miercuri, 26 septembrie 2018

Asaltul nesimţiţilor şi impostorilor - în loc de jurnal de final de septembrie 2018

Acesta este tot un jurnal al lucrurilor pe care le-am făcut în ultima decadă din septembrie.

După cum am mai scris am terminat de lecturat fascinanta Istorie a Imperiului Bizantin. El este moştenitorul Imperiului Roman în partea lui de răsărit. După secolul VI se grecizează pentru că elementul etnic principal este cel grecesc. El Domină răsăritul Europei, dar şi Orientul Apropiat.  Este compus din diverse provincii cele din Balcani, Asia Mică, Mesopotamia, Egipt Africa de Nord dar şi din Italia. Este dominant creştin până în secolul al VII-lea când Orientul şi Africa de Nord se islamizează. Rezistă la asalturile persanilor şi când sunt învinşi aceştia apar arabii. Imperiul se prăbuşeşte după secolul al XII-lea din cauza turcilor. Este o enigmă care poate ţine de şi de gena războiului cum se distruge acest imperiu desfiinţat de Mahomed al II-lea în 1453.
Aici totuşi apar primele universităţi din Europa la Atena şi ulterior la Constantinopole. Cea mai dramatică întâmplare a istoriei acestui imperiu a fost Marea Schismă de la 1054 care a împărţit lumea în ortodocşi şi catolici, cu consecinţe şi azi  a încremenirii ortodoxiei, pe când catolicii au mai fost zguduiţi încă o dată de Reformă şi lumea vestică s-a adaptat mai bine evoluţiei sociale.

Am început acum să citesc Ungaria lui Orban şi am avut un şoc multe similitudini între politicile de acaparare ale statului ale lui Orban şi ce face Dragnea azi cu România.

Mai am timp să mă uit la serialul poliţist Bosch care se petrece la Los Angeles, oraş pe care l-am vizitat şi eu o săptămână. Are o puternică implicare umană , socială, spre deosebire de alte seriale pe care le-am văzut. Poliţiştii de aici sunt şi ei oameni, au probleme, fiica Maddie şi fosta soţie Eleanor sunt personaje principale în film ca şi familiile altor poliţişti. Se încearcă într-un fel şi un studiu asupra psihologiei celor care ajung să comită o crimă motivaţi şi de ambientul socio-economic.

Cea mai interesantă opinie care m-a determinat să scriu a fost însă a unui medic român despre biologia poporului român şi de ce factori a fost influenţată.

El pune realitatea politică socială de azi pe seama unor factori istorici care au influenţat dezvoltarea poporului român în ultima sută de ani.
El pune accent pe pierderile biologice provocate de pierderile umane provocate de cele două războaie mondiale. Dar mă gândesc că atunci ce s-a întâmplat ci ţări care au avut pierderi umane mult mai mari, precum Marea Britanie, Franţa şi mai ales Germania care astăzi este cea mai prosperă naţiune europeană? Sau de pierderile enorme pe care le-a suferit Polonia? Cred că biologic o naţiune se reface şi dacă se injectează şi cu emigranţi nu are probleme.
Autorul mai spune că mari pierderi la avut România prin emigrarea aproape completă a evreilor şi germanilor. Aici este foarte aproape de adevăr pentru că, mai ales evreii, dar şi etnicii germani făceau parte din clasa mijlocie, motorul social al unei naţiuni.

Autorul nu aminteşte însă cea mai teribilă lovitură pe care a suferit-o România şi elementul etnic românesc prin căderea ţării sub cizma bolşevică.
La începutul perioadei comuniste a fost distrusă elita  românească, burghezia etnic românească, aristocraţia şi elementele fruntaşe ale ţărănimii, exact motorul social al naţiunii.
Deosebirea este că alte ţări aveau un ţesut social diferit, la noi elitele ridicate din enorma masă ţărănească, săracă şi analfabetă au fost mult mai mici procentual comparativ cu alte ţări. Apoi în perioada comunistă s-a produs o alocare complet eronată a resurselor umane, şcolile care moşteneau modelul Haret au produs în continuare elevi de bună calitate, dar decizia nu au luat-o meritocraţii, ci politruci semianalfabeţi care au epuizat resursele materiale şi umane.

