietenul Adi State. Să fi fost cel care ne-a fotografiat?
Şi figura lui Dan Călinescu mă frapează, ce figură de puşti avea! 
Pe el, pe Adrian State şi pe Cristi i-am revăzut de mai mult sau mai puţin timp, eu pentru mine au rămas aceeaşi, eu cred că m-am schimbat cel mai mult, părul, barab tunsă şi chelia m-au transformat.  Pe Adrian l-am revăzut la aniversarea liceului, pe Cristi îl văd pe Skype la el în Ogdenburg, New Jersey.
Şi mă bucur de fiecare dată când îi revăd!


7 comentarii:

  1. Nu e Adi State al treilea din stanga, pe rândul de jos?
    (Nicolescu) Amelia, a treia din dreapta, rândul de mijloc?
    Pe tine și pe Cristi Zamfir v-am recunoscut fără dubii.
    Cristi Vasilescu e al 5-6-lea pe rândul de sus, socotind din stanga?
    Cu Adi State si Cristi Zamfir si Cristi Vasilescu am fost i la finala Olimpiadei de Matematică. Mai aveați un al treilea, Vasiliu (Ovidiu?). Era tot la voi în clasa?
    Îl țin minte, numai din vedere, și pe colegul tău din rândul de sus, al treilea din stanga. Nu ne-am intersectat.
    Si fata de pe randul de mijloc, a doua din dreapta imi pare cunoscută. Olteanu Raluca?

    Colegul de la Liceul 2,
    Laurentiu O.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa-mi dau si eu cu parerea:
    1)Al treilea pe randul din dreapta sus nu este Dan Roman?
    2)Pe randul fetelor ,are dreptate Laurentiu: din dreapta ,a doua Raluca Olteanu,a treia Amelia(Amalia?).Tot pe randul fetelor,din stanga a doua Ileana Dobrescu( Dumnezeu sa o odihneasca!,Laurentiu, am fost impreuna la un ceai la ea),a treia din stanga Liliana Varzaru.Si parca in spatele d-lui profesor Grigore,o fata inalta(Alina???) care parca juca handbal sau volei si a facut facultatea la Galati.
    Un coleg de la Liceul 3,
    Bebe Dodon

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru că m-aţi provocat o să fac eu o evaluare din amintirile proprii!
    Pe primul rând de la stânga la dreapta:
    Tifigiu, Dan Călinescu, Vasile Georgescu (englezul), nu ştiu, nu ştiu, Cristi Zamfir, Iulian Dinescu, îl ştiu dar nu-mi aduc numele, Gigi Lungeanu (prăpădit)
    Fetele:

    Ileana Predescu, nu ştiu, Ileana Dobrescu (prăpădită), nu ştiu, Sabina Breţcanu, nu ştiu, în stânga lui Grigore: Băicoianu, nu ştiu, Amelia, Raluca Olteanu, nu ştiu.
    Ultimul rând băieţi:
    Emil Petri??? unul din fraţii Negulescu, îl ştiu dar nu mi-a duc aminte a făcut Electroenergetică, ascuns se pare că-i Loevenson, Cristi Vasilescu, Nae ce năsos, Dan Roman, eu adică Georgică Neguţ, nu-mi aduc aminte.
    Văd că voi aţi identificat-o pe Lilian Vărzaru, posibil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru Joe raspunsurile corecte:
      In picioare din stinga: Emil Petri, Mihaela Predescu, Lena Alexandrescu, Valeriu Negulescu, Cristinel Cicerone, Marian Levensohn (1/2), Ileana Dobrescu, Cristi Vasilescu, Liliana Varzaru, Sabina Bretcanu, Alina Zamfirescu, Grigore, Nae Mihailescu, Luciana Baicoianu, Eleonora Moraru, Dan Roman, Amelia Nicolescu, Goe Negut, Raluca Olteanu, Aurelian Ilie, Mariana Marin.
      Jos: Vicu Tifigiu, Dan Calinescu, Basil Georgescu, Marius Pitiu, Costica Ciulianu, Cristi Zamfir, Iulian Dinescu, Traian Ionita, Gigi Lungeanu,

      Pentru Laurentiu: Colegul nostru Bogdan (Bobby) Vasiliu, +dentist, nu este in poza.
      Pentru Bebe: Te cam tineai dupa fetele noastre! ;)

      Cristi Z

      Ștergere
    2. Cristi eşti formidabil!
      Acum mi-a revenit în minte Ciulianu? Ce-o fi făcut?
      Fratele lui Cristi, Theodor Cicerone (din Buzău) mi-a fost coleg de serviciu, s-a mutat la Cernavodă şi s-a prăpădit.

      Ștergere
  4. Pentru Cristi Z.,
    Adevarat ai grait,d-l Cristi!
    Bebe D.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere