Dacă în anii 90
problema era că judecătorii numiţi nu erau inamovibili, deci stăteau sub presiunea
politicului, asta s-a rezolvat prin eforturile lui ministrului Stoica, şi succesiv, Stănoiu şi Macovei i-au asigurat cu salarii absolut neruşinate şi cu
pensii insultătoare. Nu mai au niciun motiv să-şi plângă soarta.
Însă ultimii ani au
condus la subjugarea justiţie la bunul plac al demisului preşedinte
Băsescu.
Băsescu a mutat disputa politică din Parlament în Justiţie.
Băsescu a mutat disputa politică din Parlament în Justiţie.
Nu pot să cred că
individa care este numită ca Şefă a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie nu face
politică, replicând oamenilor politici, şi când jalnicul Papici emite preferinţe
politice, şi mai rău, când preşedintele abuziv şi impostor ameninţă pe Procurorul General
şi spune cinic că el are cheile Justiţiei.
Păi unde văd
politicienii europeni justiţie independentă în România? Justiţie care
reacţionează doar la comenzile lui Băsescu, justiţie care reacţionează doar la
bunul plac al acestuia, ignorând concluziile corpului de control al Primului
Ministru.
De aceea trebuie
demolat de urgenţă sistemul băsist!
Ce-i pasă doamnei de
la ICJS sau celor de la CSM de declaraţiile unor oameni politici?
Ei fac politică, oamenii justiţiei nu trebuie să comenteze declaraţiile acestora, care poartă inevitabil amprenta partizanatului.
Ei fac politică, oamenii justiţiei nu trebuie să comenteze declaraţiile acestora, care poartă inevitabil amprenta partizanatului.
Pe lângă faptul că
Justiţia este oarbă, ea trebuie să fie mută şi surdă!
La banii pe care îi
încasează, nemeritat după cum se vede, oamenilor justiţiei nu trebuie să le pese
ce spun politicienii!
Cum este posibil ca
nişte procurori să-l ameninţe pe Primul Ministru cu dosare, cum este posibil ca
acest individ care ocupă abuziv postul de preşedinte să deţină imunitate, el
care face scandal când parlamentarii decid asupra unei chestiuni care poate
crea controverse, dar în niciun caz imunitate.
Sunt complet de acord
cu Victor Ponta cu demolarea sistemului lui Băsescu, acest sistem care a transformat justiţia în metodă de şantaj şi ameninţare a adversarilor politici. Acesta este
motivul simplu pentru care un individ corupt şi cu probleme de moralitate,
precum Adrian Năstase, să afirme că este victima unei răzbunări politice.
În momentul în care
Justiţia îşi va vedea de treabă şi nu vor mai exista grămezi de dispute şi de
părerişti despre ea la televiziuni, asta va însemna că în fine situaţia în
România s-a normalizat!
Până atunci trăim în
România schizofrenică, semănând, din păcate, cu Traian Băsescu, individul care
atunci când este chestionat de un jurnalist în conferinţa sa de presă nu are
altceva de reacţionat decât să-l ameninţe şi să urle la el!
Putea să nu
comenteze, să spună că nu ştie, sau orice altceva de acest fel!
Traian Băsescu este
din ce în ce mai anormal, cred că vremurile lui Dimitrie Sturdza a revenit,
când s-a constatat că acest Prim Ministru era nebun de legat!
Cred ca s-ar rezolva daca presedintii institutiilor judecatoresti de orice nivel ( in afara de ministrul justitiei) ar fi alesi la fel ca primarii si nu numiti intr-un fel sau altul ca acum, bineinteles in conditiile in care candidatii ar indeplini conditii profesionale si morale bine stabilite... L
RăspundețiȘtergereNu ştiu cum este în sistemul nord american, am înţeles din filme că în dpmeniul DA (procurori) ar fi alegeri!
ȘtergereLa noi însă ar trebui aleşi de CSM cum s-a exprimat Ponta! CSM fiind însă un for care să cuprindă de bine de rău magistraţi exemplari.
Singurul loc unde ar fi numiţi de Parlament, preşedinte ar fi cei de la CCR! Aş zic experţii de la noi
Cred ca si pentru CCR se pot selecta in baza performatelor, de exemplu, in drept constitutional. Pozitiile din CCR sunt tehnice si nu politice, cum de altfel ar trebui sa fie orice alte pozitii din magistratura.