O catastrofă de tip atomic a fost faptul că România a fost condusă şi supusă bunul plac a unui ţăran semi analfabet, cu mentalităţi staliniste.
Industria dezvoltată de Ceauşescu a epuizat resursele ţării, am produs cantităţi enorme de oţel, pe care îl vindeam sub preţul de producţie, fabricile enorme erau umplute de foşti ţărani cu mentalităţi nepotrivite efortului industrial, care favorizau lenea şi nemunca. 

Iar acum după deschiderea graniţelor se produce o enormă epuizare umană, pleacă procentual tinerii cei mai înzestraţi.  Aşa că aici autorul are dreptate că locurile lor sunt ocupate de nesimţiţi, incapabili şi impostori.
Partidul care a favorizat o contra-elită este de departe PSD. Privind fauna umană care colcăie la vârful acestui partid te apucă fiorii. Dragnea este cel mai bun exemplu, un şobolan mediocru care s-a fofilat cât a fost comunismul, favorizat de dezorganizarea de la începuturi a fost unul care a jefuit avutul public care s-a îmbogăţit folosind cele mai necinstite mijloace. A-l compara de exemplu cu Viktor Orban este o eroare, măcar maghiarul este un mare om politic, Dragnea este un fel de Ali Baba înconjurat de cei 42 de hoţi din fruntea judeţelor României. 

Toxicul post Antena 3 produce un sondaj de liniştire a electoratului dur al PSD. Acesta vine clar în contradicţie de alt sondaj comandat chiar de PSD. Dacă acel sondaj pe care l-a adus la lumină Ţuţuianu spunea că PSD are 25-30%, Pieleanu acest mercenar unsuros pesedist dă un sondaj care spune că PSD are 37%!
Singura cifră reală care este în sondaj este cea a PNL care are 25% în aceste sondaje. Pieleanu mai dă o un procent cu două cifre partidului încă neînscris al lui Cioloş,  cam 12-14%. Ciudăţenia face  ca USR ca
re este extrem de activ parlamentar şi în mediul public şi on line să aibă doar 6%. Cred că Pieleanu încorporează în sondajul său la PSD şi voturile date partidului lui Ponta - Pro România, cum spunea amicul Iulian Ţ. Pentru este clar că o parte din electoratul dur pesedist este dezamăgit de Dragnea şi haita lui şi migrează spre un partid social democrat mai acceptabil.

Devastator este procentajul înregistrat de Dragnea la un test prezidenţial, are doar 4% faţă de 35% al lui Iohannis care domină toţi potenţialii contracandidaţi şi care se pare că va câştiga fără probleme. Ce este clar că singurul obiectiv al sondajului este manipulare prin lipsa Pro România, pericol electoral al PSD, sau faptul că Dragnea este dat cu procente mari de 22% când el este la 4%!


Revolta mă cuprinde când văd atâţia sicofanţi şi ipocriţi în presa pe hârtie şi cea online care aghezmuiesc un lider care are toate şansele să intre la puşcărie îngropând cu el şi şansele PSD. 

5 comentarii:

