Ploieșteni de ieri... și de azi

Această carte este volumul colectiv lansat pe 27 noiembrie la Biblioteca Județeană Prahova Nicolae Iorga.

În care sunt și eu coautor!

De fapt ideea acestor volume, deja este cel de-al treilea, aparține colegului meu de liceu Marius Bâzu, mai mare cu un an, promoția 1966 a Liceului Ion Luca Caragiale din Pioiești. Ideea i-a apărut când au aniversat în 2016 cei 50 de ani de la terminarea liceului.

Noi purtăm cu dreptate numele celui care afost elev al acestui liceu căruia i s-a schimbat numele în timpul comunismului și sediul.

În acest volum invitații sunt Bogdan Stoicescu și Lucian Vasile, absolvenți ai Liceului nr.2 Mihai Viteazul, cu care ne aflăm în concurență de peste 50 de ani. Ei sunt acum în clădirea refăcută a Liceului Sfinții Petru și Pavel și noi suntem posesorii istoriei de 155 de ani a primului liceu de băieți din Ploiești fondat în 1864 de către Alexandru Ioan Cuza.

În rest sunt autori alumni ai liceului Ion Luca Caragiale: Marius Bâzu, Doina Popescu, Mihaela Ilieș, Stan Petrescu, Dan Vasilescu, Virgil Petrescu, Gheorghe Neguț, Cristian Mihăilescu, Dan Stănescu, Dan Costineanu.

Vă mărturisesc că am citit cu nesaț acest volum. Nu este o carte de literatură, niciun autor nu are pretenții literare, sunt amintiri, scrise mai cu acribie, sau mai puțin. Cum bine spunea Marius Bâzu, redactorul acestui volum Marius Bâzu sunt fragmente de istorie orală. Asta mie mi-a amintit de colegi, de profesori, sau de personalități, inclusiv personulități, mahări de partid, politruci etc, precum Balalia, șef de partid al regiuni cu care eram vecin pe strada Ana Ipătescu, paralelă cu strada mea, într-o vilă imensă, care nu mai știu cui aparține azi. Mai este amintit și Costică Mănescu, militant socialist, tatăl lui Manea Mănescu, profesor la liceu și ulterior prim ministru și cel care i-a pupat mîna lui Ceaușescu în decembrie 1989, când era deja prăbușit. Știu că acest Manea îl asigura pe profesorul meu iubit de matematică Ion Grigore că nu va avea nicio repercusiune politică și a fost trimis totuși la canal.

Mă și gîndeam cum o să scriu despre carte amintirile de copil și adolescent din anii 50-60, dar Marius Bâzu a avut grijă în a doua sa contribuție din volum să scrie despre viața unuia ca mine în epoca Gheorghiu Dej.  Vreau să mai completez la amintirile lui că nu prea am suferit de foame, pentru că ne descurcam cu ajutorul rudelor de la țară, comparativ cu anii 80 când CAP-ul falimentar redusese la maximum ajutorul acestora.

Concursurile școlare, olimpiadele creaseră în școală un fel de aristocrație, din care sunt mândru că am făcut și eu parte. Nu exista o diferențiere socială, uniformele, părul scurt și bentițele ne uniformizau. Îmi amintesc că doar Dan Andronescu își aranjase uniforma care arăta chiar ca un costum elegant.

Acestă cremă școlară dădea universităților din România o anume calitate. Azi crema liceelor românești s-a mutat în Occident și nivelul universității românești a scăzut, poate cu excepția Automaticii și Calculatoarelor  și Electronicii din Politehnică care sunt la un nivel de top comparativ cu universitățile occidentale. O simt eu care sunt profesor la Energetica din Universitatea Politehnică din București.

Acum să-i iau pe rând pe autori.

Bogdan Stoicescu are două contribuții cu amintiri din copilărie, am mai scris, exact despre cartierul în care am crescut.

Lucian Vasile evocă personalitatea exemplară a lui Vasile Clonaru, jurist și ofițer român prizonier în URSS, arestat și pușcăriaș în România. După 1990 Clonaru a fost senator PNȚCD.

Aflu din relatarea lui Marius Bâzu că Constantin Ticu Dumittrescu este prahovean și elev al Liceului Sfinții Petru și Pavel. Ticu Dumitrescu a rămas cunoscut după 1990 pentru lupta sa împotriva rămățițelor toxice ale securității și a rolului său în legea privind înființarea CNSAS unde a fost membru, torpilat de Petrov Băsescu să devină președintele acestei instituții.

Doina Popescu evocă figuri de medici ploieșteni, ea fiind fiica directorului Spitalului de Copii Predingher, unde îmi amintesc vag că am fost și eu pacient pe la 7-8 ani cu o boală infecțioasă.

Mihaela Ilieș, fostă Predescu mi-a fost colegă de clasă, fiind fiica doamnei Predescu, profesoara mea de  de latină dintr-a opta și a lui Predescu Fiște, marele profesor de sport și antrenor de handbal. Mihaela face un portret părinților și evocă amintirile ei din copilărie. 

Generalul Stan Petrescu, originar din Câmpia Română, intern la Liceul nostru îl evocă pe antrenorul lui de handbal Fiște Predescu și pe profesorul de fizică Robert Kovacs, ce mi-a fost și mie profesor. Profesorul exigent Kovacs este amintit ca unul din fondatorii mișcării de jazz din Ploiești, fiind un desăvârțit pianist. 