ȘtergereSingur ai spus ca " CSM este un for care să cuprindă de bine de rău magistraţi exemplari" deci o clasificare nationala ar rezolva acest deziderat. L
nu cred. in fond populatia nu are capacitatea si nici pregatirea de a hotara cine e un judecator bun. poate allege cel mult unul simpatico, fotogenic, etc. exemple prin preajma ta. o justitie independenta inseamna ca judecatorii sa fie alesi de catre judecatori si avocati. poate nu procurori care reprezinta guvernul. M
RăspundețiȘtergereJustitia este una dintre puteri. Nu cred ca persoanele apartinatoare acesteia sunt cele mai indicate sa aleaga conform perceptiilor lor subiective. Ca varianta, cred ca se poate pune insa in functiune un sistem statistic public al performantelor profesionale si morale pe baza activitatii fiecarui judecator cu o vechime minima stabilita ( vezi dosarul profesional) , care sa selecteze in mod automat functiile de conducere, independent de oricare dintre factorii subiectivi. Nu am mai vedea judecatori fara experienta in ale justitiei si mai ales cu moralitate indoielnica care, sustinuti de diverse forte oculte, sunt catarati in ranguri importante din justitie. L
ȘtergereNici cu Ponta nu-i o scofala ,cred ca suntem ca in anii 2000 ,cand a trebuit sa alegem intre 2 rele :Iliescu sau Vadim !!! Vai de noi.
RăspundețiȘtergereJoe,nu te inteleg esti contra lui Basescu ca mine si multi altii ,dar ca liberal sa te arunci in bratele lui Ponta ,care e creatia lui Nastase si o gandire super-comunista chiar e ciudat.Antonescu e candidatul comunistilor la Prezidentiale ,unde a mai ramas doctrina liberala ptr. campanie ? Nimeni din parte drepta nu-l va vota si atentie ce-a patit PNT-ul in CDR!!!
RăspundețiȘtergereTu nu mai ai tiimp sa-ti revii. Salarii mari si pensii mari la justitie ? Pai,cum vrei,sa aibe salariul tau ? Undfe-n lume e altfel ? Sa aibe sal.mic sa ia spaga ? Nu stii de ce sa te mai legi. Primul min ataca o sentinta ? Da,un corp special conceput,o inspectie a justitiei,poate sa ia pozitie fata de un dobitoc,care-i prim min.ca nu are acest drept. Iti amintesti cand Iliescu,Mitrea,Nastase sau dus la tribunal sa conteste viitoare rezolutie nedata asupra lui Bivolaru ????? Astia conducatori nu Basescu..Sau nu stii ?d.m.
RăspundețiȘtergereMie mi-a placut mult un anumit raspuns dat de Ponta; dupa ce a calificat sentinta data lui Nastase drept o razbunare politica, la ordinul lui Basescu, deci i-a calificat drept vanduti pe cei cinci judecatori, un reporter l-a intrebat de ce nu zic si liberalii la fel; pai nu inteleg nici eu, a zis Ponta, faptul ca ei nu si-l apara pe Fenechiu si trebuie sa-l apar eu! Cu alte cuvinte, veniti la mine toti hotii, ca va scap eu; demontam toate institutiile din tara asta si vom fura cu totii intr-o veselie, indiferent de partid. Pana si |on Iliescu s-a speriat de asemenea sinceritate si a simtit nevoia sa il contrazica pe Ponta: condamnarea lui Nastase, a spus el, NU este o condamnare pollitica. Din fericire, Ponta nu are nevoie de acordul lui Iliescu. Are acordul lui Joe.
RăspundețiȘtergereAmice văd că nu ai înţeles nimic!
ȘtergereJudeci ca toţi cei care sunt influenţaţi de imbecilităţile lui Băsescu!
Atunci când un judecător replică la comentarii politice, el se descalifică, justiţia dă verdicte, politicienii le comentează, iar justiţiei nu trebuie să-i pese!
Traian Băsescu a scos justiţia din locul ei şi este o parte a politicului, reacţionează la politic, în primul rând la intervenţiile de neimaginat în alte părţi ale aceluiaşi TB!