  1. Fiind un bilant al lunii dai prea multe idei ,una mai diferita de cealalta.
    Cu imperiu bizantin si grecii este intr-adevar o mare enigma. Nu de alta dar una din fiicele mele a absolvit fac de Istorie sectia Arheologie si vre-o doi ani a trebuit sa o insotesc pe la diferite situri prin Dobrogea unde am ramas surprins de abundenta de material ceramic de sorginte greceasca care umple tot felul de depozite ce asteapta sa fie descoperite. Nu mai vorbesc de denumirile localitatilor de la coasta Marii Negre ( putine din ele ramase cu numele grecesc Simferopol , Sevastopol , etc )Se pare ca imperiile care au bintuit pe aici nu prea au lasat istoria decit prin ceea ce a ramas prin gropi. Dar civilizatia greceasca a ramas , fiind mai valoroasa decit toate celelalte , si cred ca cel mai mare rau i-a fost facut de celalalt imperiu ( cel de Apus ) care i-a jefuit valorile de baza - religia , si puterea militara .Noroc cu Catedrala Sfinta Sofia care a ramas ca simbolulul celui mai valorios imperiu cultural al umanitatii.De altfel toata lumea crestina din emisfera nordica a planetei ar avea ceva de dat Culturii cu care Grecia a inobilat-o , dar s-a intimplat si se intimpla exact invers , pentru ca popoarele vestice rezultate in urma invaziilor barbarilor din est si prin tot felul de emigrari sau inghesuiri de populatie nu au obligatia de a trezi memoria popoarelor sedentare pe care le-au asanat cu prezenta lor.( vezi chiar si cazul cu dacii nostrii ). Nu te alta dar adeseori mi-am zis ca si in planul demografic se aplica teoria fortei centripete , adica pe sfera asta care suntem - adica Pamintul aflat in rotatie de la vest catre est popoarele alunece impinsa de acea forta catre vest. Asa am umplut America si vorba aceea : uite acusi acusi, acusi, acusi o sa ajunga si prin China si Siberia dupa ce scapa de trecerea oceanului Pacific. Vezi despre treaba asta merita sa vorbim , sa facem speculatii , etc
    Despre politica actuala din tarile fost comuniste merita sa vorbim doar pentru ca traim aici si ne doare.In rest are logica ei dupa cum bine vezi , si imi este mie greu de crezut ca vreuna din tarile astea se va aseza vre-odata la masa bogatilor din vest , cam cum a fost Cehoslovacia ( adica de fapt Boemia si Moravia ) . NICIODATA !!! Doar atit!
    Dan Stanescu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarat, niciodata noi ca natie, dar multi deja sunt acolo. Le doresc numai bine si sa nu uite de unde au plecat.

