Cu ploieștenii la lansarea cărții unde am fost și eu coautor

Ieri 27 noienmbrie m-a trezit cu noaptea în cap să merg la Ploiești.

Acum ceva timp Marius Bâzu, coleg de liceu din promoția 1966 m-a invitat să fiu și eu coautor la o carte de amintiri despre Ploiești și ploieșteni. De fapt Marius Bâzu, după ce în 2016 a serbat cu colegii de promoție 50 de ani de la terminarea liceului s-a hotărât să facă o carte de amintiri împreună cu foștii colegi. A urmat anul trecut o nouă carte. Și în acest an uite că a apărut a treia carte.

Cum a și spus Marius Bâzu la întâlnirea cu autorii și cu alții foști colegi de liceu este de fapt o culegere de istorie orală despre vremuri trecute în orașul natal.

Am luat maxi taxi de la Pitești și am făcut eroarea să nu cobor la Păcii, la metrou pentru că mașina ne ducea la Gara de Nord. Traficul era infernal și am ajuns după vreo 50 de minute la gară. Am avut noroc pentru că era un tren care mergea la Ploiești Vest.

Ajuns la Ploiești am luat taxiul și am mers la cimitirul Bolovan să aprind o lumânare la mormântul părinților. Este, din păcate singurul lucru care mă mai leagă de Ploiești. Am trecut și pe la mormintele părinților prietenilor Florin și Dan Călinescu să aprind și pentru ei niște lumânări.

Am luat-o apoi pe jos spre centru, prin parcul unde se află Sala de Sport și celebrul Turn de parașutism, care în copilărie se află de fapt la Gara de Sud.

Și bâjbâind pe străzi am ajuns exact în spatele blocului unde a stat familia Călinescu și vis a vis se află Palatul Culturii.

De Palatul Culturii mă leagă multe amintiri. În primul rând aici se afla Biblioteca Regională de unde am început să împrumut cărți după ce epizasem pe cea de la Platul Pionierilor. Bibliotecară șefă era doamna Cernăianu, soția antrenorului care a câștigat ultimul titlu pentru Petrolul Ploiești în 1966.

Tot la această bibliotecă pe vremea studenției pregăteam toate sesiunile de examen.. Am observat acum la Pitești Biblioteca Județeană se închide la ora 8 seara. Pe vremea studenției mele sala de lectură rămânea deschisă spre miezul nopții și o grămadă de tineri ploieșteni își pregăteau ca și mine acolo examenele.

Acum întâlnirea s-a desfășurat că și ultima dată în sala a vis a vis de la unde se află biblioteca.

Gazda a fost domnul Bogdan Stoicescu, bibliograf din cadrul Bibliotecii Județene Nicolae Iorga. 

Când am primit cartea unde sunt coautor, am citit cu surprindere că Bogdan Stoicesu mi-a fost vecin de stradă. A stat pe Principatele Unite, unde stătea nașul meu Gherive și fiica lui, Nașa Rica care m-a botezat. Bogdan m-am lămurit, este mai tânăr cu vreo 8 ani și știa familia nașului meu, și normal și pe Florin Dumitru, faimosul baterist de la Mondial, FFN, care s-a prăpădit din păcate prin SUA. Știa și de Nelu Anca care stătea la capătul străzii lângă maidanul de la butoaie care făcea legătura cu strada Ana Ipătescu. Pe această stradă se află spitalul Șuler și a stat cu chirie la familia generalului Fotescu, mătușa mea tanti Ana, cea care a adus-o din Ardeal pe mama.

Revenind la Nelu Anca de la el am citit primele fascicole din Povestiri științifico fantastice, unde primul roman publicat se numea Uraniu de Adrian Rogoz. Semnificativ  pentru viitoarea mea meserie, nu-i așa?

Au apărut apoi și alți autori și mai ales editorul Marius Bâzu. Bogdan Stoicesu este cel care s-a îngrijit de tipărirea cărții, absolvent de Mihai Viteazul, normal pentru mahalaua noastră Sf. Gheorghe Vechi de la Gara de Sud, unde am locuit, care era mărginită de Bulevard.  Am primit și eu trei exemplare din carte.