Dan Vasilescu, prieten al lui Marius Bâzu evocă amintiri din copilărie și tinerețe. Este fiul unui cunoscut avocat ploieștean. A fost elev  pe la mai multe școli, la Caragiale, Bălcescu nr. 4 și Mihai Viteazul nr.3. Tatăl era un desăvârșit tenisman, ca și fiul Dan, a terminat Petrol și Gaze și a emigrat în Canada. Este văr cu Mihai Vasilescu, amic și coleg din promoția 1965 și sora lui Cristina, colegă de clasă cu sora mea Elena. Ambii frați Vasilescu sunt acum în SUA.

Virgil Petrescu a fost coleg de clasă cu mitul liceului nostru Basarab Nicolescu. A fost student la Hidrotehnică, profesor la Construcții și Ministrul Învățământului în vremea CDR. El a botezat cele două licee ploieștene concurente pe istoria învățământului secundar ploieșten în Colegii Naționale.  

Urmez eu cu amintirile mele de copil și adolescent elev la Caragiale. 

Cristian Mihăilescu ne povestește amintirile sale de inginer și caricaturist, dar și ziarist cu experiență după 1991. El este autorul copertelor celor trei cărți apărute sub redacția lui Marius Bâzu. A contat și faptul că au fost colegi de promoție.

Dan Stănescu evocă personalitatea a patru colegi de liceu. Este vorba despre Mihai și Ortansa Vișoianu stabiliți la Turnu Severin, el constructor, ea profesoară de engleză.

Apoi își evocă colegul de la Politehnică și secție Electroenergetică Marian Constantinescu, unul din autorii sistemului de transport prin rețele electrice din Emiratele Arabe Unite și soțul fizicienei Floreta, colegă de liceu și ea.

Ultimul evocat este Viorel Mărculescu, fost director al CNE Cernavodă, de care mă leagă și pe mine amintiri, când făceam asistență tehnică la Unitatea 1 prin anii 90.

Dan Stănescu mai este autorul și a unei teorii meteorologice care ne-ar plasa în curând într-o miniglaciațiune, contrară cu tendințele încălzirii globale de azi. 

Dan Costineanu povestește cu umor o excursie la Viena în 1969. Atunci se mai putea și toți negustoreau câte ceva ca să aibă ce cumpăra la bazarul Mexico din Viena. Excursia a fost mai mult drumul, doar o zi în Viena, cu palate și muzee și evident bazar. 

Dar cea mai pregnanată amintire este din sport, meciul din 1969 dintre Cehoslovacia și URSS la hochei pe gheață în care au învins cehoslovacii după o luptă pe viață și pe moarte, după invazia din 21 August 1968 care a zdrobit Primăvara de la Praga. 

Amintiri interesante și utile și multă nostagie pentru noi ploieștenii de ieri și de azi. 

PS

În final vreau să fac câteva considerații. M-am născut în Ploiești orașul cel mai industrializat din Vechiul Regat la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.

Destinul profesional m-a dus în Pitești, oraș tot din Muntenia, dar mai la vest.

Și revenind acum câteva zile am putut face comparația dintre ele. 

Piteștiul a fost un oraș mititel, de negustori, la limita dintre câmpie și munte, cu un târg celebru aminit și de Marin Preda în Moromeții.

Inventarul de case vechi este mai mare în Ploiești decât la Pitești. Casele de negustori de pe bulevardul central din Pitești au devenit restaurante cochete, precum au devenit și vilele de pe Bulevardul din Ploiești. Palatele ploieștene interbelice datorate arhitectului Socolescu sunt mai impozante. În Pitești s-au păstrat doar câteva, nu așa de mari, Palatul de Justiție, localul Primăriei de azi, fosta primărie acum Galerie de Artă. 

Piteștiul are salvată biserica catedrală Sf. Gheorghe din secolul al XVI-lea aflat pe Strada Mare care este pietonală. 

Ploiești are biserici mai tinere și are Bulevardul cu castani care nu este însă pietonal.

Piteștiul s-a dezvoltat industrial în anii 60-70, când s-a făcut Uzina Dacia din Mioveni și Combinatul Petrochimic care îl aseamănă cu Ploieștiul.

Din cauza pivatizării Combinatul s-a închis, era nevoie de un cumpărător din ex Uniunea Sovietică care să aibă petrol, pentru că funcționat cu petrol de import. 

Oricum Uzina Dacia a fost salvată de Renault și probabil este cel mai mare succes industrial românesc. Piteștii sunt acum înconjurați de intreprinderi legate de industria auto. Acestea fac din Pitești un oraș prosper, primul ca venit după București în Muntenia și Moldova. 

Ploieștii au decăzut industrial pentru că marile sale uzine s-au cam închis, dar se pare că-și revine.

În Ploiești sunt două mari licee, Caragiale, și Mihai Viteazul, în Pitești sunt trei de vârf, Brătianu, un fel de Caragiale, cu istorie similară, Zinca Golescu și Odobescu, patronat un timp de Institutul de Cercetări Nucleare.

La Ploiești s-a mutat IPG, azi Universitatea de Petrol și Gaze, la Pitești a fost fondat un institut de învățământ superior, care pregătea profesori, mai ales de sport, din cauza lui Dobrin. 

Azi este Universitatea din Pitești cu o bună facultate de automobile care conlucrează cu Uzina Dacia.

Sunt orașe destul de asemănătoare, doar orgoliile și jurnaliștii locali detestă Ploieștii că le-au luat toate instituțiile de importanță regional administrativă....hahahaha