      Ștergere
  2. Intrebare la comentariul anonim dinaintea mea.Deci noi, romanii, nu avem nici-o sansa de civilizatie in sensul civilizatiei din vest, vreti sa spuneti? De ce, ca asa vrea PUTIN?
    Da, probabil aveti dreptate. Il avem pe Tariceanu mostra clara ca la noi functioneaza oficina masonica rusa. E un mincinos cu staif, un tip oribil, care, intr-adevar, poate duce Romania inapoi in bratele rusilor. Mi-e oroare de cozile de topor ale Rusiei care din agenti sovietici s-au transformat in agenti rusi ce speculeaza incultura si butucanosenia creata de comunism(tot de catre rusi adica)cand s-a dat posibilitatea tuturor categoriilor sociale sa acceseze fara efort orice pozitie in stat, in anii cincizeci mai ales, era deajuns sa te prefaci ca esti cu partidul si calea iti era deschisa...dupa '89 au ramas imens de multi, mult prea multi butucanosi de acestia care n-au avut vestul la ficat nici-o clipa.Soarta noastra e pusa la mezat de acesti oameni de calitate proasta. Daca macar erau elevati si aveau ei o anumita filozofie superioara care sa traga Romania spre o familie de state superioara familiei statelor vestice,hai sa zicem ca era o treaba, dar tare ma tem ca familia de state in care vor sa ne traga e doar razbunatoare si distrugatoare...Viata noastra, a celor de acum este scurta, nu putem prevedea ce va fi, dar pentru Romania, pe termen lung, nu va fi bine, ea fiind la marginea Europei si la indemana Rusiei...ghinion geografic!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca eu sunt anonimul care v-a ofuscat , imi cer scuze , si fac urmatoarele comentarii :
      1. V-am citit comentariile pe blogul fostului meu coleg de liceu - d-l Joe Negut - si observ ca ave-ti o fobie antiruseasca , ceea ce va mobilizeaza intr-un sens negativ.
      Oare nu va este clar ca rezultatul evenimentelor din 1989 s-a soldat cu revenirea la putere a celor care fusesera trecuti in linia a doua de catre regimul Ceausescu , adica a fostilor membrii din PMR ( partidul muncitoresc roman ) care a fost o parte direct asistata si sprijinita de sovietici ? Deci ce asteptari am fi putit avea? Aici nu este vorba despre rusi ci despre sovietici , care in mare masura nu sunt neaparat rusi. Stalin , Beria , Mikoian , Hrusciov ,Brejnev , Malinowski si multi altii nu au fost rusi. Au fost gruzini , ucrainieni, armeni , din uniune. de fapt astia au influentat mersul lucrurilor nu numai in Romania ci in Toate tarile pe care URSS le ocupase militar si apoi politic dupa 1944. dac a-ti fii mai in virsta ar trebuii sa nu va mintiti viata , iar daca sunte-ti mai tinara si nu a-ti prins decit epoca lui Ceausescu ( nu si una mai groaznica cum au fost a lui Pauker si Dej ) atunci imi rezerv dreptul de a va ajuta sa intelege-ti ce a fost.
      2. Romania si toate tarile din estul Europei au fost predate lui Stalin prin tratate intre aliati. Au fost intilnirile de la Teheran , Yalta si apoi tratatul de la Postdam din 1946 cind cele patru mari puteri ( SUA , ANGLIA , URSS , FRANTA )si-au impartit o mare parte a lumii , ca efect de victorie in razboi sau mai corect spus ca prada de razboi .
      3. in aceste conditii s-au format in lumea noastra ( lumea de sub influenta celor care au beneficiat de tratatul de la Postdam ) masa bogatilor si masa saracilor .
      Din nefericire pentru noi , si pentru toate celelalte tari fost socialiste , prin aceea ca am fost scuipati la masa tratativelor si aruncati in bratele sovieticilor care in ciuda realizarilor militare seriase , pentru ei , erau cei din capul mesei saracilor.
      4. Dupa 1989 , popoarele din fostele tari socialiste erau atit de prostite incit au crezut ca isi pot scrie pagina de istorie a prosperitatii prin libertate . Imewdiat s-au aruncat in bratele celorlati , de la masa bogatilor , crezind ca vor fi primiti cu strachini egale de acestia. DAR VIATA NE DEMONSTREAZA ca nu este asa !!! Mincarea tot aia este si nu o sa renunte bogatii la portia lor , ba chiar pe seama prostilor din est maninca si mai bine.
      5. De aceea cred cu durere in suflet Ca Niciodata nu vom sta la masa bogatilor deit sub fata de masa ca sa mincam ce arunca ei !
      in ceea ce priveste chestia cu cei care au plecat , va pot spune ca pentru ei au plecat. Dar au ajuns prea tirziu. Pina cind vor face radacini pe acolo , daca vor face mai este de asteptat nu gluma , pentru ca inaintea lor au venit altii , care deja au facut radacini si stiu ce vor.

      Ștergere
  3. Ca sa vezi cum e lumea din sondaje :
    Marius Pieleanu, directorul Avangarde, a realizat un sondaj despre protocoalele secrete.

    Iată mai jos ce părere au cei care au răspuns despre protocoalele secrete:

    Care dintre următoarele afirmații este mai aproape de opinia dvs?

    Protocoalele încheiate de SRI cu DNA au fost un lucru rău pentru că au permis abuzuri și încălcări ale drepturilor cetățenilor- 35% DA, e corect.

    Protocoalele încheiate de SRI cu DNA au fost un lucru bun pentru că au ajutat instituțiile din justiție în acțiunile anticorupție- 46% au spus că DA, 19% nu știu, nu răspund.

    RăspundețiȘtergere