Bogdan Stoicescu ne-a oferit un filmuleț privind istoria clădirii unde se află Liceul Ion Luca Caragiale. Inițial acolo s-a aflat Școala Comercială construită după planurile marelui arhitect ploieștean Socolescu. La punerea pietrei fundamentale a liceului a fost învitat și primul ministru Ionel I C Brătianu. 

Liceul de Băieți Sfinții Petru și Pavel a fost bombardat de americani și fațada i-a fost distrusă și liceul s-a mutat în actualul sediu al fostei Școli Comerciale și nu a mai revenit la vechiul sediu de pe Bulevard. Și așa a ajuns acolo liceul care acum se numește Mihai Viteazul, cu fațada refăcută în stil sovietic în anii 50. Și așa Caragiale a moștenit tradiția primului liceu al Ploieștiului, iar Mihai Viteazul clădirea.

Mai era și un alt coauthor absolvent de Mihai Viteazul, tânărul istoric Lucian Vasile. 

A luat apoi cuvântul generalul Stan Popescu, fiu de țăran de prin Regiunea Ploiești, care a locuit la internat și l-a evocat pe marele profesor de sport Predescu Fiște, fiind unul din handabaliștii care au jucat în echipa liceului. 

A vorbit evident și Marisu Bîzu, apoi Dan Costineanu, cu amintiri din armată. 

A mai vorbit și Dan Stănescu, coleg cu mine la Energetică, el la Electro, care a evocat o familie de colegi stabilită la Turnu Severin și despre teoria lui privind o viitoare glaciațiune.

În final a spus câteva cuvinte și fostul ministru al învățământului Virgil Petrescu, de asemenea coautor.

Am avut și eu tupeul să iau cuvântul, în calitate de coautor. Și l-am evocat rapid pe Simache, cu primul sediu al Muzeului Regional de Istorie din apropierea Palatului Pionierilor. Și apoi teoria sa privind limba literară română care este cea din triunghiul geografic Brașov, Târgoviște, București cu centrul evident la Ploiești, că Diaconul Coresi avea o vie la Bucov. Deci la noi în Ploiești se vorbeșete cea mai curată limbă literară. Cred că Simache s-ar întoarce în mornânt dacă ar fi auzit-o pe ploieșteanca care a ajuns în fruntea guvernului. 

Am evocat și familia Brătianu, prin faptul că stau lângă fieful lor de la Florica. Am amintit de celebra replică a lui Ionel Brătianu dată lui Iorga care întreba ce ar putea el învăța de la un inginer: Măsura domnule Profesor! Și apoi de replica dată fiului Gheorghe Brătianu care scrisese un eseu istoric în care Mihai Viteazul nu avea conștiința națională când a cucerit Ardealul. Iar tatăl Ionel, îi da replica fiului Gheorghe, că  acest eveniment istoric este baza drepturilor românești asupra Transilvaniei.

Și tristețea privind legenda abjectă privind numele moșiei Florica și faptul că copiii din Ștefănești nu aveau habar în comunism că sub Biserica Sfântul Ion se afla necropola funerară a familiei Brătianu, fiind bătute obloane la ferestre. Asta a fost istoria noastră în care lipseau eroii neamului, primul ministru al Independenței, și fiul lui primul ministru făuritor al României Mari. Independența ne-o dăduseră rușii și România Mare era interzisă, că era o putere agresoare care luase cu japca  Basarabia. Asta era istoria mincinoasă livrată și nouă, poate nuanțat, dar asta era istoria de atunci.

La întâlnire m-am revăzut cu Nicu Dumitrescu care mi-a transmis o emisiune extraordinnară despre vremurile din secolul a XVIII și cum erau românii din Principate. A venit și Valeriu Negulescu, responsabilul cu toate evenimentele legate de liceu. A fost prezent și colegul Paul Anghel.  Și la sfârșit a apărut și Pif Vasile Tifigiu.

În final Bogdan Stoicescu ne-a oferit un pahar de vorbă cu vin de Valea Călugărească. 

Pentru că trebuia să ajung acasă, am găsit un tren privat care m-a dus la Bucrești împreună cu Marius Bâzu.

Pe drum m-am conversat cu amicul și colegul meu de bancă Vasile Georgescu căruia i-am promis un exemplar din carte. 

La București am luat metroul și am ajuns la maxi taxi care m-a dus acasă la Pitești. 

Acesta a fost periplul meu de la Pitești la Ploiești și retur.